Advertorial

Cum e să faci un tur printre cele mai rare păsări sălbatice care zboară prin București

În Parcul Bordei natura sălbatică a invadat orașul, de când n-au mai intervenit oamenii acolo.

de Mihai Popescu
12 Iulie 2016, 7:05am

Aparent, și Laurei Cosoi îi place birdwatching-ul. Foto de Alex Mihăileanu

De vreo doi ani sunt coleg de apartament cu doi porumbei, care și-au făcut cuib într-o crăpătură dintre balconul meu și cel al garsonierei de lângă mine. Dimineața le aud puii cum plâng după mâncare, pe la amiază mă trezesc că-mi dau jos rufele de pe sfori, iar uneori urlă când se războiesc cu pescărușii care vin de pe Lacul Morii să dea iama în ghenele din bloc. Noi suntem înconjurați de păsări mai mult sau mai puțin sălbatice în orașul ăsta gri, care dau vieților noastre culoare sau măcar o coloană sonoră mișto.

Autorul articolului (dreapta) se chinuia să fie un binoclu uman

Așa că, data viitoare când stai la o terasă prin Centrul Vechi, uită-te în sus și poate vezi vreo pasăre răpitoare care coboară de pe acoperișurile hanurilor interbelice ca să apuce vreun șoarece. Aparent, sunt în jur de 100-150 de păsări pe care poți să le întâlnești în București și-n împrejurimi, de-a lungul anului. Am aflat asta la Urban Birding, un proiect al celor de la Strongbow, în care experții în birdwatching Doru Panaitescu și Cristi Mihai ne-au plimbat prin oraș ca să ne arate tot felul de ulii și păsări de baltă cu care nici nu bănuiam că mă învecinez. Și ca să vezi în ce constă treaba, ți-am făcut un scurt ghid cu ce fel de păsăret am văzut:

PARCUL BORDEI ASCUNDE PĂSĂRI DIN DELTA DUNĂRII ÎNTRE STUFĂRIȘ

Uneori „natura salbatică" e mai aproape decât crezi. Foto de Alex Mihăileanu

Ce păsări găsești acolo: găinușă de baltă, piciorong, leșiță

Mi-e greu s-ajung în Delta Dunării, că merg cu vaporul atât de mult până acolo încât risc să căpiez de cald. Mi-e greu și să merg în Parcul Natural Văcărești, că e greu să ajungi în zona aia a Bucureștiului cu transportul în comun inexistent din Capitală. D-aia m-am bucurat când am aflat din turul ăsta că s-a format un fel de mini-rezervație naturală în Parcul Bordei, din nordul Bucureștiului.

Foto de Doru Panaitescu

Conform pasionatului de ornitologie, Cristi Mihai, „vegetația asta s-a format pe malurile betonate ale lacului Bordei în doar câteva luni de când n-au mai intervenit oamenii acolo. Același lucru s-ar întâmpla și pe lacul Herăstrău, dacă nu ar modifica constant nivelul apei."

Între timp, natura a recucerit terenul. Acolo, am văzut piciorongi, niște păsări specifice Deltei Dunării, cum se joacă cu puii, și o găinușă de baltă care-și făcea cosmetica într-un colț.

ÎN HERĂSTRĂU, GĂSEȘTI ULII CU PICIOARE SCURTE CUM VEZI PE DISCOVERY

Foto de Alex Mihăileanu

Păsări: uliu cu picioare scurte, ciocănitoare de grădină, mierle, pitulici

Parcul Herăstrău este atât de mare încât oricât de pline ți s-ar părea aleile și oricât de deranjante ți s-ar părea chiuiturile copiilor tot se găsesc niște zone ascunse și pustii, spre care nu ajungi decât pe niște poteci nebătute.

Foto de Doru Panaitescu

Turul Urban by Nature ne-a dus într-o astfel de zonă, unde ni s-a spus c-o să vedem doar un cuib de uliu cu picioare scurte. Cât ne chinuiam noi să setăm binoclurile ca să focalizăm pe cuib, ne-am trezit cu un uliu în sine care s-a așezat pe o cracă, deranjat un pic că-i invadasem teritoriul. E fascinant să privești o pasăre de pradă în ochi. Știu că în timp ce mă holbam în ochii păsării mă gândeam doar, „Uite din cauza ăstuia n-am mai văzut șoricei prin parc de când sunt mic".

Foto de Doru Panaitescu

În rest am văzut și niște ciocănitori de grădină care se jucau printre ramuri, dar și mierle care s-au obișnuit atât de mult să socializeze cu orășenii încât se poartă ca porumbeii.

PE LÂNGĂ MOGOȘOAIA, VEZI PĂSĂRI DE BALTĂ CARE SE JOACĂ PRIN AER

Păsări: stăncuța, țicleni, stârc de noapte, chirighiță, porumbei gulerați

Doru Panaitescu vânează ochiometric păsările din copaci, lângă Palatul Mogoșoaia. Foto de Alex Mihăileanu

Ultima oprire a turului a fost zona din jurul Palatului Mogoșoaia, unde am văzut tot felul de porumbei gulerați care se odihneau prin copaci. Aparent, sunt la fel de prietenoși ca ăia din oraș, poate ceva mai slăbuți.

Stârcul care a hipnotizat autorul prin lenea sa. Foto de Doru Panaitescu

Tot acolo am înțeles în final pasiunea oamenilor pentru birdwatching. Recunosc că, la prima vedere, m-a depășit un pic partea de așteptare, în care stai cu binoclul la ochi și te uiți într-un punct fix ca să găsești o pasăre. Mi se părea ca un fel de pescuit fără pește. Dar am înțeles hobbyul ăsta când mă holbam la un stârc de noapte care-și aranja penele pe malul celălalt al lacului Mogoșoaia. Pur și simplu nu mai ascultam ce spuneau cei din jur și mă holbam la pasărea aia cum se plimba pe mal, într-o nepăsare și relaxare totală, la poalele vilelor unora care probabil n-o să înțeleagă niciodată ce paradis au lângă ei.

Cred că lecția principală din toată chestia asta e să-ți dai seama că, dacă nu învățăm noi să integrăm natura în viața noastră, ea se integrează oricum printre crăpături. Și că, uneori, tot ce trebuie să faci e să te uiți mai atent în jur și să observi, nu știi niciodată ce-o să vezi data viitoare când tragi un ochi pe balcon.

Până una-alta, miercuri seara pe 13 iulie, la Roaba de Cultură, se schimbă impresii despre păsările din București, la un cidru rece, pe ritmurile lui Victor Stancov. Daca treci pe acolo, este posibil să vezi cum mă uit dupa stăncuțe.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește mai multe despre cum poți proteja animalele și păsările din România:
Animalele sălbatice se vând pe net la fel de uşor ca biletele la concerte
De ce se transformă ciocârliile româneşti în pateu mediteranean?
Fotografiile astea cu animale o sa te facă invidios că n-ai copilărit la țară, în România