​De ce urăsc pizza

Aproape toată pizza e nașpa. Are prea mult aluat – mult prea mult față de topping. Sosul de roșii e dulceag și scârbos. Brânza e de calitate foarte proastă, dar în cantitate mare, cauciucată și fără niciun gust. Asta e combinația de atribute pe care eu, personal, le urăsc la pizza, deși astea sunt caracteristice, în special, pentru pizza la felie pe care o cumperi de pe stradă.

Uneori mai savurez câte o pizza specială la un restaurant. Dar simt că e un fel de mâncare care nu oferă nimic. Aș mânca pizza la ziua cuiva, dacă e cea mai comodă opțiune. Dar niciodată nu e prima opțiune care-mi vine în minte.

În primul rând, e nesănătoasă, dar pe lângă asta, mereu îmi sare în ochi ceva mai bun, într-un meniu, decât pâine cu brânză. Pizza e un fel de mâncare pentru un simț al gustului nedezvoltat. Mi se pare că motivul pentru care copiilor le place pizza e același motiv pentru care le plac macaroanele cu brânză sau sandvișurile cu brânză. Pentru că sunt simpliste.

În plus, simt că genul de persoană înnebunită după pizza e același gen de persoană care acum ceva vreme era înnebunită după gogoși și costiță. Când cineva are în numele de pe Instagram cuvântul „pizza", mă gândesc la o persoană cu un tricou imprimat cu felii de pizza, care vrea să te ducă la un concert Steve Aoki.

Cred că pur și simplu e un curent zilele astea, așa cum a fost și moda cu costița de acum câțiva ani, în care oamenilor li se pare că-i reprezintă mâncarea nesănătoasă. Pe genul: „Îmi place distracția! Nu-mi pasă de sănătate! Îmi place chestia asta care mă face să mă simt viu!" Dar deja e suprasaturație cu moda asta. Am căutat, din curiozitate, hashtagul #pizza, să văd ce găsesc. Am dat doar peste oameni pe care nu mi-ar plăcea să-i cunosc. Am puțin timp de trăit pe planeta asta și aș prefera să-l petrec cu oameni care au coloană vertebrală își urmează interesele proprii dincolo de trendurile culturale trecătoare.

Îi face pe oameni să simtă că fac parte dintr-un arhetip, așa cum e arhetipul băutorilor de whiskey, de exemplu. Uneori mă uit pe match-urile de Tinder ale prietenilor mei de sex masculin și observ că multe fete încearcă să atragă bărbați printr-o selecție de lucruri pe care le consideră masculine. Spun, de exemplu: „Îmi plac filmele lui Tarantino și whiskey-ul." Cred că asta le face să pară distractive, dar nu sunt deloc originale. Trei din zece profile sună așa.

Tinerii vor să pară că au o atitudine relaxată, pentru că pizza îngrașă, e ieftină și nepretențioasă. Pizza e accesibilă, așa că oamenii cred că îi va face și pe ei să pară accesibili. Dar cine își dorește să fie total accesibil? Pizza e cel mai plictisitor lucru din lume, dacă te gândești.

Înțeleg de ce e atât de populară. E cel mai ieftin produs din meniul oricărui restaurant și de aia le place tinerilor – vor satisfacție rapidă la preț minuscul. Mai are și o încărcătură nostalgică, pentru că o mâncam cu toții în copilărie și o primeam drept recompensă pentru notele bune.

Eu una nici nu mai observ pizzeriile din New York. Nu mă atrag deloc. Nu înțeleg oamenii care compară pizzele între ele, de parcă ar exista mari diferențe. Nu e deloc o mâncare interesantă.

Mai degrabă prefer taco. Are același preț, dar măcar nu-ți lasă sentimentul ăla oribil pe care-l ai după ce te-ai îndopat cu pizza. Dacă iei o felie de pizza de pe stradă, tre să pui pe ea o tonă de sosuri și condimente ca să aibă vreun gust.

Mi se pare imatur când oamenii își definesc identitatea prin pizza. Chiar mă îngrijorează oamenii care se definesc pe ei înșiși printr-o mâncare. Probabil un tip care scoate o fată la pizza are viața mai varză decât unul care o scoate la o friptură. Dar ce știu eu. Poate greșesc și, pur și simplu, sunt persoane relaxate, cărora le place distracția.

Traducere: Oana Maria Zaharia