De Noaptea (albă a) galeriilor e chiar fun să o arzi hai-hui cu o hartă a artelor și niciun scop clar. Noi am ajuns în 15 locuri, dintre care unele s-au dovedit geniale, altele jenante, dar măcar nu ne-am călcat în picioare ca la Noaptea muzeelor. Motivele sunt variate, de la targhetu (neasumat) al happening-ului (care este hipsterii), până la dezinteresul (foarte asumat) al maselor dintre care și ăi mai cocalari știu, domne’ că la galerie e gratis tot timpul.
La ArtYourself erau mai multe sticle de Absolut decât exponate și genul ăla de arte care plac la publicitari și oameni care în opinia publicitarilor formează opiniile pentru pulimea non-publicitară. Filierele artistice ar fi fost coperțile alea de albume cu muzici creepy și cam electronice de prin nordul Europei, care erau în vogă acu vreo doi, trei ani și acuarela animalieră.
La AnnArt era un expozeu al unui Ilfoveanu. În caz că nu știți, Ilfoveanu sunt o familie de tip clică multilateral dezvoltată artistic, care se pricepe și la grafică și la picturi și la sculpturi, iar unii dintre ei tot prelungesc moștenirile școlii Fondul Plastic. Pe mine mofturile astea de plod de clasa a V-a care pictează sătuce nămoloase după care dă cu dejtu că s-a plictisit, m-au lăsat complet rece. Restul vizitatorilor în numar de doi păreau imersați. Fiind intitulată Alb, expoziția avea probabil vreun fason gen „între țăranul român și dumnezeii lui nu se interpune nimic, decât puritatea sufletului”. Fâs maxim.
La Nouă9 (sau New9, care era greșit amplasată pe harta evenimentului) mai fusesem la DJ-ieli nocturne. Acum am dat de psichedelii demne de festivaluri goa. Plăcubil, dar genul ăsta de tablouri necesită mai mult răbdare și precizie decât vreun talent artistic indiscutabil. Ramele de geamuri și oglinzi gone wild nu au ajutat exponatele. Un spațiu cu perne pe jos era încă în pregătiri și mi s-a spus politicos: „Camera de rugăciune nu este încă gata” Pardon? Expoziția se intitula Digital vs Analog, dar eu cred că e o confuzie la mijloc.
La Alert Studio erau expuse fotografiile de vacanță ale unui nene. Care-a fost prin Norvegia și Liban și în loc să-și streseze doar prietenii și rubedeniile cu pozele din vacanță, a considerat necesar să facă din ele o expoziție.
La UNAgaleria expuneau clujenii de la catedra de foto și prelucrare digitală. La ce reputație bună spre impecabilă are școala de arte din Cluj, mă așteptam la chestii ceva mai altfel. Pentru mine a fost parțialmente dezamăgitor. Alte reacții nu am, că iar eram singur.
Laboratorul de Imunologie a fost chiar trăznet. Puțea de trăznea a mixtură de pișat de pisică învechit prin colțuri mucegăioase cu prafuri nederanjate de vreo trei decenii din mătură. Era probabil o expoziție olfactivă, care folosea mobilier foarte stil și foarte autentic și foarte dărăpănat pentru a isca vizitatorilor senzația inedită de-a fi dat buzna în casa unei rude bătrâne care tocmai dăduse colțul. Sinsitru, deloc lăudabil, dar original.
La Palatul Știrbey la subsol fotografiile semnate Carioca maximizau remarcabil amplasamentul. Cred că demersul artistic ar fi avut de câștigat dacă se rupea total de convențiile estetice ale publicității.
La Galateea se întâmpla era Aura Formei: ceramică. Aceeași pe care am văzut-o de vreo 16 ori în drum pe lângă vreun Fond Plastic și tot de atâtea ori am ratat șansa de-a fi impresionat de tehnici. Exponatele erau înghesuite, iar o vizitatoare a și călcat pe suportul transparent al colecției de rahați de câine sferici. No ceramcis were hurt, dar aș fi fost curios de reacții.
Tot la Galateca erau printuri de la Henwood, care s-au dovedit chiar ok. Admirabil era ghift-shop-ul de calibru maxim mai ales la prețuri. Dar cine nu ar da 88 de lei pe o cană din caolin fin cu farfuriuța aferentă cu tot? Eu nu am dat.
La NAG se vernisa Sorina Vazelina, cu intervenții, cu BD-uri, cu vin și cu pateuțe. Admit, m-am bucurat întâi de vin și abia după de cele expuse. Care erau foarte plăcubile și în standard, ăla franțuzesc de benzi-desenate de școală nouă, care e bun. A fost primu stop galeristic al serii care mi-a plăcut fără rezerve, chiar și dacă ar fi lipsit vinul.
ARTE Studio e mic, pare un băruleț agreabil, dar vai morții noștri! Se întâmpla The Night of Video Art Devourers #4. Am văzut cum unu a filmat-o mă-sa când făcea cornulețe (cu rahat presupun) și o dădea drept video-art…
Galeria Anca Poterașu era nice&cosy: casă veche mică cu intrare prin curte veche, mare. Pe pereți erau tablourile lui Bogdan Luca, care pictează al dracu de bine. Are tendințe și subiecte de ilustrator mainstream și pusee foarte personale, exact ce lipsește prin majoritatea galeriilor. Expoziția se numea Zamolxis te iubește, iar dacă aș fi știut asta, aș fi zis pas.
La Victoria Art Center erau viziuni ale artiștilor optzeciști asupra orașului. Genul de arte perimate și vag occidentale care ar fi trebuit să dispară odată cu magazinele Coleus și cu guma Turbo, dar iată că au supraviețuit și s-au reunit acilea-n subsol.
Galeria Pop Up e o chestie foarte low-fi: la etajul doi, într-un bloc din Centrul Vechi. N-am prins concertul și poliția, dar cum am deschis ușa, am dat de o jumătate feminină (by Branea), care vaginea liniștită pe un perete. Celelalte lucrări erau teribil de bune. Daniela Vârlan amplasase un hoit în miez de peisaj compoziționat după canoane și maniere clasice, iar Ștefan Ungureanu amestecase țițeiuri și tendințe cosmic-cosmonautice. Entuziasmant.
La Atelierul de Producție se lăfăiau alambicate pe pereți operele murale a cinci artiști care au muncit la comun înspre redecorare: Ada Mușat, Low Ree, Buzu, Maria Brudașca și Otilia Cadar. Între două vodci, desenele au devenit din ce în ce mai tripante și m-am dus la somn.Citește și:Români, ce vă mai place la muzeu!Sfârcuri cu scotch negru şi smardoieli pe bere la Noaptea Agenţiilor
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate