Am ajuns să trăim într-o eră a alcoolului cu arome ciudate

Ce faci când ajungi la capătul internetului, când Twitter-ul nu mai are sugestii de follow și căutările în materie de pornografie te duc la căcaturi pe care le-ai văzut deja? Poate încerci din nou să dormi. Sau poate într-o plictiseală demnă de secolul al 21-lea, deschizi frigiderul și-ți faci un amestec grotesc de sos sriracha, muștar, bezele pufoase, dressing Ceasar și mezeluri reci.

Acea combinație, când o traducem în materie de băuturi comerciale, este fix lumea în care trăim.

„Încercăm adesea să testăm limitele aromelor”, îmi scrie pe e-mail Matthew Hastings, consultant șef la Aske Stephenson, un grup de inovatori care îmbuteliază și vând cocktailuri precum Peanut Butter și Jam Old Fashioned, Cigar & Coffee Manhattan și Sesame & Popcorn Daquiri (inspirat de o rețetă de cocktail Playboy din 1970). „Nu prea sunt multe idei respinse.”

Băuturile ciudate de la Aske Stephenson se alătură altora care în aparență nu au niciun sens. Cocktailul Black Trumpet Blueberry de la Tamworth Distilling. Whisky cu aromă de mentă de la Stillhouse Spirits. Whisky cu pepene roșu sărat de la Ole Smoky Distillery. Whisky finlandez de butoi cu aromă de Tabasco de la George Dickel. Bitterul Kashmiri de la Townshend’s Distillery. Și deși prietenii mei – probabil și ai tăi – au dat shoturi de Prairie Fires (sos iute cu tequila) și Cement Mixers (Irish cream și suc de lime) la aniversarea de 21 de ani de acum mulți ani, putem spune că avem mai multe arome discordante care debutează în gama băuturilor alcoolice mai mult ca oricând.

Merită să ne întrebăm de ce în 2018 ne simțim obligați să ne îmbătăm până cădem în șanțuri și apoi să continuăm să mergem mai departe. Simte-te liber să contești că moda recentă în materie de băutură și mâncare a pavat drumul către asta: mâncare picantă străină, faza cu „ardeiul meu este mai iute decât al tău” și fluxul de elixire surprinzător de amare din Europa precum Campari, Aperol și frații lor botanici.

„Ce pare nou este vechi. Foarte vechi. Cum ar fi de mii de ani”, spune profesorul în arte și științe culinare, Jonathan Deutsche, de la Drexel University despre obiceiurile de consum ale oamenilor. „Dacă te uiți la meniurile și cărțile de bucate istorice din Vest, rețetele par scrise de un student foarte zelos căruia i s-a dat mână liberă la raftul cu condimente. Căutarea noastră pentru arome nu s-a terminat niciodată, dar se tot demodează și revine la modă.”

Acel ciclu, spune el, pare să alterneze între „a lăsa mâncărurile simple și naturale să vorbească de la sine, și a se baza pe știință, tehnologie și descoperire să ridice bucătăria pe noi culmi”. Steven Grasse înțelege asta. Designerul de băuturi obsedat de istorie își trimite oamenii din distileria lui, TamWorth Distilling and Mercantile, în New Hampshire ca să adune orice pot găsi. Într-o zi s-au întors cu afine și ciuperci Trâmbița Morților, pe care olandezii nativi le foloseau la coptul pâinii. Rezultatul: Cocktailul Black Trumpet Blueberry de la Tamworth.

„Combinația de ciuperci Trâmbița Morților și afine ar putea părea ciudată pentru unii, dar ambele ingrediente cresc sălbatice pe terenul din jurul distileriei”, spune Jamie Oakes, distilatorul. „Se pare că ciupercile Trâmbița Morților și afinele merg foarte bine împreună.”

Echipa lui Grasse o numește o abordare naturală, „sălbăticie într-o sticlă” – o filosofie de neo-frontieră care reflectă nevoia americanilor timpurii și nativi să se hrănească cu orice găsesc.

„Văd asta ca fiind o modalitate americană de a interacționa cu aromele”, spune distilatorul Seth O’Malley de la Townshend. Incorporează ceai negru indian, cardamom și piper negru în bitterul italian botanic. „Fiind o cultură relativ tânără, încă mai avem noțiuni flexibile despre ce merge și unde, și e greu să ne axăm pe o singură dogmă care să domine sensibilitățile noastre culinare. Dacă există o dogmă, atunci ea spune că orice combinație merge, atât timp cât ne place gustul rezultat.”

Băuturile noi îi ajută pe consumatori să scape de plictiseală și să-i distreze. Din perspectiva unui producător, extensiile de brand înseamnă de fapt adăugarea de SKU-uri (stock keeping unit) pe rafturi și să aducă funduri pe scaunele de la bar.

Reprezentanta Stillhouse, Julie Fogel, spune despre whiskeyul lor cu aromă de mentă: „Am vrut să creăm un profil de arome unic cum nu mai are nimeni”. Și Amanda Mountan de la Ole Smoky spune despre noutățile de la distilerie precum Cookies and Cream moonshine, „Unul dintre motivele pentru care oamenii ne vizitează distileria este că vor să încerce ce este nou și ceva care nu pot lua de altundeva.”

Istoricul de cocktail, David Wondrich, observă: „Poți să-l numești Efectul Bourdain – oricine își dorește să fie văzut ca un gurmand/băutor aventuros, iar aceste lucruri oferă iluzia asta fără inconveniențe.”

Poți să o numești pretenție sau să o etichetezi ca plictiseală existențială (cum fac eu). Sau poți înțelege că unii dintre exploratorii timpurii au căutat putere și avuții prin decoperirea mâncărurilor și băuturilor străine. Și, deși să guști mâncăruri necunoscute te poate omorî cu siguranță (imaginează-ți idiotul care a încercat prima oară cucuta), descoperirea și diversificarea mâncării ne pot și ține în viață îndeajuns încât să repopulăm o planetă aproape stearpă.

Sau îndeajuns de mult ca să mai vedem încă un clip video cu pisici. Să ne rugăm că nu vom rămâne vreodată fără ele.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.