FYI.

This story is over 5 years old.

Designeri tineri noi şi tari: Lana

Lana Dumitrunu a absolvit secţia de modă a Universităţii de Arte şi a avut o colecţie tare din care absolut orice fată din oraş şi-a dorit cel puţin o rochie.
11.8.11

Pe Lana Dumitru am cunoscut-o când avea 17 ani. Și-atunci avea aceeași față veselă de copilul Lunii pe care o are și-acum, ceea ce cumva te duce în eroare și te face să crezi că face și drege lucruri dintotdeauna. Pe bune, o știe atât de multă lume încât stau și mă-ntreb de ce scriu această introducere. Anul trecut când a absolvit secția de modă a Universității de Arte a avut o colecție tare din care absolut orice fată din oraș și-a dorit cel puțin o rochie. Deși hainele nu aveau, aparent, o idee care să le unească, titlul de Eva te trimitea cu gândul în câteva direcții și-ți rupea un zâmbet în colțul gurii. Săptămâna trecută Lana aparea într-un viral care e acuma peste tot pe net, în care dansa la mișto cu colega ei de apartament, Diana Bobina, pentru ca la final să strige amândouă pițigăiat: Romanian Apparel! N-am știut dacă e la mișto sau nu, dar cu siguranță noua colecție a Lanei e cel puțin la fel de tare ca și precedenta. Așa că am pus mâna pe telefon și-am întrebat-o mai multe despre ea.

VICE: Hei Lana, ce mai faci?

Lana: Hei! Bine.

Ai avut anul trecut o colecție simpatică care făcea referințe ironice la evoluția Evei de-a lungul timpului. Care e treaba cu colecția nouă?
Păi Romanian Apparel e un fel de funny answer la dorința super-mare a românilor de a avea American Apparel. E ultima mare chestie care n-a ajuns încă aici. Eu mă gândeam că putem avea American Apparel-ul nostru și așa am făcut Romanian Apparel. A fost un fel de coincidență, pentru că mă mut la Roma în toamnă și voiam să fac niște haine pentru mine, pe care să le pot purta oriunde, care sa-mi reprezinte brandul și să fie ceva specific românesc. Cumva sunt niște haine pe care să le iei cu tine oriunde.

Ce faci la Roma?
Îmi termin masterul. Mă duc cu o bursă de studii pe care am primit-o din partea Universității de Arte de la noi.

Tare, bravo. Și au cele două colecții vreo legătură între ele?
Da, poate că au. Eu sper să continue spiritul meu funny și să cultive spiritul clientului auto-ironic care se-mbracă cu ele. Cred că pentru ambele colecții e nevoie de oameni cu imaginație și umor și ăsta cred că e un lucru care poate să ne unească. Colecția asta e mai casual și mai purtabilă decât cealaltă, deși am gândit rochia etno în 2009 ca un Romanian Apparel, și pornind de la ea s-au dezvoltat și celelalte modele care sunt în colecția asta.

Tu crezi că România are valori autentice care să merite să fie revitalizate?
Da, România are valori autentice, ca orice țară. Dacă le cauți le găsești pe undeva. Și orice valoare merită revitalizată, daca stai să te gândești. De ce nu? Mie-mi plac foarte mult costumele populare și tradiția românească. Sunt foarte simple și spun foarte multe.

Te-ai îmbrăcat vreodată cu ele?

Da. Acum mă mai îmbrac cu ii și când eram mai mică am purtat și costume tradiționale. Și pentru că mi se pare foarte greu să te îmbraci cu ele la propriu, m-am gândit să fac în așa fel încât să te poți îmbrăca cu ele la figurat. Colecția nu e doar despre costumul popular, ea vizează și alte chestii românești care până acum n-au ieșit din zona lor. De exemplu coloana lui Brâncuși - e cel mai sexy și complex lucru, dar e pusă într-un colțrespectuos n-a fost adus în zona asta. De ce? Mie de exemplu mi-ar plăcea să le port, pe mine. Așa că am încercat să le apropii de noi - lucrurile astea sunt deja acolo, ne mândrim cu ele.

Au cumva legătură cu amintirile copilăriei tale?
În copilărie n-am prea stat în România, pentru că mama era consul în altă țară. Și-atunci am călătorit mai mult. Habar n-am de unde vine, însă dintotdeauna m-au atras lucrurile astea. Nu știu când le-am descoperit, dar atunci când le-am descoperit mi s-au părut foarte tari.

Ți s-a părut vreo secundă că ultimii 20 de ani ne-au omorât tradiția?
Bineînțeles că europenizarea înseamnă în același timp și o anonimizare, dar în caz că cineva a omorât ceva, poate că mai sunt oameni ca mine care-și amintesc de lucrurile astea. Eu mi le amintesc la modul amuzant pentru că sunt născută în ’88, de-abia am împlinit 23 de ani, deci nu știu foarte bine ce s-a întâmplat în anii aștia.

Atunci cum ai făcut rost de imaginile imprimate pe rochii?
Le-am găsit în niște colecții ale unor oameni care au facut poze la chestiile astea.

OK. Dar care e legătura pe care-ai văzut-o între portul popular, timbre, cale și coloana infinitului?
Aaa, aia nu e o cală! E o plantă tămăduitoare, care în popor e cunoscută pentru binefacerile ei. Se numește rodul pământului. Nici măcar nu știu cât de Romanian e, dar mi-a plăcut foarte mult ideea de botanică, și cea de leac. Poate că asta e singura legătură. Ca și în prima mea colecție, în care nimic nu se leagă - decât dacă te uiți mult din spate, așa e și aici - doar că e suficient să te uiți ceva mai de aproape.

De cele mai multe ori când te-am văzut erai îmbrăcată în haine făcute de tine. Îți iei lucruri și din alte părți?
Da. Îmi găsesc haine random, n-am absolut nicio preferință. Nu-mi cumpăr haine din mall-uri și nu mă interesează culorile sezonului, sau ce se poartă. Dacă văd ceva la Eforie Sud îmi iau. N-am nici haine de designer - poate mi-așdori, dar deocamdată nu sunt o rich bitch. Așa că am în primul rând o politică a banilor în ceea ce privește hainele - niciodată nu cheltuiesc foarte mult pe ele. În rest, porți ce simți, nu?

Ai și chestii de la American Apparel?

De-a lungul anilor, am primit destul de multe lucruri de la ei. E funny că e un magazin bun de luat cadouri atunci când te duci în afară, pentru că produsele lor nu se găsesc încă aici. Mie cel mai mult îmi plac ad-urile lor. Poate și de asta mi-am denumit colecția Romanian Apparel și-am făcut și teaser-ul acela pentru colecție care e pe internet.

Chiar, are vreo poveste filmulețul?
Nu e niciuna. Chiar l-am facut acasă, într-un bloc Romanian, dintr-un cartier Romanian, totul Romanian. Are pe fundal melodia aia românească funny-penală de la ASIA, care e o trimitere directă la America și la cultul pe care românii l-au dezvoltat de-a lungul timpului, cu care nu sunt neapărat de acord.

O glumiță.
Nu e chiar o glumiță, dar e un statement, punct, deși nu ne-am luat în serios. N-am folosit nimic profi, nici camere video de nu-știu-care fel, nici lumini.

Și intenționezi să faci din Romanian Apparel un proiect de proporții mai mari?

Nu-nu, n-am intenții să boicotez pe nimeni. E o chestie foarte prietenoasă trimiterea asta la American Apparel, nu e nimic rude la mijloc. Dacă o să fac vreodată ceva mai mare, o să se numească Lana, By Lana, For Lana și atât. Haha.

E redundant să te-ntreb ce vrei să faci pe viitor?
În primul rând într-un an o să-mi termin studiile la Roma. Atunci o să-mi dau seama ce-o să fac mai departe. Cred că o să folosesc în continuare chestia cu hainele. Nu sunt obsedată de fashion, dar e foarte ușor să folosești zona asta, și hainele în sine, ca să-ți expui orice fel de părere artistică, care ajunge foarte repede la oameni. Iar dacă o faci într-un mod atractiv, oamenii chiar poartă părerile tale, pentru că ceea ce poartă oamenii sunt niște păreri, de fapt.

Hainele Lanei sunt disponibile aici. Să nu vă plângeți că nu v-am spus.

Designeri tineri noi şi tari: Diana Bobina