E bine știut că, cu cât ești mai înapoiat, cu atât te opui mai tare schimbării și procesului tehnologic.
„Foc și roată? Nu avem nevoie, dom‘le de foc și roată. Am mâncat crud până acuma și am împins paralelipipede la deal prân târșâire de pământ. De ce să schimbăm ceva? Roata și focul sunt unealta Satanei!”. Așa e prostul. Are impresia că știe absolut tot ce e nevoie de știut și dacă vrei să-i oferi ceva informație nouă, vrei să-l aduci în păcat.
Videos by VICE
Așa că nu e de mirare că preoți, măicuțe și credincioși se agită de ani de zile pentru refuzul cardurilor de sănătate pe care Ministerul Sănătății le-a făcut obligatorii din 2015. Săptămâna trecută, mai multe mănăstiri din Neamț le-au trimis înapoi. Să le enumerăm motivele lor de oameni speriați de ceea ce nu înțeleg și să râdem de ei.
1. Card = Drac scris invers
Cel mai amuzant argument dintre toate argumentele celor anti-card de sănătate. E genul ăla de chestie pe care când o zice cineva, nici nu are rost să o contra-argumentezi. Doar îl arăți cu degetul și râzi. Bănuiesc totuși, din optimismul meu legat de specia umană, că asta e doar o chestie pe care a zis-o la un moment dat unul, cel mai prost dintre ei, și presa o preia și o face argument general, pentru că e amuzant. Eu nu cred că există doi oameni atât de proști pe lume încât să spună serios așa ceva.
2. Trebuie să mai așteptăm
Ăsta e răspunsul moderat și cumpătat al celor mai moderați și cumpătați dintre criticii cardurilor de sănătate. Mi se pare normal. Abia au acceptat că electricitatea nu e lucrătură diavolească. Până la card mai au de trecut cu scepticism prin două sute de ani de tehnologie și când restul lumii se va teleporta prin dimensiuni și universuri paralele de pe navele lor pentadimensionale ce călătoresc prin hiperspațiu, ortodoxia va fi pregătită să accepte cardul de sănătate.
3. Cardul de sănătate va duce la microcip implantat în piele, care e evident semnul Fiarei, apocalipsa 666
E foarte evident că zeloții ortodocși habar nu au ce e ăla un cip și ce face, dar au o spaimă irațională de tot ce nu înțeleg. Aparent, în Biblie se spune de semnul Fiarei, Antichristul. Chiar la capitolul ăla interesant, cu apocalipsa. Aparent necredincioșii vor fi însemnați pe frunte sau pe mână cu semnul Fiarei, fără de care nu vor mai putea cumpăra sau vinde nimic. Și evident că ei sunt siguri că cip-ul de la cardul de sănătate va ajunge un cip universal, cu toate datele omului, inclusiv banii, fără de care nu vei mai putea funcționa în societate. Nu neaparat un lucru rău pentru oamenii fără fobie de tehnologie. Dar să îți fie frică de un card pentru că ai impresia că de acolo treaba va degenera spre cip-uri sub piele e ca și cum ți-ar fi frică să saluți un om pe stradă, că de acolo treaba va genera spre sex anal.
4. Cardul de sănătate ajută la donatul de organe, ceea ce nu e un lucru foarte creștin
Da, ați auzit bine. Știu că nu pare a avea sens, dar ortodocșii zeloși sunt complet împotriva donatului de organe. Cum să îți ajuți aproapele după moarte, frățește, prelungindu-i viața? Cum să faci un bine unui bolnav? În Biblie nu scrie nimic de donat de organe. Deci clar Dumnezeu vrea să intri în pământ cu ele. Să se descompună frumos. Cum să dai rinichiul ăla și să salvezi o viață? Dacă te întreabă sfântul Petru la poartă de el? Și au fost atât de mulți oameni complet împotriva acestui act necreștinesc, încât rubrica cu donatul de organe de pe cardul de sănătate a fost scoasă. Să nu cumva să intre un motociclist cu capul într-un copac și să se folosească cineva de tragedia asta ca să ajute niște oameni să trăiască. Zeloții argumentează în continuare că organele vor deveni un bun de preț în secolul ăsta și că bogații se vor folosi de cardurile de sănătate să identifice oameni compatibili și să le fure organele, ca să trăiască mai mult. Se pare că rulează multe filme SF la mănăstire. Cineva să le dărâme parabolica, că nu sunt pregătiți să vadă așa ceva. O să vadă Terminator și o să vrea să interzică roboții.
5. În general, medicina modernă e ceva rău care trebuie evitat
Avem aici niște soluții pentru rezolvat planeta, dintr-un pliant de la ultima lor întâlnire anti-carduri:
Solutii pentru vremurile de azi:
Nu acceptați acte de identitate cu cip incorporat. Veți intra într-un joc din care nu veți mai putea ieși.
Renunțați la TV, jocuri pe computer, folosiți mai puțin telefoanele mobile
Evitați folosirea cardurilor
Retrageți banii din bănci și faceți milostenii
Nu mai cumpărați de la supermarketuri mâncăruri iradiate
Consumați doar lapte de la țărani
Folosiți împotriva bolilor remedii naturiste și nu medicamente chimice
Beți apă curată din surse naturale (izvor, fântână)
Nu participați la mitinguri și revolte sociale, nu aceasta este soluția pentru rezolvarea problemelor sociale.
Pe scurt, îndemnul creștinului ortodox habotnic este să te îndrepți încet-încet către Evul Mediu. Eu sunt un adept al drepturilor omului. Și mi se pare că ar trebui să respectăm dreptul omului ignorant de a muri de bătrânețe la 55 de ani, răpus de o infecție la măsea. Nu e vorba aici de oameni care sunt reticenți la tehnologie. E vorba de oameni care nu cred în bacterii.
6. Cardul de sănătate nu respectă intimitatea omului
Fragmente dintr-o petiție împotriva cardurilor de sănătate:
„Sistemul electronic de supraveghere a stării de sănătate este doar începutul creării unui sistem mai vast de supraveghere a tuturor activităţilor desfăşurate de cetăţean, publice sau private, prin adăugarea de noi tipuri de informaţii în baze de date, colectate de noi carduri cu cip pe care cetăţeanul va accepta să le folosească. Se va ajunge la un control aproape total asupra vieţii individului şi la dependenţa totală de sistemul informatizat”.
Stați așa, că pare un delir coerent.
„Legislaţia României prevede cu privire la confidenţialitate că nici măcar „rudele de gradul I nu au acces la datele medicale ale unui pacient, nici măcar după moartea acestuia, dacă pacientul nu-şi exprimă acordul în acest sens.” Prin inscripţionarea unor date medicale pe cipul cardului de sănătate şi prin intermediul dosarului medical electronic, confidenţialitatea va fi practic, NULĂ. La istoricul meu medical vor avea acces persoane în afara medicului consultat (…), uneori fără ca eu să fiu înştiinţat cu privire la accesarea şi modificarea lui.
Secretul profesional va fi încălcat(…) Mi se încalcă dreptul la viaţă intimă şi privată. (…) Consider că nu există nicio garanţie în ceea ce priveşte securitatea, confidenţialitatea şi protecţia datelor din cipul cardului sau din dosarul electronic, atâta timp cât chiar responsabilii statului implicaţi în această reformă au afirmat că „singura garanţie o va constitui doar calitatea morală a celor care administrează sistemul şi baza de date” (…)”
În spatele idioțeniei cu card=drac, se ascunde și un punct de vedere valid. O problemă reală. Da, vom avea informațiile de sănătate stocate pe niște baze de date și confidențialitatea lor va fi garantată doar de cuvântul și profesionalismul unor românași. Da, există posibilitatea reală a spargerii sistemului. Da, există moduri foarte crunte în care acea informație poate fi folosită împotriva voastră. Dar și moduri în care vă poate salva viața. Până la urmă despre asta este vorba, în acest secol. Renunțarea la anumite privilegii ca intimitatea, pentru alte facilități.
Dar această renunțare la intimitate pentru facilități trebuie să fie alegerea fiecăruia. Nu o presiune din partea statului cu tăierea de la facilitățile asigurate anterior. Eu o să mă bucur de cardul meu de sănătate, că-s ipohondru. Însă m-au convins. Mi se pare că ar trebui să fie dreptul lor să aleagă să nu fie înscriși într-o bază de date electronică (pe care mulți dintre ei o confundă cu cardul propriu-zis). Și faptul că statul îi amenință că îi scoate în afara sistemului de asigurări medicale dacă fac asta e un abuz.
Mai citește despre religie:
Lupta tuciuriului de la Epic Show cu religia
Biserica ortodoxă română salvează spiritul
Hip-hop creștin românesc