Niciodată n-am înțeles fascinația excesivă a românilor cu Eminescu, în mare pentru că și-n școală citeam poezii mai interesante ca ale lui, de la autori precum Bacovia sau Marin Sorescu. N-am înțeles niciodată nici de ce programa școlară era inundată de el și de ce trebuia să facem referate de tip elogii comuniste despre poeziile lui, încât și cei care chiar citeam în școală am ajuns să-l urâm, că ni se îndesa pe gât.

O posibilă explicație ar fi că, în cazul lui, tuturor le pasă mai mult de aspectul „național", decât de ăla de „poet". Lingvistul Dan Alexe a observat că fenomenul glorificării „poetului național" este unul specific țărilor sărace din estul Europei, unde se alege mereu un versificator romantic care e prezentat ca artistul suprem, deși nu-i pasă nimănui din alte țări de el. De exemplu, poetul nostru național era mai cunoscut când era în viață pentru faptul că era un jurnalist conservator, decât pentru ăla că era poet nepereche. Că devenise un fel de trompetă a partidului, prin ziarul „Timpul".

Cu asta în minte, m-am dus la automatul de cărți de la metrou și mi-am cumpărat cartea Chestiunea Evreiască de Mihai Eminescu, care zăcea undeva între Viața lui Arsenie Boca, un roman despre Mareșalul Antonescu și ceva cu Hitler. Cartea, marcată pe copertă cu sintagma „Documente Revelatorii", este de fapt opera unui critic literar numit Dumitru Vatamaniuc, care a colectat majoritatea textelor jurnalistice și studiilor scrise de Eminescu despre evrei în acest volum (aproximativ o sută de articole, față de totalul de 1500 pe care le-a scris în presă).

Vatamaniuc este considerat unul dintre cei mai mari eminescologi din România (da, încă există termenul ăsta absurd în anul 2016) și și-a turnat colegii la Securitate când era tânăr, conform CNSAS. El a scris cartea ca să-i ia apărarea lui Eminescu și să-i facă apologia în fața tuturor acuzațiilor de antisemitism, pe care le-a primit post-mortem.

Ți-am făcut o listă cu elementele din discursul eminescian care au rămas neschimbate în discursul rasiștilor din zilele noastre, ca să vezi că unii n-au evoluat nici după două secole de civilizație.

Baza oricărui enunț rasist este că spui sub formă de axiomă un enunț negativ care li se aplică doar unor indivizi. De exemplu, într-un articol din Timpul, Eminescu prezenta evreii cu următoarea introducere: „La noi, ca în toate țările, evreii se prezintă ca un element parazit de mijlocitori, a căror activitate, în loc de-a iefteni schimbul de producte, îl scumpește în mod artificial și-l scumpeste în aceeași măsură în care-l monopolizează în mâinile lor."

În caz că ai avea speranța că redresează mai încolo afirmația, Eminescu o agravează cu puțin sexism, ca să-i bage, atât pe evrei, cât și pe femei într-un fel de categorie subumană, incapabilă de muncă: „Ei nu împlinesc necesități, ci dau naștere patimelor rele și viciilor, le încurajează și le satisfac. Mai mult: evreii par în genere incapabili de munca industrială. Oricât de mulți ar fi într-un oraș, nu-i vom găsi nici ca muncitori în fabrici, nici în ateliere, excepție făcând de meserii foarte ușoare, de caracter femeiesc oarecum."

Unul din lucrurile care m-au fascinat mereu la rasiști, xenofobi și homofobi e obsesia lor pentru studii pseudoștiințifice care nu fac decât să le submineze ideile halucinante. Asta s-a văzut și-n cartea creștinopatăFața nevăzută a homosexualității, unde prezentau homosexualii ca niște monștri bolnavi psihic, pe baza unor studii din anii 1970, infirmate de decenii de știință.

Nici Eminescu nu s-a lăsat mai prejos în analiza lui de 30 de pagini despre evrei numită Cestiunea Izraelită, unde a asociat cămătăria strict cu evreii, la fel cum unii asociază-n zilele noastre furtul doar cu romii. Poetul observa că, în Bucovina, unde-n 1869 populația era formată în proporție de 82,65% din români și 9,33% evrei, 1059 de datornici români au fost expropriați pentru datorii, față de doar 77 de evrei.

Din asta poetul nepereche statistician trage concluzia că „mai toți debitorii expropriați sunt români" și „evreii sunt uzurari și ei sunt cari expropriază!", fără să se gândească că, dacă respectă proporția populației, sunt aproape la fel de mulți expropriați din ambele etnii.

Eminescu trece de la analize economice, la teorii eugenice, pe baza unor cifre precum „Nașteri la Neamț: 369 ortodocși 368 evrei, Morți la Neamț: 181 ortodocși 188 evrei". Din informațiile astea el a tras concluzia că „această descreștere a populației române din orașele Moldovei însemnează înlocuirea clasei de mijloc române prin izraeliți". Ce dacă sunt la fel de mulți morți, Eminescu tot vede creștinii traco-daci înlocuiți de evrei, cum unii idioți din zilele noastre au impresia că populația va fi înlocuită de romi.

Eminescu merge mai și mai departe, și spune că „fiecărui suflet de evreu în plus au trebuit să-i facă loc doi creștini", de parcă era concurs. „Românii se curăță în genere de pe fața pământului, doi pentru unul, ca să-i lase noului cetățean evreu în perspectivă două pâini, nu una".

Când nu se luptă cu minoritățile din țară, rasiștii români se luptă cu Străinii, despre care nu știu prea multe, dar care sunt responsabili pentru tot ce li se întâmplă lor rău. De ce? Pentru că e mai simplu să faci asta, decât să îți asumi responsabilitatea pentru propria ta ratare.

Amuzant e că, deși a studiat la Viena și tot stilul său derivă din romanticii pe care i-a citit acolo, pe poetul național îl irită „orașele care în locul sănătosului Anton Pann citesc dramele nesănătoase ale Parisului ș-așa și-au pierdut tot rostul unei culturi adevărate și vor redeveni într-adevăr românești când vor începe a-și reînvăța limba și obiceiurile de la badea Toader."

În 1877, România era pe drumul spre obținerea independenței. Ca să ni se recunoască acea independență, trebuia să avem un articol în Constituție care să scrie că cetățenii de toate etniile au drepturi egale. După cum ai ghicit, asta l-a înfuriat pe Luceafăr care a tras fulminant concluzia: „Li s-a părut prea greu demagogilor noștri dominațiunea acelor oropsiți de boieri cari erau români înainte de toate? Ei bine, vor avea de acum dominația banului internațional, o domnie străină impusă de străini."

Și, dacă asemănările cu naționaliștii noștri nu ți se par edificatoare, uite c-avea boală și pe aliații noștri din SUA: „Vor preface țara moștenită, apărată cu vărsare de sânge și cu privațiuni, într-o mlaștină americană pentru scurgerea elementelor nesănătoase din alte țări."

La fel cum unii rasiști din prezent se folosesc de Eminescu ca să-și promoveze agenda, la fel se folosea și el de acțiunile unor domni din trecut ca să-și justifice rasismul din prezent: „D. Brătianu a încercat să treacă odată în Turcia un convoi de vagabonzi evrei. De acolo țipete și vaiete în toată Europa. (…) Dar pe atunci exista autoritate: Domnul era Domn."

Amuzant e că, la fel ca rasiștii din prezent, nici Luceafărului nu-i plăcea că e considerat antisemit sau „evreofag" în perioada în care trăia. De-asta mai scria din când în când câte un disclaimer de tipul „nu sunt rasist, dar…", de exemplu: „Noi nu urâm pe evrei, dar nici de vină nu suntem că au fost persecutați în alte țări, că au contractat deprinderile de speculă și de parazitism pe cari le au acum, și nici putem iubi acest rău elementar ce cade asupra noastră. România, nefiind vinovată întru nimic de poziția trecută a evreilor în țările apusene și răsăritene, nu poate fi obligată a suporta economic și social urmările acelui rău tratament. "

Chiar și când mimează că le ia apărarea evreilor, Eminescu vorbește tot peiorativ despre ei: „În momentul în care ne vom hotărî a organiza și apăra munca națională credem că evreii fără silă vor dispărea încet-încet și, după vechiul lor obicei, vor căuta o altă societate omenească, tot atât de nesănătoasă precum e a noastră astazi și vor năpădi asupra ei."

Spre finalul unor astfel de articole de sute de cuvinte, Luceafărul mereu adăuga o notă de salvare a elementelor pozitive dintre evrei, ca să nu zică lumea că e rasist până la capăt. De exemplu, propunea „încetățenirea elementelor în adevăr folositoare dintre evrei, precum tinerii învățați, meseriașii buni." E ca și cum ar zice ăia de la siteurile de dreapta de la noi că România e frumoasă, dacă dăm afară asistații sociali, pensionarii și copiii care iau alocație.

Evrei există în România de secole, la fel și romii sau maghiarii, dar discursul xenofob tinde să-i trateze ca non-români, adică să-i prezinte ca pe niște cetățeni care nu există, deși mulți au acte care să dovedească opusul.

Eminescu vedea faptul că evreii locali vor drepturi cetățenești identice cu ale concetățenilor creștini ca un atac: „Orice spirit onest e indignat de procedarea evreilor, cari răsplătesc ospitalitatea ce li s-a dat în țara asta, fără niciun merit, cu calomnie". El desființează din start pretențiile familiilor vechi evreiești din țară la românism, pentru că, a hotărât poetul, nicio familie de evrei nu știe limba noastră: „O seamă de evrei se pot declara pământeni, deși nu există, căci nu există evrei cari în familia lor să vorbească românește".

În final, când problema legată de evrei atinsese cote maxime în România, Eminescu a dat-o direct în conspirații apocaliptice. Când a observat că marile puteri ale Europei insistau să le oferim cetățenie evreilor ca să ne recunoască independența, el a mers pe logica că totul nu e decât o conspirație, să ne dizolve statul. Evident, tot Eminescu a găsit și motivul pentru care acea conspirație împotriva poporului nu va funcționa: „Să nu creadă cineva că există în lume vreo putere care de dragul evreilor va pune în mișcare vreun soldat, că se vor primejdui oasele unui singur creștin pentru această rasă desprețuită din adâncul inimii de toate popoarele europene."

Iar când a simțit că nu crease destulă spaimă legată de acest popor, Eminescu a scos direct cele mai dubioase teorii apocaliptice, pe care nu le-ar publica azi nimeni nici în tabloide: „Dacă toți evreii străini și pământeni vor căpăta deplinătatea drepturilor civile, Moldova nu mai are de trăit decât zece ani. Țara Românească treizeci poate."

EDIT: Am scos glumița de mai sus în care explicam că un prieten mi-a zis că Eminescu era mai cunoscut ca jurnalist, pentru că oamenii credeau că-i scosă din burtă treaba și nu dădeau click pe linkul cu informații.

Urmărește mai multe din aberațiile, curiozitățile și uneori chiar lucrurile vag interesante scrise de Mihai pe contul lui de Facebook.

Citește mai multe despre Eminescu:
Am agățat pe Tinder cu poezii de Mihai Eminescu și am dat de toate ciudatele
Naționaliștii vor să creadă că Eminescu a murit virgin
De ce sunt românii obsedați de Burebista și Eminescu