Vineri la ora nouă dimineața am participat la conferința de încheiere a proiectului „E timpul pentru combatarea discriminării LGBT în liceele din România", organizat de asociația Accept și finanțat cu fonduri norvegiene.

„Ați venit la evenimentul de lesbience și gay?", ne-a întrebat portarul Bibliotecii Naționale din București, în timp ce ne indica drumul spre etajul întâi.

Într-o sală din prima bibliotecă a țării au fost prezentate rezultatele unei cercetări despre care, de altfel, s-a mai scris pe VICE aici.

Tot vineri a fost lansată și cartea HomoIstorii, scrisă de Florin Buhuceanu, despre viața gay de dinainte de 2001, anul când România a abrogat legea care criminaliza homosexualitatea.

La conferință au participat profesori de liceu interesați de fenomenul LGBT, o doamnă din partea Ministerului Educației, un elev gay și altul trans.

Abel, un băiat trans de clasa a noua, a povestit că la o oră de curs a fost dat afară pentru că profesorul nu era de acord cu faptul că a venit îmbrăcat în băiat, deși în catalog figurează cu nume de fată. Mai mult, a primit și o notă proastă din pricina „atitudinii nepotrivite".

Abel a fost emoționat, dar a primit încurajările Roxanei Marin, profesoară de limba engleză, consultantul Accept pe echitate educațională și unul din puținii aliați ai elevilor LGBT din București.

„Ar trebui să înveți să te bați, băieții se bat, tu știi asta?", a glumit Roxana, stârnind râsul celor din sală. Abel și-a amintit ceva care i se întâmplase cu o seară înainte:

Abel își freca mâinile și ne-a spus că se teme pentru iubita lui, care nu merita să treacă prin asemenea momente. Aproape plângea. În sală lumea începea să se foiască.

Mi-a venit să-l încurajez, dar mi-am adus aminte că, în România, există o Coaliție care tocmai a sărbătorit patru milioane de români care nu vor să audă de minoritățile sexuale. Și am tăcut din gură.

Unul din subiectele fierbinți ale conferinței de vineri a fost lipsa unei educații sexuale pentru elevii de liceu în general, cu posibilitatea adaptării ei pentru nevoile elevilor LGBT.

Într-unul din capitolele cercetării conduse de Irina Costache se arată că elevii de liceu declară că cel mai mult se vorbește despre sexualitate la ora de religie, unde morala joacă rolul fundamental în sfaturile pe care le primesc.

La nivel național sunt cunoscute efectele „predării" sexualității din perspectiva moral-religioasă, însă ceea ce se întâmplă cu tinerii LGBT, în lipsa unor surse sănătoase de informație, abia acum începe să iasă la iveală.

În media au apărut de-a lungul timpului tot felul de argumente prin care se demonstra că educația sexuală n-a omorât pe nimeni, ba, dimpotriva, în țările unde a fost adoptată i-a păzit pe elevi de multe neplăceri.

Totuși, asta n-a sensibilizat Ministerul Educației îndeajuns încât să treacă peste viziunile conservatoare care încă domină învățământul românesc și să implementeze o nouă curriculă de educație sexuală.

Roxana Marin ne-a spus că Abel a început „de capul lui" tratamentul hormonal, prin care-și pregătește tranziția de la un sex la altul.

Pentru că face asta de unul singur, riscurile la care Abel se expune sunt considerabile. Ele ar putea fi reduse dacă ar beneficia de o asistență specializată, inexistentă la acest moment în România.

În sală au fost prezenți profesori de liceu, dar și consilieri școlari doritori să se informeze în ceea ce privește comunitatea LGBT.

Printre ei și o doamnă de la un liceu din centrul Bucureștiului, care a adresat o serie de întrebări primilor vorbitori ai conferinței, Florin Buhuceanu și Adrian Coman.

Aceasta a vrut să știe „ce relații și sentimente au față de femei". Apoi a continuat, curioasă „dacă se poate ca homosexualitatea să se tragă dintr-o traumă din copilărie, un unchi mai dominator sau mamă mai abuzivă".

Întrebarile doamnei au stârnit câteva zâmbete în sală. Asta mi-a confirmat că în percepția populară nu sunt încă prea băgate în seamă studiile care demonstrează existența unei gene gay .

Roxana Marin a moderat interacțiunea dintre profesoară și organizatori și a precizat că femeia e de apreciat pentru că „vrea să afle mai multe despre comunitatea LGBT și că este bine intenționată".

Volumul lui Florin Buhuceanu - HomoIstorii – ieșirea din invizibilitate prezintă viața gay românească de la începutul secolului trecut până în 2001, anul în care homosexualitatea a devenit posibilă ca mod de viață în România.

Cartea vorbește despre balerini, creatori de modă, ziariști și mari scriitori, drame și istorii neconsemnate, la care Buhuceanu a avut acces prin documente și mentori personali.

Autorul cărții povestește un episod din viața personală, când, în 1992, apăruse o revistă numită Gay45. Își dorea enorm să cumpere un exemplar, însă nu știa care e „cel mai heterosexual mod cu putință" de a se adresa femeii de le ghișeul de ziare, ca să nu stârnească suspiciuni.

Buhuceanu crede că „nu are cum să existe o istorie gay românească, pentru că nu a fost lasată să existe, iar personalitățile vremii nu sunt menționate decât accidental în manuale și asta în cel mai bun caz".

În fine, s-au prezentat și câteva date îngrijorătoare, culese de cercetătoarea Irina Costache, despre homofobia românilor și percepția liceenilor asupra colegilor LGBT:

Studiile și experiența ONG-urilor arată că sistemul actual de reclamare a unui abuz la liceu nu funcționează sub forma sesizării diriginte – profesor – director – inspector, iar elevii abuzați nu merg pentru consiliere la cabinetul școlii. De cele mai multe ori, abuzurile sunt mușamalizate la nivel de instituție școlară, pentru ca imaginea liceului să nu fie afectată.

La acest moment, cineva din sală a întrebat:

Apoi, altcineva a lansat o întrebare care a rămas și ea fără răspuns:

Chiar așa. Ce se întâmplă?

Pe Maria Cîrstea o poți urmări pe site-ul ei.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte chestii despre comunitatea gay:
Cum e să fii gay într-un liceu din România
E frumos să fii gay în București
Da, mamă, sunt gay