FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Am întrebat tineri din România de ce iubesc așa mult Uniunea Europeană

Discuțiile cu oamenii ăștia m-au făcut să cred că o ipotetică ieșire a României din UE ar goli țara de tot.
Răzvan Filip
Bucharest, RO
Yasemin, Craiova, 24 de ani 

Când Europa s-a umplut de mișcări naționaliste care-și doresc o ieșire din UE fiindcă „noi suntem mai buni decât ei", cei mai mulți dintre români rămân europeni convinși. O arată un sondaj Barometru. Mai precis, românii au al patrulea cel mai ridicat nivel de încredere, 57% din respondenți susținând că tind să aibă încredere în UE, cu 1% mai mult față de toamna anului trecut. De altfel, același studiu mai arată că 51% din români au o imagine complet pozitivă în privința Uniunii, ceea ce ne situează pe locul cinci în Europa, în timp ce doar 12% au o imagine total negativă, în scădere cu un procent față de 2016.

Publicitate

Cu toate astea, într-o Românie în care tot mai mulți politicieni cu funcții importante bravează că nu le dictează lor Bruxelles-ul ce să facă, trebuie s-admit c-am fost puțin surprins de rezultatele sondajului.

Așadar, mi-am propus să vorbesc cu cinci mileniali români, fani UE, să aflu de ce-s atât de optimiști și cât de mult li s-au îmbunătățit viețile în ultimii zece ani, de când suntem membri UE.

VICE: Ce-ți place la Uniunea Europeană, cum îți face ție viața mai bună?
Yasemin: Singurul plus pentru mine reprezintă faptul că pot să călătoresc fără vize și pașaport. A, și faptul că îmi comand chestii de pe net, din țările membre UE, fără să plătesc taxă vamală.

Doar atât?
Cred că, până la urmă, cea mai importantă caracteristică a Uniunii Europene este faptul că menține pacea dintre statele membre. Uite, de exemplu, ne spunea ieri profesoara de drept european despre Helmut Kohl, care, întrebat ce este Uniunea Europeană, a răspuns „cea mai lungă perioadă de pace între statele europene".

Dar tu, personal, ai ajuns să simți pe pielea ta beneficiile apartenenței noastre la UE?
Da, am călătorit mai mult. Am fost în Spania acum trei ani, anul trecut am mers în Serbia, Bulgaria, iar vara următoare intenționez să merg în Germania. Nu la produs, desigur.

Bine c-ai precizat. Există și lucruri care te deranjează la UE? Dacă da, care-s alea?
Mă deranjează problema refugiaților. Nu sunt de acord să-i acceptăm în Europa. Consider că e problema țărilor musulmane și n-ar trebui să ne băgăm. Înțeleg că oamenii aceia fug de război, însă odată cu ei pătrund și foarte mulți teroriști sau extremiști.

Publicitate

Citește și: Opt chestii mișto pe care ți le dă Uniunea Europeană, dar nu le primești din cauza românilor

Și ți se pare o problemă suficient de gravă încât ieșirea noastră din UE să fie de dorit?
Nu, suntem prea neimportanți ca să ne atace. Noi avem teroriștii noștri în Guvern. Și nici nu vreau să-mi imaginez cum ar fi să ieșim. Ar fi o lovitură groaznică, în special pentru economia României. Cu siguranță m-aș muta în altă țară. Ce crezi că ar trebui schimbat la felul în care funcționează UE?
Sunt de acord cu ce a spus Macron, că avem nevoie de o cooperare mai strânsă în UE, în domeniile apărării, imigrației, taxelor și politicii sociale. De asemenea, avem nevoie de sancțiuni mai dure pentru țările membre UE care încalcă legislația de mediu.

Andrei, 22 de ani, București

VICE: Ce părere ai despre Uniunea Europeană?
Andrei: Personal, la nivel micro mi se pare că Uniunea Europeană îți oferă șansa să poți avea legături cu statele europene. În special faptul că nu mai ai nevoie de viză sau pașaport și faptul că îți deschide niște căi pe care în lumea de dinainte de 2007 nu le aveai. Iar la nivel macro, mi se pare că oferă Europei pentru prima dată în istoria ei șansa de a trăi în pace după epoci întregi de războaie.

„Am impresia că intrarea în UE a fost cel mai bun lucru care i s-a întâmplat României."

Ce alte efecte pozitive ai observat?
Am observat că Uniunea Europeană e un factor care mai limitează din incompetența guvernării locale. Și că, prin oferirea fondurilor de dezvoltare, UE poate ajuta mai mult antreprenorii decât statul, mai ales dacă nu au pile sau relații.

Publicitate

Cum era viața ta înainte de intrarea României în UE?
Sincer, nu prea-mi amintesc, pentru că eram abia în clasa a 5-a, cred. Nu prea mă afecta faptul că nu suntem în UE, dar din istorie și povești pot să îmi dau seama clar că intrarea în UE ne-a distrus sistemul politic „original" pe care îl aveam și l-a înlocuit cu ceva ce chiar putem spune că se aseamănă cu democrația liberală.

Cum crezi că ți s-ar schimba viața dacă mâine ar avea loc un RoEXIT?
Pur și simplu m-ar obliga să îmi regândesc un traseu pe care l-am pus la punct de patru ani deja. Mi-ar da viața peste cap, pentru că-mi doresc să ajung să-mi dau doctoratul și să rămân după aceea în Marea Britanie. Dacă de mâine România ar ieși, toate pregătirile și specializarea mea ar deveni redundante, fiindcă, în lipsa facilităților unui student din UE, cred că mi-ar fi aproape imposibil, mai ales că nu am capitalul necesar să o pot face fără burse.

Laurențiu, 22 de ani, Craiova

Fotografie din arhiva personală

VICE: De ce iubești Uniunea Europeană, cu ce ți-a îmbunătățit viața?
Laurențiu: Ce au câștigat românii? Un trai mult superior față de perioada dinainte de aderarea la UE: economia a crescut cu peste 75%, investițiile s-au dublat și, deși încă avem cel mai mic salariu mediu pe economie din UE, acesta s-a dublat și el în cei zece ani de UE. UE a adus europenilor și românilor pace, prosperitate și democrație.

Ce altceva te mai face să fii atât de fan UE?
Lista de motive pentru care trebuie să iubești UE și să te împotrivești tuturor celor care doresc destrămarea ei e lungă. Oricum, nu cred că episodul Brexit se poate aplica și altor țări, iar rezultatele recente din alegerile în diverse țări au arătat că ne-am cam îngrijorat degeaba în privința extinderii naționalismului - în Franța a câștigat detașat Macron, în Austria, extremiștii au pierdut, la fel și în Olanda, iar recent Merkel a mai câștigat un mandat de cancelar al Germaniei.

Publicitate

„Circulația liberă a lucrătorilor, posibilitatea de a te putea stabili oricând în orice țară din UE, mai ales că PSD scoate câte o lege toxică în fiecare săptămână."

Și mai e mișto că ne asigură vacanțe ieftine și apeluri la fel de ieftine, taxele roaming fiind eliminate. Și mobilitatea. Mă simt mai european decât român, iar pentru asta trebuie să iubim UE.

Bun, dar cum ți-a făcut viața mai bună la nivel personal?
La nivel personal, puteam profita mai mult de multiplele avantaje oferite de UE. Dar jumătate din prietenii mei au studiat într-o altă țară din Europa prin intermediul programului Erasmus. Plus de asta, așa cum spuneam mai devreme, o vacanță în UE este la fel de ieftină ca un una în Vama Veche.

Ce s-ar putea îmbunătăți?
Sunt multe de criticat la Uniunea Europeană și, în general, e vorba de birocrația ineficientă, ineficiența programelor economice promovate, neimplicarea ca actor global și o lipsă de interes pentru nemulțumirile majorității. Dar nu e de-ajuns doar să criticăm, ci trebuie să venim cu soluții. Ori, cei care critică constant UE, nu fac asta.

Mia, 23 de ani, București

Fotografie din arhiva personală

VICE: De ce-ți place UE?
Mia: Îmi place faptul că toate țările membre fac un front comun și sunt supuse la aceleași legi și reglementări. Într-un fel, UE impune membrilor să fie la un anumit standard, ceea ce consider că e bine pentru toată lumea - cu cât mai multe reglementări care să asigure calitatea vieții cetățenilor, cu atât mai bine. E mișto și faptul că poți să te plimbi din țară în țară membră doar pe baza buletinului, îmi place acest gen de libertate și flexibilitate internațională. Mi se pare că dacă ești stat membru ai doar loc de crescut. Plus că eu sunt de părere că, dacă colectivului îi e bine, îi e și individului - dacă uniunea merge bine și toate statele membre își respectă obligațiile și își primesc drepturile, atunci și statului individual o să îi fie bine.

Publicitate

Dar cum ți s-a îmbunătățit viața de când facem parte din UE?
Gândește-te că atunci când am intrat în UE eu încă eram copil, cred că aveam vreo 14 ani, deci nu țin foarte bine minte viața înainte de UE. În schimb, de ce am beneficiat și știu concret a fost libertatea de mișcare din țară în țară, am putut să mă duc în vacanțe și să îmi vizitez prietenii din afară foarte ușor. Plus faptul că post-aderare parcă s-a umplut piața de tot felul de produse faine, dar nu știu dacă aici e doar confirmation bias pentru că am început eu să ma uit mai bine la ce opțiuni am odată ce am crescut sau dacă chiar așa e. Și am impresia ca aderarea noastră la UE îi mai ține în frâu pe corupții de la putere. Tot fură pe față, dar cred că mai ponderat decât ar face-o dacă am fi de capul nostru.

Citește și: Am întrebat imigranți români din Germania dacă li s-a schimbat viața din cauza extremiștilor

Există și chestii care-ți displac?
Nu mă deranjează nimic, sincer. Singura frică e să nu ne pună pe o poziție politică sau militară vulnerabilă, gen, dacă se întâmplă ceva, să nu putem acționa cum trebuie din cauza UE. Dar asta e o frică intangibilă, fără bază în nimic concret deocamdată. Cum crezi că ți-ar afecta viața o ieșire a României din UE?
Probabil s-ar prăbuși economia, cel puțin temporar. Politicienii și-ar face de cap, că nu mai are cine să le sufle-n ceafă. Sunt sigură că ar scădea calitatea vieții, că probabil iar ne-am trezi pe cap cu o criză și, prin urmare, probleme cu job-urile și banii. Ai mai sta-n țară în cazul ăsta?
Nu știu, e o întrebare complicată. Toată viața mea e aici - familie, prieteni. Depinde de cum ar fi viața mea atunci, dacă ar vrea iubitul meu să emigreze cu mine, dacă ai mei ar avea o stare de sănătate bună. Mă țin multe chestii aici, nu numai planul financiar. Dacă chiar aș muri de foame, poate aș pleca. Dacă nu, depinde care ar fi situația în familie și cu prietenii mei.

Publicitate

Andrei, 22 de ani, București

Fotografie via arhiva personală

VICE: Ce-ți place cel mai mult la Uniunea Europeană?
Andrei: Valorile pe care le promovează. Libertate, respectarea drepturilor omului, egalitatea în fața legii, statul de drept, multe pe care noi încă nu le-am asimilat și spre care aspiram ca societate. Deși văd asta și în alte țări, ca Franța sau Anglia, cred că la noi e mai mare clivajul între cei care vor o schimbare și au o părere bună despre Uniune și euroscepticii care vor o întoarcere spre trecut. Există totuși un sondaj recent care arată că noi suntem printre cei mai mulțumiți de UE. Cum îți explici asta?
Datorită percepției că UE înseamnă dezvoltare și prosperitate sau modernizare, nu neapărat pentru că toți sunt entuziasmați de valorile astea abstracte. Ce vreau să zic, mai exact, e că văd o polarizare destul de accentuată. Îți dau ca exemplu protestele cu OUG 13, din Piața Victoriei și de la Cotroceni. Sau referendumul inițiat de Coaliția pentru familie. Taberele astea două sunt foarte greu de conciliat și au foarte puține lucruri pe care să cadă de acord. Nu imposibil, dar, oricum, destul de greu.

Dar ție, personal, cum ți s-a îmbunătățit viața de când a intrat România în Uniunea Europeană?
Să-ți zic concret, ar fi toate directivele care privesc protecția consumatorului, securitate și sănătate în muncă, mediu și o grămadă de alte domenii. Nu sunt așa vizibile ca fondurile europene, dar impun niște reguli și creează un cadru în care să duci o viață cât de cât normală. Mă îndoiesc că le-am fi adoptat noi de capul nostru. Ar fi și Erasmus, dar eu n-am aplicat până acum.

În rest, cred că e și latura asta mai abstractă, care ne influențează ideile și percepția. Știi că faci parte dintr-un club al țărilor democrate și dezvoltate și ne ridică puțin așteptările. Mă rog, mai rămâne doar să ne și ridicăm la așteptările astea.

„Pentru o parte a populației nu s-a schimbat mai nimic și nici nu pare să apară vreo minune."

Crezi că lucrurile vor continua să se îmbunătățească?
Da și nu. Noi, ăștia tineri din urbanul mare, o să avem și mai multe oportunități și venituri mai mari, o să ducem o viață aproape ca în Occident. Doar că ce vedem noi acum prin București, Cluj sau Oradea sunt niște enclave rupte de România profundă. Mare parte din zona rurală a rămas la fel de săracă ca acum zece ani. Deși am avut o grămadă de fonduri europene să reducem inegalitatea asta, noi i-am aruncat pe stadioane la sat și situația s-a agravat.

Există și lucruri care-ți displac?
Pot să zic Soros? Bine, glumesc. Îmi displace că nu prea reușește să aducă lideri cu viziune la vârf. E și pentru că accentul cade pe înțelegerile dintre state, iar multe decizii se iau doar cu consens. Dar cred că pot să mă aștept la ceva mai mult decât Barroso. Știi că a fost scandalul ăla cu el, pentru că voiau să-l angajeze Goldman Sachs după ce și-a terminat mandatul și acuzațiile că făcea lobby pentru niște bănci.

Ar mai fi și relația cu Rusia după anexarea Crimeei. Putea să fie un răspuns mai ferm și ceva mai mare solidaritatea între state. Oricum, bine măcar că avem și atât. Nu prea înțelegem așa bine care e rolul Uniunii și avem așteptări nerezonabile. Probabil d-aia nu votează lumea la europarlamentare.