FYI.

This story is over 5 years old.

High hui

Vacanţă în Cuba – Partea întâi

Am o slăbiciune pentru romantismul şi idealismul revoluţiei. Puteţi să mă numiţi un comunist absurd şi optimist.
9.2.12

Am călătorit pe șase continente până acum (Antarctica, păzea!), dar Cuba are ceva special pe care nu l-am găsit nicăieri altundeva. Sigur că are legătură cu clima temperată și oamenii incredibil de deschiși și prietenoși, dar și cu faptul că ești conștient că trăiești și respiri într-un experiment comunist care a rezistat agresiunii imperialiste a celei mai mari și puternice țări capitaliste din lume – care se află doar la 140 km depărtare – timp de 50 de ani. E una dintre cele mai grozave povești cu David și Goliat din istorie.

Bine, când zic că respiri, mă refer că te și sufoci în cantitatea de fum, emisii de gaze, poluare cronică și miros de țevi de eșapament – cel puțin în Havana. Dar e greu de zis cine poartă o vină mai mare pentru chestia asta – economia comunistă eșuată sau embargoul și sancțiunile impuse unei țărișoare bazate pe agricultură de către vecina ei cea puternică din nord. (Care, să nu uităm, e și ea o țară al cărei sistem capitalist de free market nu pare să funcționeze prea bine – infrastructura i se prăbușește și jumătate din populația ei trăiește în sărăcie.)

Publicitate

Lucrurile au început să se deterioreze și în Cuba în anii ’90, în timpul Perioadei Speciale, când căderea Uniunii Sovietice, un sistem comunist corupt care se asemăna mai degrabă cu capitalismul, a pus capăt celei mai puternice susțineri economice. Dar Cuba nu a avut nicio vină pentru asta. Cine știe? Poate într-o lume perfectă, dacă lumea și istoria nu erau împotriva ei, revoluția comunistă cubaneză ar fi funcționat. Am voie să visez, nu?

O mașină americană din anii ’50 renovată

Purcei în curtea unui vecin din Bauta.

Locuri de evitat: Clădirea tribunalului din Bauta

Copii după finalul orelor de curs, în Bauta.

Peste tot în Havana sunt dovezi ale ritualurilor Santeria.

Dintotdeauna am simpatizat comuniștii. În clasa a 10-a, am scris un eseu pentru cursul de istorie a Rusiei cu titlul „Comunismul: Salvarea lumii?”. Profesorul meu a zis că e ridicol, dar mi-a dat o notă bună pentru că era bine argumentat. Evident, n-o să mă apuc să apăr o dictatură, nici măcar una de stânga (se presupune că trebuie să fie dictatura proletariatului), dar totuși am o slăbiciune pentru romantismul și idealismul revoluției. Puteți să mă numiți un comunist absurd și optimist.

Dacă există cineva care să aibă motiv să fie împotriva revoluției comuniste din Cuba, acela e soțul meu cubanez, care și-a părăsit țara în timpul perioadei nu atât de speciale ca să scape de sărăcie și discriminare împotriva homosexualilor și a sfârșit prin a se chinui 15 ani cu birocrația de imigrări în Canada (e o poveste lungă). Dar în mod miraculos, după ce am fost căsătoriți trei ani și l-am sponsorizat pentru obținerea cetățeniei, a reușit să scape de statutul de imigrant în luna martie a anului trecut și săptămâna trecută m-am întors cu el în Cuba, să-și viziteze mama, familia și prietenii după o perioadă care i s-a părut a fi o eternitate. Dintr-un motiv sau altul, nu are aceeași antipatie pentru Castro și comunism pe care o au mulți ex-patriați din Miami. E ambivalent în privința asta, dar încă are niște amintiri plăcute despre idealurile și principiile primelor zile ale revoluției, pe când era elev la școala publică în anii ’60 și purta o uniformă adorabilă în verde și alb, cu o cravată albastră și recita propoziția „Pionierii revoluției, și noi vom fi ca Che” (cu excepția laturii puternic homofobe a lui Che).

Cel mai halucinant Cristos pe care l-am văzut în vreo biserică, Bauta.

Drumuri prăfuite în Bauta.

Michael Jackson n-a murit! Trăiește în Bauta!

Una dintre multele case ruinate din Bauta.

Căruțele trase de cai sunt mijlocul de transport cel mai întâlnit în Bauta.

Cimitir în Bauta.

Recunosc că am simțit un șoc cultural când l-am acompaniat pe soțul meu în călătoria la Bauta, un orășel în preajma Havanei care era, pe vremea dictaturii de dreapta a lui Batista din anii 1950, destul de prosper. Astăzi, Bauta îmi amintește de anumite părți din Soweto, în Africa de Sud, enormele suburbii sărace din Johannesburg. Străzile late – unele cu praf, altele pavate – sunt pline de mașini americane reciclate din anii ’40 și ’50 și există multe vehicole trase de cai, biciclete, ricșe și camioane imense folosite pe post de autobuze publice. Străzile neasfaltate și clădirile dărâmate sunt clar de lumea a treia (sau, ca să fim corecți politic, o lume nedezvoltată), iar câte trei și chiar patru generații de familii locuiesc în casele sărăcăcioase care abia ar fi de ajuns pentru una. Știam că soțul meu trăise în sărăcie, dar nu mă așteptam chiar la așa ceva. Și eu am avut o copilărie simplă, la o fermă din Canada, dar față de el, mă simt norocos.

Publicitate

Am stat la soacra mea vreo câteva nopți și, cum nu vorbeam deloc spaniola, am sfârșit prin a lua rolul de fotograf personal al soțului meu și am dat mâna și m-am pupat cu sute de rude, prieteni și vecini din Bauta. Se pare că soțul meu era foarte popular aici, mă simțeam ca un jurnalist care însoțește un politician celebru din ușă în ușă, doar că era o campanie pentru nostalgie și voie bună.

Taxi! Camioane pentru transport public în Bauta.

Vecin din Bauta.

Vecin din Bauta.

Fete din vecini în Bauta.

Bruce avea atâtea fotografii și atâtea de povestit despre Cuba, încât nu am putut include totul într-un singur articol. Reveniți în câteva zile ca să vedeți mai multe fotografii și să citiți despre experiența înfricoșătoare a lui Bruce la un club de gay din Havana, unde el și prietenii lui au scăpat ca prin urechile acului de o bătaie.

@BruceLaBruce

Traducere: Oana Maria Zaharia