Cum a pornit colecția de SF-uri
Cam așa am făcut și eu. Zilele trecute, m-am dus direct la editură, că tot sărbătorea 25 de ani de la apariție. Voiam să văd cum se făceau coperțile alea mișto.Am trecut rapid peste părțile glorioase, alea în care mi s-a povestit cum au debutat aici Patapievici sau Culianu, sau cum au fost traduși, pentru prima oară, Coelho, RR Martin, Houellebecq sau Pascal Bruckner. Mă rog, și alți scriitori de telenovele.Am decis să mă bag direct în cutia de SF-uri, să văd ce mă interesa pe mine. Și am găsit desenele inițiale.Povestea e așa. Pe vremea aia, adică pe la începutul anilor 90, ilustratorul trimitea niște cartoane mari, care erau mai apoi tăiate. Unele dintre ele erau chiar pictate.„Am stabilit o întâlnire direct cu Valentin Nicolau. M-a tratat prietenos de la început, dar cu un soi de neîncredere poznaşă, până când a văzut desenele pe care le adusesem cu mine într-o mapă. A fost foarte impresionat şi m-a angajat pe loc spre marea mea surpriză şi bucurie".
„Tehnica mea de început era derivată din banda desenată, acea «couleur directe» care dădea savoarea marilor desenatori francezi (şi nu numai) din epoca Metal Hurlant. În mai toate ilustraţiile mele din acea perioadă este prezent un element de contur, peste care interveneam apoi cu acuarele, tempera şi acrilice, dar şi cu creioane colorate. După cum era inspiraţia de moment", mi-a povestit Tudor Popa.
L-am rugat pe ilustrator să-și facă un autoportret și a ieșit fix cum te-ai aștepta
Acum, ilustratorul spune că se folosește de calculator pentru coperți, dar i-au rămas câteva din „ticurile desenatorului pe hârtie".„Coperta de la Maşinăria Rock and Roll îi aparţine celebrului Rodney Matthews, un artist britanic de primă mână. Se mai întâmpla și așa, să vină de afară. În rest, sistemul clasic de lucru era acela în care, când era disponibilă în original, în engleză sau franceză, cartea îmi era trimisă, ca să mă ajute la coperți. Dacă nu, mi se trimitea partea de traducere gata la acel moment. Bineînţeles că au existat şi excepţii, când un redactor îmi povestea în câteva cuvinte la telefon despre ce e vorba în carte, dar toată lumea se lupta pentru a evita genul acesta de situaţie", mi-a spus Tudor Popa.
„Lucruri interesante au ieşit şi din colaborarea mea cu graficianul şi editorul Marian Mirescu din Craiova, un promotor al benzii desenate, om pentru care nu am suficiente cuvinte de laudă".
GIF-uri neon pentru zile SF
Abaţia BD relansează SF-ul românesc la East European Comic Con
Am vorbit cu actrița porno Stoya despre noul ei film SF