Căţărătorii amatori de la Cambridge au fost punk, înainte să existe punk-ul

Thomas Mailaender este un francez care a realizat că oamenilor le place ca arta lor să fie amuzantă, pe cât este de înduioşătoare, evocatoare şi toate celelalte lucruri serioase. În ultimul lui album, Turism Extrem, s-a îmbrăcat într-o cămaşă hawaiană şi a suprapus poze cu el cum găteşte deasupra unor vulcani activi. Gone Fishing, cartea anterioară, este plină de scrisori de dragoste către soţia lui în care detaliază excursiile la pescuit cu prietenii lui, în timp ce-şi cere scuze pentru că este departe de prea mult timp şi promite să se întoarcă acasă curând. Mai include şi fotografii cu Thomas care pare foarte sufletist lângă un delfin.

Ultimul proiect al lui Thomas, The Night Climbers of Cambridge, este în acest moment expus la Roman Road Project Space în estul Londrei. Expoziţia constă în 75 de fotografii cu studenţi la Cambridge, care se caţără  noaptea pe clădirile oraşului şi ale universităţii. Aceastea au fost folosite iniţial în albumul cult cu acelaşi nume din 1937, care a fost publicat sub pseudonimul „Whipplesnaith” de studentul la Cambridge pe vremea aia, Noël Howard Symington.

Thomas prezintă aceste fotografii unui public nou prin afişarea lor pe ziduri de căţărare temporare din interiorul galeriei. Deci dacă te aşteptai să petreci o oră holbându-te la artă, va trebui să-ţi regândeşti aşteptările, să te duci până la magazinul Millets pentru o pereche de încălţări de căţărare şi să te pregăteşti fizic pentru a petrece ora aia atârnat de un zid, fără niciun echipament de protecţie. L-am prins pe Thomas să vorbim despre asta.

VICE: Bună Thomas. Cum a pus mâna un francez ca tine pe fotografii de la Cambridge din anii ’30?

Thomas Mailaender: Am cumpărat materialul de la fiul lui Noël Howard Symington, autorul cărţii The Night Climbers of Cambridge. El studia la Universitatea Cambridge şi era foarte plictisit, aşa că împreună cu prietenii lui s-a căţărat noaptea pe clădirile universităţii şi ale oraşului. Era ca parkour-ul timpului lor, dacă parkour-ul nu are fi fost penibil. În anii '30, să te urci pe clădirile alea era un adevărat act de nesupunere. Dacă ar fi fost prinşi când făceau asta ar fi fost exmatriculaţi.

Da şi ştiu că încă se mai întâmplă la Cambridge. Tipii ăştia l-au inventat?

Da, cumva ei au inventat asta şi a devenit o tradiţie după aceea, datorită cărţii. Pentru că s-au făcut fotografii, totul s-a transformat într-o acţiune politică. Prin scoaterea cărţii ei au vrut să-şi promoveze acţiunea.  Trimiteau un mesaj autorităţilor: „Noi facem asta noaptea. Vă rugăm să veniţi şi să ne prindeţi”.

Nu crezi că erau doar nişte băieţi de bani gata care epatau?

Nu. Adică, poate nu era politic. Ei erau nişte copii plictisiţi şi blocaţi în universitatea şi rolul lor. Poate că în timpul zilei munceau din greu, dar noaptea deveneau creaturi care se căţărau pe acoperişuri. Îmi place că făceau aceste acte de nesupunere noaptea şi, bineînţeles, ideea de a te căţăra tot mai sus şi a-ţi asuma riscurile este foarte tare.

De ce ai decis să foloseşti aceste fotografii în munca ta?

Ca artist folosesc multe fotografii din diferite surse, care nu sunt ale mele. Bineînţeles, fac şi eu fotografii, dar multe dintre cele pe care le folosesc sunt ale altor oameni. Câteodată sunt doar imagini stupide de pe internet şi câteodată, ca în acest caz, este ceva mult mai istoric. Deşi aceste fotografii sunt din anii ’30 şi sunt în stilul Cambridge, încă au această putere a stupidităţii.

Asta pare a fi legătura cu Extreme Tourism şi Gone Fishing. Acele cărţi au fost foarte amuzante.

Ce îmi place în acele fotografii este stilul de farsă. Glumele sunt cel mai tare lucru din lume, pentru că faci ceva amuzant şi acest act amuzant poate să fie în acelaşi timp politic, într-un fel. Există, de asemenea, un element de pericol în aceste fotografii. Privesc viaţa ca pe un fel de teren de joacă şi aceste fotografii chiar arată asta. Or fi ele din anii '30, dar sunt foarte conectate cu munca mea.

Sunt anii ’30 un deceniu important aici? Incertudinea politică şi criza economică au jucat vreun rol?

Ian Jeffrey scrie despre asta în textul care însoţeşte aceste fotografii. El vorbeşte despre criza economică şi face o legătură cu căţărătorii nopţii, în sensul că ei ar fi putut simţi că nu au niciun viitor. E un pic punk, nu? „Hai să ne punem viaţa în pericol noaptea, fiindcă n-avem motive să nu facem asta”

Te-ai gândit vreodată ce fel de simţ al umorului ai şi dacă este genul de umor francez?

Farsa e foarte importantă pentru mine, ceea ce nu cred că e tipic francez deloc. Eu lucrez mult în afara Franţei. Sunt galerii şi în Franţa unde se găsesc lucrările mele, dar câteodată oamenii se întreabă ce naibii fac. Mă simt ca un turist în Paris, dar îmi place asta.

Ce crezi că vor francezii de la tine? Ce ar fi un stil mai francez?

Arta franceză acum este foarte, foarte serioasă şi mult mai conceptuală. Este ironică şi sculpturală. Multă lume din Franţa crede despre munca mea că este ironică, dar nu e aşa deloc. Când fac o glumă, o fac şi râd şi apoi o declin în alt context.

Expoziţia cu fotografii atârnând pe pereţi de căţărare improvizaţi

Acest proiect Cambridge, pare un pic mai serios, parţial şi pentru că nu ai introdus şi propria-ţi persoană în el?

Pentru mine, acestă lucrare este mai degrabă un proiect curatorial. Am făcut un zid de căţărare imens în galerie totuşi, aşa că asta face puţin diferenţa. Vom arăta o imagine la şase metri deasupra pământului pe care nu ai cum să o vezi dacă nu te caţeri. Anul viitor o vom face în Elveţia cu un instructor şi frânghii de căţărare ca totul să fie în siguranţă. Este un fel de a reapropia imaginile.

De asemenea, le dă oamenilor o idee despre cât risc a fost implicat în realizarea acestor fotografii. Adică, cum au fost făcute?

Poţi să vezi asta, că în majoritatea căţărărilor, ei nu foloseau franghii şi asta e foarte periculos. Prima fotografie din galerie este a unui tip în vârful Trinity College, pe cruce, care este la o înălţime de 50 sau 60 de metri, iar tipul ăsta face un semn lângă cruce.

E ceva interesant la pericolul dintr-un loc care este menit să fie sigur

Asta mi-a plăcut la fotografiile acestea, că oamenii aceştia erau atât de plictisiţi şi în siguranţă încât aveau nevoie de descătuşare. Eu şi câţiva prieteni spunem des că suntem prea în siguranţă în viaţa noastră micuţă în Europa şi că, câteodată, ar putea fi fain dacă ar începe un război. Nu fain, dar poate interesant pentru vieţile noastre. În unele din lucrările mele îmi place să ma pun în pericol, în felul meu limitat, şi este o modalitate prin care îmi fac viaţa puţin mai interesantă prin intermediul artei.

Traducere: Nico Leta