În explorările urbane Alex ia cu el aparatul foto, trepiedul, iar dacă urcă pe bloc ia și obiective. Restul improvizează pe loc, că nu-i place să care bagaje.
Rubrica Locuri Părăsite există pe VICE de peste un an şi a avut mereu succes la publicul nostru de squatteri wannabe. La un moment dat ne era destul de greu să găsim oameni care să facă articole noi, până a dat Alex Iacob, aka Reptilianul, de siteul nostru. Alex are doar 21 de ani și pătrunde prin moduri inedite în tot felul de clădiri păzite din Bucureşti, în care se străduiește să ajungă cât mai sus, pentru a face panorame cu oraşul. Deşi clădirile alea par impenetrabile, găseşte mereu o metodă prin care explorările urbane par o joacă de copii, lucru care mă enervează. Curios să aflu cum naibii reuşeşte, l-am sechestrat în redacţie pentru un interviu.
VICE: Salut Alex, cum a început tot tripul tău cu explorările urbane?
Alex Iacob: Acum patru ani, în prima zi de clasa a XII-a, chiuleam cu colegii. Ne săturasem de puburi și am vrut să găsim un loc inedit în care să bem. Am ales Hanul Gabroveni, unde ştiam că era o gaură-n zid. Pe acelaşi principiu, a urmat Hotel Muntenia, prin spatele Facultăţii de Arhitectură. Din păcate niciunul nu mai e accesibil acum. Eram şi foarte curios, mă vedeam ca un turist în propriul meu oraş şi doream să-l cunosc mai profund decât îl știu alţii. Abia mai târziu am realizat că ce fac eu implică mai mult decât distracţie şi am început să mă şi documentez.
Cum intri în locurile părăsite?
Sunt clădiri şi clădiri. În unele intru chiar pe uşă, iar problema e să mă feresc de aurolacii care locuiesc acolo. La altele chiar trebuie să mă cocoţ pe clădire. Îţi trebuie tupeu. De obicei găsesc o frânghie în zonă sau aduc una de-acasă, că am găsit unele pierdute de cei care montează reclame pe blocuri. Le leg eu cumva ca să fac o ancoră împrovizată şi mă agăţ de clădire. Îți trebuie ceva condiție fizică, dar nu prea multă - în restul timpului nu fac cine știe ce efort. Oricum, adrenalina mă menţine tare. E imposibil să nu reuşesc să ajung undeva, mai ales că risc să treacă o maşină de poliţie în fiecare minut pierdut.
Nu ţi-e frică?
Niciodată nu merg singur - am un grup de prieteni cu ceva sânge în ei. Când ne întreabă cineva ce căutăm, le zicem: „Staţi liniştiţi, ne facem treaba pe acoperiş şi plecăm." Ideea e să nu-i speriem, dar nici să nu le dăm detalii despre ce facem, să nu-şi dea seama că suntem doar un grup de studenţi. Trebuie să fii cu capul sus.
Ai fost amenințat?
Nu, mai degrabă am avut probleme cu vecinii din blocuri. Mi s-a întâmplat pe Calea Victoriei, lângă Poliţie, când voiam să ne suim pe un bloc să facem poze cu bulevardul. Am ajuns într-o ghenă cu vedere spre stradă, am făcut panorame şi un prieten a încercat o altă uşă crezând că e intrarea spre terasă. A venit un drogălău care a spus că e casa lui. După aia am coborât, dar ne-a oprit portarul la uşă, că ne-a reclamat o comunistă c-am încercat să intrăm peste ea în casă, că am folosit cheia nu ştiu cum. Noi i-am arătat pozele, dar aia tot insista că ne-a văzut cum încercam să-i descuiem uşa. A chemat poliţia şi, după ce ne-au percheziţionat, unul dintre ei ne-a zis: „Mă băieţi, dacă tot vă urcaţi pe blocuri, aveţi grijă să vă feriţi de oameni d-ăştia nebuni la cap."
Ai mai avut experienţe cu poliţia?
Un prieten de-al meu a fost prins de proprietar şi de paznicul fantomă de la Cazino Victoria, care vine o dată pe săptămână. L-au reclamat la poliţie, pentru c-ar fi încercat chipurile să fure aerul condiţionat din camera paznicului, că altceva de furat nu era. Săracul a greşit că s-a dus singur. L-au interogat şi i-au făcut dosar. Am aflat de treabă, aşa că m-am dus cu un prieten să vorbim cu patronul. Am intrat pe unde ştiam noi că se intră acolo şi l-am aşteptat în întuneric. S-a speriat de noi, a pus lanterna pe feţe şi a întrebat cine suntem. I-am zis că suntem studenţi la Arte şi am vrea să facem un eveniment artistic acolo. Paznicul voia să ne ducă la poliţie. Proprietarul a spus: „No, no, go away, never come back". Am aflat după că au venit anchetatori şi au amprentat locul - ceva halucinant. Dar am scăpat basma curată.
Orice shot de adrenalină începe cu o bere și niște Unirea.
De paznici cum reuşeşti să treci?
În ultima perioadă aproape toate obiectivele au paznici. Ei sunt nişte particulari plătiţi de unii care n-au bani să ţină clădirea, aşa c-o lasă în paragină până găsesc cumpărător. Paznicii sunt pe măsura salariilor. Cu unii negociezi cu o sticlă de bere, un pachet de ţigări, alții sunt de treabă şi te lasă doar dacă le arăţi şi lor pozele. Iar uneori, dacă vorbeşti cu ei, riști să-i alertezi şi să păzescă locul mai bine. Cam aşa a fost la turnul IFMA din Giuleşti.
A fost dificilă intrarea?
Cea mai dificilă din cariera mea. A trebuit să mă caţăr din stradă în curtea unei hale abandonate. De acolo să sar un gard de metal cu sârmă ghimpată de vreo trei metri, care dădea exact în curtea Turnului IFMA, care era plină de paznici. Noroc că erau toţi în partea cealaltă. Eram energizat, că aveam la bord o Unirea. A trebuit să mă sui pe un burlan până la etajul unu, unde era o fereastră spartă, iar de acolo am urcat 20 de etaje pe scări. Pe urmă m-a plesnit băutura şi m-am mirat şi eu c-am mai reuşit să ies întreg.
Din câte ştiu turnul ăla are antene de la servicii secrete. Crezi că ești luat în vizor?
Erau multe antene acolo, la fel ca pe Casa Scânteii, dar eu n-am umblat la camerele alea sau la alarme, doar am mers să fac nişte poze. Deşi probabil că m-au iradiat cât de cât. Nu cred că ne au ăştia în vizor pentru o nimica toată. Totuşi un alt explorator urban a aflat că două dintre IP-urile care îi urmăresc blogul erau de la ministerul Apărării şi mi-a zis să am grijă că, probabil şi mie mi se întâmplă la fel.Euam avut două alternative. Puteam să rămân Reptilianul, să fiu un mister, dar am ales să vadă toată lumea cine sunt şi ce fac - dau poze cu mine, numele meu, facultatea unde învăţ. Eu zic că e mai bine când eşti dezvăluit, că ai în spate oameni în caz de probleme. Nu zic că mă bazez pe ei să-mi ia apărarea. Până la urmă eu doar documentez ceva pentru istorie, fac o arhivă a Bucureştiului.
Care a fost cea mai periculoasă aventură a ta?
La Cazino Victoria de Revelionul trecut. Eram doar cu Vlad Ursulan, iar toate căile de acces pe care mai intraserăm erau blocate. A trebuit să facem o ancoră. A venit Vlad cu o sapă multifuncţională pe care am aruncat-o peste zidul de deasupra intrării şi am urcat vreo şase metri. Apoi am tăiat o sârmă şi am urcat pe acoperiş. Era era plin de polei şi mergeam de-a buşilea. Dacă aș fi pus un cot greşit, am fi alunecat cu ușurință. O altă experienţă palpintantă la înălțime a fost când am vrut să urcăm pe firma parcării Ciclop. Ca să ajungem la scara care ducea pe acoperiș, că altfel nu aveam cum să ajungem acolo, am mers vreo trei metri pe o balustradă îngustă. Ne ţineam de grilaj şi de-o sârmă. Sub noi erau 20 de metri de picaj liber în curtea interioară.
Cât durează o explorare?
Momentul potrivit de a intra e chiar înainte cu vreo două ore de apus. E altă lumină, cu alte culori. Pe urmă prinzi şi noaptea care e fantastică, dacă ai privelişte. Nu stau toată ziua acolo, că mă plictisesc, dar dacă merg seara, de obicei stau peste noapte, ca să urc pe bloc. Pe interior nu prea ai ce face, decât poze cu bliţ, iar mie nu-mi plac. Depinde şi cu cine sunt, mai iau o bere, o Unirea, ceva.
Care e clădirea ta favorită?
Romtelecomul de lângă Palatul Adevărul, pentru că intrarea e foarte ciudată. Trebuie să sari un gard şi când dai colţul clădirii vezi cabinele paznicilor. Dacă ai norocul să fie înăuntru, intri în Romtelecom pe uşă. Dacă sunt afară, ai încurcat-o, că faci mult zgomot din cauza cioburilor de pe jos. Trebuie să mergi când e frig. Pe interior nu e excepţional, dar cel mai frumos e pe acoperiş, pe terasă, unde alergi de-ţi rupi picioarele şi vezi o privelişte superbă. La un moment dat am prins şi un pescăruş. Am intrat acolo şi ziua, printr-o fereastră de toaletă, dar după am găsit-o zidită.
Cam multe locuri vizitate de tine sunt blocate după.
Lumea se informează pe net. Tot aşa au făcut şi la Turnul IFMA. Am mai fost acolo şi când urcam pe burlan am văzut o placă de metal sudată unde înainte era geamul. Mi s-a tăiat macaroana. N-am primit niciodată mailuri de la proprietarii clădirilor, ci doar de la oameni care vor să exploreze alături de mine. Tuturor le spun același lucru: Eu nu fac explorări organizate, altfel aş face event-uri cu microbuzul. Eu merg cu prietenii, spontan, nu cu necunoscuţi.
Ce le-ai recomanda începătorilor?
Să viziteze forturile din jurul Bucureştiului. Sunt vreo 18 pe şoseaua de centură a Capitalei, multe accesibile şi încă se mai găsesc acolo baterii de artilerie. Într-unul are sediu BGS-ul. Toate erau legate între ele şi cu centrul oraşului prin tuneluri, dar acum sunt astupate. De-asta sunt pasionat mai mult de centru - când mă duc într-un tunel, vreau să simt cum zgâlţâie tramvaiul catacomba. Dar forturile sunt perfecte pentru începători. Te obişnuieşti cu întunericul şi căutarea, pentru că sunt ascunse de boscheţi, copăcei, păduri. Îţi ascuţi simţurile şi înveţi să foloseşti adrenalina. Înveţi să găseşti o cale de a intra într-o clădire, să ridici capul sus, să-ţi pui întrebări.
Vorbeşti mult despre adrenalină, asta te face să continui cu hobby-ul ăsta?
E clar că ai nevoie de adrenalină. Tot drumul ăla, infiltrarea în clădire, e de multe ori mai frumos, mai creativ decât ceea ce găseşti acolo, iar dacă mai ai şi nişte prieteni alături, se atenuează complet dezamăgirea.