Artă

Tipii ăștia luptă cu cenzura Facebook-ului prin 400 de sfârcuri luminoase

Nici măcar 400 de sfârcuri în fața clădirii Facebook din Madrid nu înmoaie politica lor de cenzură.
26.1.17

În ultimul an, artiștii au reacționat creativ la politicile anti-nuditate de pe platformele de social media și au făcut lucrări precum sculpturile astea, care-i permit artistei să-și arate sfârcurile pe Instagram fără să-și expună „corpul adevărat". Într-o nouă formă de exprimare împotriva cenzurii, de data asta ca răspuns la legislația împotriva sfârcurilor a Facebook, grupul Luzinterruptus din Madrid a aprins 400 de sfârcuri cu LED-uri la intrarea în campusul Facebook din Madrid. Pentru o oră, cele 400 de sfârcuri au strălucit în afara biroului și le-au amintit oamenilor cât de inofensive sunt.

Publicitate

Deși mulți artiști au reacționat la politicile Facebook, Luzinterruptus a declarat pentru the Creators Project că majoritatea răspunsurilor pe care le-au văzut erau sub formă de imagini sau artă performativă. D-aia ei au ales în schimb să creeze o instalație fizică, astfel încât să mute dezbaterea virtuală în lumea reală. Unora dintre artiștii din proiect le-au fost închise conturile de Facebook în trecut, iar instalația a fost o reacție în offline la ceea ce li s-a întâmplat în online.

Instalarea proiectului a durat cinci ore și a fost înlăturat complet după terminarea expoziției. Luzinterruptus a scris pe site-ul lor că acum au 400 de sfârcuri disponibile pentru orice artist care ar vrea să facă un proiect din aceeași sferă. Și e posibil ca proiectul ăsta să se metamorfozeze în alte forme anti-cenzură, după cum au continuat și Luzinterruptus să aducă în atenție probleme serioase cauzate de încălzirea globală când au umplut fântâna din Trafalgar Square cu gunoi strălucitor și prezervative.

Pe lângă protestul față de cenzura Facebook-ului, Luzinterruptus vrea să atragă atenția și asupra altor elemente ale unor astfel de politici restrictive. Mai exact, ei reacționează la ceea ce consideră a fi o reprezentare ipocrită a unor imagini deranjante. În timp ce Facebook-ul înlătură imaginile cu femei care alăptează, ei permit violența, rasismul, conținutul misogin. În cele din urmă, Luzinterruptus vrea să-i facă pe privitori să fie conștienți de muncitorii din lumea a treia pe care îi văd ca fiind exploatați de Facebook pentru că lucrează pe salarii mici ca să cenzureze conținutul de pe rețeaua socială.

Chiar și-n reacțiile față de instalație, Luzinterruptus a observat reticență. „Multe reviste au comentat că nu pot publica articole despre lucrare din cauza politicii editoriale", a zis Luzinterruptus pentru the Creators Project. Reacțiile față de instalație le-au dovedit celor din grup cam cât de mare e influența Facebook-ului. Oare anul 2017 va fi în sfârșit anul în care vom #freethenipple? Va trebui să aștepți ca să vezi ce se întâmplă.