Vizită în cartier

Am vizitat cartierul Popești de la periferie ca să-ți arăt unde stă timpul în loc

Periferia arată senzațional în toate materialele de promovare. Când ajungi acolo lucrurile stau radical diferit. Popești Leordeni începe fix unde se termină București. L-am luat la pas să-ți zic ce găsești prin el.

de Răzvan Băltărețu
29 Aprilie 2018, 10:16am

Toate fotografiile au fost realizate de Răzvan Băltărețu. 

„Vizită în cartier” este o serie în care jurnaliștii VICE România se plimbă prin cartiere mai mult sau mai puțin cunoscute ca să-ți arate ce găsești de făcut acolo dacă ajungi vreodată.


Popești Leordeni e imens, de vreo trei ori mai mare decât zona în care s-a construit cel mai mult în ultimii ani. Eu locuiesc însă aici, între două străzi mai mari (pe care, cu multă dărnicie, le-ai putea numi bulevarde), și un teren pe care se face micro-agricultură.

Din margine în margine, cam așa e cartierul meu pe Google Maps.

Dacă arunci o privire prin presă despre locul ăsta descoperi articole despre cum s-a ridicat pe repede înainte, important a fost să fie vândute apartamentele rapid, iar restul a fost lăsat pe mai târziu. E un târziu relativ, pentru că unele lucruri ar putea să nu fie rezolvate vreodată. Adevărul a scris despre cum iarba, aia din spații verzi, e un inamic public pentru zonă. Am scris și eu în urmă cu un an despre experiența mea ca locuitor al zonei.

Aici e marginea cartierului.

Anul ăsta am căutat să descopăr locul ca și cum aș fi pentru prima dată acolo. Am mers pe cele două „bulevarde” ca un om venit în vacanță. Am ocolit gropile ca și cum sunt obiective turistice, nu deficiențe ale administrației. Am mâncat la localuri din zonă. Oră cu oră am simțit că retrăiesc o perioadă pe care Capitala a lăsat-o în urmă cam acum 10 - 15 ani.

Unde te pune cartierul la masă

Sunt încă impresionat că au reușit să tragă strada pe lângă stâlp.

Există câteva restaurante, iar aici e primul plus și probabil ultimul când vine vorba de mâncare. Cele mai multe sunt pizzerii care supraviețuiesc prin livrare. Îți dai seama de asta din mașinile colantate parcate în față sau când vezi câte un om că iese cu pungi din ele și se duce într-o oarecare direcție cu mâncare. Și e pe grabă.

Vedere din colțul opus al cartierului.

Dacă ajungi prin zonă trebuie să stai la masă la Bistro Cafe. E restaurantul care marchează începutul bontonului când intri pe Drumul Fermei. Are și cea mai bună mâncare din zonă. De fiecare dată când o să zic că ceva e bun, o să mă raportez la prețuri și, deocamdată, în Popești Leordeni prețurile sunt încă mici comparativ cu ce practică alte restaurante din București.

Localul cu care începe viața de bonton din cartier.

Înainte de Bistro mai e un restaurant de tip Trattoria când vii dinspre metrou. E mai gol ca buzunarul tău înainte de salariu și miza mare, cred, e pe livrat.

Strada Drumul Fermei e mare, dar doar jumătate din ea îți dă impresia că trăiește din mici afaceri. Restul e zonă de locuit din care trebuie să pleci dacă vrei să cumperi ceva, să mănânci ceva sau să faci sport. Așa că, mai spre centrul cartierului, găsești restaurantele Kartier și 4Friends. Cel din urmă e în regulă, aceleași prețuri mici, mâncare „tradițională” ca mici, cartofi, ciorbe, mămăligă cu brânză. Cel dintâi l-am remarcat pentru că fix lângă el este un stâlp pentru cablurile electrice.

Când ajungi acolo și vezi monstrul ăla îți dai seama că ăsta e cartierul: construit în câmp, în goana unora de-a face afaceri și a altora de-a fugi din oraș sau de a avea casa lor, fără chirii și cu un preț, pe 25+ de ani, relativ mic.

Magazinele din cartier așa cum nu mai vezi în Capitală

Magazin mixt deja nu mai e un selling point, dat fiind că toate sunt așa.

Magazinele din cartier au gheață. Te informează de asta cu panouri mari pe care scrie „Avem gheață”. Sunt atât de multe care vând, încât am întrebat, până la urmă, o vânzătoare. „Că se vinde”, mi-a zis ea. Nu-i chiar răspunsul la care mă așteptam. De ce se vinde încă n-am aflat, dar probabil că în vremuri mai grele frigiderele erau o necunoscută.

Dincolo de acest produs de larg consum, magazinele sunt fix ca cele de cartier despre care mulți au amintiri că de acolo își cumpărau gumă Turbo sau primele țigări. Produsele sunt puse unele peste altele, câteva frigidere în spate au cele mai populare sortimente de bere și produsele mai ieftine de care ar avea nevoie cineva: cașcaval, lapte, brânză, măsline.

Fructele din poza asta sunt, uneori, artificiale. Mai ales iarna.

Acolo unde restaurantele au prețuri mai mici decât în București, magazinele „trag” la 50 de bani. Asta înseamnă că dacă ceva e, să zicem, 1,2 lei în Capitală, acolo e deja 1,5 lei. Lupta pentru supraviețuire e mare, că sunt deja un Penny mare, un Profi la fel, alte câteva Mega Image mai mici și în ceea ce ar putea fi numit complex comercial - se numește „La Strada” - e un Mega mai mare.

Aceste magazine țin însă cu mâncare și cafea câteva categorii sociale: zilieri, muncitori pe șantier, mame casnice sau soți trimiși după apă, pamperși, țigări și ceva dulce. Fie în fața lor ai banca pentru cine bea o bere repede, fie niște fructe (iarna sunt artificiale, ca să știi însă că în interior sunt de-alea bune).

Cred că magazinul cu bancă vinde mai mult decât unul fără.

Cred însă că magia magazinelor stă în produsele vrac. Ocupă tejghele imense cutii mai mari sau mai mici de napolitane, ciocolată ieftină, sărățele sau biscuiți. Tot la un magazin de-ăsta, primul cum mergi pe Drumul Fermei, am aflat că programul e de dimineață până când vrea șefa (ea închide ziua).

„La Strada” e Piața Obor pentru Popești Leordeni

Cei din cartier îi spun mall, că se simt mai bine așa.

Piața Obor o să supraviețuiască zecilor de generații așa cum cred că va supraviețui cel din Popești. Poate că nu-i cel mai mare, nici cel mai frumos, dar strânge într-un spațiu de cam două blocuri magazine cu carne, băutură, servicii GSM, pizzerii cu livrare (chiar două), pariuri sportive, transfer de bani și schimb valutar, flori, curățătorie, și piese auto.

Dacă ai prins măcar puțin din anii ‘90 și chiar începutul anilor 2000, așa centre comerciale pe un singur nivel erau extrem de populare. Piața Vitan, de exemplu, loc celebru din fostul meu cartier, a crescut pe așa ceva. Sunt magazine mici care cresc sau dau faliment, dar care altă soluție n-ar avea. Și mai mișto aici e că te duci cu mașina și ai avea unde s-o lași cât cumperi sau vinzi ceva.

Cele două simțuri pe care trebuie să le aibă locuitorii: proprietății și supraviețuirii

Doar una dintre străzile pe care accesul e la fel de dificil ca la țară.

Cartierul e porționat aproape cu fiecare stradă dintre blocuri. Seamănă, păstrând proporțiile, cu ce vezi în Mad Max, doar că oamenii nu se bat pe apă, ci pe locuri de parcare. Sunt mașini între blocuri, sunt pe străzi, pe trotuare, în parcări de magazine, sunt pe terenuri virane încă neexploatate pentru blocuri noi. Sunt atât de multe, sau spațiul este atât de mic, încât sunt bariere care separă micile proprietăți ale blocurilor. În unele cazuri treaba e la extrem: s-a pus poartă pe care n-o poți folosi dacă nu ești de-al zonei.

În toată lumea asta a peticelor de spațiu limitat, să fii pieton este un mare nenoroc. Trotuarele, când vrei să profiți de ele, sunt mici, sparte, pline cu apă dacă plouă, și fragmentate de mașini parcate. Dacă plouă și ești pieton, este o bucurie și un noroc să ajungi acasă doar ud pe picioare și nu complet.

Poate că are doar câțiva metri, dar asta e zona de promenadă.

Angoasele și nevoile astea nu se văd însă dimineața, în weekend sau când sunt zile libere. Atunci locurile astea mici dintre blocuri se umplu cu mame care-mping cărucioare cu copii. Traficul e ceva mai redus și atunci poți circula rezonabil pe stradă, iar barierele sau porțile nu mai sunt așa o problemă, că poți ocoli până dai de-o stradă liberă.

Lumea de aici a revenit (sau a întreținut) obiceiuri clasice: pariuri sportive, complezență și grătare

La o adică, asfaltul știrbește din naturalețea zonei.

În centrul cartierului sunt trei case de pariuri sportive la distanță de mai puțin de un minut. Mai e unul pe Strada Amurgului și unul la începutul străzii Drumul Fermei. Este, probabil, cea mai profitabilă afacere. Sigur, ai și un salon de înfrumusețare (probabil că să compensezi în cuplu cheltuielile) și două săli de sport. Totuși, n-am văzut ca fitness-ul să fie chiar cea mai bănoasă afacere în zonă.

Ai senzația, din când în când, că oamenii se înțeleg între ei și probabil că așa e, că nu s-or certa mereu pe locuri de parcare sau neplata întreținerii. Și atunci comportamentul lor pendulează între două stări: scepticism, că ești nou, că faci poze în cartier, că e ceva cu tine, și prietenie de-aia între vecinii unui sat prea mic să se ignore.

Fotografia asta e făcută de Crăciun.

Dacă prietenia merge bine, faci un grătar și-o pecetluiești. În praful care se mai ridică dinspre câmp, fumul de la grătar e aproape ca un zid între omenia cetățenilor și nebunia naturii.

Cartierul ăsta de la periferie e ca un mix între ce au învățat locuitorii în copilărie, și acum parcă revin cu nostalgie la așa ceva, și un loc care încearcă să țină pasul cu vremurile în care se regăsește. Mie a ajuns să-mi pară exotic așa cum multora li se pare Ferentari exotic. Nu-s niciodată prea departe certurile violente în cuplu, cum nu-s departe nici acțiunile cosmopolite de plimbat câinele prin spațiile verzi mici din zonă.

Poate că Dristor e cea mai cunoscută, dar Chef Shaorma a găsit numele care să se potrivească acestor vremuri.

Din plimbarea mea prin cartier, ca și cum l-aș descoperi pentru prima dată, am rămas însă cu un sentiment: mulți trăiesc aici ca și cum ar avea o istorie personală de cultivat. Nu folosesc locul ca un spațiu de locuit și, eventual, chemat prieteni în vizită. E și un spațiu de făcut parte din comunitate, cu mulat personalitatea pe loc și adaptat la ce oferă fără dorință de „revoluție”.

Devino fan al lui Răzvan pe Facebook.

Citește mai multe despre periferie:
Mutatul la periferia Bucureștiului m-a făcut să-mi reevaluez viața și confortul la oraș

Am vizitat cea mai oropsită periferie din București ca să văd cum timpul se oprește în loc

Fotografii cu periferia de lux de lângă București și alte orașe din România

Tagged:
Features
Romania
Cartier
periferie
Locale
fotografii
Bucuresti
Popesti Leordeni
popesti