Statul român mai degrabă o să-ți amputeze sânul, decât să-ți recomande tratament pentru cancer

Statul român nu face prevenție. Iar, dacă te îmbolnăvești, ajungi, în general, direct la cuțit.

|
12 Ianuarie 2016, 1:46pm

Fotografie via Pixabay

Din punct de vedere medical, trăim într-o cultură a cancerului. Dacă e să te iei după datele de pe Internet, totul te predispune la cancer: mâncarea, apa îmbuteliată, pantofii, fumatul, aerul, soarele, moștenirea genetică, stilul de viață, emoțiile negative, viața. Dacă nu mă crezi, ai aici o listă cu chestii care cauzează cancer. Să nu mai zic că toată lumea de care aud că moare din alte motive decât bătrânețea, moare de cancer. Dar cea mai chinuitoare este psihoza cancerului.

Nu știu tu cum ești, dar pe mine, dacă mă doare în gât, cred că am cancer. Și dacă mă uit pe internet la simptomele cancerului de gât, mi se pare că manifest o mare parte dintre ele. Dacă mă doare capul, cer repede un RMN, parcă simt deja tumoarea cum îmi cucerește creierul. Și pentru că sunt femeie, cel mai probabil, conform statisticilor, dacă este să fac cancer, o să fac cancer de sân. Pentru că este principala cauză a decesului la femeile între 35 și 55 de ani, din toată Europa.

Ei bine, mai am o veste proastă. Există ceva mai rău decât să te îmbolnăvești de cancer, ca femeie: să te îmbolnăvești de cancer în România. Aici nu există un program național de depistare a cancerului de sân, așa cum există pentru cel de col uterin, de exemplu. Iar controlul sânilor la femeile de peste 30 de ani nu face parte din rutina unui control ginecologic, așa cum se întâmplă în țările vestice. Cu alte cuvinte, statului nu-i prea pasă de liniștea ta psihică.

Citește și Unde se duc banii tăi, după ce i-ai dat statului

Și lucrurile stau și mai nasol în continuare, chiar dacă ai norocul să-ți descoperi problema relativ devreme. Din nou, ghinion că ești în România. Aici, majoritatea chirurgilor nu-și bat capul cu abordări sofisticate: îți extirpă complet sânii, ganglionii și te trec pe radioterapie, chiar dacă asta nu se mai practică la țările vestice de mult.

Ca să evit paranoia cancero-apocaliptică de pe internet, m-am întâlnit cu Dr. Iosif Niculescu, chirurg ginecolog cu peste 30 de ani de experiență internațională, care, de doi ani, a reînceput să practice și în România, chiar dacă merge des în Germania pentru intervenții. Dr. Niculescu a lucrat doi ani într-un centru oncologic specializat în cancerul de sân în Kaufbeuren, sudul Germaniei, unde se tratează peste patru sute de cazuri noi pe an.

Doctorul Iosif Niculescu, în discuție cu o pacientă, fotografie de Tiberiu Iorga

VICE: Ce presupune examinarea clinică de rutină a sânilor și depistarea cancerului de sân?
Iosif Niculescu: Presupune palparea, dar și o inspecție vizuală pentru a vedea dacă există o modificare a pielii sânilor, posibil în cazul tumorilor superficiale: „piele de portocală‟, „adâncituri‟ în conturul sânului... Dacă luăm o sută de femei cu tumoră de sân și le palpăm pe toate, descoperim cancerul numai la 20-25 dintre ele. Dacă le facem și o ecografie, depistăm cancerul la maxim 65, iar cu aparaturi sofisticate, poate dacă se adaugă acum sonoelastografia, care e o nouă variantă de ecografie, ajungem, poate, la peste 65. Mamografia reusește să depisteze 85%. Dacă adăugăm rezonanța magnetică, poate sărim de acest procent, cu prețul multor rezultate fals pozitive.

Pacientele din România sunt atente la aceste semnale sau vin în stadii avansate?
Pentru că nu există un program național de screening pentru cancerul de sân, pacientele vin când descoperă ele însele un nodul, sau în urma unui consult când, mai mult sau mai puțin întâmplător, medicul descoperă un nodul la sân. Dacă ai norocul să fie o tumoră localizată foarte aproape de piele, superficială, atunci se descoperă repede, în stadiul unu, maxim doi. Dacă este o tumoră profundă, de regulă, se descoperă în stadii dincolo de doi.

Cum reacționează pacientele din România când le cereți să le palpați sânii? Vă întreb asta și pentru că palparea sânilor nu face parte din consultul standard din ginecologie.
Li se pare ciudat. Multe chiar spun că „asta n-a făcut nimeni până acum‟, ceea ce nu este în regulă. În țara asta, sânul este cumva ieșit din interesul ginecologilor. În alte părți, face parte din examinarea ginecologică generală, obligatorie la femeia peste 30 de ani. În Germania, de exemplu, suntem obligați să palpăm sânul tuturor femeilor peste 30 de ani, cel puțin odată pe an. Restul metodelor - mamografie, ecografie - intervin la diferite etape ale vieții.

Când analizele indică o tumoră malignă, cât de delicată este comunicarea cu pacienta? Ați întâlnit cazuri extreme de reacție?
Da. De la „eu lupt, eu fac, eu ascult, eu îmi doresc să fac absolut tot ce este posibil pentru viața mea, ca să știu că o să fie bine‟, până la depresie și abandon. Mai există și alte lucruri tipic românești, pe care nu le luăm mereu în seamă: presiunea pe care familia o pune pentru a nu-i spune pacientului oncologic că are cancer, cu gândul că îl protejează. Asta e greu de conceput în alte părți. Mi-e imposibil să nu le spun pacienților sau să pornesc un tratament complicat fără o relație bazată pe încredere. Este imposibil să ai doar familia ca intermediar în orice discuție. Poate doar când ai de-a face cu pacienți într-o stare precară de înțelegere a situației, pentru că sunt prea în vârstă sau pentru că au o altă boală.

Citește și Cum a reușit o bloggeriță să ne păcălească timp de șase ani că are cancer

Care sunt șansele unei paciente care are cancer de sân?
Din o sută de paciente pe care le diagnostichez în stadiul stadiul unu, la care descopăr o tumoră de o dimensiune sub doi centimetri, cu terapia corespunzătoare, vor reuși să supraviețuiască, peste cinci ani, un procent de 90-95%. E formidabil.

Mi-ați spus mai devreme că abordarea standard în acest diagnostic este, în România, mastectomie totală. Cum reacționează pacientele?
Foarte puține paciente cunosc faptul că tendința în lume este să nu se mai opereze radical, adică să se extirpe chirurgical sânii. E un progres uriaș făcut de lumea medicală în tratamentul conservator al cancerului de sân, cu păstrarea sânului, mai mult sau mai puțin deformat de operație. Acest concep pătrunde, în ultimii ani, și în România.

Fotografie de Lwp Kommunikáció, via Flickr

Nu există posibilitatea, la o operație de mastectomie, să se colaboreze cu un chirurg estetician și să înlocuiască sânul cu implanturi, astfel încât femeia să rămână cu sâni frumoși?
Pentru marea majoritate a femeilor, problema nu se pune neapărat să aibă sânii mai frumoși, ci să aibă sânii lor. Asta este o realitate. Dar, sigur, există asemenea proceduri, doar că, de regulă conviețuirea asta între chirurgi de sâni și esteticieni este puțin mai laborioasă.

În calitate de medic specialist la care ajung cazurile cărora alți medici nu reușesc să găsească o rezolvare, care sunt cele mai frecvente cazuri de malpraxis pe care le-ați întâlnit?
Nu le-aș spune neapărat cazuri de malpraxis. Sunt multe aspecte aici, în primul rând legate de cutumele locului: dacă dintre o sută de chirurgi care se ocupă de sân, 80 recomandă un lucru într-un sistem, desigur că e foarte greu să îi judeci pe cei care recomandă mastectomie totală că greșesc. Dar sunt, într-adevăr, concepte și proceduri depășite, atât în ceea ce privește diagnosticul cât și terapia.

Care sunt acestea?
În primul rând în ceea ce privește diagnosticul. Puțini înțeleg că trebuie pus un diagnostic prin puncție-biopsie, înaintea oricărei intervenții pe un nodul la sân. Marea majoritate operează nodulii la sân și abia după aceea descoperă că sunt maligni. Astăzi, există tendința de a se face chimioterapie neo-adjuvantă, adică de a administra citostatice înainte de operație. Tumorile de peste doi-trei centimetri pot beneficia, mai degrabă, de chimioterapie și abia în al doilea pas de chirurgie. Iar rezultatele la distanță par să fie ceva mai bune în felul acesta. Trebuie să vedem dacă undeva în lume nu se întâmplă lucruri care ar putea să influențeze și conduita noastră. Să nu ne lasăm înțepeniți în niște modele sau în niște concepte terapeutice pe care probabil le-am învățat în urmă cu 10-20 de ani.

Și mastectomia?
Din punct de vedere chirurgical, mastectomia trebuie descurajată. Ar trebui încurajată chirurgia conservativă a sânului. Marea majoritate a chirurgilor din România consideră că scosul tuturor ganglionilor este standard. Există însă concepte moderne, precum ganglionul santinelă, care pot preveni eliminarea fără motiv a tuturor ganglionilor. Dar, în România, acest concept pătrunde mult prea lent. De asemenea, cred că trebuie făcute eforturi mari în ceea ce privește psiho-oncologia: să învățăm cum să susținem paciente afectate psihic, la finalul terapiei. Să nu uităm că, în acel moment, practic bătălia abia începe.

Așa se făcea mastectomia, în secolul al XVII-lea, fotografie via Wikimedia Commons

Citește și În România, dacă înnebunești, te ia dracu

Care este poziția dumneavoastră, când o pacientă spune că s-a hotărât să se trateze cu suc de iarbă de grâu de orz sau alte metode alternative?
Există o categorie de paciente care renunță sau care nu sunt de acord cu tratamentele clasice medicale. Pentru noi, cei care avem o pregătire medicală clasică, este relativ greu să discutăm și să avem întelegere pentru aceste paciente. Să nu uităm însă că cele mai multe dintre medicamentele pe care noi le folosim în chimioterapie provin tot din natură și, cumva, au fost descoperite inițial într-o plantă sau alta.

Deci nu încurajați această atitudine?
Nu! Nu o încurajez. E greu de încurajat. Nu ai nicio idee despre doze, nu ai nicio idee despre concentrații, nu ai absolut nicio idee despre nimic, decât că acea infuzie poate să lupte împotriva tumorii. Ești într-o zonă cu multe, multe necunoscute și de-asta e foarte greu să o încurajezi. Dar oricum e ceva mai mult decât, de pildă, să încerci să te vindeci prin puterea minții. Nu spun că unii nu reușesc. Pe Facebook și internet găsești multe asemenea povești. Dar nu le pot lua decât ca poveste. Noi suntem construiți și educați într-un sistem pe care îl considerăm rațional și ne bazăm pe ceea ce se cheamă evidence based medicine, pe studii, pe realități medicale. Probabil că există și alte lucruri care pot să lucreze împotriva tumorilor dar, atâta vreme cât eu nu le știu, mi-e foarte greu să mă pronunț.

Citește și Cum să nu fii un român prost pe internet: Radiații

Care este diferența de abordare între Germania și România, având în vedere că aveți experiența ambelor sisteme?
Categoric în Germania abordarea e mult mai sistematică. Există un registru național de cancer... Sigur, și România are un sistem de raportare, dar nu e același lucru cu registrul național. În registrul național sunt inventariate cazurile până în detaliu, până la nivel de ce fel de tumoră, cu ce fel de receptori și ce fel de terapie a fost aplicată. În România nu știm cât trăiesc bolnavii de cancer, din cauza lipsei unui asemenea registru. Raportările deceselor sunt deficitare. Bolnavii sunt abandonați în teritoriu în suferință și, în cele din urmă, cedează și nu se știe care e cauza exactă.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte materiale despre cancer:
Părinții le fac copiilor clisme cu clor, ca să-i vindece de autism și cancer
Lista asta de substanțe cancerigene te face să-nțelegi că trăiești de pomană
Femeia care s-a întors la modeling, după ce și-a pierdut falca din cauza cancerului