Cum să călătorești în timp

Ok, asta o să fie puțin ciudat, dar a apărut o știre legată de fizică săptămâna asta care m-a amuzat teribil, așa că iată-ne.

Timpul este ca o săgeată. O linie perfect orizontală care se deplasează din trecut în prezent spre viitor. Așa funcționează timpul.

Dacă spargeți niște particule într-un accelerator, se transformă într-un spray format din alte particule. Dacă derulați filmul înapoi - din particulele rezultate să se formeze cele inițiale - și veți constata că acțiunea este la fel de validă. Aceasta se numește inversare simetrică a timpului. În principiu timpul este simetric la nivel cuantic. Sunt numai particule și energii care se deplasează. Și această dimensiune cuantică conține toate micile mașinării care decid cum funcționează totul.

Dar oamenii ăștia de aici au descoperit că un proces subatomic care nu se comportă în acest fel. Munca în fizica antimaterie, în adâncuri hadronice cu mezoni (chestii minuscule care se găsesc pe o scară mult mai mică decât câmpurile în care operează nanomașinile), a dus la descoperirea unui lucru care nu trebuia să se întâmple. Jos, în obscuritate, aceste arome ciudate de mezon se transformă tot timpul în diferite lucruri. Într-o lume în care timpul este simetric se consideră că acolo jos A se transformă mai repede în B decât B în A. Asta-i modalitatea în care filmul inversat are sens.

Dar se pare că B se transformă în A de șase ori mai des. E ca atunci când dai înapoi un film cu un pahar cu apă care este scăpat și descoperi că pur și simplu nu revine în punctul de dinainte ca paharul să cadă. Timpul are o direcție preferată. Asta e asimetrie.

De fapt, ai putea concepe, eventual, că timpul este o pantă descendentă. Intrarea noastră în viitor este inexorabilă. Totul ține de alunecarea pe panta timpului.

Te face să te întrebi ce e jos, la bază, nu-i așa?

De asemenea, acest lucru sugerează că timpul o ia în sus. Istoria din spatele nostru se află la o altitudine în continuă creștere. Poate că fantomele sunt doar nori de particule electromagnetice pulverizate, prinse în timp și plutind în derivă până în prezent.

Acum, cei implicați în cercetările legate de călătoria în timp trebuie să ia în considerare faptul că acest lucru poate fi, în cel mai bun caz, ceva gen rostogolirea unui bolovan sisific pe o pantă imposibilă. Știi că universul se pișă pe tine când până și unghiul de timp este împotriva ta.

Există o frumoasă mașină teoretică, făcută de Ronald Mallett, care utilizează un fenomen numit cadru-glisat pentru a crea din lumină o cale de looping din prezent în viitor și înapoi. Ideea lui era că puteai păși în fascicul de lumină și totodată în viitor. Apoi reveneai în același punct în fasciculul de lumină și ajungeai în prezent, de unde ai plecat.

Acum mi-o imaginez ca o plimbare nesfârșită în viitor, cu tot trecutul care se înalță ca o stâncă în spatele tău.

Ronald Mallett și-a ales calea foarte devreme în viață. Tatăl său a murit tânăr, din probleme cardiace nedepistate la timp. Impulsul pentru călătoritul în timp a pornit de la o dorință arzătoare de a merge înapoi și a-și avertiza tatăl legat de boala care-l va ucide.

Gândiți-vă la asta: trăim într-o lume în care timpul curge doar în aval și trecutul este un perete de ghețar imposibil de escaladat. Ne vom lovi de partea de jos a spiralei cu mult înainte de a rezolva problema adio-urile nespuse și de a salva iubirea.

Urmăriți-l pe Warren pe Twitter: @warrenellis

Imagine: Marta Parszeniew

Traducere: Andra Olteanu

Urmărește VICE pe Facebook:

Anterior: Dumnezeul vostru e cam pămpălău