FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Ghid de fapte bune: cum să scoţi o pară dintr-o sticlă

Cuiele astea şi atmosfera de sărbători m-au ambiţionat să fac tot felul de fapte bune.
8.12.11

De curând mi-am amintit de o poveste de copii de Pop Simion, numită „Cuiele”. Este despre cum la fiecare faptă bună a fiului, tatăl mai scoate un cui – simbolul unei fapte rele - din uşă, dar la final tot rămân găurile în ea. Cuiele astea și atmosfera de sărbători m-au ambiţionat să fac tot felul de fapte bune pe care să le prezint sub formă de ghid, ca să-nveţe şi alţii.

Am luat-o de jos, de la cele mai simple chestii, cum ar fi: să nu mai ajut bătrânii să traverseze străzi prin locuri nesemnalizate, să nu mai fug cu liftul de vecini, ca apoi, la etajul zece, să las rotiţa ușii ridicată și ei să nu urce după mine. După ce m-am antrenat destul cu mărunţişuri din astea, am trecut la chestii hardcore: am redat libertatea unei pere captive într-o sticlă primită de la o prietenă care o avea de la mama, care la rândul ei o primise şpagă la muncă.

Publicitate

Para trebuia salvată pentru că în starea ei naturală conține: 87,5 % apă - sursă vitală de hidratare, 0,4 % albumine - niște chestii din grupul proteinelor, 10,7 % hidraţi de carbon - sursa primară de energie a organismului, 0,6 % fibre alimentare - iar eu vreau să fac mușchi, 0,3 % acizi organici liberi - care nu erau de fapt liberi, potasiu - al cărui simbol e K care vine de la Key, fier - care se gășește și-n stele. Și pentru că odată salvată poama ar avea şanse să fie 100 % alcool, cu sâmburii făcuți biluţe de alcool, m-am încăpăţânat şi mai tare să o eliberez.

Mai întâi am băut tot alcoolul ăla păcătos care îneca biata pară. Era de culoare cu urina, mirosea a spirt și gusta ca țuica flambată. Știu că nu l-am vomitat, dar nici nu-mi mai amintesc ce s-a întâmplat după. A doua zi, spre seară, am început operaţiunea Ocupai Sticla.

Singurul lucru logic şi rapid era spargerea sticlei cu ciocanul din debara, ceva moştenire de familie. Am vrut să fie comod şi să facem toată treaba asta în bucătărie, la o ţigară, dar vecina de jos, doamna Cucu, bate-n ţeavă chiar și când cuptorul cu microunde face ding! Așa că ne-am dus pe balcon, ca să ne-audă tot cartierul.

Cum mie mi-a plăcut dintotdeauna faza asta cu ajutoarele, mi-am luat un asociat, singurul pe care am reuşit să-l trezesc din somn şi care a băgat sticla într-o pungă găsită între pernele de la canapea, ca să nu se împrăştie cioburile. Mie mi-a venit, dintr-o lume paralelă, paranoia că cioburile ar putea străpunge punga în momentul impactului, ar putea ajunge la ceilalți vecini de sub mine care au o pisică ce s-ar putea tăia, iar ei ar putea crede că am făcut-o intenționat pentru că alaltăieri felina lor mi-a enervat cățelul. Așa că am spart sticla cu ură, furie și ciocan, într-un lighean.

Punga n-a fost sfâşiată de niciun ciob, iar sticla s-a făcut ţăndări de la prima pocnire. Para n-a fost vătămată. Am analizat-o îndelung și părea a fi o bucată mare de dezinfectant cu miros înțepător și delirant. Am hotărât s-o fac cadou vecinei de jos, poate are efect de cloroform și nu mai aude când desfac sticlele de vin lovindu-le de faianță.