Zece motive pentru care Ploiești e un oraș nasol

Pentru cei care nu văd semnătura ca lumea, acest text nu este scris de băiatul din poze.

Locuiesc în Ploieşti de când m-am născut şi cum făceam cam zece minute pe jos până la liceu, nu e un oraş rău pentru perioada de dinainte de facultate. Mai nou avem două malluri şi poţi să vezi un film fără să faci ţurţuri şi un stadion de fotbal la nivel european. Dar atât. În rest, e nasol, în primul rând pentru că se află la 60 de kilometri distanţă de Bucureşti, care oricum e cel mai oribil oraş de la noi, deci cui îi mai pasă de Ploieşti?

În afară de sâmbătă seara, când mai e cât de cât lume pe străzi, în restul zilelor nu vezi pe nimeni. Toată lumea e ocupată să stea pe Facebook şi să ne spună zece cărţi care le-au marcat viaţa. Ai zice că locuieşti într-un oraş american mic dintr-un film de Stephen Spielberg, în care nu se întâmplă niciodată nimic şi apare dintr-odată un criminal în serie care face lucrurile mai interesante. Dar n-avem nici criminali în serie, doar hoţi de buzunare prin autobuze, un cerşetor care umblă prin centru şi cere tuturor o ţigară pentru că banii sunt prea mainstream şi maidanezi care dacă te muşcă pentru că ei simt omul rău, deci nimic special.

Aceasta e Strada Teatrului. Înainte era stradă pe bune, dar au făcut-o zonă pietonală, o idee foarte bună de altfel. În general la parterul blocurilor sunt magazine prăfuite de confecţii în care mai intră doar oamenii care au prins cutremurul din 77 ca pensionari. Dar uite cât spaţiu avem degeaba. Cu puţină ambiţie şi creativitate se putea transforma într-o zonă excelentă de terase, chit că probabil ar fi fost probleme cu locatarii din cauza muzicii. În Ploieşti sunt localuri ok la mama dracului, la ieşirea din oraş în Albert, ori pe Bulevard. Şi un centru urban fără cârciumi, e ca un bordel fără boli venerice, adică pustiu.

Cum e o comunitate relativ mică, toată lumea ştie pe toată lumea de pe Facebook. Irish, un pub situat relativ central, este apogeul ieşirilor în Ploieşti, care pe vremuri atrăgea rockerii, dar de când s-a aflat că berea e șase lei, targetul s-a extins. Aici auzi tot felul de muzică, de la dubstep recomandat pentru constipaţie, până la „rock alternativ" cum ar fi Coldplay. Urmează probabil nebunia hipsterilor din 2014, melodic deep house. La cinci minute după ce intri aici, vezi pe cineva „cunoscut" şi începeţi să vă judecaţi reciproc. Un hobby plăcut până devine agasant. Aglomeraţia în care te pierzi în Bucureşti pare mult mai plăcută.

E vorba de Sky Club din Păuleşti. Suntem oameni primitori şi îi considerăm ploieşteni d-ai noştri, pentru că au singurul club care arată ok şi în care merge toată lumea. A mai existat şi Puff Club (un nume absolut monumental), care a fost o ruşine absolută. Era vizavi de facultate, aşa că era numai bun pentru studenţi, dar s-au priceput atât de mult la organizare încât au dat faliment. Există o tentativă în Nord, care şi-a schimbat numele mai des ca numărul de dăţi în care a înjurat Mircea Badea de mamă pe cineva. Acum îi zice Koshin Glam Club (orice asemănare cu Kristal Glam Club e pur întâmplătoare, desigur). Odată a intrat garda peste ei, le-a închis petrecerea și le-a confiscat băutura, pentru că doamna contabilă n-a ajuns cu actele societății la timp de acasă. Celelalte cluburi au mers pe calea oricărui club care nu are nici succes, nici bani şi s-au transformat în bodegi de manele.

Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti e cea mai bună din ţară în domeniul forajului, asta pentru că, în principiu, e singura. Nu degeaba echipa de fotbal se numeşte „Petrolul". Dacă nu vrei să-ţi iei mui pentru foraje de la activiştii de la Pungeşti, îţi cam pierzi vremea. Se aud constant poveşti de şpăgi luate de profesori şi e greu de crezut că ai mari perspective odată ce te vezi cu diploma în braţe.

Cum Ploieştiul nu e un oraş chiar mare, e destul de greu pentru taximetrişti. Cursele nu sunt aşa de lungi, aşa că tariful e 1,79/km, mai mare decât în Bucureşti. Din Sud până-n Nord (dintr-un capăt în altul al oraşului) îţi iau cam 10-12 lei, deci nu se compară cu o cursă Lujerului - Unirii, unde reuşesc să te mulgă şi de 20 de lei. Am vrut o dată să iau taxiul din centru până în Sud şi abia din a treia încercare s-a găsit unul să mă ducă pe cursa de cinci lei. Păi vorba aia, pentru curse din astea s-au făcut ei taximetrişti? La asta visau când erau mici? Am avut noroc că nu l-am nimerit iar pe taximetristul care se încăpăţânează să vorbească în rime toată cursa. Şi cum e greu să faci rime şi să şi conduci, durează o oră un drum de 30 de minute.

Ştim deja povestea cu gările din România. Sunt locul ăla în care eşti obligat să calci, dar încerci să stai pe cât de puţin posibil acolo, pentru că pare totul desprins dintr-un film prost despre o ţară ex-comunistă în care nu s-a schimbat nimic. Aproape că te aştepţi să vină Mungiu să te filmeze cum mănânci ciorbă cu încetinitorul. Cam aşa e şi gara din Ploieşti. Faţada a fost vopsită acum ceva ani, dar în rest e acelaşi dezastru. Nu o să zic nimic despre băi, pentru că n-am avut curaj să intru, mai ales că-ți cer un leu să te piși. Există o autoservire şi un „happy bar", dar cel mai probabil trebuie să te duci direct la spital după ce mănânci și bei pe-acolo.

Renovarea Sălii Sporturilor a costat peste 20 de milioane de lei şi a durat doi ani, aşa că toată lumea era entuziasmată să vadă rezultatul. Meciurile de baschet se văd fără probleme, cu alea de handbal e mai greu, pentru că poarta zace în altă dimensiune a existenţei.

Foto via observatorulph.ro

Firma care a executat lucrările a primit proiectul fără licitaţie şi se pare că pe deputatul PSD Sebastian Ghiţă, care e şi patronul echipei de baschet Asesoft Ploieşti, nu-l interesa ca handbalul să crească în Ploieşti. Deci din 3 500 de locuri, cam cinci sute sunt inutilizabile. Primăria, în bunul ei obicei, nu a avut nicio reacţie. Lumea a fost scandalizată la început, dar odată cu trecerea timpului, s-a cam uitat de acest mic detaliu. Well done.

Din martie 2014 circuli moca cu autobuzul în Ploieşti, dacă ai venituri sub trei mii de lei pe lună. Asta ca să compenseze că tramvaiul e-n şantier până în 2015 (zic ei) şi că autobuzele sunt mai bătrâne decât majoritatea celor care merg cu ele şi se târăsc pe străzile oraşului din '75. Iarna e atât de frig în transport, c-ai senzaţia c-au băgat aerul condiţionat pe care nu-l folosesc vara. Apropo, când vin controlorii, autobuzul rămâne blocat în staţie până îşi termină treaba, fie c-ai plătit sau nu bilet. Dacă te grăbeşti undeva, e vina ta c-ai fost destul de prost inspirat să iei transportul în comun. Şi cam asta se întâmplă prin autobuze în Ploieşti.

Ştiu, încă nu e iarnă, cui naibii îi păsă de brazi de Crăciun, dar mie mi se pare că merită să închei articolul cu una dintre cele mai absurde investiţii a Ploieştiului. Într-un oraş în care, după cum vezi în poză, nu ducem lipsă de brazi falnici pe care putem să-i decorăm uşor, Primăria a investit în monstruozitatea asta atât de oribilă, încât face lansarea Telekom cu Magenta şi Smiley să pară un eveniment de bun gust şi civilizaţie europeană.

Foto via observatorulph.ro

Toată lumea a fost şocată şi oripilată de brad şi faptul că singurul lucru la care s-au putut gândi autorităţile a fost să-l pună pe fântână, ca pe un fel de piedestal, n-a făcut decât să crească penibilul situaţiei. Încă o dată, jos pălăria.

Pe scurt, Ploieştiul nu e atât un oraş naşpa prin urâţenie propriu-zisă, cât e prin monotonie, dar are şi nişte părţi bune despre care o să vorbesc altă dată, după ploaia de mui pe care o să mi-o iau pentru materialul ăsta.

Vezi mai multe fotografii de Andu Simion pe siteul său.
Vezi mai multe imagini de Alin Tănase pe pagina sa de Flickr.

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește și despre alte orașe nasoale:
Opt motive pentru care Bucureștiul e cel mai nașpa oraș
Zece motive pentru care Londra e un oraș nasol
Motive pentru care Parisul e cel mai nașpa oraș