FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Circ şi campanie electorală cu accidentul din Muntenegru

E tragic şi trist ce s-a întâmplat în Muntenegru, dar nu despre asta este vorba în articol. În ciuda acestui lucru, idiotul de rând o să citească şi o să considere textul insultător pentru victimele accidentului. Nu e.
26.6.13

E tragic şi trist ce s-a întâmplat în Muntenegru, dar nu despre asta este vorba în articol. În ciuda acestui lucru, idiotul de rând o să citească şi o să considere textul insultător pentru victimele accidentului. Nu e. E insultător doar pentru hienele care au făcut circ mediatic şi campanie electorală dintr-un autobuz care a căzut într-o râpă.

Treaba asta funcţionează foarte bine la noi în ţară. Românul e fascinat de moarte. Pupă hoitul la biserică, îşi organizează singur înmormântarea de cum a împlinit 50 de ani şi nu duce nicio vedetă de categoria J la groapă fără sobor de paparazzi. Close-up pe vata din nas. Amorsă pe batic. Focus pe lacrima văduvei. E o chestie destul de normală. Cu cât omul este mai înapoiat, cu atât e mai speriat de moarte. Nu o înţelege. Crede că dacă respectă un set de reguli arbitrare de comportament, stabilite de predecesori la fel de înapoiaţi, o va evita. Că lucrurile care te sperie şi le respecţi nu te ating. Se uită Moartea la el şi spune: „Nu-l iau pe băiatul ăsta, că m-a tratat cu respect. S-a uitat la toate ştirile cu tragedia din Muntenegru şi şi-a făcut cruce. Băiat de comitet. Îl las să trăiască până la 140 de ani, chit că nu se duce niciodată la doctor şi nu se spală pe dinţi.”

(stânga) Camere video ciorchine pe răniții sosiți la spitalul Floreasca din București. (dreapta) Microfoane grămadă peste Florina Mărgărit, soția celui de-al doilea șofer al autocarului, aflat în comă.

Şi presa a profitat din plin. Cam jumătate din articolele de pe paginile oricărui ziar sunt despre asta. În trei zile s-au scris mii de articole despre accident, cu toate că nu e nimic de spus. Un autocar a căzut într-o râpă şi au murit mulţi oameni. Asta e tot. Restul e doar circ ieftin oferit omului prost care trebuie să-şi ia doza de fascinaţie faţă de moarte.

Publicitate

Evident, a fost un prilej pentru foarte mulţi politicieni de a-şi face nişte branding personal prin solidaritate. Au ieşit la TV, cu lacrima de crocodil în colţul ochiului. Normal. E foarte uşor să-ţi exprimi solidaritatea. Nu necesită niciun efort. Trebuie doar să pari trist şi să spui că îţi exprimi solidaritatea. Arăţi empatie şi prostul empatizează cu tine. Uite, suntem speriaţi şi trişti împreună în legătură cu ceva. Avem ceva în comun şi îmi vine să te votez.

(stânga) Ponta luni, înainte să-și ceară scuze familiilor victimelor într-o conferință de presă la sediul MAE, la care a întârziat o oră (dreapta) Ministrul de Interne Radu Stroe s-a băgat și el în seamă pe Otopeni, la sosirea victimelor.

Complet fără legătură, acum eu sunt solidar cu absolut toate lucrurile din istoria omenirii de la tragic la tristuţ trecând prin naşpa. Mi-a luat două secunde. N-a fost greu. Empatia nu ajută practic pe nimeni cu nimic, dar dă bine. Şi făcând abstracţie de accident, comportamentul politicienilor a fost clasic: Băsescu şi-a declarat solidaritatea şi compasiunea. Victor Ponta, ca să-l depăşească, şi-a cerut şi scuze faţă de familiile victimelor. PDL împreună cu Blaga a început să behăie despre incompetenţa USL-ului, că na. Aşa se face. Opoziţia trebuie să dea vina pe putere pentru orice lucru nasol se întâmplă, chit că n-are nicio legătură cu politica. Geoană a spus că trebuia făcut mai mult - o părere mereu valabilă, cu care e de acord toată lumea, deci dai bine când o zici. Mircea Sandu i-a scris o scrisoare de mulţumire şefului de federaţie din Muntenegru şi i-a propus un amical, dacă tot era acolo, de parcă asta are legătură cu ceva.

Publicitate

Și absolut toată lumea a donat sânge. Pentru că dacă o faci după un accident naţional, eşti cu 50% mai simpatic decât în mod normal. Asta e scopul, să fii simpatic, nu să ajuţi pe cineva. Că nu e mai multă nevoie de sânge astăzi decât săptămâna trecută.  Chiar şi senatorii au simţit nevoia de un moment de reculegere. Senatorii ăia care au muncit 60 de zile de la începutul anului până acum. Normal, de ce nu? Un moment de reculegere e mai relaxant decât un moment de muncă.

Până şi Guşă a ieşit din anonimitate, ca să latre la Titus Corlăţean. Acelaşi Titus care, fiind cel mai prost din curtea şcolii, a declarat: „Operațiunea de identificare a decurs mai ușor cu victimele care vorbeau”. După care s-a dus acolo cu avionul. De parcă prezeţa lui ar fi utilă cuiva la un accident sau la modul general, în Univers.

Soborul de preoți care a întâmpinat victimele pe aeroportul Otopeni. Au fost două avioane, iar slujba s-a făcut în timp ce se descărca primul. Cum s-a terminat, toată lumea a luat-o la fugă împreună cu Ponta, ca să nu-i prindă ploaia.

De aici totul a devenit ridicol. Ieri un sobor de preoţi a aşteptat victimele la aeroport să facă o slujbă publică. Doar nu vă aşteptaţi fix BOR să nu stoarcă nişte capital de imagine din empatia colectivă, nu? Au făcut-o rapid, oricum, că venea ploaia, şi n-avea rost să-şi ude preoţii rochiile. Că-s de aur. Şi mortul oricum e mort. Aseară, pe la 23 ploua rău. Nu era nicio maşină pe stradă în Bucureşti. În afara celor o sută de poliţie scoase să fluidizeze traficul, pentru transportul morţilor. Probabil se fluidizau unul pe celălalt.

Publicitate

Iar culmea ridicolului populist, de arătat idiotului că, deşi politicianul român nu e capabil de acţiune utilă, dar e foarte capabil de compasiune, empatie, solidaritate şi alte lucruri care nu necesită bani sau efort a fost declararea zilei de astăzi zi de doliu naţional de către Ponta.

Victimele sosite ieri pe aeroportul Otopeni.

Repet. Ce s-a întâmplat în Muntenegru e o tragedie. Dar statistic irelevantă. Mor 50 de oameni pe săptămână în accidente rutiere în ţară. În cele trei zile scurse de la accidentul în care au murit 18 oameni, cel mai probabil au mai murit alţi 18. Doar că nu grupat. Nu toţi de-odată. Asta e singura chestie în plus pe care o are accidentul. Nu au murit în război, nu au murit în atac terorist, nu au murit în slujba ţării. Au murit exact ca cei 2 000 de români care mor în accidente rutiere în fiecare an.

Aşa că de ce să facem zi de doliu naţional pentru un accident rutier? Ce are în plus faţă de restul, în afară de circul mediatic şi tăvălitul politic prin solidaritate? Dacă accidentele sunt prilej de doliu naţional, hai să facem o zi de doliu naţional pentru toate. Pentru mia de oameni care au murit anul acesta din cauza unor şoferi de rahat aflaţi pe nişte drumuri de rahat şi pentru mia de oameni care o să mai moară până la sfârşitul anului.

Şi haideţi să pregătim o flegmă pentru toţi politicienii care donează sânge zilele acestea, pentru că aşa le-a spus PR-ul personal. Şi pentru toţi politicienii care sar să-şi exprime tristeţea şi compasiunea oricând e posibil, pentru că nu îi costă absolut nimic. De ce să faci lucruri? E obositor. Mai bine stai liniştit în banca ta şi verşi o lacrimă când se termină prost.