I-am luat interviu ​tipului care a scris un ghid de canibalism

Lumea literaturii culinare e plină de ghiduri. Există ghidul Michelin, ghidul pentru cei mai buni douăzeci de burgeri din lume, topul celor mai gustoși burgeri – toate circulă pe internet în fiecare zi. Vizitatorii extratereștri pe planeta Pământ ar putea crede că ființele umane nu bagă nimic în gură până când n-a fost testat de cel puțin doi bloggeri și n-a fost notat cu steluțe pe site-urile culinare.

Dar ghidul alimentar al lui Antonio Cascos Chamizo e ușor diferit de celelalte. A mânca sau a fi mâncat – Ghid pentru canibalism conține diagrame de măcelărie pentru corpul uman și rețete de mango tartar cu carne tocată de om și friptură de om marinată în cidru.

Deși a scris o astfel de carte, Chamizo nu e vreun psihopat de coșmar, ci un absolvent spaniol a Academiei de Arte din Oslo. Ghidul lui face parte dintr-un proiect de master care include recipiente care arată ca părți ale corpului uman și sunt acoperite cu păr real.

Ce e mai ciudat la proiectul lui Chamizo e pagina de afirmații care justifică canibalismul. Conform ghidului, „corpul uman conține destulă carne cât să hrănească o altă persoană timp de o lună" și „necesarul zilnic de proteine pentru șaizeci de adulți ".

Dacă asta nu e de ajuns să te convingă, ghidul mai notează că „pentru cetățenii Statelor Unite sau ai oricărei țări europene, nu există legi directe împotriva consumului de carne umană. "

Am luat legătura cu Chamizo ca să vorbim despre complexitățile consumului de carne, atât umană cât și de alte feluri. Spoiler: nu e vreun canibal psihopat, ci doar un tip drăguț care face design și locuiește în Oslo.

MUNCHIES: Salut, Antonio. Spune-mi cum ți-a venit ideea să creezi Ghidul pentru canibalism?
Antonio Cascos Chamizo: Căutam o situație ficțională care să funcționeze ca platformă pentru transcederea structurii preconcepțiilor noastre culturale. Am dat peste tribul Mirana prin intermediul scrierilor doctorilor germani Johann Baptist von Spix și Karl Friedrich Philipp von Martius, care au călătorit în America de Sud în 1817.

Când s-au întâlnit pentru prima oară cu tribul, l-au întrebat pe șeful de trib de ce oamenii lui practicau canibalismul. Șefului i s-a părut ciudat că există oameni care se opun acestui stil de viață și a răspuns: Voi, albii, nu mâncați crocodili și maimuțe, deși au gust bun. Dacă n-ați avea atâția porci și crabi, ați mânca maimuțe și crocodili, pentru că foamea doare. E un lucru care ține de obișnuință. Dacă am omorât un inamic, e mai bine să-l mănânc decât să-l las să se irosească.

E un citat interesant!
M-a zguduit și m-a făcut să mă gândesc că explorarea unui tabu culinar precum canibalismul ar putea testa granițele relativismului cultural. Provoacă privitorul să definească ce se află în spatele comportamentului uman acceptabil și deschide dezbateri despre etică.

Imaginile îți cam dau de gândit.
Din cauza statutului de tabu în societatea noastră, canibalismul generează emoții întunecate și complexe și dărâmă prejudecăți. Mi se pare o temă perfectă pentru provocat oamenii să gândească.

Corect. Dar crezi că ar trebui ca oamenii să aibă voie să se mănânce între ei?
Toate obiceiurile și stilurile de viață țin de obișnuință și nu e sarcina mea să definesc ce fel de comportament uman e acceptabil sau nu. Dar în majoritatea țărilor occidentale, nu există legi împotriva consumului de carne umană.

Ghidul include rețete pentru gătirea cărnii de om. Poți să-mi vorbești despre ele?
Sunt rețete reale. Am elaborat cu carne de animal cu calități asemănătoare cu cele ale cărnii de om. Merită încercate!

Ai și diagrame care arată cum trebuie măcelărit corect corpul uman. Cum te-ai documentat pentru asta? Presupun că n-ai mutilat corpuri umane reale.
Bineînțeles că nu! A fost ușor – am studiat calitățile mai multor mușchi umani diferiți și am făcut comparația cu diagramele pe animale.

În afară de diagrame, ce alte trucuri ai mai inclus în ghid?
Sugerez și ce fel de vin merge cu anumite feluri de carne și spun care părți ale corpului uman nu sunt comestibile și ar trebui evitate, fie pentru că au valoare nutrițională mică sau că sunt dificil de digerat.

Interesant. Proiectul conține și patru recipiente care arată ca niște părți ale corpului. Care-i faza cu ele?
Vasele păroase sunt partea comercială din Ghidul pentru canibalism. Am vrut să însoțesc proiectul cu niște obiecte pe care să le vând. Dacă recipientul e prezentat în afara contextului, îi trezește utilizatorului repulsie.

M-am gândit că ar fi interesant ca obiectele să funcționeze la mai multe nivele și nu doar la cel vizual. Prin utilizarea vaselor, utilizatorul poate rezona cu tabuul canibalismului și la nivel tactil. Am început să lucrez cu păr uman și să testez materiale similare ca textură cu carnea de om.

Ghidul include și idei care justifică acest stil de viață ca o soluție potențială la probleme globale precum suprapopularea și lipsa de mâncare din anumite zone. Ai vrut să șochezi oamenii cu asta?
Da, asta e fost intenția mea. Proiectul nu are intenția să promoveze canibalismul, dar se ocupă de probleme globale precum lipsa de resurse, suprapopularea și consumerismul. Am vrut să fac un scenariu fictiv și să deschid un spațiu pentru discuție și reflecție. Oferă un context alternativ care ne face să ne îndoim de prezent și de viitorul probabil.

Mulțumesc că ai vorbit cu mine, Antonio!
Eu îți mulțumesc. Mă bucur că ai înțeles că proiectul e despre activism și comunicare, nu despre cum să-ți mănânci vecinul!

Traducere: Oana Maria Zaharia

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre canibalism:
Canibalismul sexual e chiar mai dubios decât credeai Cui i-e foame? Cum sunt tratați canibalii când victima și-a dat consimțământul