Fotografii cu orașele din România în care industria a murit

Ioana Cârlig și Marin Raica sunt doi fotografi cu experiență, care de mai mulți ani lucrează la un proiect ce spune povestea unor orașe din România pustiite de închiderea fabricilor și uzinelor. Post industrial Stories e o idee despre care VICE a mai scris, dar de atunci cei doi fotografi au reușit să finalizeze cu succes documentarea, care i-a purtat în mai multe orașe monoindustriale, iar albumul care spune povestea acestei călătorii va fi lansat pe 27 noiembrie, la Care Cafe din București.

Ca să trăiască de-adevăratelea viața comunităților despre care au povestit, Ioana și Marin s-au mutat în orașele pe care le-au documentat, dar cel mai mult au stat la Petrila, unde Marin spunea că s-ar putea să rămână și în viitor. Acolo i-am găsit, fotografiind ce-a mai rămas din fosta mină, închisă nu cu multă vreme în urmă.

VICE: E deja ceva vreme de când vă mutați acolo unde vă duce proiectul vostru, iar la Petrila ați stat cel mai mult. Care-i povestea proiectului vostru?
Ioana Cârlig: Proiectul nostru a început la Brad, județul Hunedoara în octombrie 2012 și luna asta scoatem albumul foto, care-i un soi de concluzie. Ideea a fost să vedem la fața locului ce s-a întâmplat în comunitățile miniere, în zonele monoindustriale din România, în perioada dezindustrializării, după închiderea minelor sau, cum e cazul Petrilei, în timp ce se închid minele. Am vrut să studiem fenomenul depresiei la nivelul comunității, cum se simte nostalgia și tristețea pierderii identității în comunitățile miniere care se identifică puternic cu mina, cu centrul industrial.

Experiența voastră e una foarte personală, pentru că vă mutați în locurile pe care le documentați. Cum a fost pentru voi să locuiți în zone ca acestea?
Ioana: La Petrila ne-a plăcut foarte mult și de-asta și tot stăm aici. Și la Brad ne-a plăcut, dar nu aveam așa mulți prieteni, eram cam „pustnici".

Marin Raica: Noi ne-am propus de la început să stăm în trei orașe mici, dezindustrializate și nu am ales Roșia Montană, deși am trecut pe acolo, pentru că sunt multe probleme și pentru că banii care se învârt în zona aia afectează la un nivel mai profund decât se vede, înrăiesc oamenii. Urmăresc subiectul ăsta, al dezindustrializării, de zece ani, și constat că încă mai există prejudecăți legate de Valea Jiului: dacă punem o poză cu mineri, imediat avem comentarii sau reacții destul de ciudate. Nu ne-am propus să schimbăm ceva, ci doar să arătăm zona altfel decât în media. Din câte am văzut, e multă resemnare, adică oamenii se așteaptă să se închidă mina și asta e, n-am simțit vreo revoltă.

Cum e viața în Petrila? Ce faceați toată ziua?
Ioana: Lucrăm, facem poze, ne plimbăm, încercăm să găsim povești. Ne place, ne simțim mult mai bine aici, față de București, e mult mai relaxat și mai plăcut.

Marin: Păi ieri am fost și am făcut baie pe Jieț, de exemplu, am stat o jumătate de zi acolo. Mergem la grătar, mergem la Teatrul din Petroșani sau la film, la cinematograful din Vulcan, există locuri unde să-ți petreci timpul liber. Nouă ni se pare că facem mai multe lucruri aici în timpul liber decât facem în București, adică acolo ai, într-adevăr, de unde alege, dar te plictisești mai repede de viața aia agitată.

Ați făcut multe fotografii?
Ioana: Foarte multe! Am fotografiat în special copii și mame foarte tinere, am încercat să urmăresc tot soiul de povești care ar avea legătură cu situația economică a zonei, adică să văd ce categorii sociale sunt afectate de dezindustrializare și de toate ramificațiile ei. Am luat un premiu la concursul Superscrieri pentru proiectul cu mamele adolescente și un premiu pentru serie cu Post Industrial Storyes la un concurs din America.

Dacă ar fi să alegeți o singură fotografie reprezentativă pentru Petrila, care ar fi aceea?
Ioana: Grea întrebare… cred că ar fi un portret, mai degrabă, decât un loc anume sau un peisaj ori o fotografie cu mina. Mi-e destul de greu să aleg UN portret, dar e clar că oamenii sunt mai importanți decât clădirile astea industriale lângă care ne aflăm. De la început asta a fost ideea, să înțelegem comunitatea, cumva subiectiv.

Marin: Tot timpul de când am venit, îmi stă în cap o imagine, nu o fotografie, ci o imagine iconică: dacă te plimbi pe strada principală, oriunde te uiți vezi mina, când te uiți în stânga sau în dreapta, adică ăsta-i un reper.

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre mine
România postindustrială
Nu există soluţii pentru România Postindustrială
Minerii au plâns la înmormântarea Petrilei

Vezi mai multe fotografii, mai jos