Mi-am petrecut o zi ca în comunism în stațiunile vechi din România

S-au schimbat multe de la Revoluție până acum. Totuși, pentru nostalgici, încă se mai poate trăi ca-n comunism, mai ales la mare.

|
aug. 12 2018, 1:07pm

Fotografii din partea autoarei. 

O călătorie de patru-cinci ore cu Dacia 1310, pe drumul vechi, lada frigorifică cu de-ale gurii și bere autohtonă lângă salteaua gonflabilă, în portbagaj, muzică românească de la Radio Vacanța – așa începea vacanța comunistă spre mare, în vremurile alea de dinainte de 1990. Ba chiar și după! Asta dacă ai peste 30 de ani și-ai apucat vacanțele optzeciste cu părinții pe litoral, atunci când poza cu maimuța pe plajă și spectacolele de varietăți cu Stela și Arșinel la teatrele de vară erau fița supremă.

Erau ani în care stațiuni ca Olimp erau pline de turiști din Vest, curioși să vadă cu ochii lor cum arată Saint Tropezul est-european.

Ideea e că și-acum, la atâția ani de la Revoluție, urmele comunismului sunt atât de bine păstrate la noi la mare, ba chiar funcționale în unele părți - și când zic asta mă refer la chestiile alea care arată ca un spital de provincie și pe care turiștii încă le numesc hoteluri.

Dacă umbli doar pe la Năvodari, Mamaia Nord și Vama Veche, o să ratezi fix ce-am vrut eu să retrăiesc, după atâția ani, în stațiuni ca Neptun și Olimp (mergeau foarte bine și Saturn, Venus, Jupiter și Eforiile), sau locurile alea care au devenit, azi, noua obsesie a hipsterilor, după modelul manelelor.

Berea la ladă, jocul de table, roșia tăiată pe cearșaf, salteaua umflată cu pompa, profiterolul de la cofetăriile pentru bogați sunt chestiile alea specifice, micile bucurii ale vieții pentru românii care serveau mare pe timpul lui Ceașcă. Fix cum am petrecut eu în ziua mea comunistă, în 2018, la mare!

Am presupus că am cazare în hotelurile care au pretenții de trei stele

Înainte să ajung în weekendul ăsta comunist am scris că n-am găsit cazare în hotelurile astea care au văzut zile mai bune în tinerețea alor tăi, dar de intrat în două tot am reușit, ca să miros puțin aer comunist.

Le știi, sunt alea cu prosoape atârnate pe sârme, la balcoane, pline de turiști veniți pentru o săptămână sau chiar mai mult, cu tichete de vacanță. Am ales unul random din Neptun, de trei stele, și am intrat cu atitudinea aia de „am dreptul să fiu aici“, până la toaleta din hol. Una localizată destul de departe de recepție, astfel încât să pot observa că puține lucruri s-au schimbat aici. Mochetele obosite de la intrare și de pe coridoare sigur nu, la fel și sictirul angajaților, conștienți că puteau mai mult de la viață.

Poate ceva s-a schimbat: prețurile de Coasta de Azur afișate la recepție. Adică 320 de lei pentru cea mai ieftină cameră. Am continuat cu un hotel de două stele, în drum spre plajă, unde am intrat tot la toaletă, una aflată sub cheie, așa cum avea să mă avertizeze un angajat de-acolo, după ce m-a întrebat dacă locuiesc în hotel. I-am răspuns că da și m-am bucurat în sinea mea că nu-i adevărat.

Plajă am făcut pe cearșaf, iar prânzul l-am luat direct din traistă și lada frigorifică

Să stai la cearșaf, azi, pe plaja de la steaguri în Neptun e imposibil. Acolo rândurile de șezlonguri sunt așezate până-n buza mării. Dar dacă vrei reconstituirea unei zile de plajă comuniste, nu poți să cauți paturi sau baldachine. Pe-atunci se purta cearșaful alb și cinstit, nici măcar rogojina nu era în proiect. Cât despre masă, mi-amintesc vag cum mă târau ai mei la cantină, după prânz, unde mâncam cu niște bonuri valorice. Fii fericit, practica s-a păstrat și azi!

N-am avut cazare, așa c-am ratat amintirile astea gastronomice, dar am apelat la planul B. Gustărica din sacoșă și giantă frigorifică, direct pe nisip. După ce faci plinul la Alimentară, acum un supermarket capitalist, te desfășori cu roșia, brânza, cârnații, porumbul fiert și nectarina pe prosop și mănânci ca în 1988. Bine, nu chiar ca atunci, că rafturile din magazinele copilăriei tale nu erau așa de pline ca cele de la Mega.

Am făcut asta în ciuda privirilor românilor care profitau marea ca-n vremurile astea, pe șezlong și cu cocktailul răcoritor la cap. Și cu jocul de table, că ăsta e nemuritor ca hiturile lui Adi Minune.

Poza cu poneiul, baia cu salteaua și tarabele cu nămol de Techirghiol

OK, ești la mare, faci plajă ca în copilărie, ce urmează? Ceva antren de zi. La Neptun, am fost plăcut surprinsă să descopăr că poza cu maimuța, papagalul și poneiul încă n-a murit și reușește să mai bucure copilul din românul nostalgic. În apă, e musai să intri c-o saltea din aia gonflabilă, pe care eu am cumpărat-o cu 30 de lei de la un magazin cu articole de plajă, ca să stau pe ea așa cum făceam când eram mică.

Cu trei lei, ți-o umflă și dezumflă băiatul care vinde acolo. Și când te hotărăști să iei o pauză de la prăjit la soare, poți să arunci un ochi la tarabele cu suveniruri de lângă plajă, unde o să gășești și chestii care dau impresia c-au călătorit în timp. Bărcuțe cu soici, cum avea și bunica, la 10 lei bucata, și sticle cu nămol de Techirghiol, din ăla veritabil, la același preț. Despre porumbul fiert și copt nu e cazul să-ți mai povestesc, e o chestie care-a supraviețuit timpurilor și regimurilor.

Profiterolul de la cofetăria Mimoza încă există, dar are un aer ușor obosit

Știi ce era foarte șmecher în anii ‘80? Olimp. Nu și azi, când arată ca un oraș părăsit, ca în filmele cu fantome sau westernurile alea de demult. Oricum, pe vremea lui tataie nu puteai să nu faci o plimbare pe esplanada de la Amfiteatru-Belvedere-Panoramic, să vezi marea de la înălțime în timp ce savurezi un profiterol la cofetăria Mimoza. Ai să râzi, dar Mimoza este încă în picioare și servește, deși se vede pe ea că a trăit și vremuri mai bune. Chiar și imaginile alb-negru de pe coperțile meniurilor arată asta.

Singura chestie care a mai rămas relevantă aici e priveliștea, altfel vechiul și dezolantul au înlocuit fița de altădată. Profiterol mai găsești, chiar la un preț decent pentru o terasă la mare, 21 de lei, dar dacă vrei ceva mai neaoș și nu neapărat comunist, cum ar fi hamsiile, mai bine te abții. Vei da 16 lei pe porție și vei pleca flămând. Ca-n comunism.

Trebuie să recunosc că și aerul e de-acolo, de la mobilierul de bar, mesele de pe terasă, până la uniformele în alb-negru corespunzător ale chelnerilor. Lipsea o melodie de-a Angelei Similea ca să închidă cercul. Sau, fie, Stela Enache, că era mai pe distracție.

Piscina în care se bălăcea, odată, crema țării e în regulă. Îi lipsește doar apa

Dacă erai cineva în comunism, îți făceai concediul pe la Olimp, aveai cameră cu vedere la mare și priveai valurile din piscina de la Belvedere, dacă nu aveai chef să te murdărești de nisip. Piscina Belvedere este încă acolo, doar că fără apă. Eu am intrat în ea și, așa, într-o încercare de a simți ce simțea, pe vremuri, protipendada comunistă care se bălăcea acolo. Pot să-nțeleg că senzația era mișto.

Priveai în sus, vedeai complexul cu hoteluri demențiale pe unde călca doar lumea bună. Priveai în jos, vedeai aceeași lume bună, în slipi, la plajă. Bine, complexul ăsta a avut viață-n el și mai târziu, după Revoluție, când televiziunile își filmau aici emisiunile estivale. Din tot decorul de-atunci al show-ului prezentat de oamenii de la Hi-Q a mai rămas o jumătate de scenă.

Muzica, piscina plină cu apă cristalină, șezlongurile și ce mai aveau ei în recuzită poți doar să ți le imaginezi. Am auzit că tot complexul ăsta mort a fost cumpărat acum doi ani de patronul lanțului Phoenicia din Mamaia și c-o să rupă după ce-l renovează. Hm, din ce-am văzut eu, acolo încă doarme comunismul. Bine-mersi.

Închei prost cu ceva pentru ieșirea de seară.

Știi teatrele alea de vară în care te obligau ai tăi să mergi în copilărie ca să vezi momente artistice și să asculți glume cu Arșinel? Din ce știam eu în Neptun, au mai rămas o jumătate de scenă (pare a fi un trend), un gard și-un afiș cu Connect-R și prietenii lui, care te așteapă la teatrul de vară din Jupiter. Singurul rămas în picioare, dar renovat, așa că nu se pune.

Mai multe de la VICE
Site-uri VICE