FYI.

This story is over 5 years old.

Mâncare · Bucătărie românească și internațională

Energizantele te pot îmbolnăvi de hepatită

Nu e deloc ok să bei în fiecare zi energizante, că altfel ajungi ca oamenii ăștia.

Energizantele au fost asociate de-a lungul timpului cu tot soiul de probleme de sănătate, printre care și aritmie, infarcte și chiar morți bruște cauzate de boli cardiace. Dar în prezent, entuziaștii după energizante pot dormi liniștiți cu gândul că se pot alege și cu hepatită. E oficial în seria de boli care pot rezulta de la băutul excesiv de energizante, ca Red Bull, Monster și Rockstar - cele mai bine vândute pe piață conform Caffeine Informer.

Publicitate

Un raport al unor doctori de la Universitatea din Florida, publicat în British Medical Journal, urmărește povestea unui bărbat de 50 de ani care era sănătos, până a început să bea de la patru la cinci energizante pe zi pentru trei săptămâni. Tipul era un muncitor în construcții care doar încerca să treacă cu bine peste săptămânile grele de la muncă.

Pacientul a apărut la cabinetul doctorului cu dureri abdominale, vărsături și amețeli. Doctorii s-au îngrijorat când au văzut că urinează maro și dădea semne de icter. Diagnosticul? Hepatită acută severă.

După ce au tăiat de pe listă sexul, drogurile și alcoolul ca surse ale problemei, precum și infecțiile virale, doctorii au ajuns la concluzia că de vină sunt energizantele. Teoria lor spunea că: „Dezvoltarea de hepatită acută la acest pacient a fost un efect secundar al consumului excesiv de energizante". Nu e tocmai o veste bună pentru producătorii de energizante din lume.

Citește și Unii oameni cred că scapă de hepatită cu ceaiuri magice

Și, da: pacientul s-a vindecat imediat ce a renunțat la energizante.

Sursa problemei, conform doctorilor din Florida, au fost nivelurile ridicate de niacin, cunoscut și ca vitamina B3, care se găsește de regulă în energizante. De exemplu, 5 Hour Energy conține de regulă 30 de miligrame de niacin, ceea ce e cam mult - 140% din doza recomandată zilnică. Multiplică asta de patru sau cinci ori și vei obține o supradoză de niacin. Pacientul cel mai probabil lua în jur de 160 până la două sute de miligrame în fiecare zi pentru trei săptămâni. Destul ca ficatul să dea ortul popii, cu alte cuvinte.

Și, nu, nu e singurul caz cu energizante care au dus la hepatită. Într-un caz din 2011, o femeie care băuse zece doze de energizant s-a ales cu hepatită; doctorii și-au dat seama apoi că problema era niacinul din băuturi.

În concluzie: Se pare că energizantele pot duce la probleme serioase în dozaje mare.

Caveat emptor, prieteni. Caveat emptor.

Urmărește VICE pe Facebook