Publicitate
Chestii

Cocalarii din fosta URSS erau mai periculoși ca ăia din România

Așa arăta varianta basarabeană a „Portocalei mecanice‟.

de Mitoș Micleușanu
16 Februarie 2016, 1:15pm

În Basarabia, unde am crescut eu, există o terminologie regională foarte exotică. De exemplu, un termen adus de ruși este „gopnik", care înseamnă un fel de „cocalar". Între ei își mai spun: „bratișca", adică „frățică", sau „pațan", un fel de băiețaș sau „băiat de băiat". Eu am crescut în perioada de înflorire a fenomenului găștilor urbane, când fiecare cartier din Chișinău avea câteva grupări de infractori care controlau strada.

Pe vremea aia, Miliția era destul de primitivă, ca și metodele. Se urmărea „îndeplinirea planului de muncă", adică milițienilor li se dădea de sus o cifră de infractori pe care trebuiau s-o acopere cu orice preț. Când erau în criză cu planul de muncă, recurgeau la abuzuri, chestie de când lumea, știi și tu. Sub tortură ajungi să spui orice.

Sfat de viață: evită „cocoșeala‟

Există „statistici urbane", conform cărora nu prea există familii de ruși, unde măcar un bărbat să nu fi avut probleme cu legea. Rușii sunt un popor trecut prin „ciur și prin dârmoi", cu alte cuvinte „traumatizat istoric", iar consecințele sunt pe măsură. La fel cum era în Japonia, pe vremea samurailor, când nu puteai arunca vorbe în vânt, jigniri sau acuzații gratuite, fiindcă riscai să fii tăiat sau să ajungi obligat să-ți faci harakiri, la fel și rușii, au principiile lor, nu arunci vorbe în gol, acuzații sau jigniri. Altfel, dacă nu îți susții vorbele, riști să fii „cocoșit". Adică să-ți iei muie.

Găștile și controlul regional au o tradiție veche. Cu rădăcini în Gulagul siberian, zona cea mai sinistră unde, pe vremea lui Stalin, au fost trimiși la munci infernale milioane de oameni. Practic, pușcăriile au devenit niște lumi paralele, foarte aglomerate unde era un alt set de legi dure și principiale. Apropo despre acele vremuri nasoale, despre sistemul penitenciar rusesc și despre Gulag, cele mai autentice relatări, scrise clar și simplu, le găsești în cartea lui Varlam Șalamov Povestiri din Kolyma apărută la editura Polirom.

Oricum, la pușcărie, din câte mi-a povestit un bun cunoscut care a stat patru ani într-o pușcărie foarte nasoală din Belarus, este foarte dificil să faci „carieră" fără să-ți iei pumni în cap. Dacă nu de la gardieni, de la alți deținuți. În funcție de comportament. Dacă te dai prea șmecher te „sparg" ăia mai bătrâni. Dacă ești prea moale, ajungi „fetiță‟.

În principiu, prin bătaie trec toți, dar unii învață ceva din asta, alții nu. Pe unii violența îi „prăjește", sunt și sinucideri pe acest fundal, iar alții ajung să omoare, să zicem din răzbunare, dar de multe ori și ei o sfârșesc în șanț.

Cartofi copți și bălți de sânge

Dar hai să-ți povestesc despre gașca de gopnici (cocalari) care opera în cartierul „Botanica", acolo unde am crescut. Se-ntâmpla prin 1985. Lângă blocul unde locuiam era o școală sportivă internat, cu stadion și diverse instalații pentru antrenamente. Acolo mergeam de regulă după școală și făceam sport. Aveam vreo trei prieteni în total, mie nu-mi plăceau găștile, am fost mai singuratic de felul meu.

Teritorul internatului sportiv era mare, parțial împădurit și împrejmuit de un gard de beton, spart în câteva locuri. Mai multe cărări străbăteau teritoriul, iar noaptea era un loc perfect pentru găștile care se mai adunau acolo să chefuiască, să se îmbete și să cânte la chitară.

Cam odată la două săptămâni, când traversai teritoriul internatului, vedeai câte o baltă de sânge, lângă cărare sau prin tufișuri. Sticle sparte, cutii de conserve, urme de foc și grătare improvizate. Coptul cartofilor era o practică foarte răspândită. Iar despre sânge, cât am locuit în zonă, pe acel teritoriu s-au întâmplat mai multe crime. Bătăile de stradă, nici nu mai spun, erau „la ordinea serii".

În cartier opera o gașcă de rusofoni, vreo cinci băieți, în stil Portocala mecanică, dar cu nuanțe. Seara, când se apucau de „treabă", adică să facă rost de bani, îl scoteau la înaintare pe Sania. Sania e diminutiv de la Sașa sau Alexandru. Acest Sania era cel mai mic de statură dintre toți. Avea vro 18 ani dar arăta de opt, și era un bătăuș neîntrecut. De asta îl scoteau la înaintare, fiindcă părea total inofensiv.

De ce nu e bine să te iei la bătaie cu unu' care pare slab

Gașca aia nu era o glumă, băieții purtau la ei cuțite, iar vreo doi dintre ei, după ce se lăsa întunericul, purtau niște florete reale, de scrimă, ascuțite ca acul. Noi le numeam „rapira‟. Fiind lungi, floretele erau ascunse în cracii de la pantaloni, fapt pentru care se mergea șontâc de un picior. Dar și asta era cool. Ei bine, gașca se ascundea prin tufișuri, iar când apărea vreun bărbat mai sobru, mai cu statut, îi ieșea în cale Sania. El nu se spărgea în figuri, dimpotrivă, vorbea normal: îl ruga pe cetățean să-l împrumute cu niște bani. Dacă era refuzat, Sania forța nota cu clasicul:

Și dacă ne mai gândim? Sau dacă ne uităm prin buzunare?

Dacă spuneai că nu ai bani, erai „invitat" să sari în sus, ca să demonstrezi. Rareori se întâmpla să nu ai vreun mărunțiș care să nu zornăie prin buzunare.

Deci, dacă cetățeanul se dovedea a fi o „nucă tare", Sania se băga în fața lui și îi spunea: „Vere, ești arogant? Vrei probleme?". De cele mai multe ori, victimele, în general bărbați în toată firea, făceau greșeală sa-l împingă pe „mucos" din drum sau, și mai rău, să-l plesnească. Și tocmai asta era strategia, ca să se treacă la acțiune. Băieții ieșeau din tufiș dublu motivați, evident, pentru „agresivitate" la adresa lui Sania. Și nu furau doar portofelul, dar îl și dezbrăcau pe cetățean de haine. Iar dacă acesta scăpa fără să fie tăiat pe față, era bine.

Această gașcă trecea de vreo două ori pe săptămână prin curți, pe la blocuri, lua bani de la adolescenții pe care îi prindea după orele nouă-zece seara. Ca să faci față, trebuia să ai o gașcă mai mare, dar nici asta nu garanta mare lucru. Dacă făceai figuri, riscai să fii tăiat, cum bunăoară a fost tăiat pe față un prieten de-al meu de la bloc, după ce s-a rățoit la un cocalar din gașca respectivă.

Și eu mi-am luat un pumn de la ei, dar fără traume nasoale. Aveam „relații", cum se zice, niște ruși vecini, cu care mă înțelegeam foarte bine, așa că n-am avut probleme cu banda.

Până la urmă, vreo doi au ajuns la pușcărie pentru omor, ceilalți s-au risipit, iar despre Sania n-am mai auzit nimic. Ce pot să-ți spun este că aia a fost o perioadă în care trebuia să fii mereu pe fază. Nivelul de adrenalină era altul decât azi. Dar nu se știe, poate că evul mediu bate la ușă. Oricum, nici nu știi ce mecanisme de apărare, fie latente, fie moștenite ai. Dacă mai faci și sport, e minunat.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte texte despre bătaie:
Ghidul VICE de luat bătaie
Cum luai bătaie de la profesori, în România anilor '90
Întrebarea zilei: Care e cea mai mare bătaie pe care ai luat-o?

Tagged:
Moldova
Vice Blog
teama
Republica Moldova
cutit
bataie
cocalari
lupta
Mitos Micleuseanu