Referendum anti-gay

Adolescenți gay și trans mi-au spus cum se simt când România votează împotriva lor

Ei sunt patru dintre tinerii LGBT care trebuie să poarte zilele astea povara de a fi altfel în fața unui popor manipulat de CpF, BOR și PSD.
06 Octombrie 2018, 9:32am
Fotografie de Răzvan Băltărețu via „Am vorbit cu oamenii pe care Coaliția pentru Familie i-a scos în stradă la Bucharest Pride”.

Astăzi este prima zi a unui Referendum care a dezbinat România în ultima perioadă. Coaliția pentru Familie și fanii săi au împânzit țara cu propaganda pro-referendum, în timp ce comunitatea LGBT a încercat să reacționeze, mai degrabă online, și să-i îndemne pe români la boicot. S-au zis multe despre acest referendum politic, cu multă ură în glas și cuvinte, dar, în cele din urmă, rezultatul său nu va schimba cu nimic iubirea dintre oameni.

Cu toate astea, valul de homofobie răspândită în offline și online i-a afectat emoțional pe mulți dintre cei care fac parte sau susțin comunitatea LGBT, inclusiv pe familiile lor. Și, cum nu este deloc ușor să îți asumi orientarea sexuală sau identitatea de gen într-o țară profund creștin-ortodoxă, am stat de vorbă cu patru tineri care mi-au spus cum se simte pentru ei România de azi.

Am vorbit și cu Oana Georgescu, psiholog clinician și psihoterapeut, despre cât de turbulentă este perioada adolescenței pentru orice tânăr, dar mai ales pe unul care se identifică ca LGBT.

„Aflați într-un proces psihic și social firesc în dezvoltarea individuală, ei sunt nevoiți să se confrunte și cu dezaprobarea, refuzul sau respingerea celor din mediul înconjurător. Această atitudine a celor din jur, care începe cu cei din sânul familiei, poate crea o vulnerabilitate crescută în a dezvolta tulburări emoționale. Astfel, preocuparea permanentă cu momentul propice dezvăluirii, teama de respingere din partea persoanelor semnificative, comportamentul de bullying din partea colegilor și prietenilor, și stresul cronic asociat cu a avea o identitate stigmatizată sunt factori care pot contribui la o vulnerabilizare psihică pe termen lung.”

Și ei sunt copiii României, însă Coaliția pentru Familie și susținătorii ei se fac că nu-i văd.

Mihai, 17 ani, băiat gay

VICE: Când ți-ai dat seama că ești gay?
Mihai: Am acceptat că sunt gay acum un an și jumătate, asta după ce am crezut că sunt bi, iar înainte credeam că sunt hetero. Atracție pentru băieți, însă am simțit de când mă știu. La început nu am avut cui să-i spun, nu știam în cine pot să am încredere și asta m-a făcut să mă simt destul de rău. Până când să ajung la liceu. Apoi le-am spus mai multor prieteni, băieți și fete, și sunt foarte OK cu asta.

Cred că tinerii sunt mai deschiși decât adulții, pentru că până la vârsta de 25 de ani este perioada de dezvoltare cognitivă, în care oamenii pot să își schimbe modul de a gândi. După această vârstă, începi să ai idei fixe.

„Această lege nu are nicio relevanță, chiar dacă se adoptă, chiar dacă nu se adoptă, persoanele LGBT vor exista în continuare, nu e ca și când ne pot eradica.”

Ai vorbit cu mama ta despre orientarea ta sexuală?
Mama s-ar putea să știe despre mine, dar nu am vorbit niciodată clar cu ea. Avem discuții pe tema LGBT și spune că e OK. Singura chestie cu care nu suntem de acord este legată de adopția copiilor. Însă nu am purtat nicio discuție cu ea despre orientarea mea sexuală, dar nici nu m-a mai întrebat demult despre fete.

Oamenii din fotografie nu au legătură cu cei citați în text. Imagine via „Am vorbit cu oamenii normali de la Marşul Diversităţii”.

La un moment dat m-a speriat că m-a întrebat „ce mai face Alex?”, un băiat cu care am fost eu. Nu am vorbit cu ea despre asta și nici nu am de gând până nu mă mut singur, până nu o să ajung pe picioarele mele. Părinții au modul ăsta de a folosi ceva personal împotriva ta când sunt nervoși, iar în momentul ăsta chiar nu sunt stabil emoțional ca să o las să facă asta.

Cunosc pe cineva, din Botoșani, pe care familia l-a dus la exorcizare pentru că e gay. Îl urmăresc pe stradă, îl controlează în legătură cu tot. Eu vorbesc despre asta, dar când vine momentul cheie, nu merg mai departe. Mama mea însă a citit foarte mult, știe povești și cazuri.

Cum resimți valul actual de ură?
Am momente când simt că nu sunt normal, chiar dacă știu că nu e așa. Am momente în care, atunci când sunt în public, iar lumea se uită la mine, cred că se va întâmpla ceva rău. Mi-e cumva frică, mi se pare că se uită lumea la mine și bănuiește că sunt gay. De altfel, dacă sunt părinți care-și bat copiii din cauza asta, nu îmi imaginez cum s-ar comporta dacă ar fi vorba despre un străin.

Fotografie de Ovidiu Tiță via „Parada gay din București a fost foarte cuminte ca să nu supere homofobii”.

Ce temeri ai dacă va trece referendumul?
Referendumul pentru mine indică o stare de frică a nației pentru schimbare. O stare de conservare, suntem într-o zeamă și nu vrem să ne miște nimeni din zeama asta, pentru că stăm bine, nu vrem să evoluăm. Dacă se poate, să stăm cât mai mult în zeama asta. Și cu referendumul ăsta am pus capac, am închis borcanul și l-am sigilat.

Mi se pare că asta este o mișcare anti-europeană, o campanie electorală discretă, că nu se prinde multă lume. Există persoane LGBT în PSD care se ascund după deget, totul este politică. Investim 43 de milioane de euro într-o lege pentru a schimba patru cuvinte, doar ca să ce, să ne promovăm partidul. Votând, pur și simplu, o să dai o mână de ajutor PSD-ului, o să promovezi un partid corupt și o să închizi foarte multe porți României, o să închizi uși investitorilor care voiau să vină în România.

„Temerea mea este că tot mai mulți oameni OK vor pleca din țară. O să ajungem un popor de nomazi, pentru că în țara lor nu se mai simt ca acasă.”

Ce ai de gând să faci după ce termini liceul?
Mă gândesc să plec la facultate în afara țării. Mă gândesc că aș vrea să fac ceva pentru România. Vreau să merg la relații publice și publicitate și cumva, prin asta, să promovez imaginea României, să aduc un plus.

Skyler, 16 ani, fată gay

VICE: Când ți-ai dat seama că ești gay?
Skyler: Acum doi ani, prin 2016. La început a fost foarte derutant, pentru că nu înțelegeam ce se întâmplă cu mine, dacă lucrul ăla mă poate defini sau nu. După aia m-am adaptat cu situația și cu ideea și mi-am dat seama că așa sunt eu.

E cu ceva diferită viața ta de cea a unui adolescent hetero?
Ca adolescent gay trebuie să stai ascuns de lume și oamenii nu știu totul despre tine atunci când nu cunosc latura asta a ta. Te simți într-un fel ciudat, pentru că ai vrea să le spui prietenilor tăi despre asta, dar nu știi, la început, dacă persoanele noi vor fi de acord. Nu este viața unei persoane straight care nu ar avea nimic de mărturisit.

„Pubertatea la adolescenții gay poate fi puțin mai dificilă, pentru că intervine și bullying-ul.”

S-a schimbat cu ceva atitudinea oamenilor din jurul tău în această perioadă?
Lumea din jurul meu nu și-a schimbat atitudinea față de mine. Ori chiar sunt OK, ori țin pentru ei și nu mi-o spun sau nu mi-o arată mie.

Dar te afectează ura propagată și în online și în offline din ultimele zile?
Ce văd la televizor și pe internet mă afectează. Îmi pare rău pentru comunitatea LGBT, pentru că și noi suntem la fel ca toți ceilalți, iubirea nu trebuie judecată și votată.

Ce crezi că se va întâmpla dacă va trece referendumul?
Îmi este teamă să nu se înrăutățească situația, să nu vină oamenii să te acosteze pe stradă, să nu fie bullying-ul și mai agresiv decât este deja. Să fie interzis să mergi de mână cu o persoană de același sex, să nu ne fie încălcate și mai multe drepturi.

„Sper ca oamenii din România să înțeleagă că nu contează cum arăți, ce gen ești, de ce etnie sau orice altceva, că tot om ești și că iubirea tot iubire este. Nu ai cum să schimbi asta.”

Ce o să faci după ce termini liceul?
Mă bate gândul să plec la studii, în afara țării. Sincer, mă gândesc să rămân afară, e mult mai bine și pe plan profesional, la fel și socializarea cu alți oameni, care sunt diferiți și mai deschiși la minte, în majoritatea țărilor de afară.

Augustin, 19 ani, baiat gay

VICE: Când ți-ai dat seama că ești gay?
Augustin: În clasa a 5-a, când aveam 11 ani, mi-am dat seama că mă simt atras mai mult de un corp de băiat decât de cel al unei fete. Nu reacționam neapărat în vreun fel, dar ochii mei fugeau mai degrabă pe forma mușchilor, la băieții care alergau când jucau fotbal, și nu la fetele cu care jucam eu elasticul și alte jocuri de fetițe.

La 15 ani, când am ajuns la liceu, mi-am dat seama că există atracția asta sexuală. Mă întrebam cum ar reacționa oamenii dacă ar fi să mi-o împărtășesc cu cineva. Cum o parte din viață am fost extrem de religios, am crezut că e ceva care se tratează, că o să vină un îngeraș să mă salveze.

Fotografie de Eli Driu via „Români de la Noua Dreaptă și PRIDE mi-au spus ce înseamnă o familie fericită”.

Este diferită viața unui adolescent gay de cea a unuia straight?
Nu cred că viața mea este foarte diferită față de cea a tinerilor heterosexuali. Mi se pare că toți ne-am răcit, iar schimbarea mijloacelor de comunicare face să nu ne mai raportăm la fel de sincer unii la alții. Așa că mulți prieteni hetero nu mai reușesc să aibă relații stabile.

În schimb, persoanele LGBT din România au și mai puține opțiuni, iar acestea sunt oricum invalidate de societate și tratate cu ură și lipsă de respect, mai ales din cauza referendumului.

Părinții tăi îți cunosc orientarea sexuală?
Familia mea nu știe. M-am gândit în ultimii doi ani cum ar fi dacă ar ști. Sincer, nu ar fi relevant. Avem o relație foarte bună, bazată pe respect. Dacă ar afla despre mine, probabil ar avea un oarecare impact, dar nu astfel încât să se distrugă ce s-a construit până acum.

Cum se simte pentru tine acest val de homofobie?
E cumva o luptă plasată din exterior care merge foarte mult în interior, de ajungi să nu înțelegi de ce se întâmplă asta. Te uiți pe niște analize sociale, antropologice și în termeni concreți, reali, poți să îți dai seama de ce țara în care trăiești merge așa, de ce există Coaliția pentru Familie și de ce își bagă coada corupții.

Poți să îți explici în termeni concreți, dar în termeni emoționali și umani îți este foarte greu să înțelegi care e problema, ce li se întâmplă rău dacă am avea drepturi egale, în ce mod i-ar putea afecta? Și te întristezi, ajungi să-ți fie milă de ei. Faptul că nu au acces la informații și că se limitează la a urî și a fi agresivi mi se pare că spune foarte multe despre ei.

„Ura asta este o tristețe internă, ca un bâzâit la ureche, de parcă ai avea o albină la ureche care știi că e pe cale să te înțepe, dar care încă nu te-a înțepat. Și îți dă starea aia de disconfort.”

Ce temeri ai dacă trece referendumul?
Dacă trece referendumul, o să apară o grămadă de reacții alergice și apoi chiar îmi pun serios problema de a părăsi țara, problemă pe care nu mi-am pus-o niciodată până acum din alte motive: că nu avem o educație OK, o infrastructură OK, că nu avem un guvern OK. Am zis să îmi văd de viață și să încerc eu să le fac să meargă mai bine.

„Dacă am putea menține starea lucrurilor în echilibru și egalitate de drepturi, nu ar mai fi nevoie să creăm două tabere, pentru că lucrurile ar funcționa pur și simplu.”

Ce mesaj ai vrea să transmiți comunității LGBT din România?
Dacă oamenii din jurul lor nu îi acceptă așa cum sunt, nici persoanele LGBT nu ar trebui să accepte ura, să aibă zero toleranță față de discriminare, pentru că uneori poți ajunge să te falsifici pentru a fi pe placul unor oameni care sunt opusul unui prieten sincer. Nu ar trebui să se mai mintă, ci să iasă din spațiile acelea și să atragă lângă oameni ca ei - nu doar membri ai comunității, ci și oameni care au aceleași valori, care știu să respecte, care au informațiile corecte și care pot să vină în sprijinul lor.

Cred că asta a fost salvarea mea, că, până la urmă, în spațiul meu închis de prieteni foarte apropiați, lucrul ăsta este pur și simplu o realitate care nu trebuie justificată, analizată.

Eli, 17 ani, fată trans

VICE: Când ți-ai dat seama că ești trans?
Eli: Pe 22 ianuarie anul acesta. Am avut o conversație cu mama. Ea credea că sunt gay și i-am spus că nu sunt, că sunt bisexuală. Dar, chiar dacă aș fi fost gay, nu ar fi avut treabă. Atunci am întrebat-o pe mama ce crede despre persoanele transexuale, așa am zis atunci, că nu cunoșteam terminologia. În momentul ăla am realizat că eu nu știu destule și am început să cercetez. Am început să aflu mai multe și simțeam că multe chestii mi se aplicau și mie. Și am început să mă întreb dacă sunt trans.

„Conversația cu mama m-a ajutat. A fost destul de neutră, a reacționat destul de bine. Mă susține, se duce și la întâlniri cu alți părinți de copii trans.”

Cum te simțeai atunci?
Aveam momente când mă uitam în oglindă și nu eram OK cu mine, simțeam că lipsea ceva, indiferent de cum mă îmbrăcam sau cum mă exprimam. Mă trezeam dimineața și mă pregăteam pentru școală și eram dezamăgită fără să înțeleg de ce. Mă uitam la alte fete și simțeam că vreau să fiu ca ele. Mă uitam la personajele mele favorite, din ficțiune, și voiam să fiu ca ele, să mă îmbrac ca ele, să le adopt stilul. Dar niciodată nu era de ajuns.

Încercam să vorbesc despre asta cu oamenii mai apropiați mie, dar răspunsurile pe care le primeam erau de tipul: „ce te-a apucat, ăsta nu e stilul tău”. Asta venea de la niște oameni deschiși la minte. Din cauza asta aveam impresia că fac ceva greșit, că ceva nu este OK cu mine și că nu ar mai trebui să dau atenție acestor simțiri. Până în momentul magic în care am început să mă documentez, datorită conversației cu mama.

S-a schimbat atitudinea prietenilor tăi față de tine odată ce ai înțeles că ești trans?
În ultimul an, în timp ce încercam să mă descopăr, m-am cam îndepărtat de prietenii de la școală, ba chiar m-am și mutat la altă școală. Mă simțeam deconectată de ei și nu simțeam să le spun despre mine. Printre puținii care au rămas au fost doi prieteni. Mi-am făcut coming out-ul față de ei și unul a fost mai OK, nu era contra, dar nu înțelegea deloc, iar celălalt avea un trac, dar nu a schimbat cu nimic că sunt suntem prieteni.

Fotografie via „La Marșul Diversității au fost mai mulţi heterosexuali decât la cel al Noii Drepte”.

Și față de familie ți-ai făcut coming out-ul?
Față de niște prieteni de familie mai deschiși la minte. Mă susțineau, dar, în același timp, îmi spuneau mai mult opinia lor decât să mă întrebe pe mine cum e, cum mă simt. În ciuda intelectului lor, au o părere destul de eronată despre ce înseamnă să fii trans. Ca și când asta apare așa, ca o răceală, și la fel poate să treacă. Mă numeau „tranny” și când i-am rugat să nu mai folosească termenul ăsta, mi-au spus să nu îi iau cu corectitudinea politică și că sunt prea sensibilă. Le-am spus că este o diferență între a fi sensibil și a folosi un cuvânt asemănător cu faggot.

I-am mai spus bunicii paterne. Am făcut-o pentru că era nevoie. A fost complet contra, crede că m-a influențat cineva, că m-a spălat cineva pe creier, eventual comunitatea. Acum va trebui să o fac și față de tata și știu că o să reacționeze la fel de rău ca bunica.

Simți că există un val de ură din cauza discuțiilor despre referendum?
Ura asta a fost mereu așa, eu mereu am simțit-o. Acum categoric o simt mai mult. Perioada asta mi-a confirmat că e de rău. Înainte mă mai întreba lumea de ce sunt așa paranoică. Că oamenilor nu le pasă cu cine te culci sau cum îți trăiești tu viața. Dar acum mi-am dat seama că le pasă foarte mult, deși nu este treaba lor. Aveam dreptate.

„Dacă referendumul va trece, cred că o să ajungă să interzică avortul și, deși asta nu o să mă afecteze direct pe mine, este o chestiune importantă.”

Te-a ajutat comunitatea LGBT să te simți mai confortabil?
Câteodată simt comunitatea ca pe o familie, poate mai mult familie decât familia mea. M-am simțit atâta vreme singură, chiar dacă aveam lume în jurul meu, credeam că nimeni nu mă înțelege și că eram fata neînțeleasă. După care am intrat în comunitate și mă simt în sfârșit împăcată, acceptată.

Numele adolescenților au fost schimbate pentru a le proteja identitatea.