FYI.

This story is over 5 years old.

Muzică

Am vorbit cu Dan Armeanca, artistul care a inventat manelele pe vremea lui Ceaușescu

Manelele au apărut la Uzina 23 August, în anii 80.
9.6.16

„Dan Armeanca este titanul muzicii pe care o cânt eu din toate punctele de vedere. De la el am învăţat tot ceea ce ştiu. Este un fel de Frank Sinatra al manelelor'', spunea acum câțiva ani Adrian Minune la un post tv, despre cel care l-a descoperit și l-a lansat.

Cel mai cunoscut cântăreţ de muzică de petrecere de după căderea comunismului, Dan Armeanca, numit „părintele manelelor", s-a întors în România, după ce a stat în Canada timp de șase ani. Iar pe 2 iulie va concerta cu trupa sa actuală, la festivalul Outernational Days, în Grădina Uranus din Piața de flori, Rahova. Ăsta e un festival aflat la prima ediție, care își propune să promoveze o muzică specifică anumitor popoare și regiuni geografice din întreaga lume (cum ar fi Congo și Burkina Faso) și să definească astfel mai concret termenul generic de world music.

Viziteaza site-ul festivalului și cumpără bilete de aici.

Ne-am întâlnit recent cu legenda urbană Dan Armeanca (și agentul său, Ștefan) pentru a discuta despre traseul carierei sale muzicale, despre ce mai înseamnă manelele în 2016 și despre plagiat în lumea manelelor în – probabil – unul din singurele interviuri date vreodată în presa românească.

Dan Armeanca live la Hanul Drumețului, un fel de Boiler Room în lumea manelelor. Înregistrare de Andrea Cirio

VICE: Salut, Dan! Cum merge treaba, acum că te-ai întors din Canada și ești plin de concerte?
Dan Armeanca: Pe primul plan sunt repetițiile. În paralel lucrez și la un proiect nou; un band mai mare, o orchestră cu 15 muzicieni. Sper ca în toamnă să fie gata. Compunem muzică nouă, niște melodii pentru ce se cântă acum. Am văzut și eu cu ochiul meu ce se întâmplă.

Publicitate

Și cum vezi situația actuală?
Sunt multe orchestre de manele, cel puțin zece. S-a schimbat un pic sunetul, față de cum era când am început eu. În privința sculelor s-a schimbat totul. Dar așa, ca linii melodice, nu s-a schimbat mai nimic.

Și vrei să schimbi ceva?
Sigur că da. O să ajung la un stil cântat mai mult în limba romani, mai modern, cu mai mulți muzicieni pe spate. În ultima vreme nu am mai cântat în romani, pentru că asta a fost moda. De fapt, maneliștii actuali au tradus piesele pe care eu le-am creat în romani și le cântă în limba română.

A evoluat soundul și din punct de vedere calitativ? Lăsând la o parte tehnologia care - să zicem - a ajutat, consideri că muzicienii contemporani își dau silința?
Sunt instrumentiști foarte buni, nu vreau să vorbesc altfel despre ei, dar sound-ul înseamnă și timbrarea instrumentelor. Problema e că se cântă foarte tare; se cântă la maxim. Nu există un echilibru în sunet, în piesă… Nu mai distingi care e clapa, ce ton are, ce timbru… sau o vioara… cam asta se întâmplă. Se cântă într-o forță fantastică.

Într-un grup trebuie respect. Că de aici se schimbă sunetul.

Și cum îți explici tendința asta de „a-i da în gură" … să fie la maxim?
Probabil că așa dorește generația din ziua de azi. Ei sunt obișnuiți așa. Dacă ar fi să cânți puțin mai elegant și cum ar trebui să cânți, și cum e firesc să cânți… nu ar reacționa pozitiv. Chestia asta mă deranjează foarte mult. Dintodeauna am cântat foarte echilibrat, foarte dozat… și acum nu mai e la modă… s-a schimbat, că sunt peste 25 de ani de atunci.

Îmi doresc din toată inima să cântăm cum se cântă în toată lumea, dar nu există nicăieri așa sunet la maxim, poate doar pe stadion, și acolo nu deranjează. Dar într-o sală de restaurant cu o sută de persoane, în care sunt mii de boxe, e prea mult. Mă deranjează calitatea sunetului. Depinde de simțul fiecărui instrumentist ca orchestră. Daca mă dozez bine, îl respect pe celălalt. Într-un grup trebuie respect. Că de aici se schimbă sunetul. Eu mă dau mai tare, el se dă mai tare până să mă audă etc.

Publicitate

Ștefan Ioniță: Asta este și învățătura dânsului, când studiază cu formația: își face membrii să se înțeleagă între ei.

Dar așa este moda acum… e altă generație. Într-adevăr, vor foarte tare. Sunt oameni mai în vârstă care, de exemplu, se pun lângă boxă și la un moment dat pleacă afară, din cauza volumului. Dar pe tineri nu îi deranjează.

Am văzut că și tu ai o orchestră de tineri.
Da… tocmai. Am o orchestră de tineri, să fiu și eu în pas cu ei. Era orchestra băiatului meu Elis, pe care am preluat-o. Inițial am vrut sa iau orchestra cu care lucram înainte, să o reîntregesc, dar copiii mi-au zis că e mai util pentru mine și mai la îndemână să îi iau pe ei, că sunt formați și sudați. Asta a fost o chestie bună pentru mine. Au alte mentalități, sunt tineri, sunt altfel.

Mă gândesc să fac o schimbare și cu ei, să iau ce a mai rămas din vechii componenți și să mă duc pe la liceul de muzică să mai iau niște suflători. E de muncă… oricum. Mă împac bine cu ei, dar ei se ceartă și de la o glumă inofensivă și mă afectează și pe mine foarte mult; încep să apară bisericuțe între ei și nu se mai înțeleg la cântări. Chestia asta mă deranjează. Dar asta e mentalitatea lor, nu sunt singurii… toți sunt la fel.

Cei tineri sunt deschiși să cânte altfel?
Ștefan Ioniță: Sunt predispuși, pentru că dânsul îi învață… Și cine n-ar vrea sa învețe de la Dan Armeanca?

Dan Armeanca: Sunt nervoși, sunt rebeli. Câteodată trebuie să stai cu telefonul după ei, să îi trezești. Repetiția e repetiție, când ai zis o oră, ești acolo. Plimbarea e plimbare. Profesional sunt niște lucruri care sunt foarte importante într-o orchestră. Noi înainte trăgeam dintr-o felie de salam cinci inși și mâncam o felie de paine, dar când era vorba de repetiție, se repeta. Sunt glume multe, caterincă multă între ei, nu sunt atenți…. e dificil. Dar o să rezolv lucrurile astea.

Am pornit stilul ăsta de muzică la Uzina 23 August.

tot ai pomenit de trecut, poate am putea să ne întoarcem un pic. Cum ai început ca muzician?
I-am cunoscut pe băieții cu care am pornit cumva stilul ăsta de muzică, la Uzina 23 August, în anii '80. Fratele meu era prieten cu un băiat care cânta la tobe acolo și m-a prezentat. Am făcut o întâlnire cu ei la club. M-au întrebat: „Nu vrei să vii să cânți cu noi?", când au văzut că sunt studiat și că munceam. Am încercat, știi? Ei erau deja acolo. Era formația uzinei, aveau spectacole din când în când. Și am început să lucrăm… încet, încet… făceam muzică ușoară, pop. Dar eu în paralel încercam să fac un stil de muzică.

Știai ce muzică?
Da, știam. Lucram de unul singur acasă, dar n-aveam spate, n-aveam oameni. Dar am ascultat foarte mult muzică orientală. Am avut ocazia, că toată familia mea, de unde sunt eu născut, din Dâmbovița, sunt de profesie contructori. Și au fost plecați pe afară, în țările arabe, în acea perioadă: Libia, Egipt, Irak. Și aveam casete… ascultam tot timpul. A început să îmi placă.

Publicitate

Am început să combin cu ce studiam eu modern. Studiam după chitariști mari, pe care îi ascultam pe casete. Și am început să compun, să umblu la suportul armonic, la suportul melodic, la suportul metric. Combinam. Și cu muncă, cu puțin noroc și har de la Dumnezeu… a ieșit. Ne-am chinuit foarte mult. Studiam 24 din 24. Efectiv nu aveam timp nici să mâncăm. Și a ieșit. Am zis să ne chinuim doi ani că după o să fim bine. Și așa a fost.

Apoi ai scos prima înregistrare, în 1990.
Dan Armeanca: Da

Cum l-ai cunoscut pe domnul Paul Stîngă, managerul casei de discuri Eurostar?
Dan Armeanca: El m-a contactat. M-am trezit cu un telefon pe fix, la mama: „Nu vrei să facem discul ăsta?". Eu deja începusem să cânt pe la oameni. Mai mult pe la rromi. El probabil că m-a văzut pe undeva. De profesie era tot lautar, timbalist. Ne-am înțeles la bani, dar în final el a câștigat foarte mult din discuri, a vândut multe tiraje.

Eu nu prea știam atunci ce înseamnă un disc făcut în România, în maniera asta. Și l-am tras la Electrecord; era cam singurul studio mai mare de la noi. Dar acolo se lucra mai puțin profesional. Se trăgeau coruri, ansambluri. Când ne-au luat pe noi cu tobe și clapă era un alt sunet, chiar și pentru sunetistul de acolo, nea Sică. Era cel mai mare sunetist la timpurile alea.

Ai lucrat bine cu el?
Foarte bine. Chiar era încantat că, după ce am tras, l-a chemat pe directorul Electrecordului și i-a zis: „Uite, mă, am tras cu niște băieți aici, sunt niște băieți extraordinari." „Du-te domne, că nu te cred". „Ba da… cu ei am tras, am tras ore în șir". I-a plăcut și directorului. Era totuși ceva nou. Era o schimbare frumoasă: tobe, bas, clape, clarinet.

Publicitate

Ștefan Ioniță: A lucrat atât de bine cu ei încât l-a contactat până și ministrul culturii de la vremea aceea.

Citește și Aur, smalex şi duşmani

Dan Armeanca: După aceea, în 1992, am participat la Festivalul țigănesc, din Polonia, care ulterior s-a schimbat în Festival de rromi. Am fost cam 15 orchestre din Balcani: două, trei din Polonia, două, trei de la ruși, sârbi, Bulgaria. Am luat locul I. Dar eram foarte pregătiți. Am muncit șase luni numai pentru spectacolul ăsta.

Te așteptai deci?
Nu mă așteptam. Eu eram fericit și mulțumit că am stat o săptămână la teatrul de vară, în aer liber. Cred că erau vreo zece mii de wati pe scenă. A fost foarte frumos. Totul a fost filmat, dar mi s-a furat înregistrarea din valiză. Mi-au tăiat-o. Poate e în arhiva TVR. Când m-am întors, am cântat la o mică petrecere la ambasada Poloniei. Premiul a fost de 20 000 de dolari.

Când ai înregistrat primul album, știai de alte trupe care mai scoteau la Eurostar? De exemplu Azur.
Da, știam. Generic, Azur, Odeon, Albatros. Erau câteva formații nume mai sonore, dar cu altă manieră de cântat, un alt gen. Cantau românește. Dar celelalte erau trupe mai bune, mai închegate, mai studiate. Diferența era semnificativă. Noi cântam romani și cu un alt suport de cântat pe spate.

Muzică de pe primul album Dan Armeanca

De ce ai numit albumul Muzică țigănească?
Așa se vorbea atunci….

Nu ai avut vreo rezervă în a face asta?
Nu. Era la început. De abia ne treziserăm și noi după întuneric. N-a fost nicio problemă, dimpotrivă. Foarte mulți români au fost încântați de discul ăsta. Și pe unde mă duc, în afară, îmi cer piesele de pe discul ăsta.

Publicitate

Dar între timp s-a schimbat percepția.
A apărut Adrian, care a fost elevul meu. Și Salam, care a venit cu un stil de showman. Face un show. El este un cântăreț foarte bun, un solist foarte bun. Dar dacă ar cânta normal n-ar prinde. Trebuie să facă show-ul ăsta neapărat.

De înregistrat de ce nu se mai înregistrează mai nimic? Totul e pe Youtube acum…
Totul e pe Youtube. A apărut Youtube-ul asta, a apărut Facebook-ul ăsta. Au zăpăcit lumea. Probabil că iei informații bune de acolo. Eu unul nu prea știu să apăs pe calculator. N-am vrut să învăț niciodată. M-a preocupat mai mult instrumentul. Prefer să studiez, decât să umblu la un telefon. Prefer să îmi iau chitara în brațe și să creez ceva sau să studiez ceva nou.

Nu există instrumentist să nu fi furat ceva de undeva. Important e să mai pui ceva de la tine.

Spui că asculti chitariști mari pe vremuri.
Da. George Benson, John Mclaughlin, Jimi Hendrix. Ascultam și ca să „fur" - de 'colo puțin, de 'colo puțin. Că toți am furat. Nu există instrumentist să nu fi furat ceva de undeva. Important e să mai pui ceva de la tine. Chiar și în Canada aveam un elev care cânta foarte bine rock. Părinții lui erau romi și doreau ca el să învețe lăutărie, care e foarte complexă și grea. La noi te naști cu lucrul ăsta. Dar poate și un român să învețe la fel de bine, dacă muncește. El cânta rock foarte bine, îngrijit și coordonat. După ce i-am arătat lăutărie, voia să le combine. Până la urmă acesta este un stil propriu. A înțeles, și-a dat seama.

Cum ai ajuns în Canada?
Ștefan Ioniță: A vrut să cultive și să se dezvolte muzical. Acolo a găsit o trupă de jazz, acolo a învățat ce înseamnă un groove.

Publicitate

Dan Armeanca: Am întâlnit mulți instrumentiști mari acolo. Am avut ocazia să fac asta datorită faptului că am cântat la Quebec Osho. Nu prea am cântat cu români. Ei făceau mai mult petreceri cu DJ, nu cu lăutari. Eu am avut un contract de vreo zece spectacole în toată Canada: Toronto, Montreal, Vancouver, Edmonton. Și am rămas acolo șase ani.

Prima parte din colecția asta este esența manelei quality, cum numai o manea vintage poate să fie

Și cum a fost experiența de străinătate?
În primul rând nu ai familia lângă tine. Asta a fost o mare grijă și o problemă. Totuși, m-am încadrat bine în sistemul lor, am înțeles cum e.

Și acum, la scurt timp după ce te-ai întors, umblă un zvon că ai pleca deja înapoi în Canada.
Nu văd sensul, rostul să fac asta. Am văzut ce înseamnă singurătatea. Acum m-am obișnuit cu familia, cu copiii. Să mă duc la un concert, n-ar fi o problemă. Dar să rămân acolo… nu; niciodată.

La un moment dat, prin 2000, a fost o persecuție a manelelor: „Cruciada Culturii". Cum ai perceput-o?
A fost, da. După cum știți, stilul ăsta a fost foarte controversat. Eu nu prea am stat pe sticlă, pentru că nu am vrut. Nu suport. Într-adevăr, la un moment dat s-au adunat foarte mulți, din rândul nostru, care chiar nu își meritau locul. A fost cu bani - au dat bani și au intrat. Și n-am vrut să fiu și eu pe acolo.

Ștefan Ioniță: Dânsul nu avea cum să fie persecutat din moment ce cânta mezzoforte. Horia Brenciu l-a apreciat foarte mult.
Dan Armeanca: Eu am încercat să dau publicului și fanilor mei și ceva profi. Dar încet… trebuie să le dai câte puțin. Ca la o friptură… așa câte puțin. Nu tot odată… că nu o halește.
Ștefan Ioniță: Mezzoforte, Raggae… a pus multe stiluri, era foarte complex. A pus chiar și un remix pe album.
Dan Armeanca: Era foarte frumos făcut… și cu de toate.

Și acest album unde a fost lansat?
În 2002, la magazinul muzica. La Raymond. Așa ceva pot să fac numai afară. Dacă fac zece piese la maniera asta, nu prea dă bine. Românește are un alt feeling, e puțin mai șlăgăros.

Ștefan Ioniță: Se transmite altfel mesajul.
Dan Armeanca: Directorul de la Electrecord mi-a zis atunci: „Dacă faci zece piese ca asta, am curaj să plec cu tine în toată lumea". Dar cum să apar la televiziune să cânt asta? Toți rromii m-au înjurat când au auzit asta. „Păi ce-ai cântat?" Nu m-au înțeles. Dar pe mine m-a luat pofta. Pentru că eu pot. Am pe ce să mă bazez. Pot să creez ceva ce-i al meu. M-au mai întrebat unii „De unde ai copiat?" Dar aici totul e al meu. N-am copiat nicio notă de afară.

Publicitate

Când am început, nu existau calculatoare, să tai, să editezi. Și o luam de la capăt. Era greu. Nu mă interesează ce se întâmplă la momentul actual în țară. E normal, trebuie să cântăm toți, bine, prost, nu mai contează. Vreau să mă înham la un proiect foarte mare împreună cu Ștefan. L-am ales pentru că știe și pentru că este foarte inteligent. Este mult mai inteligent decât mine. Eu sunt inteligent în muzică. Știu să fac muzică foarte bine. M-am pus pe treabă… și până nu iese cum vreau eu, nu mă las.

Citește și Am vrut să agăț cu Florin Salam pe Tinder, dar am dat numai de intelectuale

Spune-ne niște maneliști care îți plac sau te-au influențat.
Sincer să fiu, cam toți îmi plac, în afară de cei care nu cântă profesional. Că sunt foarte mulți. Apar, dau niște bani, fac o piesă, o acordează pe calculator, cu Antares (n.r.: un soft de făcut muzică).

Adică cu autotune pe voce.
Da. Câteodată și un mic fals e bun: „Uite, am avut o mică răgușeală, a dat bine în piesă". Dar să nu falsezi la maxim, că se întâmplă să îți mai cadă vocea, e omenesc. Am văzut la filme… cum îi acordează pe toți care cântă praf… praf total. Pun Antares și îi face să sune bine. Asta nu accept. Se aude vocea robotizată. Îmi place Adrian, Salam, Sorinel.

Vali Vijelie?
Vali Vijelie… el are un alt stil, alte maniere, e pe un alt drum. Mai simpluț. Noi vrem să cântăm puțin mai complex, mai complicat. Și în armonie, și în linii melodice, și în intervenții. Există multe metode prin care poți să faci o orchestrație mai bogată. Trebuie să știi să pui intervențiile acolo unde merită și unde trebuie. Sunt lucruri de studiu. Nu le înveți într-o zi. Eu le-am învățat în 30 de ani.

Dan Armeanca live la Hanul Drumețului, solo de chitară. Înregistrare de Andrea Cirio

Spune-ne un sfat pe care l-ai primit de la un muzician.
Ștefan Ioniță: Dânsul are capacitatea să primească sfaturi și de la un copil, dacă acel sfat este bun și poate să se lege de el. Țin minte un sfat pe care i l-a dat cineva la un moment dat: să crezi. Să cânte exact ceea ce cânta odată, pentru că melodiile lui rămân în istoria muzicii de acest gen. De ce să nu profite și să le cânte în continuare? Poate peste 20-30 de ani nu mai suntem, și or să fie alții. Muzica asta trebuie să rămână.

Publicitate

Dan Armeanca: Știi ce lipsește aici în țară? La toți ăștia mari care cântă? Că e un val foarte mare, e foarte multă sticlă, prea multă promovare. N-au capacitatea de a crea o piesa; totul se fură, se plagiază. Până când să furi? Până când ajungi la un plafon. Că și în afară s-a ajuns la un plafon încât nu mai poți să creezi. Trebuie să te zbați, altfel nu faci nimic. Trebuie să fii tu.

Astăzi se copiază din Bulgaria, Armenia, Grecia, Turcia. Toate piesele sunt copiate. Nu prea se ajunge însă să fie discuții legate de drepturile de autor. Probabil că o să se ajungă și la asta. O să ia foc aia: „Băi, mi-ați copiat piesa! Îmi plătiți!" Cum e afară.

O să ai și tu de luat mulți bani atunci.
Ștefan Ioniță: Te îmbogățești într-o săptămână. Nu există om muzicant să nu îl cunoască pe Dan Armeanca. Dânsul nu e lăutar… e muzicant. E muzician și muzicant. Prestează și creează. Nu e atât de ușor să vorbești despre Dan Armeanca. Vorbesc serios. Pentru că treci prin anumite etape ale dânsului. Și-a atins target-urile. Nu a fost vreun scop pe care să nu îl atingă.

Dan Armeanca: Am 55 de ani. Sper să mai cânt și eu cinci ani. Cam atât îmi doresc. La 60 de ani vreau să fiu sănătos, să cânt relaxat, să îmi iau nepoții, să îi plimb foarte mult, să mă ocup și de ei. Să mai cânt și la o petrecere. Vreau să fiu lejer. Deja o să rămână ceva în spate, voi face tot posibilul să rămână ceva ca stil.

Citește mai multe despre muzică pe site-ul revistei the-attic.net

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre manele:
Goran Bregovic se servește cu Salam
Expoziția cu maneliști de la MȚR ne-a (re)dovedit cât de ipocriți suntem ca națiune
Steaua de Mare luptă împotriva discriminării rasiale cu manele psihedelice