Noroi, party și motoare enduro la Brașov
Foto: Mircea Topoleanu

FYI.

This story is over 5 years old.

Advertorial

Noroi, party și motoare enduro la Brașov

Hotărât lucru, ramura enduro a motociclismului se pretează cel mai bine la destrăbălări bahice, constat.

Weekend-ul trecut am fost la Brașov, ca să văd cum niște băieți vânjoși, călare pe motociclete bizare, se cațără pe munții din preajma orașului. Era răcoare, dar soare, o zi numai bună de pierdut în compania unui pluton de enduriști, a căror anduranță urma să fie testată și după concurs, laDesperados Wild Dirt Enduro Afterparty, din fosta fabrică de camioane Roman.

Motocicliștii ăștia se deosebesc de restul prin predilecția pentru pilotajul în off-road, care implică urcări și coborâri abrupte în pădure, trecere peste obstacole naturale sau artificiale și trecerea cât mai rapidă prin viraje. E un sport dur, pentru bărbați (și femei, desigur) dintr-o bucată, care nu se vaită prea ușor de frig, de oboseală sau de frică. Ca să te descurci în enduro, îți trebuie tehnică, rezistență fizică și curaj.

Publicitate

Traseul de la Brașov este o buclă de 20 și ceva de kilometri prin munții din jurul orașului, care se parcurge de două ori. Fiecare rider este cronometrat. Cel mai rapid câștigă. Se aleargă în două categorii, Hobby și Expert. Cei din prima au parte de un traseu ceva mai light decât Experții.

La urcările lungi și abrupte prin pădure, presărate cu denivelări și trunchiuri de copaci, enduriștii zboară în susul pantei, cu accelerația la maximum. Nu trebuie să fii pasionat de moto ca să apreciezi un astfel de spectacol: om plus mașinărie într-o simbioză precară, om versus natură, totul pe fundalul sonor aproape apocaliptic al motoarelor în doi și patru timpi, care reverberează printre copaci.

Apoi, din nou liniște absolută până trece următorul.

Un ochi neavizat ar putea crede că riderii sunt aproape de accident în fiecare moment, pentru că motocicletele derapează și se cabrează sub ei constant. Dar băieții strunesc bine atelajele și nu suntem martorii niciunui incident. Trebuie spus totuși că, în enduro, căzăturile sunt la ordinea zilei, dar, de obicei, atât pilotul cât și motocicleta rezistă cu brio loviturilor.

La punctul de start/sosire, când mulți amatori de-abia încep a doua tură, primii rideri de la Experți deja au terminat cursa. Unul dintre ei îmi explică supliciul îndurat de dimineață: era foarte frig și a mers mai bine de o oră cu mâinile înghețate. Ploile din zilele trecute au umplut pădurile de noroi și mulți dintre rideri au fost acoperiți din cap până în picioare. Motocicletele sunt și ele foarte murdare și multe poartă răni de război proaspete: plastice rupte, reparații improvizate, țevi de evacuare îndoite. Motocicleta de enduro are viață grea.

Publicitate

În viitor, Simone vrea să-și deschidă o școală de enduro.

Printre enduriști, se distinge un italian spre care toți își îndreaptă atenția: Simone Albergoni, multiplu campion la enduro și rider cu ani buni de experiență în Campionatul Mondial de Enduro, cel mai înalt nivel la care se poate ajunge în acest sport. Câștigă și cursa de la Brașov, la categoria Experți, dar cu un avantaj infim față de următorul clasat, Norbert Jozsa.

Mă uit la el aici, la o cursă amicală de toamnă la Brașov, cu echipamentul său plin de logo-uri de sponsori și îmi dau seama de un lucru interesant: enduro-ul chiar este un sport aparte în motociclism. Doar aici piloți de nivel mondial pot sta la un pahar de vorbă cu anonimi amatori, fără să se simtă niciun fel de blazare sau infatuare în conversație.

Eu și Simone suntem de aceeași vârstă, 33 de ani, dar el s-a apucat de motociclism la opt ani, iar eu la 23. E foarte încântat că rup puțină italiană, căci nu prea se pricepe la engleză.

VICE: Cum ți se pare traseul?
Simone Albergoni
: Am fost surprins de dificultate. Mi se spusese că va fi o cursă lejeră, mai mult pentru amatori, dar au fost câteva locuri în care chiar a trebuit să mă concentrez, ca să mă descurc. Am și căzut de două ori, pe coborâri. Nu a fost deloc atât de ușor pe cât credeam.

În România, am constatat că enduriștii sunt cei mai sociabili și mai relaxați dintre motocicliștii sportivi. Așa e și în Italia?Da, întotdeauna a fost așa. Mai vin câte unii din motocros și sunt genul care nu salută și au nasul pe sus, dar când văd ce relaxare este și cât de prietenoasă e atmosfera, se dau pe brazdă imediat.

Publicitate

După atâția ani de experiență, ce crezi că e mai important să ai pentru succesul în enduro: tehnică, fizic sau cojones?
„Aș spune că toate trei, în măsură oarecum egală. Degeaba le ai pe oricare două, dacă nu o ai deloc pe a treia. Nici un pic de noroc nu strică."

Ca pilot de renume mondial, îți este mai ușor să agăți fete?
Hahaa… bună întrebare. Nu neapărat, enduro-ul este un sport de nișă, nu prea știe lumea în general cu ce se mănâncă. Dar, în interiorul acestei nișe, să spunem că da.

Vii la party în seara asta?
Sigur că da.

Toată lumea vorbește despre petrecerea Desperados pe social media, în fosta fabrică de camioane Roman. Se folosește hashtag-ul #PartyEndurance. The Basstard încinge atmosfera, iar muzica sună bine, lumea se adună, iar pe bar își fac prezența câteva animatoare, plus vreo doi animatori. Sticlele de Desperados sunt sacrificate pe altarul zeului petrecerii, atmosfera și eu ne încălzim vizibil.

La concertul R.O.A. se face pogo. E prima dată când particip la un concert al trupei și sunt impresionat. Se face show la modul serios și băieții chiar par să se distreze când performează pe scenă. La impresiile bune contribuie probabil și cele două ecrane imense din spate, care transmit mesaje psihedelice în cel mai fascinant mod cu putință.

Am trecut binișor de șase-șapte Desperados și mă pot considera intrat în atmosfera party-ului de-a binelea. Dau un tur de hală și schimb câteva vorbe și cu unii dintre enduriștii cu care mă întâlnisem la concurs. Se pare că pregătirea fizică pentru enduro s-a transformat în Party Endurance, căci băieții se distrează serios. Masa lor e plină ochi cu sticle goale și nu e primul rând consumat.​

Publicitate

​Foto: Dragoș Georgescu

Hotărât lucru, ramura enduro a motociclismului se pretează cel mai bine la destrăbălări bahice, constat. După R.O.A., în uralele publicului, intră în scenă NotSoCommon DJ, care continuă frumos distracția remixând câteva dintre melodiile mele preferate din toate timpurile, inclusiv Smack My Bitch Up de la Prodigy șiSimon Says a lui Pharaoahe Monch. Deschid încă o bere și mă las purtat de val.

Apoi apar niște fachiri. Deși înghit flăcări, de la bere mi se pare că fac ceva facil. Când apare tipa cu un piton imens înfășurat în jurul gâtului, mă abțin de la toate glumele evidente care implică apetența fetelor pentru pitoni lungi și groși. Eventual cu un singur ochi. Nu mai țin minte dacă am reușit. Ăsta da Party Endurance.​