La anul arta se ține în fabrica Faur

Curatorul BB6, Nicolaus Schafhausen i-a povestit lui Codruț Sebastian Neguț că, deși e un curator de succes, în capul lui a rămas skater.

|
11 Martie 2013, 11:41am

foto: Codruț Sebastian Neguț 

M-am întâlnit cu Nicolaus Schafhausen la sediul Pavilion, la o zi după conferința de presă care îl anunța drept curatorul desemnat al celei de-a șasea ediții a Bienalei de Artă Contemporană București, Bucharest Biennale 6.

În prezent, Nicolaus este directorul artistic al Kunsthalle Wien, centru non-colecționar de artă care organizează și găzduiește expoziții temporare de artă contemporană. A studiat istoria artei în Berlin și în Munchen și a lucrat ca artist până în 1990, când și-a început cariera de curator. Schafhausen a curatoriat mai multe expoziții, printre care și primele ale unor artiști acum de succes pe plan internaținal, precum Olafur Eliasson șiCarsten Höller.

Înainte de interviu, am băut o cafea și am fumat o țigară pe balconul sediului Pavilion. Era calm, pragmatic, ușor jovial și vorbea engleza cu un puternic accent german. Mi-a spus că-i place ce face, dar nu a plănuit să ajungă în punctul în care se află. Ne-am așezat pe scaune. Aveam puțin timp la dispoziție dar am reușit să discutăm despre artă contemporană în general, despre viitoarea bienală, dar și despre cum i-a intrat o chestie ascuțită în ochi când avea 27 de ani și era skater.

VICE: E normal să avem o înțelegere stereotipică a unui loc înainte să-l vizităm, din cauza perpetuării unei singure povești despre el. Tu cum priveai România înainte să o vizitezi?

Nicolaus Schafhausen: Am venit prima data în România acum 15 ani, prin intermediul Institutul German pentru Afaceri Germane care a organizat niște conferințe despre cum se dezvolta arta atunci în Europa de est și de mijloc. Eram interesat de România pentru că împarte multă istorie cu Germania. Mulți români nemți s-au mutat în Germania după ’89 și mi s-a părut foarte pervers. Cum ar fi fost dacă germanii români ar fi făcut la fel? Dar înainte de București am fost în Bulgaria, în fosta Iugoslavie, în Ucraina, în Rusia, în Belarus și în celelalte state baltice. Cunoștințele mele despre aceast emisferă post-comunistă existau deja, eram familiarizat cu felul în care arhitectura a fost folosită pentru a sprijini comunismul. Asta este în continuare foarte vizibil în Bucureștiși nu s-a schimbat foarte mult de când v-am vizitat prima dată. Pentru mine este surprinzător.

Care este relația ta actuală cu Bucureștiul?

Este foarte incitant să fac BB6. Un curator trebuie să meargă în profunzime: ce ar putea avea sens teoretic pentru o bienală mică, cum are sens pentru arta locală, nu pentru publicul în fața căruia acționezi? Nu mă gândesc la producție de artă, ci la cum ar putea să aibă totul sens pentru mine ca străin. Nu am locuit niciodată în București și încerc să compar totul cu propria-mi identitate: ce aș face dacă aș locui aici, dacă viitorul explică trecutul sau trecutul viitorul?

Bucureștiul este un oraș foarte haotic. Ce ți se pare cel mai enigmatic la el?

Acest lucru are un anumit șarm. În multe zone metropolitane europene ești controlat mereu și trebuie să te comporți într-un anumit fel atunci când ești pe stradă, ceea ce nu-mi convine. Dar în București nu te simți supraprotejat. Îmi place. Cel mai surprinzător este contrastul dintre periferie și centrul Bucureștiului, unde arhitectura încearcă să dăinuiască printre toate acele antene TV și cabluri.

Bienala București a oferit vizitatorilor săi o înțelegere mai bună a orașului forțându-i să interacționeze cu el prin împrăștierea expozițiilor în cât mai multe locuri. Tu cum lucrezi, cauți locul potrivit pentru o lucrare sau invers?

Caut și locul și lucrările de artă în paralel, dar aș putea spune că locul este mai important.Nu există loc în afara limitelor și nu contează în ce oraș ești, despre conținut este vorba. Prefer ca expozițiile să fie centralizate, dar înțeleg că directorii bienalei sunt interesați de textura orașului, un lucru care îmi place și pe care-l respect. Totuși, felul în care lucrările vor fi prezentate va fi adaptat în funcție de loc.

foto: Codruț Sebastian Neguț 

Ai vizitat fabrica de inginerie industrială Faur, ca posibil loc de expunere. Cum a fost?

Mi-a adus aminte de când m-am mutat din Bruxelles în Berlinul de est, în 1990. Parcă eram într-o capsulă a timpului. Este foarte interesant de observat acest tip de istorie recentă, deteriorată emoțional,pentru că în câțiva ani s-ar putea să nu mai existe. Pentru vizitatorul de pe stradă este un loc perfect doar pentru a fi acolo. Chiar dacă nu o să-i placă bienala, cu siguranță o să-i placă spațiul.

De ce conceptul din spatele cercetării pentru BB6 este Belonging and Longing / Apartenență și Absență?

Pentru multe proiecte mă gândesc cum suntem toți într-o mică criză de identitate; toți aparținem unui anume loc. Există un termen german care explică asta - heimat/ acasă - și se leagă de relația de iubire și ură pe care o avem cu locul din care provenim. Mulți oameni sunt cu adevărat în căutarea unui lucru complet nedefinit.

Ai spus într-un interviu că, în cadrul unei expoziții există un număr maxim de persoane care pot fi atinse și că intenționezi să faci asta. Îți influențează aceste eforturi procesul curatorial?

Nu pentru bienală în mod special. Aș fi foarte naiv și un pic mincinos dacă aș spune că nu mă gândesc și la public. În Londra, care este un nod de tranzit imens și un hub turistic important pentru cultură contemporană și nu pentru artă vizuală în general, este foarte ușor să atingi un public mare. Dar în București nu există turism cultural, oamenii nu vin aici pentru cultură contemporană, iar asta face lucrurile interesante. Publicul pentru bienale este de obicei format din tineri. Sper să atingem numărul maxim, dar nu caut piesa particulară care ar atrage o mulțime de oameni – e pur și simplu la noroc.

Care crezi că este diferența între consumul de artă contemporană în București în comparație cu alte orașe în care ai lucrat?

Fondul educațional este cu siguranță diferit și educația în artă începe în școală. Arta contemporanăde după 1945este foarte prezentă în țările vest-europene și ajungi să crești cu ea. Este parte din viața ta din punct de vedere estetic. Ceea ce mie mi se pare că lipsește Bucureștiului, pentru că oamenilor de aici nu le poate lipsi ceva ce nu cunosc- și nu zic asta ca să fiu arogant - este contemporanul, și nu în artă neapărat. El are multe de-a face cu o cultură contemporană, nu este neapărat unMcDonald’s, un espresso, H&M etc, pe care în prezent le găsești aproape peste tot. El este interesant de observat în felul în care se îmbracă oamenii, tinerii în mod special, cum merg, cum se comportă. Acesta este contemporanul și are mult de-a face cu arta. Arta contemporană te ajută să înțelegi lumea un pic mai ușor. Este despre umanitate ca atare și despre lucruri specifice, despre economie, ecologie, natură, sexualitate etc. Totul poate fi tradus prin intermediul artei contemporane, tot ce probabil că nu ai găsi în alte forme de artă.

Ar fi un pic cam devreme să vorbim despre asta, dar la ce ar trebui să ne așteptăm de la BB6?

Vreau ca ediția asta să seteze noi standarde estetice pentru a face expoziții în București. Dar estetica este o doar o navă goală umplută cu gânduri despre viața noastră cotidiană. Sper să fie vorba despre viața contemporană în așa fel încât oamenii să-și pună întrebări despre ei.

Tu ce întrebări îți pui, îți lipsește vreodată ceva?

Am fost skateboarder. Acum vreo douăzeci de ani, mă dădeam cu skateboardul și mi-a sărit din roată o bucată de metal ascuțită, cam de doi centimetri, fix în ochi. Am sângerat, am stat în spital și am fost operat de nenumărate ori.  Acum am o cicatrice subtilă care se observă, când apar în fotografii sau la televizor, în funcție de lumină. A durat un an să văd bine din nou cu ambii ochi și în continuare trebuie să-mi fac controale periodice. La un moment dat m-am oprit din dat cu skateul, dar în mintea mea tot skateboarder am rămas.

Citește cum a fost anul trecut la Bucharest Biennale 5:

Zece lucruri tari de făcut la BB5

Întrebarea zilei: Tu ce ai făcut pentru artă?

Despre violenţă, hooligans şi creierul reptilian

Chinawoman - Can’t U see she’s a natural?

Chinawoman ne-a făcut un mix cinematografic