E super ușor să intri gratis la festivaluri

De-a lungul anilor, am reușit să intru gratis la diverse concerte și petreceri prin intermediul câtorva tehnici simple: m-am cățărat pe acoperișuri, am fost de acord să lucrez la bar și apoi am zis că sunt bolnav, am pretins cu succes că sunt un artist cu numele DJ Dirt-E.

Nu e mare chestie și nu e nici vreun motiv de laudă, dar, în apărarea mea, am făcut asta doar când eram lefter și n-aveam nicio șansă să intru altfel. Zilele astea sunt la fel de lefter, așa că am hotărât să-mi încerc norocul la festivaluri.

Experimentul a început într-o vineri, la un festival din parcul Victoria, unde m-am dus îmbrăcat în uniformă de gardian. Datorită ierarhiei festivalului, nu sunt prea multe persoane al căror statut le permite să te ia la întrebări; când ești paznic, ai mai multă autoritate decât DJ-ii, promoterii și poliția.

Ținuta m-a costat 12 lire în total: cinci pentru vestă, alte cinci pentru imprimarea cuvântului „PAZĂ” și a câtorva cifre la întâmplare, două lire pentru banderola de la mână.

Înainte să intru, cineva m-a întrebat pe unde e intrarea pentru personal. I-am arătat direcția și i-am amintit să-și pregătească buletinul. După care am intrat direct, prin poarta pentru personal. O polițistă mi-a dat bună ziua, un paznic adevărat și-a cerut scuze că a dat peste mine și aia a fost: am intrat direct și am trecut pe lângă toată lumea. Cam neinteresant.

În timp ce mă plimbam, fotograful Josh și-a încercat norocul la trei intrări, susținând că fusese angajat de festival. Dar n-a reușit pentru că nu avea nicio dovadă, așa că l-am escortat afară chiar eu. Am încercat să intrăm pe la intrarea artiștilor. Eu am trecut direct prin detectorul de metale și printre paznici, dar Josh a fost oprit.

„Face parte din presă?”, a întrebat unul dintre paznici.

„Da, e cu noi”, am răspuns.

„Are nevoie de permis.”

„Îl duc acum la acreditare.”

„Acreditarea e afară.”

Am mers la intrarea principală și am făcut același lucru, doar că de data asta a mers ca uns. Paznicii m-au întrebat dacă ar trebui să verifice geanta lui Josh. „Da”, le-am zis, după care ne-am dus împreună să vedem Elder Island.

Încurajați de succesul din ziua trecută, sâmbătă ne-am dus la un festival de muzică din parcul Finsbury. Aveam un băț pentru colectarea gunoaielor pe care l-am cumpărat de la Argos cu zece lire și o vestă cu GUNOI și câteva numere scrise pe spate. M-am plimbat pe la marginea festivalului și am cules câteva gunoaie.

Am profitat de faptul că un paznic stătea cu spatele la una dintre intrări și am trecut repede.

Am auzit aproape imediat „Hei, băiatu'!”, dar nu m-am întors și m-am concentrat pe niște gunoaie. „Aloooo!” M-am întors și am dat cu ochii de un bodyguard care alerga spre mine.

„Unde ți-e permisul?” Ochii i s-au îngustat, suspicioși. „Sunt gunoier în echipa lui Chris”, i-am zis. Expresia i s-a îmblânzit, dar mi-a zis că nu aveam voie să intru pe acolo. Trebuia să intru prin poarta din față. În timp ce mă escorta spre ieșire, am mai strâns câteva gunoaie. Nu se poate spune că nu sunt dedicat personajului meu.

La cealaltă intrare, am fost mai precaut și n-am intrat direct, ca dincolo. Mă tot uitam pe jos să văd dacă găsesc mucuri de țigară, dar din păcate, festivalul abia începuse și nu era prea mult gunoi.

„Nu vreți să faceți niște mizerie, să am și eu de lucru?”, am glumit cu paznicii când am trecut pe lângă ei. Au râs.

E o chestie pe care am vrut să o încerc de ceva vreme. Am împrumutat un șorț și niște pantaloni de bucătar de la un prieten, am luat un prosop din bucătărie și m-am îndreptat spre același festival la care fusesem cu o zi în urmă. Mereu mi-am imaginat că aș merge cu un bax de apă pe umăr (micile detalii contează), dar deja cheltuisem douăzeci de lire pe gunoier și nu mai aveam buget, așa că am optat pentru niște pahare pe care le-am găsit pe jos.

Am intrat pe la intrarea pentru personal. „Ai brățară?”, m-a întrebat un paznic epuizat, care zăcea pe un scaun pliant. Se vedea că îl doare în pix dacă am sau n-am brățară. „Sigur”, i-am răspuns și i-am arătat o brățară veche de la un festival din 2016.

„Mersi”, mi-a răspuns și mi-a făcut semn să trec.

Duminică, am ales un festival de house din parcul Peckham Rye. Urma să pretind că sunt din echipa tehnică. Am împrumutat echipamentul – o jachetă, o cască, câteva carabiniere și o mănușă.

Am dat ture în jurul zonei, iar Josh mi-a făcut poze pe unde a apucat, încercând să fie cât mai discret.

Era un eveniment mic, cu intrări puține. Am hotărât să intru pe poarta principală, deși un montor n-ar intra pe acolo. Am trecut fără probleme pe lângă coadă și m-am dus direct la scena principală. În timp ce dansam, admiram din când în când infrastructura, ca un artist mândru de opera lui.

Mai târziu, la același festival, m-am ascuns în tufe și mi-am schimbat hainele ca să încerc să fac pe DJ-ul. Urma să le spun că sunt DJ Dirt-E. Nu aveam e-mail-uri drept dovadă și nici persoane pe care să le sun ca să-mi susțină povestea. În plus, nici dracu' nu auzise de DJ Dirt-E.

Ținuta nu m-a costat nimic, m-am îmbrăcat în hainele mele și am împrumutat geanta de viniluri a unui prieten. M-am apropiat de intrarea artiștilor, pregătit să anunț că sunt DJ Dirt-E și că am un set la ora 19. Dar nu m-au întrebat nimic. A fost bizar. Nimeni nu m-a întrebat cine sunt. O femeie mi-a zis doar că nu mai aveau brățări și că trebuie să stau în backstage douăzeci de minute.

După care un paznic mi-a verificat geanta și a găsit în ea, în loc de viniluri, o jachetă de montor, un radio și o mănușă.

„Lucrezi aici?”, m-a întrebat bodyguardul.

„Vin de la un alt job din altă parte.”

„Ok, dar să nu porți jacheta asta aici.”

„Bine.”

În scurt timp, dansam într-un dom. La bar, un tip mi-a observat căștile și m-a întrebat când pun. „La 19, la scena principală”, i-am răspuns. „Mișto, o să vin să te văd”, mi-a zis.

Trei zile, trei festivaluri, cinci tehnici – toate au funcționat. Salut toate echipele de securitate și scuzele mele golanilor care intră pe nașpa la festivaluri pentru că le-am dezvăluit secretele.

Articolul a apărut inițial pe VICE UK.