Romii ăștia din Ferentari se bat cu rasismul și corupția din fotbalul românesc cu mingea la picior
reset romania

Romii ăștia din Ferentari se bat cu rasismul și corupția din fotbalul românesc cu mingea la picior

Povestea următoare îți va da ceva speranță în România (sau măcar în unii oameni care trăiesc p'aci).
29 Octombrie 2016, 11:05pm

O minge aterizează cu boltă în portă, sec și neașteptat, ca un dop de șampanie țâșnind în tavan. E 22 iunie, ora 22:44, albanezul Sadiku dă gol României la Campionatul European din Franța și așa începe scandalul. Presa scrie: „Dezastru pentru fotbalul românesc", „Rușine istorică".

Pe 22 iunie ora 22:44 antrenorul Laurențiu Gheorghe avea altceva mai bun de făcut decât să se uite la meci. Deși mănâncă fotbal pe pâine din copilărie, echipa națională îl lasă rece: „Nu am ce să văd". După meciul acela sadic, când o țară întreagă dădea cu cei 11 jucători tricolori de pământ, Laurențiu, antrenorul unei echipe de fotbal pentru copiii săraci, știa că vina nu era colo.

Nu în Franța, nu în cele 90 de minute de joc, nu pe acel stadion. Vina era în România, în ultimi 26 de ani, pe toate stadioanele și pe toate coclaurile. Era la cluburile care ar trebui să îi învețe pe copii fotbalul. De acolo venea golul lui Sadiku. Acolo era marele gol.

La cluburile de copii și juniori din România, de multe ori, nu talentul e cel care îl face pe copil să prindă echipa. Ci mâna largă a părinților dispuși să cotizeze la antrenor.

„Unii jucători sunt promovați mai mult pe baza cotizațiilor părinților. Există favoritisme pe baza potențialului financiar al părinților. Dacă părinții unui jucător sunt foarte înstăriți, jucătorul va fi deseori promovat față de ceilalți colegi. Însă de cele mai multe ori, cei care sunt cei mai dispuși să depună mai mult efort sunt din copiii din familii cu situații financiare nefavorabile. Adică copii săraci care luptă pentru orice minge și orice șansă pe care o primesc", îmi zice o sursă ajunsă la vârful Federației Române de Fotbal.

Laurențiu Gheorghe a fost acel tip de copil dispus să alerge pentru orice minge. A jucat fotbal de performanță la una din echipele mari ale României și a fost la rândul lui unul dintre copiii marginalizați ai acestei țări. Are 28 de ani, cea mai productivă vârstă pentru un jucător, dar el a trebuit să pună ghetele în cui, deși talent avea cu carul. „Așa a fost soarta: au fost alții mai buni ca mine", zice omul, amestecând în glas lehamitea cu ironia.

Laurențiu Gheorghe, antrenorul

„Am realizat prea târziu că trebuia să plec altundeva. Trebuia să ajung la prima echipă și a venit un «domn». Mi-a zis că «sunt prea frumos», că sunt «cioară»". Lui nu i s-a cerut șpagă pe față, dar practica i se pare extrem de familiară. „Nu e numai vina antrenorului că cere șpagă", îmi zice Laurențiu Gheorghe. „Ar trebui ca alții să investească în antrenori. Fiind școala de antrenori foarte bună, fiind salariile antrenorilor mai bunicele, eu nu cred că ar mai fi chestia asta cu ăla care ia șpagă, ăla care dă șpagă, nu o să mai fie băiatul lui Vasile care prinde echipa chiar dacă nu știe să dea cu piciorul în minge".

N-ai de dat șpagă, n-ai viitor

La școala de fotbal din Ferentari sunt antrenați 40 de copii

Și polițistul Marian Godină a făcut în copilărie fotbal de performanță la o echipă de club din Brașov. A scris foarte frumos despre ce gust are corupția, atunci când un copil dă din întâmplare peste ea. Deși era bun și titular în echipa sa, Godină a fost dat la o parte când antrenorul a făcut lotul pentru un cantonament în Franța, după intervenția fermă a părinților care și-au băgat copiii în față. Concluzia lui: „Dacă aveai apărători făcute din jumătăți de pet de doi litri și ghetele de fotbal erau un vis, aveai slabe şanse să ajungi pe undeva".

Godină s-a făcut polițist, Laurențiu Gheorghe a ajuns antrenorul unei echipe special făcute pentru copiii cu „apărători din peturi de doi litri". De șase ani, la școala lui vin micuți care poate nu ar fi avut vreo șansă să joace nemarginalizați în altă parte. Unul din ei a fost „Andrei", care a ajuns de aici la o echipă din Liga a IV-a.

„Cu mine nu au încercat să ceară șpagă, că le dădeam peste nas, muncind mai mult decât ceilalți. Dar așa e în România, fotbalul ăsta al nostru, numai pe pile și pe bani. De aia avem noi mai puține talente. Dacă erai oricât de bun, dacă nu dădeai bani antrenorului, nu jucai. Cei cu bani jucau, cei buni stăteau pe bară", spune Laurențiu.

Școala lui e în cartierul Ferentari din București. Iar Ferentari nu e orice fel de loc. Cineva a făcut un top mondial al destinațiilor unde un om nu ar vrea să își petreacă niciodată concediul. Ferentariul e pe locul patru.

Au fost numărate și infracțiunile din zonă, în decurs de un an și jumătate: violuri, furturi de mașini, crime. Total: 16 809. Printre altele, Ferentariul e locul cu munți de gunoaie care se înalță dintre blocurile jupuite de tencuială, scări de bloc cu geamurile sparte și pereți arși cu bricheta, sau alei înguste unde cineva vinde niște droguri, fură, tâlhărește sau omoară.

Ca să îi țină pe copiii cartierului departe de toate acestea Laurențiu Gheorghe îi strânge în fiecare joi într-o sală de sport de la una din școlile din cartier. Încearcă să le găsească un sens sau o ordine în viață lovind o minge de fotbal.

„Ferentari e unul din acele «buzunare ale sărăciei». Copiii care vin la școala de fotbal provin de multe ori din familii dezorganizate, mulți dintre ei sunt din familii monoparentale, cu consumatori de droguri sau chiar traficanți de droguri", îmi explică George Goliță, reprezentant al Fundației Policy Center, organizație care susține financiar școala de fotbal din Ferentari.

Cei de la Policy Center s-au gândit să adune copiii de pe străzile Ferentariului și să îi educe prin fotbal. Și chiar dacă mulți nu ar vedea latura educativă a unui sport cu o minge, lucrurile au funcționat. „Sportul de echipă dezvoltă și disciplinează. Să ajungi fotbalist este visul oricărui puști și prin fotbal asta încercăm: să îi atragem către școală și să le dezvoltăm abilitățile necesare în viața de zi cu zi: cum să lucrezi în echipă, cum să îți respecți adversarul", explică Goliță.

Scurta și trista poveste a băiatului care striga „Cărniță!"

Printre copiii care vin aici e și „Ioan". L-am întâlnit acum patru ani în centrul vechi al Bucureștiului, cerșind sub supravegherea atentă a mamei sale. Avea cinci ani atunci, vorbea peltic și repezit. „Îți place să cerșești?", l-am întrebat. A dat din cap că nu. „De ce nu îți place?". „Că e urât să ceri bani, că lumea nu îți dă". „Și i-ai spus mamei tale că nu vrei să ceri bani?". „Da!". „Și ce ți-a zis?". „A zis să fac bani ca să mergem în parc!".

Maică-sa îl urmărea din priviri și recepționa de îndată fiecare leu pe care copilul îl făcea pe la mese. La cei 35 de ani, femeia nu fusese angajată decât două săptămâni, la APACA, la confecții. Tatăl lui lucrase ultima dată în 1986 la Trustul Carpați, în construcții. De atunci își creșteau cei patru copii din munca cu ziua și din cerșit. Atunci am văzut și unde stăteau: o cameră cât un coteț dintr-un bloc putrezit al Ferentariului, unde era greu să spui unde se termină dormitorul și de unde începe bucătăria.

După fiecare antrenament, Laurențiu Gheorghe le împarte sandvișuri copiilor

Într-o parte era un pat în care abia încăpeau doi oameni stând pe-o parte. Copiii dormeau pe jos pe o plapumă, înghesuiți unul în altul, ca piesele într-un puzzle. Acolo, pe jos, trebuia să împarți locul cu gândacii care mișunau în cete, formând un al doilea covor, mișcător. Atacau tot ce era rest de mâncare.

Am petrecut o zi întreagă cu familia lui „Ioan" și mi-a rămas în cap următoarea secvență: copilul nu mai mâncase carne de zile întregi. Înainte să plece la cerșit, maică-sa i-a luat o pungă de cipsuri cu aromă de șuncă. Când a văzut poza de pe ambalajul lucios, cu o halcă de carne din care se scurgea untură suculentă, „Ioan" a făcut un zâmbet până la urechi.

Citește și Puteam fi noul Adi Mutu, dar antrenorii bătăuși, nepotismele și golăneala m-au tras înapoi

A început să arunce în sus punga și să strige bucuros: „Cărniță!", „Cărniță!" „Cărniță!". Acum „Ioan" a ajuns ditamai flăcăul, piesă de rezistență în echipa de fotbal a Ferentariului.

Cu „Ioan" și cu ceilalți copii, Laurențiu Gheorghe are planuri mari. Ar vrea să formeze o echipă cu care să se bată în Liga Profesionistă de Fotbal.

Pentru copiii ăștia, fotbalul e o șansă în viață

Dar pentru asta încearcă să găsească sponsori. Nu are vise mai mari de atât, nu vrea să îl descopere aici pe viitorul Hagi. „Sper ca măcar unul dintre jucătorii mei să ajungă în liga a treia, să câștige un salariu minim de zece milioane vechi".

Ăsta e un vis suficient de mare pentru el. Iar pentru un copil din Ferentariul cu 16 806 infracțiuni, un loc de muncă nu e puțin lucru.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte chestii despre sărăcie:
Copilăria petrecută în sărăcie are efecte nocive asupra creierului
N-o să-ţi vină să crezi de ce suntem săraci!
Când ești sărac, deciziile proaste sunt raționale