10 tipuri de iarbă pe care le-am fumat în Amsterdam, fericit că nu mă saltă garda ca-n România

Prima dată am fumat iarbă în parcarea unui bloc din Titan, acum mai bine de zece ani. Am râs toată noaptea cu bulbuci, fără să știu că va urma o perioadă lungă până să găsesc din nou ceva de inhalat. Dar pentru că sunt un tip organizat, m-am documentat despre buruiana asta specială și inevitabil am ajuns la Mecca Ganjiștilor: Amsterdam. Ține cont că eram mic și prăpădit, adică sceptic la acest Rai, mai ales că în România și acum te poate sălta organul dacă te prinde cu un pai condimentat în buzunar.

Cu toate sfaturile de prin jur și cu toată documentarea, mi-au mai trebuit încă zece ani să ajung la Amsterdam. Și pentru că iarba pare că dansează în viața mea în jurul cifrei ăsteia magice, am decis ca fiecare an de așteptare să reprezinte un gram din câte un soi de canabis. Să am ce să-mi amintesc și ce să povestesc nepoților. Sau nu, depinde de gram.

Am mers gură-cască prin oraș aproape o oră, până când am dat de primul loc de unde mi-am putut cumpăra iarbă legal. Nu-mi amintesc numele. E singurul local de genul ăsta pe care l-am uitat, poate de la emoții. Băiatul de la tejghea mi-a împrumutat un grinder, mi-a dat foițe și filtre și m-a lăsat să amestec cu tutun, deși în Olanda legea nu te lasă să fumezi tutun în localurile închise. Auzisem că la Amsterdam se bagă all green, dar nu-i chiar așa: dacă nu ții țigările pe masă ca melteanul cheile de la mașină, poți să rulezi un cui liniștit, după poftă, după gust. În meniu erau vreo 15 sortimente. Am ales două, pentru care am plătit 27 de euro.

Black widow este o sativa închisă la culoare și plină de cristale. Degetele se lipesc când rupi mugurașii, iar nările se inundă de aromă de mai ceva ca Bucureștiul după o ploaie de vară. Am tras lacom două fumuri, de zici că era sfârșitul lumiii. A trebuit să mă înec ca boul până să-mi dau seama că „bro, nu te grăbește nimeni”. Alte două fumuri mai târziu și am intrat într-un film artistic cu generic care m-a ținut toată perioada excursiei. Mi s-a spus că în mod normal e un soi folosit pentru anxietate și depresie. La mine a fost un aperitiv de nota zece.

Al doilea sortiment a fost genul de iarbă despre care doar citisem. Știam că pe lângă high-ul pe care ți-l dă este și o ganja foarte aromată. Ce am descoperit acolo depășește însă imaginația lui Mihai Eminescu: când o eliberezi din plic și o treci prin grinder, ți-o dă parfumul de căpșuni proaspete din grădina bunicii; când fumezi, constați că ai în gură gust de bomboane cu căpșuni.

Din ce am găsit pe sfântul Google, soiul e un hibrid care te scoate din depresie cât ai zice „Doamne, ajuta-mă sa-l fumez și p-ăsta fără sa leșin”. Glumesc, nu te leșină, ba din contră. E predominant sativa și o să-ți dea energie și chef de vizitat. Mi-am încărcat bateriile cu trei cuie consecutive și am plecat în trip prin Amsterdam.

Următoarea oprire pentru alimentare a fost la Bulldog, în Cartierul Roșu, unul din cele mai vechi coffe shop-uri din Amsterdam. Au tras lozul câștigător și un trip direct în plămânii și mintea mea Bubble Gum, la prețul de 14 euro, și Royal Madre, la 13,5 euro. N-am avut un criteriu anume după care m-am ghidat. Îmi imaginam că o să miroasă a gumă de mestecat, iar Royal Madre venea la superofertă: 1,2 grame la preț de unul.

Bubble Gum-ul pe care l-am luat eu n-avea nici măcar aromă de Turbo, ci mai mult de portocale sau mandarine. Pe-acolo, pe la citrice de import. Probabil că am nimerit o plantă altoită de doctorul Burnei. În țările civilizate, unde nu te saltă organul dacă fumezi un păiuț pe stradă, este folosită în tratarea durerilor de tot felul și-n calmarea piticilor cu mitralieră din cap. Unii îi zic anxietate, alții depresie. Eu văd balaurii din cap.

Fiind un hibrid: 50% sativa îmi amesteca în creier idei geniale, iar 50% indica mă contopea cu scaunul cu fiecare fum pe care îl trăgeam.

Am aflat că Royal Madre este rezultatul încrucișării lui Jack the Ripper cu Queen Madre. Din așa părinți celebri nu putea să iasă decât o fecioară cu ochi verzi, niciodată să nu-i crezi, predominant sativa, folosită în lumea medicală pentru tratarea bolnavilor de scleroză, Parkinson și alte nasoale pe care ți le dă viața asta de căcat. O să-ți rămână degetele lipicioase ceva timp și o să-ți zăpăcească neuronii în ultimul hal, dacă ești la la doișpelea joint.

Sativa din buruiană n-o să-ți dea energie la nesfârșit. La un moment dat o s-o iei pe câmpii, dar hei, ești în Amsterdam. Ține minte că oricât de mult ai fuma, niciodată nu e îndeajuns.

În ziua următoare am văzut Coffe Shop Smokey din tramvai. M-am dat jos la prima și am luat-o pe jos, printre străduțe. Din lista propusă, cu prețurile la vedere, am ales Pineapple Haze. Două grame la 26 de euro. Aspectul mi-a amintit de scaieții uscați de pe câmp, așa că m-am gândit că nu se poate întâmpla nimic, dacă îmi scapă un pic mâna și pun un gram într-un cui. Dar s-a întâmplat să intre timpul, la propriu, într-un sac și după zece minute să ai impresia că au trecut două ore.

Am citit că te ajută să te concentrezi când ai de făcut lucruri importante. Nu știu ce să zic, eu după două fumuri abia mă mai puteam concentra să exist în viața mea. După cuiul ăsta baban aș fi băut orice: apă de mare cu oțet, spirt cu gaz, lichior Tanita, orice lichid. Noroc cu servirea de doi lei și cu pișatul de suc din pet.

În tripul ăsta inițiatic (eu și Harap Alb) nu puteam să las să treacă nicio zi fără să încerc ceva nou. În următorul coffe shop i-am zis băiatului „vreau White Choco și Super Silver Haze”, iar el mi-a dat s-o miros înainte să mi-o cântărească. Tot 12 sau 13 euro a fost gramul, nu mai țin minte exact.

În ceea ce privește buruiana, aveam să aflu ulterior că White Choco este un soi local, făcut prin împerecherea White Russia cu Chocolope. Rezultatul este 50% indica - 50% sativa și după primele fumuri o sa simți cum îți pleacă în vacanță creierul și se așază pe un șezlong la soare. Gura ți se usucă mai rău ca deșertul din Oltenia, așa că n-ar fi tocmai rău să ai lichide pe lângă tine, să stingi incendiul. Nu-ți recomand să bagi al doilea joint imediat ce l-ai stins pe primul, că s-ar putea să adormi acolo. Fă și tu ca mine și schimbă soiul. Că doar ai de unde alege.

Super Silver Haze e tot un hibrid, doar că aici băieții deștepți din laborator au făcut o mini orgie între specii și-au combinat Skunk cu Haze, pentru ca apoi rezultatul să-l amestece cu încrengătura dintre Northern Lights și Haze. Un arbore genealogic incestuos demn de Game of Thrones. Super Jon Snow, copilul celor trei soiuri, a câștigat locul I trei ani consecutivi la Cupa Mondială a Canabisului și este apreciat ca fiind unul din cele mai mișto soiuri de iarbă de pe piață.

După primul pai, care m-a lăsat un pic tablou și mi-a lipit un zâmbet tâmp pe față, Super Silver-ul mi-a dat o stare de euforie pe care am mai simțit-o doar la boabe, însă fără hype-ul ăla de energie.

În numele științei am făcut și un al treilea joint, în care le-am mixat pe cele două. Pe sistemul că dacă oamenii deștepți le-au combinat în laborator, atunci prăjiții pot să le combine în grinder. Un fier de călcat mi-a întins creierul pe masă și i-a făcut super brain lifting, de n-a mai rămas o cută din el.

În penultima zi de stat pe-acolo, chiar de Paște, am început cu un sfânt joint de Orange Bud. Blunt, fără strop de tutun. Mirosul de portocale se simte de cum îl aprinzi, iar senzația de gură pungă imediat, așa că ți-ar prinde bine din nou ceva răcoritoare.

Dacă ești vreun pasionat de horticultură sau vreun ciudat obsedat de împerecherea speciilor, să știi că Orange Bud a luat ființă direct din Skunk #1, baza tuturor hibrizilor de iarbă de care te bucuri astăzi. Indica din joint m-a deranjat serios la mansardă, așa că am apăsat butonul de alarmă dulce Snickers, mi-am reglat țiglele pe casă și mi-am făcut curaj să mai încerc un soi.

Am luat un gram de haș din Afghanistan pentru că era cinci euro și mi s-a părut un chilipir. Nu a fost cu nimic mai special față de ce fumasem deja în alte părți. Vizibil pilaf, cu ochi munciți ca Gina Gocean pe bârnă, băiatul de la bar mi-a recomandat Green House Special, o sativa hibrid între ceva și altceva făcut de ei. Nu de barmani, de brandul Hunters. Mi-a zis să încerc o apă, poate o cafea. Omul era îngrijorat că o să adorm pe-acolo. Ce să zic? Bună recomandarea: am reușit să fumez chiar un cui și jumătate fără să leșin. Am luat restul la pachet.

În ultima zi aveam un avion de prins, așa că mi-a fost teamă să mai dau în dânsa ca surdu-n clopot. Rămăsese doar să încerc Purple Haze și apoi s-o iau printre nori, spre casă. Am ajuns la Abraxas, coffee shop care m-a făcut să mă gândesc că e incredibil cum Amsterdamul îți aruncă satane la picioare. 12 euro: gramul gram, fără crengi de baobab. Foițe și filtre moca; NO TABACCO ONLY WEED pe pereți.

Purple Haze este pe locul doi în acest top zece, imediat după Strawberry. E prima și singura buruiană pe care nu știu exact cum s-o descriu pentru că după două paie ești și prăjit și treaz, în același timp. Mergeam în reluare și râdeam ca Viorica Dăncilă la „pe care” și „mi-ar plăcea”, dar eram totodată super atent la detalii pe care în mod normal nu le mai observ când sunt spart. Un lucru mișto e că nu ți-o dă cu munchies, cum se întâmplă în alte situații.

Cam 130 de euro a costat toată distracția. Merită fiecare cent, pentru că de banii ăștia te prăjești cum ai chef. Și după toate condimentele, aromele, indicele și sativele, crede-mă, ieși mai bun ca puiul de la KFC. Nu merită să dai banii pe cuiele gata rulate, costă aproape cât un gram și sigur o să vrei să fumezi mai mult, așa că mai bine pui mâna și înveți să rulezi.

Despre cum e ca turist în Amsterdam, ce șoapte dulci îți picură dealerii pe stradă înainte să fugă cu banii, despre cum faci cumpărături de 50 de euro la cofetărie spart-mort și alte minunății, într-un alt articol.