Religia este un subiect spinos. Agită atât cetățeni perfect convinși că, dacă fac cruce când trec pe lângă o biserică, adună puncte bonus pentru intrat în Rai, cât și calculatoriști cu mătreață care se declară atei pe internet, ca să se felicite reciproc de cât de deștepți sunt. Până și marele filosof Kanye West ridică întrebări legat de acest subiect: „Ce-i o gloată pentru un rege? Ce-i un rege pentru un zeu? Ce-i un zeu pentru un necredincios care nu crede în nimic? Va scăpa el cu viață? Bine, bine, nu e biserică în sălbăticie”.
Opțiunea religioasă a unui adult e un subiect destul de controversat. Un subiect care ar trebui să fie mult mai puțin controversat, însă este dacă e corect să înfigem idei care țin doar de credință și nu au nicio ancoră în realitate, într-un creier fraged de copil, care ar crede absolut orice îi spune cineva dintr-o poziție autoritară, fără să își pună întrebări. Un omuleț în formare pe care îl convingi la fel de ușor că există Dumnezeu, cum îl convingi și că luna e făcută din brânză.
Videos by VICE
De aceea, într-un final, bunul simț a învins și ora de religie la școală a devenit opțională. Așa că întrebarea se pune altfel: Este sănătos pentru un copil să asimileze niște idei discutabile și fără bază reală la vârsta la care încă nu are cum să-și dea seama că ideile alea sunt discutabile și nu au nicio bază reală? Pentru asta am analizat un cetățean standard care s-a bucurat de religie la școală și a fost format de ea: Daniel Buzdugan. Ca să vezi și tu ce riscă să ajungă copilul tău, dacă îl lași la religie.
1. O să spună inepţii ca și cum ar fi adevăruri, ca Daniel Buzdugan
Privește rahatul de mai sus cu o mână pe gât, să nu-ți explodeze carotida de la nervi. Omul pornește de la ipoteza complet imbecilă că educația civică, etică și morală a individului este strâns și irevocabil legată de religie și mai exact de aia creștin-ortodoxă. Că dacă nu o ai pe Maica Domnului la oglinda retrovizoare, cumva o să ajungi să-ți injectezi heroină în scrot și să bați prostituate doar pentru că poți, după care o să te sinucizi de deprimat.
Apoi bastardul, senin cum numai un om cu creierul foarte neted poate fi, ne spune că e demonstrat științific că viața continuă după moarte. De către cine? Dan Negru? Și-a ținut respirația până a văzut portocaliu și a dedus că a văzut raiul?
Eu am făcut religie la școală vreo 12 ani cu vreo șase profesori în total. Niciunul nu mi-a vorbit de etică și morală mai mult decât „Uite un set de reguli. Multe dintre ele nu au sens, dar crede și nu cerceta. Și învață niște rugăciuni.”
2. O să facă poezii proaste, ca Daniel Buzdugan
S-ar răsuci Mircea Cărtărescu în mormânt, dacă ar afla că așa ceva e considerat poezie în ziua de azi. Și mai scârbos decât poezia în sine și Buzdugan ca om, e faptul că își spune Buzdu. El, lui. Sună exact cum ar pronunța cineva „pizdă”, dacă ar avea mandibula dizlocată.
3. O să fie ipocrit, ca Daniel Buzdugan
Deși în Biblie scrie clar „să nu furi!”, partea asta nu prea s-a lipit de Buzdu. Dacă aș avea un leu pentru fiecare ocazie când Morar și Buzdugan au fost prinși furând glume de la oameni mai amuzanți decât ei, aș scrie acest text din elicopter. Aparent toate beneficiile alea ale religiei pe care le trâmbițează Buzdugan nu prea funcționează pe el. Ba chiar propria lui existență e un contraargument la faptul că religia ar avea vreo legătură cu conduita morală.
4. O să pună statusuri stupide din biserică, ca Daniel Buzdugan
Cred că înțeleg, în sfârșit, cum funcționează religia. Ciordești ca un nesimțit și te simți puțin prost cu tine, ca om. Apoi ajungi la biserică, Dumnezeu îți iartă păcatele și începe să te taie așa, o căldură sufletească și o durere în cur de greșelile anterioare.
5. O să i se pară că e OK, ca om, să fii prieten cu Mihai Morar
Serios, uitați-vă la fața lui. Nici Dumnezeu nu poate iubi fața asta.
Urmărește VICE pe Facebook
Mai citește despre religie în școli :
Religia în școli. Ce spun elevii
Ora de Religie traumatizează copiii
Cum îți salvează Biserica Ortodoxă Română spiritul luându-ți banii