Nudurile contorsionate spun poveşti

Ne axăm prea mult pe expresiile faciale, deşi corpurile noastre spun tot felul de poveşti.

|
04 septembrie 2012, 2:54pm

Proiectul Twisted Flesh al lui Marius Budu constă într-o serie de 34 de imagini cu trupuri umane îmbinate digital în forme contorsionate, menite a ne face să ne gândim la felul în care comunicăm prin mişcările corpului.

Marius a lucrat în medie 20 de ore pe o lucrare. Fiecare are propria ei poveste pe care privitorul ar trebui s-o descifreze. Seria va fi expusă prima oară la Muzeul de Artă din Timişoara între 28 septembrie şi 12 octombrie, după care expoziţia va fi plimbată prin alte oraşe din România, Europa şi America de Nord.

Marius Budu e un fotograf şi un artist digital care a plecat din România acum 18 ani. De atunci a absolvit Facultatea Design şi Grafică din Toronto, a lucrat ca designer digital prin Canada şi Danemarca şi şi-a expus operele prin ambele ţări. Acum se întoarce în țară pentru a-şi expune primul proiect în locurile natale. Curios să aflu mai multe despre proiectul unui artist român care, până în prezent a avut succes doar în afara ţării, i-am luat un interviu pe mail.

VICE: De ce sunt nudurile mereu o parte a tematicii artei tale?

Marius Budu: Fiecare artist are fără să vrea un mediu primar de lucru. Pentru mine e corpul uman, un mediu cu viaţa și povestea lui, care reacţioneză la instrucţiunile artistului. Are un potenţial nelimitat de expresie, pentru că fiecare om este unic ca expresivitate corporală. Pe de altă parte am fost mereu fascinat de oameni, iar nuditatea reuşeşte să ne scoată măştile sub care ne ascundem, deschizând calea spre o relaţie mai deschisă, mai sinceră cu subiectul meu.

Cum a început Twisted Flesh?

Procesul a fost complex şi a durat vreo şase ani. Am pornit de la idea prezentării într-un mod concret a multitudinii de relaţii pe care le avem cu trupul nostru. Am adunat poveşti, am vorbit cu prieteni şi am explicat câtorva potenţiale modele demersul meu. Unele poveşti aparţineau fetelor, aşa că am făcut conceptele vizuale cu istorisirile şi corpul lor în minte. La partea practică a trebuit să gândesc foarte bine aşezarea luminilor, care ele trebuiau sa lumineze trupul final, ăla combinat, nu doar părţile. Pentru partea finală de îmbinare în Photoshop am studiat anatomia şi mi-am imaginat cum să recreez corpuri cât mai reale posibil.

De ce ţi se pare corpul uman mai expresiv decât faţa?

Suntem creaturi sociale, deci suntem obişnuiţi să acordăm atenţie în special expresiilor faciale atunci când comunicăm, deşi corpurile noastre transmit mult mai mult decât ne dăm seama. În proiectul ăsta relaţia corpului fizic cu el însuşi este tema centrală, iar chipul este eliminat tocmai pentru a forţa privitorul să descifreze doar mesajul transmis de corp.

Multe dintre lucrări par a sugera o transformare, o anumită dinamică a corpurilor. Care ar fi rolul acesteia în compoziţie? Dar al simetriei?

În fiecare clipă ne schimbă şi evoluăm la nivel celular, psihic, spiritual, iar compoziţiile mele reflectă asta - corpul într-un flux constant de schimbare, mişcare. Geometria sacră e prezentă în absolut tot: de la atomi - baza materiei, până la nivelul galaxiilor. Sunt fascinat de ele, aşa că apelez destul de des la simetrie pentru a crea o balanţă vizuală.

Spui că toate lucrările pleacă de la o poveste. Dă-mi un exemplu.

Lucrarea Prayer e povestea unei foste iubite cu o familie extrem de religioasă. De mică i s-a spus că sexul nu e aducător de plăcere, ci doar un act necesar procreerii. A crescut o persoană foarte curioasă şi dornică să îşi exploreze sexualitatea, dar întotdeauna religia şi noţiunile care îi fuseseră transmise de către părinţi au creat un conflict perpetuu care s-a manifestat atât fizic, cât şi psihic. Lucrarea arată cum corpul ei e subjugat de această reprimare a sexualităţii. La polul opus e lucrarea At Ease, o imagine în oglindă a poveştii anterioare, în care am încercat să surprind corpul în lipsa oricărei tensiuni, disonanţe cu el însuşi.

Cum crezi că va reacţiona publicul român, cunoscut pentru reticienţa sa legată de nuditate ca formă de artă, la imaginile tale?

Depinde de fiecare om. Până acum le-au văzut artişti, galerişti, oameni de afaceri și reacţiile nu au fost diferite faţă de cele primite din afara ţării. Majoritatea au fost încântaţi, alţii au fost total oripilaţi de ele. Ca artist, numai faptul că arta a stârnit o reacţie mi se pare un succes. Câteva galerii comerciale mai mari din ţară au refuzat sa expună proiectul. Deşi le plăcea, nu credeau că audienţa lor va fi dispusă să cumpere aşa ceva. Cred că reticienţa galeriilor susţine ideea că publicul român e reticient nudului. Tocmai de-asta expoziţia debutează într-un muzeu, o instituţie care nu se află sub presiunea nevoii de comercial, dar care îşi poate asuma rolul de a aduce în faţa publicului ceva diferit.

Ai vrea să faci un proiect şi cu modeline autohtone?

Întotdeauna în căutare de modele. Acum sunt în discuţii cu două românce. Toţi cei din ţară cu care am vorbit au fost interesaţi, dar majoritatea au refuzat temându-se că fotografiile vor fi văzute de părinţi, bunici sau vecini. Asta arată faptul că românii nu sunt, la nivel teoretic, reticienţi faţă de nuduri, dar există o nevoie pregnantă de a fi dezirabili social, iar nuditatea îi poate stigmatiza. Arta necesită curaj din partea artistului, dar şi din partea colaboratorilor lui - şi întotdeauna se vor gasi destui oameni care să aducă idei originale la viaţă.

Citește și Dezbracă-te și dispari

Mai multe de la VICE
Site-uri VICE