Mai e o săptămână până la referendum, iar dinții familiei tradiționale încep să ne înțepe pe toți mai ceva ca răceala toamnei. În vreme ce stâlpii orașului sunt acoperiți de propagandă și manipulare, iar reprezentanții CpF împrăștie ură într-un tur televizat de dezbateri, o mână de oameni încă au curaj să-ți arate că tot ce contează este iubirea, orice culori ar purta ea.
Câteva sute de persoane au participat duminică la un protest organizat de Asociația Mozaiq față de referendumul care ar trebui să blocheze orice intenție viitoare de a legaliza căsătoriile gay în România. Alături de membri ai comunității LGBTQ au participat cupluri heterosexuale, părinți cu copii și bunici.
„Sper să plouă pe 6-7, să stea oamenii în casă”, s-a auzit în piață, unde câteva curcubeie s-au ridicat în fața coșciugului învelit regulamentar în „trei culori cunosc pe lume” de Centenar.Prin zonă au trecut și părinți, pe care i-am auzit răspunzând cu sinceritate la cea mai grea întrebare pe care o livrează CpF.
„Protestează pentru că vor să poată iubi”, a zis un bărbat către fetița pe care o ținea strâns de mână. Un bătrân a spus că-i foarte bine ce se întâmplă, după ce l-am lămurit că e o adunare de solidarizare cu comunitatea LGBT. Ceilalți ochi nici n-au observat ce s-a întâmplat într-un colț colorat de piață, au trecut printre curcubeie și s-au amestecat înapoi în aglomerația Bucureștiului.În piață s-au ținut discursuri, s-a fluierat și s-au împărțit pin-uri colorate. Eu am plecat cu un singur mesaj întipărit în minte:
Și pentru că nu mai am cuvinte, te las cu fotografii ale celor care au ieșit să-ți arate de ce iubirea nu se votează, ci se simte. Și dacă vezi oameni ca tine, atunci mai bine stai acasă pe 6-7 octombrie, căci nici măcar poporul nu are ce căuta în cearșafurile tale.„Două cuvinte, Coaliția minte”.