FYI.

This story is over 5 years old.

18+

Pornografia trucată cu vedete distruge şi salvează vieţi

E o cerere imensă pe internet pentru tipul ăsta de pornache.

O poză trucată cu Jessica Alba

Mă uit la o imagine cu Jessica Alba. În ea, faţa ei e aşa cum apare în fiecare poză pe covorul roşu pe care ai văzut-o vreodată, dar corpul arată puţin nefamiliar. Cea mai izbitoare diferenţă e că nu are nicio haină care să o acopere şi că are parte de nişte sex anal cu un tip într-o cămaşă aurie de mătase.

Această poză e, bineînţeles, o făcătură. De când mă ştiu, e o cerere imensă pe internet pentru tipul ăsta de pornache, care implică plasarea capetelor de celebrităţi pe corpurile unor starlete porno.

Publicitate

De obicei, aproape toți oamenii care creează aceste trucaje par să opereze cu pseudonime ca „Lord Hollywood”, „Cavalerul pe stimulente” şi „Piratul Raţă”, ceea ce e de înţeles, îşi postează lucrările online, pe forumuri, unde sunt criticate de fani şi alţi falsificatori. Ocazional, creatorii de trucaje intră în dueluri, unde ceilalţi utilizatori ai forumului votează câştigătorul. Bineînţeles, niciun om care are conexiune la internet nu plăteşte cu adevărat pentru trucaje nud cu celebrităţi feminine, aşa că artiştii trucajelor îşi exersează abilităţile doar pentru faimă pe forumuri. Sau, dacă te gândeşti mai bine la asta, pentru că li se permite să submineze controlul Hollywood-ului cu fanteziilor lor cu starlete tinere în fuste scurte, care se zbenguie în scene cu bikini şi încălecă motociclete în pantaloni foarte scurţi fără vreun motiv anume, și să le reambaleze în ceva mai riscant, atât pentru propria lor satisfacție, cât şi a legiunii de labagii entuziaşti.

Un asemenea fan e Mr. Charles. Când îl întâlnesc la Starbucks, descopăr că Mr. Charles are aproape 40 de ani, iar dacă e să judec după jacheta uşor umflată, cred că micuţa lui burtă a fost la un moment dat cu șapte kile mai grea. Este grizonant în jurul tâmplelor şi poartă nişte ochelari subţiri cu ramă neagră. Pentru un motiv oarecare, el a ales un pseudonim care îl face să sune ca un deţinător de sclavi american de după războiul civil. Imagineazăi-ți un senior manager la o companie de software şi probabil nu ești departe de omul la care mă uit acum.

Publicitate

Îmi zice că are o soţie şi două fiice pe care nu le-a văzut de mai bine de un an. „Nu realizezi asta când eşti în negare,” se smiorcăie el. „Nu realizezi că nu e ceva ce faci doar atunci când eşti plictisit, ci o faci pentru că a devenit o nevoie. Zilnică. În fiecare oră.”

Mr. Charles navighează pe forumuri cu trucaje porno cu celebrităţi de cinci ani, când soţia lui şi cele două fetiţe erau plecate din oraş. Nu-şi aminteşte exact cum a ajuns să parcurgă primul forum cu trucaje, dar crede că ajunsese acolo într-o stare de tensiune, după ce căutase pe Google poze sexy cu Jessica Alba. Numai ce văzuse la televizor unul din filmele ei şi a vrut să se masturbeze la ea, înainte să meargă în pat.

Imaginile pe care le-a găsit pe acest prim forum erau dincolo de pictorialele în bikini pe care spera iniţial să le găsească. Erau sute de poze cu Alba, contorsionată în toate poziţiile posibile: misionarul, capră, ejaculări, dublu, chiar triplu anal. Îşi aminteşte că s-a masturbat de patru ori înainte să adoarmă în seara aceea.

„Nu ştiu cum să o descriu”, izbucneşte el. „Îţi aduci aminte când aveai 13 ani şi abia descoperisei masturbarea? Cât de bine te simţeai? Cât de puternic? Aşa eram şi eu.”

Pe parcursul anilor care vor urma, Mr. Charles se va întoarce pe forum, apoi pe alte forumuri asemănătoare, la început săptămânal, apoi zilnic şi câteodată în fiecare oră. Căuta forumuri ori de câte ori colegii cu care împărţea biroul plecau la prânz. „Aveam nevoie de mai mult,” zice el. „Soţia mea devenise neatractivă pentru mine. Aceste imagini erau mai mult decât pornografia normală. Dintr-o dată puteam să am oricare dintre tinerele actriţe pe care le vedeam în filme sau la TV, la orice oră şi în orice poziţie.”

Publicitate

Mr. Charles zice că imaginile trucate la care se masturbează arată destul de reale pentru ca el să se simtă ca şi cum se alătură efectiv vedetelor lui preferate în momentele lor cele mai private, intime şi erotice, un angajament cu care Hollywood-ul mereu ne tachinează, dar pe care nu-l va permite niciodată. Îşi deschide laptopul şi îmi arată câteva dintre pozele lui preferate, fără să-i fie ruşine că frunzăreşte un folder de 900 de imagini foarte explicite într-o cafenea foarte aglomerată, până să ajungă la una cu Jessica Alba când îl cunoaşte pe tipul în cămaşă aurie de mătase. Pseudonimul de pe poză e o marcă a unui prolific artist de trucaje cunoscut ca „Black Magnus”.

„Aceasta e cea care a schimbat totul pentru mine”, spune Mr. Charles, ca şi cum ar fi martor la o revelaţie divină sau i-ar strânge mâna unui extraterestru, nicidecum că pur şi simplu a găsit în cotloanele internetului o imagine frankensteinizată cu Jessica Alba, cum e penetrată anal.

El explică că, acum doi ani, a găsit întâmplător acest trucaj cu Alba pentru prima dată. Nu a văzut-o niciodată înainte, chiar dacă era făcută de Black Magnus, artistul său preferat. Mr. Charles a aruncat prima dată o privire la aceasta când a ajuns la computerul de la muncă într-o dimineaţă şi s-a logat pe unul din forumurile lui favorite. Amestecul de durere şi plăcere de pe faţa Jessicăi Alba s-a derulat în mintea lui în următoarele trei ore, şi când colega lui a plecat la masa de prânz n-a mai putut rezista. Imediat ce uşa s-a închis în urma ei, el s-a masturbat.

Publicitate

Apoi colega lui a deschis uşa de la birou. „Pur şi simplu a ţipat”, mi-a zis el.

O imagine trucată cu Natalie Portman

Investigaţia care a urmat a dus la demiterea lui Mr. Charles. Fără ştirea lui, compania a început să urmărească istoricul web al tuturor angajaţilor. Istoricul căutărilor lui era tot acolo: Alba cum făcea sex anal, Natalie Portman într-o sesiune de bukkake, foste vedete Disney care făceau lucruri de care Disney probabil că nu ar fi foarte încântat.

„Când şeful tău vede că te uiţi la imagini porno cu nişte actriţe foarte tinere…păi, aş fi renunţat la ruşine dacă nu m-ar fi concediat”, spune el, înainte să adauge că n-a văzut niciodată trucaje cu actriţe minore. De fapt, trucajele cu vedete minore te vor duce la banarea de pe majoritatea forumurilor.

Mr. Charles s-a dus direct la soţia lui şi i-a promis să caute ajutor pentru ceea ce înţelegea deja că era o dependenţă. Dar depresia rezultată din această demitere, pierderea încrederii din partea soţiei sale şi incapacitatea de a-şi mai găsi alt job, combinate cu promisiunea lui de a înceta să se mai uite la trucaje, dar slăbiciunea lui de a rezista la tentaţii au dus la faptul că aceasta l-a părăsit la zece luni după aceea și a luat cu ea cele două fiice tinere.

Sunt pe cale să-l întreb pe Mr. Charles dacă încă se mai uită la trucaje, dar după ce am văzut  colecţia pe care tocmai mi-o arătase, deja ştiu răspunsul. Aşa că l-am întrebat, în schimb, de ce continuă să se răsfeţe cu singurul lucru care i-a făcut viaţa să se destrame. „ De ce are nevoie alcoolicul de tărie?” a răspuns.

Publicitate

Cu ani înainte ca Mr. Charles să fie demis, un băiat italian de 17 ani pe nume Marco desena în pauza de prânz  eroine de benzi desenate într-un carneţel, care în cea mai mare parte a timpului aveau  hainele rupte în bucăţi, în loc să socializeze cu colegii săi. „N-am putut să explic asta atunci”, spune Marco, „dar desenam acei oameni imaginari fără haine pentru că nu eram bun în relaţilei reale, şi eram cu atât mai puţin capabil să mă simt confortabil în prezenţa fetelor. Cred că atunci când desenam ceva evident irealizabil precum trucaje cu eroinele de benzi desenate era un mod să-mi eliberez frustrarea sexuală adolescentină. În plus, îmi plăcea întotdeauna să desenez.”

Alt trucaj nud cu Alba

Deloc surprinzător, timiditatea lui Marco şi desenele lui cu femei imposibil de obţinut au ceva de-a face cu relaţia cu mama sa. Cu un an înainte, tatăl său a fugit cu femeia pe care o angajase să le cureţe casa, și l-au lăsat pe Marco şi pe mama acestuia să-şi poarte singuri de grijă, lucru de care mama lui nu era în stare.

Cu cât mama lui se retrăgea mai mult din viaţă, cu atât mai multe atacuri de panică avea Marco la şcoală, ceea ce a dus la sporirea hărțuirii din partea colegilor. N-a mai durat mult şi a început să îşi facă singur rău, după care a devenit bulimic. Lucrurile au ajuns la capăt la puţin timp după ce-a de-a 18-a aniversare a lui Marco, când mama lui s-a sinucis. Tatăl lui n-a apărut la înmormântare. „Ştiu că ar fi trebuit să fiu furios pe tatăl meu, dar toată supărarea a mers către mama mea”, spune el.

Publicitate

Pe parcursul următoarelor două săptămâni, Marco s-a rănit din ce în ce mai mult. Consumul de droguri şi gândurile de suicid au devenit o problemă constantă. Orice slujbă reuşea să obţină, o pierdea imediat. Iar cu o noapte înainte de a 21-a aniversare a lui, lucrurile au atins nivelul cel mai jos. „Gândurile de suicid au devenit atât de frecvente, că le puteam auzi efectiv în capul meu”, spune el. „Nu ştiu ce m-a oprit, dar am reuşit să ies pe uşă şi merg la spital.”

După externarea sa din spital, Marco a fost trimis la un centru de tratament unde a participat la sesiuni de terapie cognitivă comportamentală timp de şase luni. „Nu s-a întâmplat nimic până când n-am făcut o şedinţă în plus cu o terapeută prin artă care m-a ajutat să depăşeasc punctul nevralgic”, spune el. „Ea era cea mai iraţională persoană pe care o cunosc. M-a întrebat ce mă face pe mine fericit, aşa că i-am răspuns «Desenatul femeilor pe acre nu pot să le am». Şi ea a zis, «Atunci fă asta.»”

Şi asta e exact ceea ce a făcut Marco, și-a desenat femeile din benzi desenate din nou, înainte să primească o slujbă la un internet cafe local şi să piardă timpul cu o versiune piratată de Photoshop, o platformă care îi permitea să creeze cu mult mai mulţi supereroi asemănători realităţii, decât ar fi putut să o facă vreodată cerneala pe foaie.

„I-am arătat desenele mele photoshopate cu supereroine unui prieten pe care mi l-am făcut şi care lucra în schimburi până târziu cu mine la internet cafe”, spune Marco. „ Spre surprinderea mea, nu s-a rușinat să spună că le adoră pe cele topless. Chiar m-a rugat să printez câteva pentru el. Am râs în privinţa asta, dar am făcut-o. M-a făcut să mă simt bine.”

Publicitate

O imagine trucată cu Mila Kunis

Săptămâna următoare, prietenul lui a venit cu un memory stick cu câteva imagini cu pornografie hardcore, precum şi numeroase poze cu Keira Knightley, Shakira şi Mila Kunis.

Mi-a zis „Crezi că ai putea să-mi faci nişte imagini?”, îşi aminteşte Marco. „ A fost o provocare, din moment ce însemna manipularea imaginilor existente. Într-un fel e mult mai greu decât să desenezi de capul tău. Primul n-a fost aşa bun şi la fel au fost şi următoarele cinci sau şase. În arta desenelor, aşa cum le găseşti în benzi desenate, nu trebuie să-ţi faci griji în privinţa luminii, ci în crearea imaginilor fotorealistice, abilitatea de a combina lumina cu forma e ceea ce contează.

„Dar am devenit bun repede, iar prietenul meu m-a făcut curând conştient de asta, când a distribuit imaginile mele pe forumuri online. Când le-am căutat acolo, a fost straniu. Erau zeci de comentarii ce lăudau imaginile mele şi mai era, de asemenea, o mare comunitate de utilizatori cărora le plăceau aceleaşi lucruri ca şi mie. M-am simţit nu numai acceptat, dar şi respectat, pentru prima dată în viaţa mea.”

Pe parcursul anului următor, Marco a făcut zeci de trucaje, iar reputaţia lui de pe forumuri a crescut de fiecare dată când lansa una nouă. Apoi a început să câştige dueluri cu alţi creatori de trucaje, ceea a făcut ca el să primească mai multe laude. Atunci când a realizat că o mulţime din fani se uitau la imaginile lui pentru a-şi da drumul, Marco a creat pentru ei deopotrivă o eliberare emoţională şi, de asemenea, o acceptare a ceea ce era el.

Publicitate

„La început îmi semnam imaginile cu iniţialele mele reale, pentru că nu mă ruşinam”, spune Marco. „Dar cu cât făceam mai multe, cu atât oamenii de pe internet îmi cereau poze cu favoritele lor. Le plăceau în special cele cu Natalie Portman şi Sarah Michelle Gellars şi chiar le adorau pe cele cu Jessica Alba, pe care eu o plăceam dintotdeauna din filmul Dark Angel. În acelaşi timp, mulţi dintre fanii mei îmi spuneau, de asemenea, că îmi trebuie un pseudonim mai bun decât simplele mele iniţiale, aşa cum aveau ceilalţi creatori de trucaje.

Aşa că ce pseudonim şi-a ales? „Black Magnus”, mi-a zis și a adăugat că recunoaşterea şi încurajarea talentului său i-au adus o încredere pe care, cu doar câţiva ani mai înainte, nici nu visa să o aibă.

E acea încredere câştigată prin crearea trucajelor cu celebrităţi, care i-a permis lui Marco să-şi depășească dezgustul de propria persoană. „Ştiu că poate mulţi nu consideră asta artă”, spune el, „dar acel terapeut avea dreptate. Are puterea să-ţi schimbe viaţa.”

Toate numele din această poveste au fost schimbate pentru a proteja intimitatea indivizilor implicaţi. Imaginile trucate din această poveste sunt postate ca exemple ale altor creatori de trucaje şi nu sunt create de „Black Magnus”.

Michael Grothaus e un jurnalist a cărui roman de debut e despre dependenţa Americii de celebritate, explorată prin prisma unei dependenţe de pornografie, încurcată involuntar într-o lume plină de trafic sexual printre elitele Hollywood-ului. El este reprezentat de Agenţia Literară Hanbury din Londra.

Îl poţi urmări pe Twitter: @michaelgrothaus

Traducere: Silviu Humă