Publicitate
Acest articol are mai mult de cinci ani de la publicare.
Muzică

Ghidul VICE pentru rave-uri

„Muzica de chitară e moartă” e genul de lucru pe care îl spune taică-tu, atât de moartă e.

de VICE Staff
10 Iunie 2014, 1:24pm

Poză de Alex Patterson

Toată lumea merge la rave-uri acum. „Muzica de chitară e moartă” este genul de lucru pe care îl spune taică-tu, atât de moartă e. Acum sunt numai beat-uri. Viitorul pe care îl vedeai în filmele anilor ’90, unde toată lumea asculta techno şi avea păr verde şi slinos, se întâmplă acum. De azi încolo, concertele o să fie lucruri la care doar tipii de peste 40 de ani o să se mai ducă.

Deşi atât de mulţi mergem la rave-uri, majoritatea o facem greşit. Din cauza drogurilor, bucuriei, toaletelor publice sau presiunii să n-arătăm ca nişte rataţi, ajungem deseori să arătăm fix ca nişte rataţi. Ne holbăm la DJ, ne strângem pumnii, ne lingem cu străinii şi ne irosim salariile pe băutură şi droguri, doar ca să le vomităm pe adidaşii noştri de cinci milioane.

Aşa că tratează articolul ăsta de parcă s-ar numi „Raving pentru proşti”, un fel de manual s-ajute oamenii să facă faţă mahmurelii care durează tot weekendul. Poate pare fascist să le spui oamenilor cum să se comporte la un eveniment care ar trebui să fie o ieşire hedonistă, dar uită-te la clipul ăsta şi o să înţelegi că noua generaţie de raveri are nevoie de câteva sfaturi.

PREGĂTIREA

Asta e imperativă. Să arăţi bine când eşti tânăr este piatra de temelie a culturii europene, lucrul care ne separă de americanii cu pantalonii lor scurţi şi bărbaţii care poartă tricouri cu mesaje de viol. Sentimentul ăla important că aparţii stilului estetic, sentimentul ăla de nedescris, „Căcat, arăt destul de bine”, astea sunt lucrurile pe care se bazează toate mişcările culturale mari.

Numai că acum nu e aşa. Moartea subculturii înseamnă că nu trebuie să pierzi prea mult timp cu asta. Unii oameni încă fac un efort curajos, dar să fim serioşi, cât timp poţi să stai să te aranjezi? Nu eşti Michael Alig sau Sting în Quadrophenia, eşti doar unul din tipii ăia care îşi face freza o dată pe săptămână. Zilele în care oamenii îşi făceau părul cu ou şi clei, îşi călcau gecile de mohair sau  îşi turnau vopsea albastră pe cap au trecut. Cel mai apropiat lucru de asta sunt fetele care se îmbracă ca un fel de ninja hasidic la petrecerile de modă şi nimeni nu s-a distrat vreodată la o petrecere de modă.

Moda din cluburi este, în general, să porţi ceva uşurel, confortabil şi practic, să se poată spăla la maşină şi să nu te transforme într-o victimă, când te recuperezi mahmur într-un fast-food, duminica. Ar fi minunat să încerce cineva ceva diferit, dar în ce direcţie? Oamenii care o ard printre beat-uri care se repetă au o istorie vestimentară penibilă de tunsori cu dreaduri decolorate şi jambiere blănoase. Dacă ar exista un tribunal Haga al modei, atunci toată lumea de la festivalurile de muzică electronică ar fi judecată pentru crime de război. Aşa că poate e mai bine să porţi şi tu ce poartă toată lumea.

Poză de Marco Tulio Valencia

TRAFICANŢII DE DROGURI

Îmi pare rău să vă anunţ, dar toţi sunt de căcat şi toţi sunt nişte nenorociţi. Traficanţii îşi dau repede seama că şi dacă dau ţepe, tot nu pierd clienţii. Nu când toţi cumpără droguri numai beţi şi sunt bucuroşi să dea câteva sute de mii pentru un amestec de acid boric, levamisol şi o doză superficială din ce voiau cu adevărat să cumpere.

De aceea atitudinea lor actuală este: alege-ţi otrava. Dacă nu merge, ia mai multă. Într-un final, se va întâmpla ceva. Ar putea fi bine, ar putea fi foarte, foarte rău. Doar să nu crezi niciun moment că Vali, Jean, Tavi, sau ce nume stupid ţi-o spune dealerul tău, e prieten tău şi că îi pasă vreun pic de tine sau de organele tale vitale. Te crede un cretin şi râde de tine că o numeşti „marfă” imediat cum a închis uşa maşinii.

Evident, fă rost de la cineva cu care ai măcar o conexiune vagă şi nu cumpăra ceva nou şi stupid cu un nume ciudat ca „Dr. Death”, cumpără ceva cunoscut. Cel mai bine e să nu mori de la droguri de căcat şi din păcate câteodată asta se întâmplă.

ETICHETA ÎN TRANSPORTUL PUBLIC

Te duci acasă cu primul autobuz sau metrou. Nu eşti în Ibiza. Nu toată lumea trăieşte ca să petreacă, nu e o singură naţiune, nu e un singur drog şi cu singuranţă nu e un singur beat. România e o ţară claustrofobă şi plină de ură, unde distracţia poate fi văzut că un semn de lipsă de respect. Nu ai niciun motiv să crezi că pasagerii care merg cu tine (sau şoferul de taxi) sunt solidari cu ieşitul tău în oraş. Au slujbe, copii, parteneri de viaţă, vieţi de trăit. Şi să fim serioşi, dacă mergi la rave-uri cu regularitate, tu probabil nu ai. Asta nu e deloc un lucru rău, dar dacă le bate la ochi lipsa ta de experienţă în viaţă, nu o să se termine prea bine. Păstrează aroganţele pentru festivaluri.

Nu trebuie să dansezi pe şinele de metrou şi nici să te duci la oameni şi să le pui întrebări stupide. Dacă cineva ar încălca regulile astea când tu eşti la începutul unei ture singuratice de metrou şi vrei doar să termini şi să ajungi acasă ca să ai grijă de copilul tău bolnav, ai crede că e un jeg uman. Aşa că nu fi nesimţit.

Poză de Kieran Cudlip

CUM TE COMPORŢI CU BODIGARZII

Dacă nu cumva eşti Prince, e doar o parte a serii prin care va trebui să treci. Stai calm, respiră normal, nu face pe interesantul când îţi controlează portofelul. Practic e un test să vadă cât de fraier eşti. Să vadă dacă înţelegi regulile „O să verificăm, dar nu o să verificăm atât de mult”, care au mers bine pentru majoritatea cluburilor din Europa în ultimii 20 de ani.

E unul dintre acele coduri nescrise ale culturii noastre, pe care unii încă reuşesc să-l încurce, dar e uşor să stai departe de belele, dacă ai un pic de imaginaţie. Asta dacă nu eşti genul de fraier care se duce în cluburi mari care arată ca Guantanamo şi au poliţişti şi câini la intrare; atunci eşti terminat. Până reuşeşti să intri şi trebuie să-ţi cumperi pastilele înapoi de la prietenul gardianului dinăuntru.

RESPECTĂ FAPTUL CĂ GUESTLIST-URILE SUNT CIUDATE

Dacă nu e vorba de Moscova, unde să ieşi în oraş vineri seara e ca şi cum ai fi prins într-un sistem al discotecilor undeground sau dacă nu e vorba de Berlin, unde gardienii sunt învăţaţi să-ţi urle „NU!” în faţă în repetate rânduri, clubbingul la noi e o experienţă corectă şi democratică. Şi acest spirit de comunitate se revarsă peste guestlist, care în majoritatea nopţilor e mai puţin un guestlist şi mai degrabă o listă cu toţi cei care erau pe o rază de 40 de kilometri şi au auzit o melodie cu un beat repetitiv.

Înţelegem. Sunteţi lefteri şi toţi vreţi să vă distraţi, dar este o artă să intri pe gratis fără să fii nesimţit. Dacă clubul e condus de o firmă de promovare necunoscută, atunci chiar te rog să încerci să intri. Spune că „ai un blog”, merge mai des decât ai crede. Merită să profiţi de iluziile de grandoare inerente corporaţiilor care conduc cluburi, aşa că dacă nu ţi-e ruşine, treci la treabă.

Cu cât plăteşti mai rar intrarea, cu atât o să ajungi în cluburi mici care nu-ţi satisfac gusturile sau o să ajungi acasă în gaura ta de viermi, unde o să asculţi muzică pe SoundCloud şi o să te uiţi la o reluare din Boiler Room. Pe scurt: dacă nu e noaptea în care mixează un prieten de-al tău şi n-are probleme că vii mereu pe invitaţie + 1, plăteşte sau du-te acasă.

Poză de Jake Lewis

LA BAR

Nu lua băuturi pentru prietenii tăi rataţi. Nu face runde. Nu intra în conversaţie cu barmanii. Nu comanda ceva ce clar nu au. E un club, nu o berărie. Doar aşteaptă cuminte, comandă repede şi încearcă să nu scuipi barmanul când nu are să-ţi dea rest la 50 de lei pentru două limonade cu vodcă.

COCAINA E UN CĂCAT

Nu ştiu de ce ar lua cineva sub 30 de ani cocaină. Majoritatea dintre noi abia câştigăm cât să supravieţuim, dar tragem aşa de mult cox,  că se găseşte „și-n apa noastră potabilă”, după ce e reciclată. Şi nu e chiar potrivită pentru club, cum sunt acidul sau pastilele. Odată ce eşti în club, 90 la sută din timp o să ceri, o să aduni, o să serveşti sau o să întrebi în jur şi o să vorbeşti despre cocaină. Apoi, dacă nu s-a terminat până atunci, after-urile se transformă într-o întâlnire cu părinţii cu gurile uscate, când ar trebui să râdem toţi. Dar mereu vine un cretin să strice atmosfera.

DAR KETAMINA E ŞI MAI REA

Singurul drog de petrecere care e mai rău decât cocaina e ketamina. Este vărul sociopat al ierbii, un nenorocit care nu iartă, fără niciunul dintre beneficiile familiale. Fără foame, fără fericire, fără stare de somnolenţă, fără dorinţa de a asculta Kyuss foarte tare. Doar rămâi semiparalizat şi ai o dorinţă extraordinară să te pişi de îndată ce ai puterea să te mişti şi să bei.

Atracţia pentru consumul de tranchilizante pentru animale în medii sociale este în continuare unul dintre marile mistere ale vieţii. Dintr-un motiv oarecare a ajuns de la o pasiunea a fanilor de dubstep, oameni pe care poţi să-i înţelegi că fac asta la câtă puţină mişcare implică genul, la drogul principal consumat de fătălăul tipic cu pălărie care ascultă deep-house. Adică majoritatea oamenilor sunt îngrozitori pe ketamină, d-apoi oamenii care sunt îngrozitori şi fără ea.

În plus, în ceea ce priveşte accidentările din club, să-ţi taie medicii vezica e cel mai ruşinos lucru cu siguranţă.

Poză de Daniel Leinweber

PE RINGUL DE DANS

Nu te mai holba la DJ, pentru numele lui Dumnezeu, nu sunt o pictură magică pentru ochi. Tot or să arate ca cineva drogat şi beat pe muzică electronică oricât de mult te-ai holba.

PUNE-ŢI IPHONE-UL LA LOC

Clubbingul ar trebui să fie sacru. Ar trebui să fie trăit pe viu, să-ţi schimbe viaţa şi să nu fie împărţit. Aşa că nu filma.

La Watergate, în Berlin, există un erou al cărui rol principal e să confişte telefonul oricui face poze sau foloseşte Shazam pentru a găsi melodii. Sau amanândouă. „Poţi să-ţi iei telefonul când pleci din club sau poţi să pleci cu telefonul,” e politica lui. Eficienţa brutală nemţească n-a fost niciodată mai atrăgătoare.

Dacă vrei neapărat poză în club, du-te la o noapte R&B din top 40, în centrul oraşului, care e plină cu studenţi fotografi care vor face pe plac bucuroşi narcisismului tău. Când merg în club, vreau să simt că se îndoaie pereţii, că se scurge tavanul, că mi se topesc oasele, să mă târăsc după aer, nu să trăiesc într-o frenezie de untag pe Facebook. Se estimează că 10% din toate pozele din istoria omenirii au fost făcute doar în 2012 şi 10% din ele sunt cu tine cum îți încleștezi maxilarul.

BĂIEŢII DE CĂCAT

În sfârşit, mereu o să fie o adunătură de ţărani care vor încerca să transforme Corsica în Roskilde 2000, e doar una din părţile triste ale vieţii de noapte, o parte pe care va trebui s-o suporţi. Dacă făceau asta într-un pub sau la o staţie de autobuz sau la o nunta în familie, ai avea tot dreptul să îi opreşti. Dar în club e aglomerat şi, sincer, să fii nesimţit cu unii oameni doar pentru că se distrează mai mult decât tine, e de căcat. Dacă nu cumva fac parte din lotul următor, bineînţeles...

Poză de Jake Lewis

OCAZIONALII

Oamenii ăia care se duc la un rave o dată pe an. Băieţii cu zilele de naştere, băieţii cu inima frântă, cei rămaşi în urmă, baieţii de oraş, civilii cu ochelari de soare care dansează ca într-o cutie de carton de zici că sunt scoşi dintr-un clip de la Freddie Star din anii '90.

Nu le acorda spaţiu, timp sau respect. Exista o singură modalitate prin care vor învăţa: animozitate pură. Nu mai suntem în „summer of love”, muzica electronică este practic singura muzică şi va trebui să lupţi pentru teritoriul tău. Cluburile trebuie să-şi recâştige exclusivitatea, altfel ar putea la fel de bine să fie un festival la Mamaia cu toalete mai urâte.

COWBOY SPAŢIALI

Sunt bătrâni, folosesc mişcări Tai Chi, se holbează la tavan, poartă sandale şi tricourile alea cu graficul cu egalizator, dar nu face mişto. Dă-le spaţiu şi lasă-i în pace. Arată puţin respect pentru un veteran al rave-urilor. Nu ai face mişto la un memorial de război, aşa că nu e cazul să faci selfie-uri cu pensionarii penali ai scenei.

Poză de Jake Lewis

ZONA DE FUMAT

Pe vremuri, cluburile aveau camere de chillout, acum au zonele astea. Dă-le oamenilor ţigări, dar nu cere prea multe. Fumează iarbă, dar nu fi prea evident. Bucură-te de relaxare şi uşurare dar, de asta cocaina e de căcat, dacă eşti pe cocaină o să vrei să stai toată noaptea acolo ca să vorbeşti despre fete, băieţi sau serviciu sau alte tâmpenii. Şi sincer, dacă doar asta voiai să faci, puteai să rămâi în staţia de autobuz pe gratis.

Mai e un lucru totuşi: cei care vor să le dai jointul sunt nişte rataţi. Sub nicio formă să nu-i dai unui străin să tragă un fum din jointul tău. Tu te-ai duce înăuntru şi ai cere cuiva să-ţi dea o gură din băutura lor? Ai cere unui străin un fum de la o ţigară? E acelaşi principiu. Oamenii care vor „un fum” sunt toţi Ocazionali. (vezi Ocazionalii)

ALEGE-ŢI CU ÎNŢELEPCIUNE AFTER PARTY-UL

Există două tipuri de afterparty. Cele la care merg DJ-ii şi cele la care merg raverii. Dacă poţi, încearcă să mergi la cea a DJ-ilor, pentru că vor fi mai multă băutură şi mai multe droguri (asta va fi mai uşor de făcut pentru doamne, dar amintiţi-vă fetelor: nu trebuie să atingeţi penisul producătorului aluia bătrân olandez, dacă nu vreţi.)

Dacă nu-ţi place dezmăţul intimidant din camera de hotel a unui DJ, atunci de ce să nu încerci apartamentul cuiva din Hackney sau localul trendy din oraşul tău? Or să fie mişto, nu? Cu siguranţă n-or să fie pline de oameni care joacă Monopoly? O Doamne, o să fie.

Cea mai bună opţiune a ta pentru un afterparty depinde de cum te pregăteşti înainte. Nu-ţi consuma toate drogurile, nu-ţi cheltui toţi banii, lasă rezerve, mici părţi din ambele până se termină rave-ul şi du-te la prietenul care are cele mai bune boxe acasă. În felul ăsta nu trebuie să ai de-a face cu un grup de oameni care vor să impresioneze/să-l fută pe DJ şi nici cu o mulţime de oameni necunoscuţi care sunt şi nesimţiţi.

Poză de Maggie Lee

SĂ ŞTII CÂND SĂ PLECI ACASĂ

Nu e nimic mai mişto decât ieşitul în oraş. Nu e nimic mai nasol decât să stai prea mult. De cele mai multe ori ajungi să tragi linii de cocaină la preţ mic şi să stai într-un colţ cu o sticlă de ceva ce nu ai bea niciodată, uitându-te şi aşteptând o cale de ieşire.

Ideea e că există o infinitate de nopţi de ieşit în oraş. Anii '20 nu or să dispară pentru că nu a pus cineva o melodie mişto în club sau că n-ai fumat sau că nu e atmosfera bună. Foloseşte-ţi simţurile, scapă din situaţia respectivă şi revanşează-te data viitoare. Cel mai des, momentul ăla petrecut pe acoperiş lângă piscină când răsare soarele nu o să se întâmple. Să iei o pastilă după cinci dimineaţa e ca şi cum ai juca ruleta rusească cu un încărcător plin de gloanţe.

DEPRESIA DE A DOUA ZI

Nu există niciun sfat pentru asta. Poate să te uiţi la televizor sau să dormi mai mult. Probabil ar trebui să eviţi să vorbeşti cu părinţii. Orice ai face, e mai frumos să o faci cu altcineva.

Sincer, nu o s-o eviţi şi cu siguranţă nu o să scapi de ea, corpul tău a trecut prin multe şi acum are nevoie de o pauză. O pauză adevărată. Oricât Valium ai lua sau oricât bacon ai mânca, tot o să te simţi ca avionul picat în munţii Apuseni.

Doar aminteşte-ţi că tot ce simţi e din vina ta. Nu din vina lui Vali, Jean sau Tavi. Nu e vina prietenilor tăi care te-au forţat, organizatorilor sau DJ-ului. E vina ta. Doar a ta. E o recunoaştere ciudat de reconfortantă de ruşine şi una care te va ajuta să vezi depresia aşa cum e, în loc să o vezi ca pe o poveste de căcat despre tine cum ai nevoie „să te eliberezi”. Doar lasă-te purtat de val, prin tunel şi spre lumină. Fii adult, asumă-ţi responsabilitatea pentru depresiile tale.

Şi asta e valabil şi pentru infarcte.

Traducere: Vlad Dumitrescu

Citiți mai multe despre rave-uri:

Cineva trebuia să le explice americanilor cultura rave

Soldații britanici se droghează și merg la petreceri rave