Daniel Barbu către protestatarii Roșia Montană: „Sunteți neofasciști”

Ieri seară când am ajuns acasă din Club A, unde protestatarii Roșia Montană l-au luat prin surprindere pe ministrul Culturii Daniel Barbu sosit acolo să vorbească despre el în cadrul dezbaterii culturale Cafeneaua critică, am crezut că am...


Foto: Vlad Brătean
u

Când am ajuns acasă din Club A, unde protestatarii Roșia Montană l-au luat prin surprindere pe ministrul Culturii Daniel Barbu sosit acolo să vorbească despre el în cadrul dezbaterii culturale Cafeneaua critică, am crezut că am pierdut știrea. Gândul titra: „Ministrul Culturii, Daniel Barbu, ATACAT CU PIETRE".

Ponta deja ceruse în direct la Antena 3 identificarea agresorilor, amendarea lor sau direct dosar penal, altfel „ţara poate fi cuprinsă de anarhie" și îl numise pe Barbu un ministru „care foarte greu stârneşte o dorinţă de agresiune". De parcă distrugerea patrimoniului de la Roșia nu ar fi și ea o agresiune socială, care are consecințe mult mai grave decât spargerea unui geam la mașină în Centrul Vechi.

Șeful de partid al ministrului Barbu, PNL-istul Crin Antonescu declarase și el la Realitatea: „Nu putem accepta ca manifestanţii pentru o anumită cauză să se ridice deasupra legii." Uitând cu desăvârșire (sau manipulând intenționat) că protestele se întâmplă tocmai pentru că Guvernul s-a ridicat deasupra legii prin aprobarea unui act normativ care încalcă alte șase.

Culmea, cel corect în declarații cu privire la ce s-a întâmplat acolo a fost chiar Daniel Barbu: „Eu nu am fost agresat, dar mașina a fost vandalizată."

Flash-mob-ul s-a organizat ca urmare a apariției unui raport făcut de specialiști străini despre importanța Roșiei Montane pentru patrimoniul mondial, pe care Barbu l-a negat și a pus astfel piedici intrării localității în UNESCO.

Când am ajuns eu în Club A, ministrul era deja acolo. Prin ochelarii lui cât ochii îndesa tutun în pipă cu atitudine de Sherlock Holmes. Discuta cu Ion Bogdan Lefter, critic literar și profesor la facultatea de Litere din București, care era și gazda acelei dezbateri.

Între timp sala se umplea de hipsteri pe care-i recunoșteam din piață și care veneau doi câte doi, dar nu dădeau de înțeles că-s în gașcă. Unul i-a pus lui Barbu pe masă Apusenii liberi, publicația campaniei Roșia Montană. A ignorat-o.

Mai erau acolo oameni pe care Barbu îi cunoștea de 40 de ani, după cum a declarat după ce a început dezbaterea. Care era de fapt un interviu pe care Lefter i-l lua ministrului, despre părinții, studiile și cum a ajuns el din uman în politică, deși voia să facă Drept.

„Mereu m-am considerat un jurist ratat", a spus Barbu. Destul de boring, până a povestit cum el este „primul român după Gheorghe Brătianu care a publicat în Annales", care în franceză se pronunță [anal], ceea ce a stârnit râsete în sală și o întrebare nedumerită a unei doamne: „De ce râdeți?"

Tocmai când „ebuliția" ministrului vizavi de „multe cărți pe care le am în cap" (și pe care nu le-a scris încă) era lăudată de Lefter, un protestatar i-a aruncat în față un teanc de dolari din hârtie cu chipul său sau cu logoul RMGC și l-a întrebat supărat: „Cât ți-ai luat șpagă?". Inițial, Barbu a ridicat din sprâncene, apoi s-a încruntat. A luat o față de poker și i-a înghețat mâna pe microfon când în spatele lui s-a desfășurat un banner care-l făcea călău.

Lumea s-a ridicat în picioare și scanda de vibrau pereții: „Demisia" și „Vrem cultură nu cianură". Cineva i-a strigat „Ești lobby-istul RMGC", iar alții îl filmau de la un metru distanță. Unuia îi tremura mâna pe aparat de emoție, semn că pentru el era un moment important, după frustrarea acumulată în 50 de zile de protest în care cei din piață nu au fost luați în serios sau au fost ignorați.

O domnișoară l-a întrebat: „Cum vă permiteți să vorbiți despre cultură, când distrugeți două mii de ani de istorie?" Ministrului i s-a dat drept la replică. Dar greu discuți cu cineva care începe dialogul aruncându-ți ceva-n față. Așa că a vorbit Lefter cu sala, el un monolog, oamenii o lozincă, în timp ce ministrul urmărea sfidător din scaun, picior peste picior, cu-n pahar în mână.

Pe alocuri dialogul a fost atât de indignant, încât așa mi-am explicat eu tensiunea prin care ministrul a rămas fără geam.

Lefter: Aici e o cafenea culturală, e despre cultură și starea ei.

Sala: Vrem răs-puns!

Lefter: Dați-mi voie să vă dau eu un răspuns. Nu vă aflați aici pentru că ați cumpărat o bere, ci pentru că eu Lefter am organizat asta. Nu-mi amintesc să vă fi văzut până acum. Aici discutăm subiecte pe care le decid și le conduc eu. Într-o societate liberă organizăm dezbateri libere cu diverse teme. Îmi organizez serile cum doresc. Trebuie să acceptați ce vă ofer.

Sala: De-mi-si-a!

Lefter: Ori continuăm discuția, deși o parte din public nu dorește, ori unul dintre voi mai lider...

Sala: Ha ha ha!

Lefter: Vă informez, vă dau de gândit, dacă nu vă opriți, media va informa: „Un grup de protestatari au intervenit brutal cu un act de cenzură și au împiedicat desfășurarea unei discuții culturale."

Sala, isteric, inteligibil doar: Huuooo!, Rușine!

Lefter: Ce faceți e un act nedemocratic.

Sala: Vrem cul-tu-ră, nu ci-a-nu-ră!

Lefter: Ne oprim aici. Îmi pare foarte rău că nu putem sta de vorbă cu Daniel despre ce înseamnă responsabilitate ministerială la Ministerul Culturii, despre teatru, dans, problema patrimoniului cultural în care ministrul este specialist. Închidem fără să degenerăm și mă gândesc, dragă Daniel, cum putem continua după ce se domolește atmosfera.

Sala ridică două degete ca la școală: Di-a-log!

Lefter: Dialogul cu Daniel Barbu pe tema care vă interesează, datorită deciziei mele de organizare, nu o veți avea aici.

Sala: Jos cen-zu-ra!

Lefter de trei ori consecutiv: Dumneavostră ne cenzurați și strigați Jos cenzura! Apoi Cred că societatea românească are de învățat din această situație. Dați drumul la muzică. Daniel, îmi pare rău.

Și Lefter l-a consolat pe dragă Daniel cu o bătaie prietenească pe spate. Lumea urla „Uniți, salvăm Roșia Montană", iar în jurul său era o grămăjoară de protestatari care-i vorbeau supărați de sus: „E trist să vezi un intelectual de teapa asta o cocotă", „Daniele, ești primul care cade săptămâna viitoare", „Lașitate!"

Barbu le-a răspuns cu țigara în gură: „E o faptă penală ce-ați făcut!"

O domnișoară: „V-am citit cărțile. Nu înțeleg cum ați ajuns aici. Mi-ați fost profesor la Științe Politice."

Barbu: „Nu ți-a folosit la nimic."

L-am întrebat și eu pe ministru de ce a refuzat un dialog cu protestatarii și mi-a zis: „Pentru că m-au calomniat, domnișoară. Cu cine te calomniază, nu discuți. Știe asta orice om cu școală elementară de patru clase."

Între timp, soția lui Lefter, scriitoarea Simona Popescu, îi spunea unui protestatar: „Sunteți tineri educați, cum puteți face așa ceva? Sunteți teroriști, m-am speriat, cum puteți striga așa?"

Deși se găsiseră doritori să ocupe clubul, cărora li s-a explicat că nu acela era motivul pentru care erau acolo, toată lumea s-a regrupat în stradă, în întâmpinarea lui Barbu. Au apărut televiziuni, poliția locală, niște SPP-iști în civil și unii care scandau o lozincă de la protestele din 2012: „Ieși afară, javră ordinară". Îmi miroasea a diversiune.

Dar n-am avut timp să mă paranoizez, că a apărut mașina ministrului, care forța grupul să se dea la o parte. „Ne sfidează", a sesizat cineva un polițist, iar el i-a răspus: „Nimeni nu are voie să ocupe strada." Între timp mașinii i s-au pus bannere pe capotă și i s-au lipit dolari pe geamuri.

Barbu a ieșit flancat din club și a intrat în mașină în huiduieli. Lumea a înconjurat mașina și lovea tabla cu palmele zici că erau o sută de peturi. I se striga: „Lașule", „Dialog, nu monolog", „Barbu, trădător". Se scanda „Uniți, salvăm", erau și vreo două fluiere și foarte multă isterie neinteligibilă.

Neașteptat, Barbu a ieșit din mașină și a spus: „Vă purtați ca neofasciștii! Sunteți naziști!".

Ceea ce, desigur, a aplanat conflictul foarte mult. Toată lumea a zis: „Așa e, domnul ministru" și s-au dus acasă.

Cred că a simțit și Barbu tensiunea pe care a creat-o, gata să explodeze, așa că a intrat rapid în mașină și a trântit ușa atât de tare, încât luneta, deja crăpată, s-a spart. Nu știu cine a făcut asta, dar numai unii strigau mai devreme „Ieși afară, javră ordinară." Protestatarii au profitat de gaură ca să-i arunce lui Barbu niște dolari și-n mașină. „Nu se mai poate cu hoții, el e patriot și noi suntem naziști", i-a urlat un bărbat.

Poliția încerca să elibereze drumul, dar nu făcea față. Protestatari și uniforme formaseră o mică grămăjoară de rugby în fața farurilor, din care se auzea uneori o fată țipând, chinuită de pogo. „Anchetați-l p-ăla din mașină", „Să meargă pe jos, să se gândească la copiii pe care-i va omorî", „Barbule, fascistule".

Au ținut-o așa 20 de minute, până mașina a reușit să înainteze flancată de polițiștii care-i mai făceau vânt cu-o mână unui protestatar, ca să-l țină departe. Lumea fugea pe lângă mașină, pe trotuare, sărea peste terase și jardiniere. Când mașina a ajuns la colț, un băiat a vrut să-i arunce în față un sac de gunoi plin, care a aterizat din păcate pentru el, pe mașina Poliției.

Isteria s-a inflamat când Barbu a intrat în bulevard, cu un cârd de 30 de oameni care țipau după el și care au blocat instant circulația. Poliția a vrut să-i oprească și a avut loc o mică acțiune confuză ca în poza asta: doi protestatari îmbrățișați se chinuiau să ajungă la un copac îngrădit, iar cinci polițiști încercau să-i oprească.

Oamenii întrebau: „De ce dați în ei? Nu v-au făcut nimic?" Iar unul, probabil de la adrenalină, a răspuns: „Ți se pare normal, nesimțitule, să dai în mașina ministrului?" Cred că și-au luat-o mai mulți, în mai multe direcții, pentru că mai târziu am auzit o discuție similară: „Ați dat în el, uitați-vă cât e pe lângă dumneavostră", „El a dat primul în mine", s-a apărat polițistul, de parcă eram în curtea școlii.

După ce poliția a mai legitimat niște oameni, printre care și pe tipul ce aruncase din greșeală cu sacul de gunoi pe mașina Poliției, după ce a venit o unitate de jandarmi, alte trei mașini cu girofaruri și vreo trei televiziuni, lumea s-a dispersat. Ponta, Crin Antonescu, Mircea Badea și ziarul Gândul aveau treabă.

Citește și celelalte articole din seria Goana după aur

Urmărește VICE pe Facebook

Mai multe de la VICE
Site-uri VICE