Într-o noapte, am ieșit cu un prieten într-un bar din Chelmsford. După multe pahare, îl pierdusem deja pe prietenul meu și am văzut cum trecea pe lângă mine autobuzul X30, care merge direct la aeroport. Biletul e doar zece lire. Mi s-a părut o idee grozavă să rezerv un zbor de avion în ultima clipă, cu speranța să ajung într-un loc mai cald și prietenos decât era Chelmsford la ora aceea. Am ales Barcelona.
După ce m-am îmbarcat, am adormit și m-am trezit, am realizat deodată gravitatea deciziei pe care o luasem. Aveam la mine doar o sticlă aproape goală de apă, hainele de pe mine, telefonul și portofelul.
Am coborât din avion duhnind a băutură și mi-am sunat părinții. Tata m-a sfătuit să stau câteva zile acolo, așa că mi-am rezervat un zbor de întoarcere peste trei zile și am explorat orașul. Am vorbit cu oamenii, m-am bucurat de vreme și de mâncarea bună. Mi-am spălat hainele în dușul hotelului, pentru că nu aveam altele.
În general, excursia m-a învățat să mă bucur de propria companie și să nu-mi fac griji despre ce gândesc alții. La urma urmei, dacă nu mori sau nu ajungi la închisoare, cât de rău poate fi? Ăsta e noul meu motto.
- Alex, din Anglia
Citește și: Cele mai nasoale lucruri pe care le-au spus oamenii la prima întâlnire
Totul a început într-un mic port francez din orașul Beaulieu-sur-Mer. Împreună cu doi colegi de muncă, plecasem de la job într-o după-amiază de vineri și ne dusesem pe plajă cu niște beri. Îmi amintesc cum ne-am distrat pe plajă, chiar și cum am strâns prosoapele la final și am dus gunoiul la tomberon.- Vorbisem despre cât de tare ar fi să ajungem într-un club tare din Monaco, La Rascasse, dar mă îndoiam că se va întâmpla pentru că eram prea beți ca să ajungem acolo.
După asta mi s-a rupt filmul.
După vreo șase ore, m-am trezit într-un spital în vârful unei stânci de pe fereastra căruia vedea, Portul Monaco. Asistentele mi-au povestit că mă adusese poliția, iar eu am insistat că trebuia să plec imediat din spital ca să ajung la muncă la 8 dimineața. Am încercat să plec, dar asistentele m-au amenințat că vor chema poliția, pentru că nu eram destul de treaz cât să mă pot întoarce în Franța.
Am fost ok, în afară de niște julituri în genunchi și un ditamai cucuiul în frunte. Hainele mele erau pe podea, într-o pungă de plastic, dar pantofii habar nu aveam unde dispăruseră. După ce au plecat asistentele, m-am îmbrăcat și am alergat confuz și desculț pe străzi, în căutarea unei gări. Când am ajuns la strada principală, de peste stradă m-a strigat o tipă pe care o știam de la muncă. Era cam ora 6 dimineața. Și ea fusese în oraș și mi-a zis că mă văzuse la La Rascasse. M-a întrebat dacă eram ok și mi-a arătat drumul spre gară, dar mi-a făcut și poză și s-a stricat de râs că încă îmi atârna o perfuzie de braț. Până la urmă am ajuns la timp la muncă.
- Sam, din Australia
Citește și: Care sunt cele mai dubioase lucruri pe care le mănâncă oamenii după un joint
Tom și prietenul lui, Daniel, cu sălbăticia tazmaniană în spatele lor (Fotografie cu Tazmania de Jorn Brauns, via)
Aveam 17 ani și eram în oraș cu prietenul meu cel mai bun, Daniel. Eram destul de praf deja și majoritatea prietenilor noștri plecaseră acasă. În loc să luăm autobuzul de noapte spre casă, cineva a propus să luăm primul zbor care pleca din Melbourne. Așa că ne-am dus la aeroport și ne-am trezit în Tazmania, unde totul era înghețat și frig ca dracu '.
Cu puținii bani care ne-au mai rămas ne-am cumpărat niște pălării tâmpite, am fost la un curs de golf și am închiriat o mașinuță de golf. Am rămas cu zece dolari pentru mâncare. Nici măcar n-am jucat golf, ci doar ne-am plimbat cu mașinuța aia și am vorbit despre cât de proști suntem.
Am zburat înapoi complet epuizați și deshidratați. Nu cred că am regretat ceva în viața mea mai mult decât tâmpenia asta.
- Tom, din Australia
Citește și: Cel mai jenant lucru care mi s-a întâmplat la școală
Jordan, la petrecere, înainte să adoarmă și să ajungă în Zurich
Weekendul trecut am fost la petrecerea burlacilor a cumnatului meu în Munich. Am pus fiecare douăzeci de euro ca să rezervăm o cameră de hotel, iar hotelul ne-a dat o brățară pe care erau scrise detaliile necesare, așa că m-am gândit că nu voi avea nevoie de telefon și portofel, așa că le-am lăsat în urmă, să nu le port grija. După multe pahare, m-am pierdut de tovarăși, așa că am sărit într-un taxi și i-am arătat șoferului încheietura, pe care nu mai aveam brățara. Nu mai știu ce am bălmăjit, dar nu i-a convenit și m-a dat afară.
După alte douăzeci de minute în care am încercat să găsesc un taxi, mi-am încercat norocul cu șoferul unui autocar din apropiere. Speram să trecem pe lângă hotel și să-l recunosc, pentru că nu mai știam adresa. Dar tipul a zis nu, așa că m-am ascuns la bagaje.
Când s-a deschis ușa de la bagaje, cinci ore mai târziu, am sărit afară și am alergat în cercuri. Crezusem că o să înnebunesc. În jur am observat semne pe care scria Zurich și m-am gândit că o fi un oraș în Germania, până când am observat steagul Elveției. După ce m-am plimbat pe-acolo o oră, m-am hotărât să merg la poliție. I-am zis unui polițist povestea mea, el s-a întors către colegii lui și le-a tradus ce am zis și toată secția a izbucnit în râs. Mi-a dat niște sandvișuri, țigări și o scrisoare pe care să i-o dau controlorului în autobuz. Când am ajuns în Munich, nu mai aveam telefon, nici bani. Nu știam unde sunt, așa că am umblat ore în șir până am găsit gara unde coborâsem, clubul în care începusem petrecerea și, în sfârșit, nenorocitul ăla de hotel.
- Jordan, din Anglia
@hamsoward
Traducere: Oana Maria Zaharia
Mai multe povești personale pe VICE: