M-am dus la Urgențe, la cinci zile după protestul cu gaze lacrimogene, să aflu de ce mi-e rău

Nu mi-a fost rău din prima, după tot gazul inhalat pe 10 august, la protest diasporei. Atunci, 450 de oameni au avut nevoie de asistență medicală, iar 70 au ajuns chiar la spital. Eu am fost, însă, relativ ok chiar și a doua zi. Un pic amețită, probabil încă pe adrenalina și nervii din seara precedentă. Adrenalina a trecut, furia nu. Au rămas însă niște dureri insuportabile de cap și, mai apoi, ceva probleme dubioase cu stomacul. Cu pielea totul era ok, laptele ăla pe care mă felicit că l-am luat și-a făcut magic efectul de calmare pe moment. Zic dubioase pentru că nu le-am mai avut și asta m-a făcut să cred că nu erau de la stilul haotic de viață, ci chiar or fi iritat gazele alea ceva. „Naiba știe”, mi-am zis și mi-am văzut de viață.

Problema era că nu treceau, ci se agravau până acum două zile când, mai mult dintr-o curiozitate științifică, am sunat niște oameni mai pricepuți într-ale medicinei care mi-au recomandat să mă duc urgent la spital.

Atunci, încă nu se știa cu ce se dăduse, umblau toate speculațiile pe net cu arme chimice și, deși nu cred că a vrut PSD-ul să ne omoare în masă, tot aveam multe semne de întrebare legate de ce respirasem ore în șir și, mai ales, de simptomele pe care nu le recunoșteam. Adevărul e că inhalasem la greu, stând toată seara în piață și nimerindu-mă, nu o dată, ci de multe ori, fix unde se dădeau gazele.

Vezi tu, problema la chestii de genul ăsta e că se nasc tot felul de conspirații și zvonuri, aproape la fel de toxice ca gazul doamnelor Speranța și Carmen.

Am ajuns, deci, la Spitalul de Urgență Floreasca. Hai să-ți zic ce s-a întâmplat ca să știi la ce să te aștepți în caz că nu te lasă nici pe tine durerea de cap sau de burtă. M-au băgat la urgențe minore și mi s-a părut legitim asta, că nah, venisem bine mersi pe picioarele personale. Am așteptat pe hol aproape două ore în condițiile în care pe ușă scria că în maximum jumătate de oră trebuie să te vadă medicul. În cazul meu, singurul efect negativ a fost că vedeam cum mi se termină bateria la telefon de plictiseală.

Am intrat, am zis de stomac și, mai în glumă mai în serios, am zis că poate e de la gazele de vineri. Medicii s-au activat imediat. Au fost grijulii, empatici, m-au tratat cu respect și atenție. „Cât gaz, cât am stat, unde am stat, suflă aici să vedem puls, oxigenare, tensiune, una alta.” Pfuu, am zis, nu e de glumă, nu-s tocmai nebună că am venit. M-au trimis la radiografie, că au vrut să se asigure că n-am leziuni pe plămâni. Nu aveam.

Partea cea mai nasoală a fost că au insistat să-mi facă o analiză să vadă nivelul de oxigenare în sânge. Chestia asta e sadică, cel puțin pentru cineva ca mine care n-a călcat vreodată în felul ăsta în spital, la urgență. M-au anunțat că doare rău. Practic, se ia sânge din arteră, asta însemnând că trebuie să-ți bage acul acolo unde se simte pulsul. A durut groaznic, mai ales că n-a fost simplu de găsit artera aia și au înțepat de mai multe ori.

Mi-au mai luat și alte analize, teste toxicologice. Toate investigațiile m-au speriat un pic, mă gândeam că situația e mai gravă decât credeam. Cât timp așteptam eu acolo, între analize și rezultate, am văzut și alți oameni care veniseră să se testeze. Cu simptome dintre cele mai diverse: cineva spunea că n-a putut să vorbească două zile, altcineva că are dureri dubioase în corp, altcineva că nu poate să respire, altcineva că vomită non stop și tot așa. Peste tot, panică. Panică, bineînțeles, întreținută și de faptul că nu știai cu ce s-a dat, că situația alarmantă era îngrozitoare și că, în general, se comunica prost.

Ce-am înțeles e că, în vreme ce eu așteptam pe acolo, pe Facebook circula un mesaj al unui psihiatru care își cam dă de obicei cu părerea despre orice și care panicase oamenii și-i făcuse să alerge la urgență.

După toată seria asta de analize, a venit concluzia. Adică discuția cu medicul specialist în toxicologie, care a pus cap la cap toate analizele. Omul mi-a explicat că, pentru că am stat timp îndelungat expusă la gaze și am inhalat mult, am reținut mult în organism. Că substanțele alea se metabolizează diferit, de aici și simptomele contradictorii, că ba mă doare capul, ba burta, ba amețesc, ba simt gust amar în gură. Că analizele sunt ok, mai puțin cea care ține de oxigenarea sângelui - unde erau valori mai mici, dar că e normal.

Mi-a spus că metabolizarea asta a substanțelor chimice și problemele cu stomacul și presiunea pe ficat ar putea să dureze zile bune, până când vor ieși substanțele alea din corpul meu. Important este să nu mă sperii dacă mai apar chestii.

A mai ținut să menționeze că el a judecat lucrurile și după ce tocmai spuseseră în dimineața aia, și anume că s-a dat cu CS. Adică, mai pe românește, citise și omul pe net, ca noi toți, cu ce ziceau că s-a dat, dar a specificat că, dacă e și altceva, nu are de unde să știe. Mi-a dat o rețetă de două pagini și mi-a zis că dacă mai intervine ceva, ne revedem oricând. Repet, foarte mișto abordarea medicilor, de la investigații detaliate la faptul că-ți explicau ce se întâmplă cu tine. Nici nu minimizau, nici nu te panicau aiurea.

Am cerut la final ceva acte, o dovadă că am fost acolo, un diagnostic, niște analize, o foaie de ieșire din spital. Mi-au explicat că nu au voie să dea pentru că, fiind vorba de o treabă pentru care aș putea depune plângere penală, trebuie să trec întâi pe la IML, să plătesc o taxă și să iau o adresă către spital ca să elibereze actele.

Tocmai de aceea, m-a uimit un pic declarația lui Arafat că multe persoane fără simptome solicită analize. Din ce am văzut acolo, oamenii aveau simptome. Din ce știu de la prietenii mei, sunt mulți alții cu simptome care nu au ajuns încă la medic, fie că vorbim de un gât super iritat, de greață sau de dureri. Eu n-aș da vina pe oameni că se duc la spital, în condițiile în care circulă atâtea lucruri pe net și nu e chiar simplu să le filtrezi. Te gazează unii, nu știi cu ce, e cam normal să te panichezi un pic.

Mai ales dacă-ți amintești cum s-au dezinfectat lucrurile în spital cu Hexi Pharma, unde una scria pe etichetă, alta era în sticlă.

Băi, statule român, îmi pare rău, dar n-am așa încredere oarbă în tine, aia se câștigă.

Am ajuns pentru prima oară la urgență în viața mea din cauza PSD-ului. Nu a jandarmeriei, ei au fost un instrument crud și inconștient.