FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Epava găsită lângă România e, de fapt, cea mai veche de tipul ăsta

Nava este doar una dintre zecile de epave descoperite în timpul unui proiect de arheologie maritimă.
cea mai veche epava
Imagine: Black Sea MAP/EEF

Articolul a apărut inițial pe Motherboard.

Cea mai bine conservată navă antică naufragiată a fost descoperită în Marea Neagră, pe coasta bulgară. Nava greacă comercială, de 22 de metri lungime, a stat pe fundul mării, deloc deranjată, mai bine de 2400 de ani, îngropată la un kilometru adâncime.

De obicei, corăbiile de lemn sunt distruse de animale subacvatice și bacterii în câteva sute de ani, dar nivelul extrem de scăzut al oxigenului din Marea Neagră înseamnă că nu susține nicio viață acvatică. S-a prelevat o mică bucată din navă pentru a confirma vechimea.

Publicitate

Nava a fost descoperită în cadrul Proiectului de arheologie maritimă a Mării Negre, un efort de cercetare de trei ani dedicat căutării naufragiilor de pe fundul Mării Negre. În principal, asta s-a efectuat cu sonare și submarine operate de la distanță.

„Când vehiculul cu telecomandă coboară pe coloana de apă și vezi cum apare în lumină nava, atât de bine păstrată, e ca și cum te-ai întoarce în timp", a spus pentru BBC, Helen Farr, un arheolog marin care lucrează la proiect.

Nava greacă este doar una dintre cele peste 60 de nave descoperite de echipă în ultimii trei ani. Cele mai recente datează din secolul al XVII-lea. Descoperirea lor va fi prezentată într-un documentar lansat în curând.

Conform echipei, aceștia nu intenționează să aducă nava la suprafață, din cauza posibilității de deteriorare. Totuși, după cum a declarat pentru The Washington Post, Jon Adams, membru al echipei Black Sea MAP, „acest lucru ne va amplifica înțelegerea față de construcțiile navale și a navigației din lumea antică".