Dacă ai ars-o pe internet în ultimii doi ani, cred că eşti de acord că nu există o asociere de cuvinte mai abjectă decât „scrisoare deschisă". În esenţă, scrisoarea deschisă este un atac la persoană grosolan, scris sub un format învechit de scrisoare, de oameni care nu ştiu cum să comunice succint. Semnatarul îşi asumă o poziţie ipocrită de superioritate morală când, de fapt, vrea doar atenţie şi celebritate. De-asta mulţi şi trimit mailuri cu scrisorile lor deschise pe adresele de contact ale tuturor ziarelor online.

Acelaşi semnatar îşi măreşte şi importanţa printr-o generalizare. În sensul că nimeni n-o să se semneze „Eu, Gigel, fost olimpic la Religie în clasa a opta, care împătureşte falafel 16 ore pe zi în East London", ci o să semneze la persoana întâi plural, cum vorbeau regii în Evul Mediu, „noi, Diaspora". Asta contribuie în mod înşelător la greutatea scrisorii deschise şi-i sporeşte valoare de ştire pentru presă

Şi nu zic că jurnaliştii nu-s de vină. Pentru noi e un mod uşor şi ieftin de-a face rost de materiale care merg la sigur, e ca şi cum am publica secţiunea de comentarii unde-şi dau toţi sociopaţii de pe internet cu părerea. Scrisorile deschise fac la fel de mult trafic precum constipaţiile cu Arsenie Boca şi daci sau ţâţele şi bucile. Aşa că, data viitoare când îţi vine să scrii o scrisoare deschisă, ţine minte că lumea te citeşte pentru că ceea ce scrii este la fel de facil ca nişte poze secsi.

Mi-e greu să zic care este totalul de scrisori deschise apărute în ultimii doi ani, de când au devenit la modă, dar am făcut o medie a rezultatelor de pe siteurile de ştiri şi am ajuns la patru sute. M-am chinuit câteva ore să le citesc pe toate, ca să-ţi arăt toate tipurile de scrisori deschise care există şi de ce ele sunt ca nişte tumori maligne ale internetului.

Cuvântul „diaspora" a intrat în vocabularul fundamental odată cu alegerile prezidenţiale din 2014 şi odată cu el a reînceput moda scrisorilor deschise în România. Atunci, multe personalităţi publice au dat de înţeles că numai Diaspora poate salva ţara de o domnie putinist-pesedistă şi asta s-a împământenit atât de tare, încât prezenţa la vot peste hotare a fost mai mare ca niciodată.

Din păcate, după acel moment de victorie în care românii din afară s-au solidarizat cu cei din ţară, mulţi au trecut la un nou ison şi au început să curgă scrisorile deschise adresate românilor din ţară, care încep cu replica „diaspora v-a salvat", îngânaţi şi de localnici care au scris scrisori patetice care emanau smerenie şi impotenţă în faţa măreţiei românilor din afară. Sincer, dacă te uiţi pe cifre, au fost mult mai mulţi votanţi în Bucureşti, decât în diasporă, în 2014, dar nu mă vezi pe mine cum urlu „Bucureştiul v-a salvat!", pentru că e o atitudine îngâmfată şi stupidă.

Nu zic că românii din diaspora sunt răi, doar că-s absolut la fel ca ăştia de aici. Am zeci de prieteni care o ard de câţiva ani prin diverse ţări UE, dar niciunul nu stă să scrie mizerii d-astea pompoase în limbaj de lemn, pentru că au lucruri mai bune de făcut. Au votat sau nu în 2014, că ăsta era dreptul lor, apoi şi-au văzut de joburi şi distracţie. Cei care insistă să semneze scrisorile alea cu „Diaspora" cu „D" mare dau semne de inadaptare. Îmi dau senzaţia că, deşi au plecat de aici că nu le place România, nu le place nici unde au ajuns. De-asta îşi fac zeci de selfiuri în ie şi vorbesc continuu despre chestii naţionaliste, deşi nu mai ştiau cum să scape de atitudinea asta tradiţionalist-retrogradă cât trăiau aici. Dau cumva dovadă că ei nu vor să-şi asume valorile autentice ale occidentului, mai mult decât ăia care îşi fac selfiuri în ie şi-n căciulă dacică în ţară.

Poate cel mai bun exemplu pentru inadaptarea asta este atitudinea legată de etnia romă. Nu trece o zi în care să nu văd o scrisoare deschisă din Diasporă pentru schimbarea cuvântului „rom" în „peiorativul" ţigan sau împotriva unor emisiuni internaţionale, precum The Romanians are coming, care prezintă cetăţenii de etnie romă din România ca români. Amatorii de scrisori deschise înţeleg atât de puţine despre lume, încât au impresia că, dacă mâine parlamentul român decide să le spunem secuilor, saşilor şi tătarilor „cartofi", atunci toată Uniunea Europeană şi toată planeta o să le zică aşa, chit că ei nu-şi zic „cartofi". Oamenii ăştia nu-şi dau seama că ultimul caz în care un guvern a recurs la schimbarea numelui unei etnii a fost în Germania lui Hitler.

Un lucru şi mai grav este că PSD-iştii şi ăia de la Antena 3 au profitat de tonul ăsta superior din scrisorile deschise ale celor din diasporă, ca să-şi convingă electoratul că românii din afară ar trebui să plătească impozite în România, dacă vor să voteze, după cum au zis Victor Ponta şi Mircea Badea. O româncă care-şi zice Veronica din Canada i-a scris o scrisoare deschisă moderatorului Antena 3, la care a răspuns maică-sa lui Badea şi a început o nouă telenovelă epistolară absolut inutilă. Din chestii de genul ăsta, făcute de ambele părţi pentru audienţă şi atenţie, se naşte o ură reală între românii din ţară şi ăia de peste hotare, care poate să fie dăunătoare pentru ambele părţi, aşa că hai s-o lăsăm toţi mai moale cu ura şi cu mahalageala.

Ca să înţeleg mai bine fetişul trist al scrisorilor deschise din prezent, am căutat după scrisorile deschise din trecut. Cea mai celebră nu poate fi decât Scrisoarea a II-a a lui Eminescu. Probabil n-o ştii, pentru că-n şcoală se studiază, de obicei, doar I şi III. A doua are niţel iz de manea, cu referinţe la ura duşmanilor şi aluzii cum femeile-s curve, dar este un exemplu că nouă ne-a plăcut mereu să ne plângem prin formatul ăsta.

Au existat desigur scrisori istorice, care au fost scrise cu mult curaj şi emoţie, pe care scrisorofilii din prezent nu reuşesc să le imite. O scrisoare iconică din secolul 19 este cea a scriitorului Emile Zola, J'accuse, în care vorbeşte despre un lucru încă tabu la noi, antisemitismul poporului şi guvernului său. Una mai apropiată de plaiurile mioritice este scrisoarea deschisă, din 1986, a unei hunedorence care l-a făcut pe Ceauşescu „creatură perversă".

În anii '90-2000, scrisorile deschise au pătruns pe internet, dar doar în domeniul cultural, că nu degeaba găseşti volume de Zola în toate casele de intelectuali. Cea mai veche scrisoare deschisă în format online peste care am dat este una din 1996, a profesorului George Pruteanu, unul din primii bloggeri români, în care vorbeşte despre închiderea a sute de biblioteci în România. Următoarea este semnată chiar de academicianul Nicolae Breban, care se plângea de schimbarea unui coleg în 2001 şi care şi-n 2015 se ceartă tot în scrisori deschise cu ambasadorul Poloniei şi Patapievici.

Scrisorile deschise s-au mutat din mediul intelectual în cel tabloid prin 2004, sub semnătura Mihaelei Rădulescu, care se plângea că redactorul şef de la Evenimentul Zilei nu respectă faptul că ea şi-a „câştigat notorietatea prin muncă cinstită" şi alăptează. Şi aşa am ajuns la scrisorile deschise din zilele noastre, care-s scrise tot de Mihaela Rădulescu şi Nicolae Breban sau împotriva lor, dovadă că-i bine să începi devreme

Singurul regret legat de Ponta e că, din cauza mediatizării acţiunilor lui dubioase şi a memoriei colective slabe, mulţi o să uite de faptele lui Adrian Năstase şi Ion Iliescu. Totuşi, a fost fascinant să trec prin armata de scrisori deschise care au venit avalanşă peste el în ultimii doi ani. Ai zice că nici Ceauşescu nu a beneficiat de atâta ură la Revoluţie.

Ponta a fost certat de Dan Voiculescu, de un scriitor gorjean, de angajaţii unei staţiuni pomicole, de o asociaţie anti-plagiat, de un primar din Iaşi care vorbeşte în numele a trei mii de primari, de un jurnalist francez, de fiica scriitorului Lucian Blaga, de Asociaţia Producătorilor de medicamente generice din România, de un deputat din Buzău care vrea să salveze o mânăstire şi, evident, de Diaspora. O tânără din Iaşi chiar a propus o campanie de scrisori deschise împotriva lui Ponta, evident tot într-o scrisoare deschisă.

Pe vremea lui Iliescu, voiam toţi un preşedinte necomunist şi ne-am ales cu Constantinescu. Apoi am vrut unul mai potent şi ne-am ales iar cu Iliescu. Când am vrut unul uman, ne-am ales cu Băsescu. Anul trecut, am vrut unul nescandalagiu, civilizat, care să nu dea capete în gură şi să dea bine la occidentali şi-l avem pe Iohannis, pe care îl critică toţi zilele astea că e impotent, nescandalagiu şi, în principiu, degeaba.

Din păcate, oamenii nu prea înţeleg că preşedintele are un rol de mediator între puterile din stat şi puterea lui constă mai ales din dreptul de veto pe diverse proiecte de lege ale Parlamentului. Aşa că îi scriu scrisori deschise în care îi cer tot felul de lucruri pe care n-ar putea să le facă fără să încalce Constituţia: să dea mai mulţi bani cercetătorilor, să-i retragă o decoraţie lui Laszlo Tokes, deşi cazul încă se judeca în justiţie, să introducă votul prin corespondenţă, să mărească salariile la medici şi profesori, să-l numească erou naţional pe Avram Iancu şi să-l ajute pe baronul PSD Marian Oprişan cu problemele lui cu justiţia. În rest a primit nişte înjurături din partea celor care au votat PSD şi care s-au plâns că nu le-a mulţumit şi lor după alegeri, aşa, de fază.

După ce au văzut cât de bine merg în presă scrisorile deschise făcute de anonimi, s-au băgat şi tot felul de vedete, pseudovedete şi oameni vag cunoscuţi, ca să se bălecărească reciproc în public şi să atragă ceva atenţie asupra lor.

Conflictul dintre intelectualii lui Băsescu şi intelectualii PSD-işti: Ăsta a început când Pleşu l-a criticat pe Beligan că-l susţine pe Ponta pe stadioane, într- o scrisoare deschisă. Apoi mulţi actori şi PSDişti i-au răspuns lui Pleşu şi aşa s-a perpetuat o nouă bălecăreală între intelectualii din jurul Revistei 22 şi a ălora care apar la Gâdea, când n-are ce scandal să dea pe post.

Conflictul dintre fotbalişti bătrâni: Ana Maria Prodan, soţia fostului fotbalist Reghecampf, s-a luat de fostul fotbalist Emeri Ienei, că ar avea incontinenţă urinară şi că n-ar trebui să se mai ia de soţul ei. Apoi fiica lui Ienei a făcut o scrisoare deschisă în care a critica limbajul suburban a lui Prodan.

Conflictul dintre cei care vor educaţie sexuală şi cei care vor abstinenţă în şcoli: Mai multe ONG-uri au cerut să se predea educaţia sexuală în şcoli, ca-n ţările civilizate. Asta a supărat alte ONG-uri, care acum cer să se promoveze abstinenţa în şcoli şi ministerul pare de partea lor.

Conflictul dintre Florian Chilian şi PRO TV: Cânărețul s-a supărat pe PRO TV, aşa că i-a scris o scrisoare deschisă Andreei Esca, de parcă ea decide ce intră pe post şi ce nu. Chilian era supărat că se făcea mişto într-un material de românii care se îmbuibă ca porcii de Paşte, faţă de occidentali care chiar nu fac asta.

Conflictul dintre Gică Hagi şi ideea că fiul său a cărat un costum: Gică Hagi a cerut demisia selecţionerului Anghel Iordănescu, pentru că fii-su a fost mustrat de un antrenor, apoi i-a cerut demisia antrenorului, când a aflat că l-a pus pe fii-su să-i care costumul. Tot respectul pentru ce-a făcut, dar e de căcat să te foloseşti de trecutul glorios, ca să tai şi să spănzuri prin echipa naţională.

Evident, toate conflictele astea nu au dus spre absolut nimic, decât c-au agravat niţel problemele pentru toate părţile implicate, aşa că hai s-o lăsăm mai moale cu scrisorile deschise.

Nişte elevi au cerut decalarea anului şcolar, că vara le scade interesul pentru ore. Autorităţile din Braşov le-au scris europarlamentarilor să-i ajute să organizeze Jocurile Olimpice din 2020, la Braşov. Autorul unei cărţi despre nave militare a refuzat să apară într-o emisiune, unde au fost prezenţi manelişti mai de mult, şi a simţit nevoia să scrie despre asta public. Ion Iliescu i-a scris PSD-ului să se reformeze. Serios, Ion Iliescu. Remus Cernea i-a scris lui Mazăre să înceteze cu animalele dresate din Delfinariu. Dar premiul întâi pentru cea mai inutilă scrisoare le revine fraţilor mei de peste Prut de la Tineretul Liberal, care au inventat prima scrisoare deschisă închisă, pe care i-au trimis-o lui Putin prin poştă. Evident, scrisoarea este în limbă română.

Între toate demenţele astea, mai scapă şi câte o scrisoare utilă, precum cea a studenţilor UNATC, de la care s-a aflat despre problemele de acolo, dar grosul depeşelor publice sunt absolut inutile. Haide să încetăm cu ideea de scrisoare, trăim în epoca internetului, în care toţi dăm commenturi sau un Instant Message. Scrisorile au murit odată cu Poşta Română, iar mulţi dintre cei de 20-30 de ani nici măcar n-am scris o scrisoare în viaţa noastră. N-aş vrea ca plozii mei să creadă că definiţia unei scrisori este o criză melodramatică de atenţie, scrisă-n limbaj de lemn de oameni autişti, pe internet.

Urmărește VICE pe Facebook.

Citeşte mai multe despre internetul dement din România:
Sancţionarea elevilor pe internet arată cât de ridicoli, meschini şi îmbâcsiţi au rămas profesorii din României Cum vrea SRI-ul să ne reguleze internetul şi de ce asta amuzantă Ce face maică-ta pe internet?