5 motive pentru care nunțile sunt inutile și stupide în România

De orice parte a nunții te-ai pune, n-ai cum să n-o urăști. Nunțile, în esența lor, sunt obiectiv o pierdere de bani și de timp pentru absolut toată lumea implicată, în afară de afacerile de profil.

Nunta e, totodată, un obicei perpetuat din inerție de la o generație la alta. Deși bani nu se mai fac cât să zici că prinzi o lună de miere sau mai iei ceva prin casă, oamenii tot se aruncă în ea cu speranță. Așa că hai să le distrug.

E un loc cu prea mulți oameni diferiți între ei ca să te poți distra. Ca să te distrezi cu un grup de oameni, trebuie să găsești un numitor comun. Dacă grupul e destul de divers, numitorul comun e atât de jos, încât coboară din plăcut spre tolerabil. Muzica e să o tolereze toată lumea. Mâncarea la fel. Atmosfera.

Pentru că acolo e și bunica, și văru’ și fostul coleg de bancă din liceu. Trebuie să suporte toți, așa că nimic nu e destul în vreo direcție încât să bucure pe cineva. În afară de unchiul ăla care se îmbată și se uită libidinos spre domnișoarele de onoare, nimeni nu se distrează. Și ăla nu se pune.

Cât despre obiceiuri, astea coboară dinspre tolerabil spre abia suportabil pentru orice om normal. Nimeni nu vrea să vadă partea aia cu popa care cântă pe nas și pune coroane pe cetățeni. Nici partea cu semnatul în fața omului cu o curea tricoloră pe umăr. Super tare, frate, acuma ți-au dat voie un bărbos și un funcționar public să faci sex cu gagică-ta! Ce bine că eram și eu de față, să nu ratez asemenea prilej!

Masa continuă seria de experiențe oribile. Stai și faci conversație de complezență cu niște cunoștințe și te prefaci că e absolut normal pentru tine să mănânci aperitive cu scobitori în ele și feliuțe mici de pâine cu cravată la gât. De parcă faci asta în mod obișnuit.

E și scena pe care, în cel mai bun caz, e o formație de cover-uri oldies but goldies de-aia de cluburi de corporatiști, unde se duc secretarele să se dea femei de afaceri. În cel mai rău caz e dansul pinguinului. Acolo o să vezi clasicul cuplu care a băut prea mult și încearcă să facă figuri pe ring, dar nu le iese, și clasicul cuplu care s-a dus la cursuri de dans și o fac pe modeștii. Și toți se prefac că se distrează, de dragul mirilor. Să aibă o zi frumoasă tinerii. Doar că nici mirele nu se distrează.

Mirele e cel mai mare ipocrit de la toată adunarea. În sinele lui nu dă un rahat zburător pe tot evenimentul, dar știe că e important pentru femeie, pentru mă-sa, tac-su, mă-sa ei și tac-su ei. Așa că își trage un rânjet și le face pe plac tuturor. Învață și dansul mirilor, dacă trebuie. Știe că, dacă se comportă exemplar la nuntă, o să primească foarte, foarte multe felații. Cel puțin în următorul an, până le moare relația din punct de vedere sexual.

Nici mireasa nu se distrează. Chit că a visat clipa asta de când avea șase ani și păpușile Barbie i-au spus că trebuie să viseze asta, atâta presiune și atenție asupra ei face din ziua magică mai mult un examen decât o relaxare. Na, diferența dintre reclamă și produsul rezultat.

Oricărei fetițe îi este băgat pe gât mitul miresei fericite de către Disney și restul cu mult înainte de a înțelege ce are între craci. O îndoctrinare de-asta constantă, care duce la un cerc vicios. Ți se spune încă din copilărie că ai o zi în care ești Prințesa Universului, cea mai specială femeie și cea mai fericită, așa că muncești și plătești să îți construiești ziua aia după tiparele pe care ți le-a dictat societatea și na, normal că la sfârșit te bucuri de ea. Pentru că placebo. Și că e unul dintre puținele locuri în care e social acceptat să cerșești atenție.

Ba chiar e încurajat de toată industria auxiliară nunților: producătorii de diamante care încearcă să te convingă că dragostea e proporțională cu un pietroi umflat artificial la preț, popii care îți cer bani să îți confirme că e okay cu cel de sus să faci sex, industria organizatorilor de nunți și luni de miere. E un întreg segment de populație care trăiește doar din propagatul ideii că evenimentul ăsta e super-important și că trebuie să le decartezi lor bani, ca să iasă fresh spectacolul în care mireasa e personaj principal.

Până la urmă la asta se rezumă toată nunta: o oportunitate pentru o fată să fie personaj principal într-un spectacol. O chestie de care nicio fată sigură pe ea și cu un ego matur n-ar avea nevoie, cel puțin la prețul ăsta. E la fel de jenant ca și cum ai vrea să-ți ridici statuie.

Planificarea nunții e fix o chestie de-aia de ocupat timpul într-un mod plăcut, pentru cine n-are altă treabă și scop în viață. Pentru o femeie normală, care trebuie să jongleze asta și cu munca, și cu viața de om activ, e o grijă în plus care e acolo doar pentru că i s-a confirmat de către toată lumea că la sfârșit o să se simtă bine.

Aici e locul unde fiecare mireasă își exprimă creativitatea limitată. E greu să iei un concept de la zero, doar că nunta deja are un concept și un schelet. Lipsesc doar decizii de detaliu: ce flori să fie pe masă și ce culoare să aibă scaunele și altele similare. Sunt chestii pe care le poate decide și un papagal dresat, cu care se poate bucura la sfârșit, că a făcut alegeri. Și că s-a chinuit. E o artistă creativă. Exact ca atunci când a colorat în cărțile de colorat cu ce culori a vrut ea.

N-ar fi însă cinstit să mut toată vina pe mireasă. Mai sunt acolo și nașii, socrii și toți oamenii ăia prinși în competiția nunților și gesturi de statut și afișaj. Se adună cu toții să organizeze un eveniment care să le marcheze clar poziția în societate în ochii apropiaților, chiar dacă înseamnă o rată la bancă.

Nunta tradițională avea un scop. O utilitate. Tot satul se aduna să îi ajute pe tineri în pornitul spre o nouă viață. Babele se ocupau de făcut mâncare pentru nuntă. Bărbații făceau o clacă și ajutau la construitul unei case. Resursele comunității se strângeau să le dea un start însurățeilor. Sau, în cazul nobililor, să marcheze o uniune dintre case.

Știm asta din istorie, pe care nu am învățat-o, dar ne-am uitat la Game of Thrones. Acolo da, trebuia marcată puterea familiilor și a noii alianțe.

În timpurile moderne însă, la clasa mijlocie urbană, nunta e un mix nefericit între cele două forme tradiționale. Nuntașii dau cu banul, care se duce în mare parte pentru acoperirea costurilor nunții și mai rămâne și cuplului de o mașină fără pretenții. Consumerismul a deturnat resursa aia a comunității spre eveniment, care suge o mare parte din banii adunați, fără să aducă altceva decât show.

Asta pentru că, deși are rădăcini în viața de altă dată, clasa mijlocie se simte puțin de viță nobilă și vrea să o ardă somptuos. Așa că între „ajutor din partea comunității” și „festin pe banii familiei”, nunta a ajuns ceva complet grețos: „festin din partea comunității”. Nu mă deranjează că bani ca să mă duc la o nuntă. Mă deranjează că din banii ăia o parte se duce pe florile alea ridicole de pe masă și decoruri care abia arată decent în poze.

De la clasa mijlocie în jos, toată partea monetară a nunții e o schemă piramidală în care toată lumea pierde. Te duci la nunta vărului, e obligat să vină și el la a ta. La nunta ta vărul vine cu copilul, așa că ești obligat să te duci și la nunta copilului. Și tot așa, din obligație în obligație și din generație în generație, fiecare familie are un carnețel mintal de nunți la care au fost și de nuntași pe care trebuie să îi cheme la o nuntă a familiei, ca să recupereze investiția. Așa că se organizează un cerc vicios de nunți și de pierdut bani.

La fiecare nuntă, dacă incluzi nași și doi prieteni apropiați, cu părinții sunt maximum zece oameni cărora le pasă de ce se întâmplă acolo. Restul se duc din obligație, de complezență și să le facă pe plac mirilor. Știu că se ard la buzunar, dar măcar sunt determinați să mănânce și să bea de banii ăia. Iar ăștia sunt doar nuntașii. Restul oamenilor sunt chiar sictiriți de nunți.

Nu mai e comunitatea aia mică, în care fiecare nuntă este eveniment. E urbe. Și în urbe, în perioada nunților, vezi mirese pe orice colț de stradă. Snopuri se fotografiază la Arcul de Triumf și în parcuri. Peste tot alaiuri de nuntași care claxonează și se gudură. E drăguț când vezi o nuntă. Dar când trec cârduri-cârduri de dimineață până seara, e doar obositor.

Toți sunt stridenți și toate miresele cred că sunt centrul atenției. Doar că, din cauza numărului ridicat, nu au cum să fie. Sunt doar un personaj colectiv. O invazie de câteva luni de femei în alb, care se cred toate starleta momentului. O chestie pe care te obișnuiești să o ignori, cât e sezonul, la fel cum ignori puful de plop când e sezonul lui.

Vrei să formezi oficial un cuplu și să știe toți cunoscuții tăi asta? Decât să-i inviți să se uite la tine cum te dai în spectacol și faci dansul pinguinului la grămadă, mai bine organizezi niște seri cu fiecare. Câte unul. Grupuri mici. Cum se potrivește. Cu activități specifice grupului, în care se simte toată lumea bine, de la băut la paintball. Să fie personal, prietenos și despre conexiuni reale între oameni, nu obiceiuri și ritualuri fără sens.

Mulți ar fi mai fericiți chiar să și dea bani pentru o seară de-asta decât pentru o nuntă. Iar cu banii și timpul economisiți pe săritul evenimentului poți să-ți iei soțul sau soția la o lună de călătorit și distracție. Toată lumea o să fie mai câștigată și mai fericită. În afară de vânzătorii de flori și inele.