FYI.

This story is over 5 years old.

18+

Sunt bărbat și singurii mei prieteni sunt femeile

Nu reușesc niciodată să am conversații profunde cu bărbați, pentru că ei nu sunt interesați decât să scuipe replici interesante.
prieteni

Scrolez prin mesajele de pe Facebook. Unul e de la o prietenă care îmi spune cu care dintre foștii mei colegi de școală s-a culcat. Altul e doar un thread cu meme-uri. Dar toate cele 14 mesaje noi sunt de la femei.

Știu că treaba asta e privită cu oarecare suspiciune. În cultura anilor '90 era ok ca fetele băiețoase să aibă mulți prieteni băieți pentru că le plăcea să se bată și să se bășească. Serialele precum Will & Grace au promovat la greu prietenia dintre bărbați gay și femei. Dar pentru un bărbat hetero care are aproape numai prietene nu există niciun termen și niciun stereotip. Așadar, oamenii tind să presupună că prietenia între bărbați și femei e doar o vrăjeală care acoperă, de fapt, sentimente de altă natură. Un sondaj de anul trecut a descoperit că 63 de procente dintre oameni cred că prieteniile dintre bărbați și femei ascund sentimente romantice, iar dintre aceste persoane, 61 de procente erau de părere că bărbatul e cel care ar vrea să transforme prietenia în ceva mai mult.

Publicitate

Sunt un tip heterosexual și majoritatea prietenilor mei apropiați sunt de sex feminin, așa că m-am întrebat de multă vreme de ce oare. Nu e, după cum presupuneți 63 la sută dintre voi, pentru că vreau să le-o trag. Știu foarte bine de cine sunt atras și nici nu mă pricep s-o ascund. N-aș rezista nici cinci minute într-o falsă prietenie cu o tipă, dacă mi-ar plăcea de ea. Singura dată când am încercat a durat trei zile și am ajuns să ne sărutăm rezemați de peretele unui fast-food. Nici măcar nu e o alegere intenționată. E chiar un coșmar când vrei să inviți la o petrecere un număr cât de cât egal de băieți și fete sau când toate fetele iau droguri la toaletă fără tine pentru că tu n-ai voie să intri în buda lor. Și totuși, mi se întâmplă foarte des să mă împrietenesc cu fete. De fapt, se întâmplă atât de des încât știu deja semnele care anunță o astfel de prietenie. Parțial, sunt sigur că se întâmplă pentru că îmi plac multe lucruri care le plac și fetelor: miștourile răutăcioase despre vedete și muzica Arianei Grande.

Nu înseamnă că nu-mi plac și chestiile de băieți. Am ajuns pasionat de fotbal mai târziu decât majoritatea tipilor, dar am multe alte interese masculine efemere: televiziunea americană, romanele grafice, jocurile de noroc, hip-hop-ul și, evident, fetele. Îmi place să fac glume puerile, îmi place să mă îmbăt rangă și să cânt „Dakota " de la Stereophonics în drum spre casă. Cred că am toate însușirile unui băiat modern.

Publicitate

Nici măcar nu pot spune că nu-mi plac prieteniile cu bărbați. Am câțiva prieteni bărbați foarte apropiați, unii cu care am și locuit, pe care îi văd tot timpul și cărora le dau sms când sunt disperat. Dar nu știu cum să-mi fac noi prieteni bărbați. Nu-mi amintesc niciun moment din viața mea de adult în care să fi fost la bar doar cu băieții. Am fost așa de când eram la școală – aveam unul sau doi prieteni apropiați de sex masculin și o grămadă de prietene.

why-are-all-my-friends-girls-body-image-1458744078

Nu înțeleg cum se face: cum se întâmplă prieteniile între bărbați? Să-l luăm pe prietenul meu Ian, de la birou. Îmi place de el, mi-ar plăcea să ne vedem mai des. Ce-i zic, îl scot la cină? „Salut, Ian. Ai auzit de restaurantul nou de pe strada X? Vrei să mergem acolo sau să gătim la mine? Și după aia ne putem uita la Anomalisa." Ian mă va refuza politicos și-mi va aminti că are prietenă.

O altă alternativă ar fi să mergem la o crâșmă. Și ce să facem acolo? După o singură bere cu o prietenă, ajungem să săpăm profund în viețile fiecăruia și vorbim despre relațiile și fricile noastre. Putem bârfi la nesfârșit despre cine a dat țeapă cui, despre despărțiri, relații noi: analizăm totul ca la o emisiune politică de la TV.

Dar nu poți face asta cu un tip. Poți vorbi despre cine a futut pe cine, dar bârfa pur și simplu cade pe masă și niciunul dintre voi nu vrea s-o ridice. Nu există nicio analiză amănunțită, nimic. Dacă ai noroc, celălalt o să-ți răspundă cel mult: „Lasă-mă, frate! Ce dubios! " Discuțiile serioase despre relații sunt un capitol și mai dificil. Vorbesc despre iubitele mele cu alți bărbați de parcă aș vorbi cu părinții, cât mai succint și fără să mă implic. Doar ce-o să fac? O să mă uit în ochii unui alt bărbat și o să-i zic: „Băi, tot timpul ăsta am crezut că ea se izola de mine, dar apoi mi-am dar seama că eu eram cel care nu se deschidea cu adevărat "? Nu-i poți spune asta unei persoane pe nume Radu.

Publicitate

Citește și: Ghidul VICE despre prietenie

Știu că bărbații normali care au prietenii normale cu alți bărbați nu fac asta. Merg la bar în grupuri și joacă biliard și o ard pe-acolo și când se îmbată se iau la bătaie. Dar eu unul n-am mai fost niciodată într-un grup format exclusiv din bărbați și nu văd vreun mod în care mă pot alătura unuia și nici nu cred că vreau. Pare o pierdere de timp în comparație cu timpul petrecut cu fetele, timp în care analizăm viața și mâncăm paste carbonara.

Practic, singurul mod în care cunosc noi prieteni de sex masculin sunt tot prietenele mele. Când ele mai primesc câte un nou tip în gașcă, abia atunci am ocazia să am conversații profunde despre ultimul album Leonard Cohen cu bărbați.

Pot spune că mă simt norocos că le cunosc pe femeile astea. Îmi place că-mi alină nesiguranțele și frustrările și că apelează la mine să le alin pe ale lor. Îmi place că-și trăiesc viețile ca niște aventuriere și nu ca niște scuipători de replici interesante, cum încearcă să fie bărbații. Îmi place că nu se tem să parcă oribile sau vulnerabile. Și da, îmi place că au la fel de mult chef ca mine să vorbească despre ultimul single al Arianei Grande și despre fetele sexi de pe Instagram.

@samwolfson

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre prietenie pe VICE:
De ce bărbaţii români au din ce în ce mai puțini prieteni după 20 de ani
Toate categoriile de prieteni dubioşi cu care ieşi
Cum să fii o prietenă model: Ghid pentru fete