De ce vezi ce vezi când te tripezi pe psihedelice?

Au trecut trei ore ore de când ai băgat două foițe de LSD șmecher și deja te-a luat de cap. Simți asta pentru că tot și toți cei din jur arată din ce în ce mai dubioși pe măsură ce tripul își intră-n drepturi. Nu e prima dată când faci asta, dar să fim serioși, pe cine crezi că păcălești? Nu ești vreun rege al acidului sau ceva. Ești doar unul din milioanele de droghiști care o ard ocazional pe licoarea aceasta îmbătătoare.

Ești extatic. Creierul tău e un supercontinent explorat doar parțial. Ochiul minții tale se pișă ecuații complexe și trunchiate, tabele, și înfundături logice și te va ține așa vreo zece ore, poate chiar mai mult. Te scufunzi într-o mare fără fund de fractali și faguri. Urci grilaje înalte ca munții, iar acum urmărești filigranele și traforajul pierderii timpului. Ce dracului, culegi zgomote din nimic, răspândind rămășițele sonice asupra ta precum un soi de alifie ciudată. Acum îți privești mâinile și observi că s-au topit pe podea în băltoace de carne. Te întorci către tovarășul tău de suferință, un prieten de încredere care acum pare să scuipe foc ca să îndepărteze un cârd de pitici animatronici, care-l muşcă de glezne. Pereții respiră, juri pe viața ta că așa e. Ești tripat.

Astea sunt doar câteva dintre iluziile optice și percepțiile vizuale deformate, care colorează tripurile tale  lungi, ciudate și uneori dureroase din Tărâmul Râsului. Ai parcurs trei sferturi din drum și simți că nici măcar nu ai clipit (nici nu mai zic de ce-ai fi putut mirosi sau gusta până-n acest punct al odiseei tale interioare). Ce nu înţelegi este de ce: acidul, DMT-ul, ciupercile, mescalina, ayahuasca – aproape că nu contează. De ce ochii tăi par să perceapă anumiți stimuli vizuali, în timp ce alții își fut de tot mințile? De ce obiecte de altfel obișnuite îți par mai dubioase sau mai fragile decât altora? De ce juri pe viața ta că vezi chestii – lucruri, oameni, forțe ale naturii – care n-ar exista dacă nu te-ai apropia de punctul culminant al tripului?

E un puzzle nerezolvat de când oamenii au început să-și fută mințile cu droguri, adică dintotdeauna. Până-n ziua de azi, cu toate tehnicile avansate de scanare a creierului, continuă să intrige oamenii de știință, chimiștii amatori și psihonauții dedicați. Întrebarea „de ce vedem asemenea lucruri?” a făcut obiectul unui studiu (PDF) publicat în 2000 în jurnalul Societății Regale, care a cercetat în amănunt cauzele halucinațiilor geometrice.

Dacă ne uităm la titlul studiului - Halucinații geometrice, simetrie Euclidiană și arhitectura funcțională a cortexului striat – și la autorii lui, printre care se numără și matematicieni de la universitățile din Utah, Chicago și Houston, plus cercetători de la Institutul de Studii Biologice din Salk și Institutul Național de Sănătate devine clar că ceea ce vedem (sau ce avem impresia că vedem) când suntem tripați are legătură atât cu geometria de bază, cât și cu neurologia, psihofarmacologia și științele cognitive.

Mă rog, poate nu geometrie clasică. E destul de complicat. Poți să înţelegi teoria perturbării Rayleh-Schrodinger și analizele stabilității nonlineare precum reducția Liapunov-Schmidt? Pentru că, dacă nu ești un as în matematică sau tripat pe acid, parcurgerea studiului ți-ar putea da senzația că ești într-adevăr pe LSD.

Nu zic că nu merită să citeşti lucrarea sau că modul în care o traduc eu îi face dreptate, dar ideea e că în modelarea constantelor de formă folosind cifre şi teoria formelor geometrice cercetătorii au ajuns la ipoteza că anumite „modele de conexiune” care leagă retina, cortexul vizual şi circuitele sale neurale sunt izvorul halucinaţiilor psihedelice.

În cele din urmă cercetătorii au găsit o relație strânsă între tiparele geometrice observate în stările de conștiință alterată și contururile obiectelor văzute de deasupra. Aceste rezultate sunt legate de speculații detaliate ale conectivității laterale în cortexul vizual - activitate cerebrală esențială pentru capacitatea de a recunoaște obiecte, a contururilor și a modului în care relaționează cu alte obiecte.

 Astfel, apare o posibilitate interesantă. Dacă „mecanismele corticale prin care apar halucinațiile geometrice” sunt într-adevăr găzduite de cortexul vizual, rezultă că   mecanismele responsabile pentru generarea imaginilor psihedelice sunt aceleași care permit oamenilor să detecteze contururile și marginile unui obiect.

Dar nu tre' să mă crezi pe cuvânt. Citeşte studiul. E un trip.

Totuşi e doar un studiu. Chiar dacă Rick Doblin, directorul Asociației Multidisciplinare de Studii Psihedelice, mi-a spus recent că cercetarea psihedelică este pe val, este încă dificil, mai ales în SUA, să obții permisiunea de a face teste clinice în domeniu. De aceea ceva precum „Componentele Vizuale ale Experienței Psihedelice” ar putea fi utile pentru a afla de ce vedem ce vedem atunci când suntem drogați.

Traducere: Răzvan Filip

Citește și:

Proiectezi un film pe zăpadă și obții imaginile astea psihedelice

Electroluminescentness: picturile psihedelice ale lui Wes Whaley