FYI.

This story is over 5 years old.

lesii alcoolice experimentale

Alcoolul mongol te bagă-n formol

Din păcate e atât de bun, încât am băut cam multe, ne-am matolit şi am umplut biroul de pahare sparte. Apoi am aspirat cioburi din căşti toată noaptea.

Pentru că sunt alcoolicul de serviciu al redacţiei VICE, am decis să fac o rubrică în care să testez acel gen de combinaţii de băuturi pe care nu le găseşti pe meniul niciunui bar. Aici veţi găsi, în principiu, băuturi cărora nu prea li s-ar potrivi o denumire fițoasă precum cocktail”, dar care pot fi date peste cap fără a da la boboci.__

Una dintre cele mai neașteptat efect al globalizării a fost apariția erasmușilor.  Erasmușii sunt acei studenți care pleaca cu diverse burse universitare (nu neapărat Erasmus) în țări străine, ca să petreacă, să bea chestii noi și să se aleagă cu studii în plus pe CV. Pe mine mă interesează partea cu băutul, așa că am vorbit c-un prieten de-al meu care pleacă mereu  în chestii de genul ăsta, despre cea mai dubioasă combinație alcoolică internațională, Mongolul  sau The Mongolian.

Publicitate

Aveți nevoie de o sticlă de Cola, una de vodcă și una de bere. E de preferat să fie în cantități foarte mari, pentru că e destul de greu să faceți leșia asta așa cum trebuie. De asemenea aveți nevoie de trei pahare și o lingură.

Îndoiți lingura la un unghi apropiat de 90 de grade. E o mare șansă ca ea să rămână așa sau să se rupă, așa că nu folosiți una scumpă.

Umpleți un pahar cu Cola și amestecați până se duce aproape tot acidul. Faceți la fel și cu berea. E bine să umpleți paharele, ca să aveți materie primă în caz că greșiți mixul - . nouă ne-a ieșit din a treia încercare.

Turnați Cola fără acid într-un pahar înalt clar, ca să vedeți cum se formează băutura. Puneți o tavă sau o farfurie sub paharul în care faceți Mongolul, că sunt șanse mari să dați pe lângă, mai ales dacă vă tremură mâinile de la prea mult alcool (sau prea puțin, cum mi se întâmplă mie).

Aici e partea cea mai complicată. Țineți lingura îndoită cu capul deasupra stratului de Cola și turnați foarte lent berea fără acid, astfel încât cele două să nu se amestece. Capul lingurii trebuie să fie cât mai aproape de suprafața băuturii, fără s-o atingă.

 Noi n-am reușit, pentru că eram deja prea beți pentru această operațiune fină, așa c-am folosit un ibric ca să scurgem berea cum trebuie. Pe urmă am turnat vodca în același mod, astfel încât ca să nu se amestece cu stratul de bere.

Dacă ați urmat pașii cum trebuie, ar trebui să obțineți ceva de genul ăsta. Trebuie să se vadă ca și cum ar fi cinci straturi, cu tot cu zonele dintre lichide. Eram atât de praf, încât ni se părea fascinant să hâțânăm paharul încet, ca să vedem cum glisează straturile. E ca o lampă cu lavă sau ca un acvariu. Te hipnotizează.

Publicitate

Băutura trebuie dată capac, așa că nu vă recomand s-o faceți prea mare, că vă stă în gât. Tradiția spune că trebuie s-o beți în genunchi. Și că înainte să primească paharul, fetele trebuie să fie sărutate și băieții pălmuiți. Noi n-am făcut decât partea cu genunchii. Dacă v-a ieșit, o să simțiți cele trei arome, de Cola, bere și vodcă, cum alunecă pe gât în cascadă, pe urmă două câte două, pe urmă toate trei într-un fel de curcubeu alcoolic zaharos. E genial de bun.

Din păcate e atât de bun, încât am băut cam multe, ne-am matolit și am umplut biroul de pahare sparte și ce a mai rămas din sticla de vodcă. După care, am aspirat cioburi din căști toată noaptea.

Citeşte şi alte leşii alcoolice experimentale.