FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Muhammad l-ar ierta pe Charlie? Explică-i asta unui jihadist

Asta nu face, însă, din Islam, o religie a violenței.
13.1.15

Atentatele de la Paris nu au fost denunțate doar în Occident, ci și în întreaga lume musulmană, inclusiv de Hamas, care este aflată pe lista americană a organizațiilor teroriste. De la Paris până în Gaza s-a spus, insistent, că aceste crime n-au nimic de-a face cu Islamul ca religie. Totuși, atacurile au fost comise în numele aceluiași Islam, ceea ce înseamnă că astfel de extremiști găsesc argumente religioase pentru crimele lor. Asta nu face, însă, din Islam, o religie a violenței.

„Un bun musulman nu ar face niciodată așa ceva"

Mi se pare sweet că sunt o groază de oameni atât de speriați de islamofobie – sau preocupați de corectitudine politică – încât fac eforturi să distanțeze de Islam ceea ce s-a întâmplat la Paris. Chiar și aici, pe VICE, un articol le recomanda teroriștilor să dea un simplu google search, ca să constate că religia lor este una a păcii, iar trei musulmani cu care autorul a discutat au respins cu tărie orice legătură între Islam și ucigașii de la Charlie Hebdo.

Nu sunt de acord cu ăia care spun că Islamul este o religie a violenței și a intoleranței. Majoritatea musulmanilor își văd de treaba lor și sunt la fel de dezgustați ca mine și ca tine de atacuri teroriste. Când eram la Baghdad, pe la mijlocul anilor 2000, de fiecare dată când venea vorba de atentate sinucigașe – iar, la ritmul în care aveau loc, crede-mă că venea foarte des vorba – prietenii mei irakieni îmi repetau că un irakian sau un bun musulman nu ar face niciodată așa ceva. Ba chiar, pe la locurile unor atentate sinucigașe, am auzit localnici care spuneau tot felul de povești aiuritoare, că, de fapt, nu explodase mașina, ci fusese lansată o rachetă dintr-un elicopter american. Și am văzut colegi jurnaliști pe punctul de a fi linșați de mulțime care, cumva, îi considera pe ei vinovați. Valul uriaș de refugiați din țări ca Afghanistanul și Siria îți arată că, la fel ca civilii din întreaga lume, musulmanii n-au niciun chef să se bată și fug din calea violențelor.

Jihadul a apărut odată cu Islamul, dar era reglementat

Coranul (toate citatele sunt din traducerea lui George Grigore, Editura Herald, 206) spune, într-adevăr, că „[…] Cel care a ucis un om care nu a ucis niciodată, care nu a semănat stricăciune pe pământ este socotit ca şi cum ar fi ucis întreaga omenire, iar cel care a salvat un singur om este socotit ca şi cum ar fi salvat întreaga omenire […]" (5:32) dar, totodată, le ordonă drept-credincioșilor „ucideţi-i pe închinătorii la idoli oriunde îi veţi afla" (9:5).

Ăsta este unul dintre numeroasele versete care se referă la jihad, războiul sfânt. Este una din temele importante ale Coranului și apare în 19 din cele 114 sure. Ca importanță, jihadul vine imediat după cele cinci obligații rituale, sau stâlpi ai Islamului – mărturia de credință, rugăciunea, dania, postul și pelerinajul – iar orientalistul francez Alfred Morabia ( Le Gihad dans l'Islam medieval, Editions Albin Michel, 1993) scrie că, încă de la începuturile Islamului, aceia care-și dedicau viața jihadului erau considerați a fi cei mai buni dintre credincioși. Premizele fanatismului existau încă de atunci: cea mai bună moarte este în numele lui Dumnezeu, astfel încât mujahedinul nu trebuie nici să se teamă pentru propria viață, nici să-i jelească pe cei care au căzut în luptă.

Publicitate

Jihadul, în perioada lui Muhammad și după moartea acestuia, era destul de clar reglementat și nu prea are multe în comun cu ce vedem zilele astea: în general, mujahedinii nu executau prizonieri, cruțau civilii și protejau proprietatea celor care li se predau. În Evul Mediu, cuceritorul musulman al Ierusalimului, Saladin, a fost admirat pentru că, atunci când a capturat orașul, a interzis uciderea, torturarea sau jefuirea creștinilor, chiar dacă cruciații masacraseră, în trecut, populația musulmană. Jihadiștii (folosesc termenul pentru extremiștii contemporani; mujahid este, pe de altă parte, „cel care poartă jihadul") nu se încurcă, însă, în astfel de detalii.

Terorism în numele Islamului și legile roboticii

Teroriștii de la Paris nu au strigat „Uraaaaaa", ci „Allahu akbar!". Indexul terorismului pe 2014 arată că 82% din atacurile teroriste au avut loc în cinci țări unde există insurecții islamiste – Afghanistan, Pakistan, Irak, Siria și Nigeria – iar majoritatea atentatelor au fost organizate de patru grupări islamist-jihadiste: talibanii, Statul Islamic, Al Qaida și Boko Haram. Toți tipii ăștia se consideră a fi buni musulmani – mai exact se cred cei mai buni dintre musulmani – chiar dacă reprezintă o minoritate printre coreligionarii lor. La fel ca și cei care încearcă să demonstreze că Islamul este o religie a păcii, și jihadiștii apelează la Coran și la Hadith (o culegere de fapte și vorbe ale profetului Muhammad care, alături de Coran, stă la baza jurisprudenței islamice), pentru a-și justifica excesele.

Bin Laden, de exemplu, apelează la Coran și la hadith pentru a explica masacrarea câtorva mii de civili la 11 septembrie. Liderul terorist amintește de bătălii în care armata lui Muhammad a incendiat o cetate și a atacat cu catapulte o a doua și zice că, în consecință, pot fi uciși civilii care se află printre combatanți – turnurile gemene devin, în această interpretare, fortărețe, iar avioanele – proiectile lansate de catapulte. Pentru că în vremea lui Muhammad a fost asasinat un moș de 120 de ani – evident că, la vârsta aia era non-combatant – care, însă, sfătuise un trib cu care se luptau musulmanii, Bin Laden zice că e OK ca musulmanii să îi ucidă pe toți aceia care cu fapta, cu vorba sau – atenție – cu gândul îi sprijină pe combatanții inamici.

Abu Musab al Zarqawi – fondatorul Al Qaida din Irak, grupare din care provine Statul Islamic – a mers chiar și mai departe decât atât și a încercat să justifice uciderea altor musulmani (civili care cădeau victime „colaterale" ale atentatelor sinucigașe, țintele asasinatelor etc.), deși aceasta este interzisă explicit de Coran: „Cel care, voit, va ucide un credincios, va avea Gheena ca răsplată, unde va veşnici. Asupra lui vor cădea mânia şi blestemul lui Dumnezeu, care îi va pregăti o mare osândă." (4:93)

Zarqawi, într-o înregistrare publicată pe la mijlocul anilor 2000, intitulată „Copiii lui Ibn al-Alqami s-au întors", trimite la câteva versete din Coran care, în interpretarea lui, ar arăta că religia este mai importantă decât un credincios, așa că este OK să ucizi un musulman, dacă în felul ăsta aperi Islamul; chestia asta îmi amintește de legile roboticii, ale lui Asimov (tocilarii dintr-o generație anterioară jocurilor pe computer știu la ce mă refer). Asimov, după ce a ținut-o zeci de ani că cea mai importantă lege este că un robot nu are voie să priciunuiască vreun rău unei ființe umane, a băgat legea zero, că un robot nu are voie să pricinuiască rău umanității, așa că legea unu este valabilă doar dacă nu încalcă legea zero. Cam la subterfugiul ăsta a recurs și Zarqawi, numai că el s-a folosit tot de un verset din Coran. Și chiar și Zarqawi a fost un copil pe lângă algerienii din GIA – ăia pur și simplu i-au declarat apostați pe toți care le stăteau în cale și s-au pus pe omorât.

Până la urmă contează ce cauți prin cărțile sfinte

Nu o să te plictisesc acum și cu alte exemple din Coran, Hadith sau din discursurile diferiților lideri și ideologi jihadiști. E de-ajuns să știi că, atunci când avem de-a face cu jihadiști, fiecare atentator sinucigaș, din Asia Centrală, din Orientul Mijlociu și până în Africa de Vest, fiecare călău care taie capetele prizonierilor sau asasin pe care îl vezi că participă la execuții publice, își închipuie că îndeplinește voia lui Dumnezeu, iar dacă ai sta de vorba cu el, ceea ce este puțin probabil să se întâmple, îți va cita o groază de versete și de vorbe și fapte ale Profetului.

Așadar grila de lectură a Coranului și a culegerilor de Hadith contează foarte mult; dacă te apuci să cauți îndemnuri la război sfânt și justificări ale uciderii celor nevinovați, le vei găsi. Însă asta nu face din Islam o religie violentă sau o excepție: e suficient să citești excelenta carte a lui Mark Jurgensmeyer, Terror in the Mind of God (University of California Press, 2003) și ai să vezi că extremiști religioși gata să omoare pentru Dumnezeu au apărut în perioada modernă (nici nu merită să ne referim la epoci mai întunecate, când ăia chiar se măcelăreau pentru că așa le ziceau clericii) printre creștini, evrei, sikh sau chiar și budiști.

Cătalin Nicolae a studiat și a lucrat ca jurnalist în Orientul Mijlociu, are un master pe studii orientale, cu o lucrare de disertație despre jihad si interpretarea pe care i-o dau acestuia gruparile extremiste.

Mai citește despre atacul terorist de la Charlie Hebdo:
Musulmanii nu trebuie să-și ceară scuze pentru atacul de la Charlie Hebdo Mohamed nu este Charlie, dar l-ar ierta pe Charlie Cum au reacţionat comunităţile musulmane din Europa la masacrul „Charlie Hebdo" Cum au reacționat conservatorii și extrema dreaptă a Europei la masacrul de la Charlie Hebdo