Chestii

Legea antifumat e fix atât de proastă cât era nevoie ca să poată fi aplicată-n România

Dacă a făcut un lucru bun, legea asta i-a obligat pe toţi să-şi aerisească localurile.
24 Martie 2016, 3:17pmUpdated on 25 Martie 2016, 8:15am

Fotografie de raindog808, via Flickr

Am lăsat să se mai decanteze un pic reacţiile exagerate generate de legea anti-fumat, căci dusese la prea multe reacţii extremiste de ambele părţi, fumători şi nefumători. Ba chiar s-au făcut şi bancuri pe tema asta, „Or să iasă fumătorii în stradă! Oh, wait..." Trecând, totuşi, la lucruri serioase, s-o luăm cu începutul.

Legea anti-fumat, în forma ei actuală, e o prostie sinistră, dar necesară, făcută pe genunchi şi votată pe fondul tragediei din Colectiv, pe principiul „să omorâm orice potenţială scânteie." De ce spun că-i proastă? Din cauză că e foarte restrictivă.

RESTRICŢIILE STUPIDE

Fotografie de Alex Mihăileanu

Forma proastă a legii începe de la desemnarea spaţiilor în care nu se poate fuma. Ştii formula, orice spaţiu cu acoperiş unde există doi pereţi, indiferent dacă pereţii ăia sunt două celofane prinse de doi stâlpi. Chestia asta duce la lucruri absurde precum interzicerea fumatului în spaţiile acoperite din staţiile RATB (deşi, acolo unde sunt închise, eu sunt de acord cu interzicerea fumatului).

Un mod simplu de a demonstra absurdul situaţiei este să te uiţi la staţiile RATB din Bucureşti. Dacă te uiţi la poza de sus, în care avem două spaţii (unul în prim plan, altul peste drum), şi dacă te raportezi la faptul că acoperişul nu e susţinut de doi pereţi, ci de doi stâlpi, pe care sunt montate spaţii pentru reclame, pseudoghereta aia mai e loc interzis sau nu? Şi dacă nu e, considerând că nu are pereţi, ci stâlpi, e legal sau nu? Dar în cazul în care spaţiul are un perete, precum în cel de vizavi?

Citește și: 5 motive pentru care interzicerea fumatului în baruri ar fi o tâmpenie (din perspectiva unui nefumător)

Un alt aspect stupid e cel legat de definirea oricărui spaţiu în care se desfăşoară activitatea unei persoane juridice. Pe de o parte, avem PFA-urile, multe dintre ele înregistrate în locuinţele oamenilor. În ce măsură poţi intra peste om, în casa lui, considerând că e proprietate privată? Nu cumva se bate cap în cap cu alte legi, precum cele în care se spune că proprietatea este inviolabilă?

Şi putem merge, pe raţionamentul ăsta, la nesfârşit. De exemplu, în clădirile de birouri unde există loggii (balcoanele alea cu perete în spate, în dreapta, în stânga, şi alt balcon deasupra), care obişnuiau să fie folosite ca spaţii de fumat. Acum, nu e ca şi când i-aş plânge pe corporatişti, ei oricum coborau în faţa clădirii să fumeze, sunt deja obişnuiţi.

DEFINIREA CONCRETĂ A SPAŢIILOR, NU LA MIŞTO

Însă există destule alte cazuri în care se putea reglementa mult mai simplu: spaţiu bine aerisit, cu o oarecare suprafaţă minimă etc. Nu era dracul chiar aşa de negru. Când vine însă vorba de alte spaţii comerciale, lucrurile se complică.

Şi în calitate de fumător, şi în calitate de nefumător, eu sunt de acord cu interzicerea fumatului în orice spaţiu se mănâncă, indiferent că e vorba de o ciorbă, un sandviş sau o prăjitură. De cel puţin cinci ani încoace, şi când am fumat, şi când n-am fumat, am evitat pe cât de mult am putut locurile în care se fumează atunci când am ieşit în oraş.

După vreo 10-12 ani de fumat, ajunge să te enerveze să-ţi pută constant hainele a tutun. Aşa că e mai simplu să le eviţi. N-am murit nici eu, n-au murit nici alţii. Sunt, pe de altă parte, şi unii cărora le place mirosul de tutun îmbibat în haine, dar asta e altă discuţie. Însă nu e OK ca în spaţiile în care se mănâncă, să se fumeze. Unii sunt nefumători, alţii vin cu copii. Pur şi simplu, nu merge.

Citește și: Viața mea de fumător român mi-a arătat că țigara e ca o iubită pentru totdeauna

O altă problemă a legii este că nu permite spaţii exclusiv pentru fumători, precum cluburi private, precum cele pe bază de „carnet de membru", oricât de dubios sau de comunist ar suna formularea. Am prieteni care nu fumează ţigări, dar pufăie cu plăcere câte-un trabuc, lângă un pahar de whiskey. E drept, sunt nişte locuri mai degrabă exclusiviste, dar sunt suficient de nişate. Nu cred că vreun fumător de trabuc îşi duce copilul sau prietenii nefumători într-un astfel de spaţiu. Există alte ţări, în Europa, unde fumatul este interzis, dar există astfel de excepţii pentru spaţii private.

În ceea ce priveşte cluburile, precum cele din Centrul Vechi, acolo e altă poveste. Prima oară când am auzit că există un oraş în care nu se fumează în cârciumi a fost în 2008. În cluburile din Soho, în Londra, fumatul era interzis. Sunt vreo opt ani de atunci. N-a mai murit nimeni ieşind în faţa cârciumii, fie ploaie, fie vânt. Însă, în cazul ăsta, ne întoarcem un pic la restricţia de mai sus, cea cu acoperişul şi cei doi pereţi: nu prea e corect să-i ţii pe oameni în ploaie.

DE CE ERA NECESARĂ LEGEA ÎN FORMA ASTA PROASTĂ

Fotografie de Aaron Van Dike, via Flickr

În fine, să nu divagăm. O lege împotriva fumatului în spaţiile publice exista deja. Problema e că mai nimeni n-a respectat-o. Teoretic, fumatul era interzis în instituţiile publice, dar nu cred să existe multe instituţii în care să nu se fi fumat fie pe casa scărilor, fie în vreun birou de şef sau în vreo sală de protocol. Să luăm doar exemplul Casei Poporului, unde tocmai cei care fac legi nu respectau legea, fumând pe holurile unei instituţii publice, unde, conform legii, fumatul era interzis.

Acelaşi lucru e valabil şi pentru cârciumi. Legea anterioară, cea din 2008, lăsa la alegerea patronilor, în funcţie de suprafaţa ocupată, dacă să declare fumatul permis sau interzis, iar obligativitatea spaţiilor pentru nefumători apărea abia după ce se depăşea o suprafaţă de o sută de metri pătraţi. Poate că o variantă mai corectă ar fi fost ca spaţiile pentru fumători să fie permise dacă un local are o suprafaţă minimă de un oarecare număr de metri pătraţi (peste 150, să zicem), ca să fim darnici cu toată lumea.

Însă până acolo, ţin să adaug şi observaţia următoare: colac peste pupăză, în 2012, cu aplicare de la 1 ianuarie 2013, s-a mai dat un act normativ prin care era interzis accesul minorilor în cârciumile în care se fumează. Îşi mai aduce aminte cineva plângerile nefumătorilor din ultimele luni, care se bucurau de legea intrată în vigoare săptămâna trecută? Ei bine, una dintre ele era că nu mai pot merge în restaurante cu copiii, că se fumează. Deşi, desigur, existau şi înainte restaurante sau bistrouri pentru nefumători. Ce ar fi trebuit să facă patronii şi personalul? Să-i dea afară. Nu s-a aplicat.

Şi astea nu sunt singurele abateri cauzate de neaplicarea legii. Pentru că, de fapt, vina nu ar trebui să fie doar a cârciumilor, ci şi a autorităţilor, care n-au mişcat nimic. Există zeci de cârciumi în toată ţara, de fumători, care erau pline de liceeni. A intrat vreodată poliţia, să-i legitimeze, alături de un control care să amendeze barurile? Pauză.

AȘA CĂ, CE-O FI, O FI

Dacă a făcut un singur lucru bun legea asta proastă, acela e că, fiind atât de radicală, i-a obligat pe toţi să-şi aerisească localurile. Pe de altă parte, am văzut ştiri care arată că parlamentarii pregătesc noi amendamente. Om vedea ce s-o schimba. Dar, dincolo de toţi nefumătorii care s-au bucurat într-un mod penibil de răutăcios pe fumători, şi dincolo de fumătorii care au reacţionat la fel de exagerat, nu exista alt mod prin care să pui în aplicare o lege pe care nimeni n-a băgat-o serios în seamă.

Este, totuşi, şi ăsta un câştig, indiferent dacă legea va mai primi sau nu vreun amendament mai permisiv. Dacă nu vedem lucrurile aşa, o să ne certăm în continuare pe baza sintagmei „libertatea ta se opreşte acolo unde începe libertatea mea", că ambele tabere au dreptate în egală măsură, şi nu va exista niciun câştig.

Hai să vedem şi partea bună a lucrurilor: încă n-a murit nimeni din cauză că n-a putut să fumeze.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește mai multe despre fumat:
O țigară electronică a explodat în fața unui tânăr
Tot ce trebuie să știi despre legea antifumat, înainte să comentezi aiurea pe net
Am fost să văd ce cred pușcăriașii români despre interzicerea fumatului, singura lor bucurie

Publicitate