FYI.

This story is over 5 years old.

High hui

Am văzut ca româncă dezastrul provocat de alcool și droguri pe străzile din Australia

În Australia se bea. Mult. Extrem de mult. Colosal.
Orașul australian Brisbane. Fotografie de darkday via Flickr

Melbourne intră an de an în topul orașelor cu cel mai înalt standard de viață. Cu toate astea, în plin centru, în parcuri și în gări, zeci de zombie zac sau se târăsc împrăștiind un miros acru de pipi din cârpele jegoase în care sunt înfășurați, cu ochii pierduți și părul murdar încălcit.

Sunt dependenții de ice așa cum i se spune în Australia crystal methului, drogul pe care îl gătește personajul principal din faimosul serial Breaking Bad. Ce nu se știe, desigur, este că profesorul român Lazăr Edeleanu este cel care, în 1887, a inventat benzedrina, drogul preferat al lui Kerouac și generației beat.

Publicitate

Desigur, chimistului Edeleanu nu i-a trecut prin cap să fumeze, înghită sau injecteze amfetamina a cărei descoperire i-a adus titlul de doctor.

În 1919, Japonia creează metamfetamina, medicamentul minune care te scapă de oboseală. Crystal meth este folosit pe scară largă în al Doilea Război Mondial ca să țină trupele treze și chiar ca tratament pentru astm.

În anii 40, clinici din San Diego încep să prescrie metamfetaminele ca tratament pentru depresie sau supliment în diete.

Metamfetaminele erau înghițite când aveai mult de condus sau trebuia să înveți pentru examene. Se spune că asemenea majorității starurilor vremii, președintele John F. Kennedy își injecta metamfetamină ca să rămână tânăr și energic. În 1958, psihiatrul Phillip Connell a descoperit psihozele relaționate cu metamfetamina în consumatori care prezentau paranoia, schizofrenie și atacuri de panică.

Una din șase femei este victima unei forme de violență domestică

Robyn e profesoară. Spune că sunt foarte mulți consumatori de ice în Australia, e un flagel. Oamenii ăștia care își târăsc viețile murdare, cu mâinile întinse cerând un ban de pâine, sunt produsul unei societăți extrem de violente, violență ascunsă sub înaltele standarde de viață ale orașelor australiene.

Datele guvernului australian arată în felul următor:

„Una din șase femei este victima unei forme de violență din partea actualului sau fostului partener.

Până în prezent, în 2015, 63 de femei au fost ucise în presupuse acte de violență în familie.

Publicitate

Femeile indigene sunt de 34 de ori mai expuse riscului să fie spitalizate din cauza violenței domestice.

Violența domestică și sexuală împotriva femeilor costă statul 9,6 miliarde de dolari în fiecare an”.

Nu știu cum au făcut calculul, o fi din facturi din spitalizări, o fi din cheltuieli de judecată și înmormântare, o fi din mormanul de sticle pe care el le-a spart în tâmpla ei, din scaune făcute guler și topoare de șnițel îndoite în occipitalul decedatei.

Prim-ministrul a scos la bătaie în septembrie o sută de milioane de dolari pentru un program de prevenire a violenței în familie. Dacă banii ajung la niște ONG-uri hoațe ca la noi, nu-i de mirare că australienii continuă să-și rupă consoartele cu bătaia.

Dar asta nu înseamnă că violența se petrece doar în casă.

Fotografie de Schezar via Flickr

Războaiele de pe străzile australiene

Ice-ul, până să te lase fără dinți sau să-ți dea un atac cerebral, te umple de vânătăi din bătăliile cu oricine, pentru că drogul dă o stare de iritabilitate grozavă. Asta dacă nu te omoară direct. Un taximetrist afgan mi-a spus că toată lumea ia, mai degrabă fetele tinere, ele sunt pe ice. Și mor, multe mor, citești mereu în ziare că e epidemie.

În ziare citești și despre bătăliile din Fortitude Valley.

Sânge, Viol, Violență. Titlurile care vând ziare. Jurnaliștii australieni nu merg în Siria, Nigeria sau Afghanistan. Nu au nevoie. Pogoară în Fortitude Valley, dârji, neînfricați, unii dintre ei reușind să scape cu viață și să se întoarcă în redacții ca să povestească omenirii cum arată o dimineață de groază.

Publicitate

Cumva inima îmi tresaltă, uite că se poate și la antipozi să ai jurnalism de calitate.

Aici, în Fortitude Valley, un cartier, de fapt două străzi din Brisbane, mișună periculosul bețiv-drogat-intoxicat violent de Brisbane.

E roșu la față, ochi injectați, maxilar scârțâitor. 2 jumate dimineața este ora la care forța lui este triplată de consumul de ice, drogul care te transformă în Hulk. Nu, nu te faci mare și verde, dar capabil să îți păstrezi miraculos chiloții albaștri supraelastici. Rămâi roșu, transpirat dar ești foarte puternic și este nevoie de patru polițiști ca să fii țintuit la pământ unde ție nu-ți place, că e plin de scuipați.

Ca și pe spatele celor patru polițiști care te țin, care sunt flegmați vitejește de prietenii tăi nervoși că nu mai primesc băutura dorită.

Uneori se mai scapă câte-un cot în gură polițistului care a venit să te scoată din cârciumă: „Ouuuu!”, jurnaliștii se strâng în ei, oripilați de atâta violență.

„Agresivitatea asta e în noi”, îmi spune un bouncer. Suntem răi și când se bea, sâmbătă și duminică seara mai cu seamă, știi că va fi scandal.

În Fortitude Valley, ca și în Sydney, afișe în puburi te sfătuiesc să te ferești de Coward Punch sau King Hit.

În imaginea de pe poster vedem capul unui tânăr cu pletuță alergând spre marginea afișului, blurat de viteza cu care și-a furat un pumn în ceafă. Fără avertizare, lovitura vine când tu râzi cu o fată, când mergi pe stradă, când tragi cu sete dintr-o țigară. Cazi cu tâmpla de asfalt și crăpi. Expiri, cum zice englezul, înainte să-ți termini râsul sau țigara sau pasul.

Publicitate

Urmează o anchetă. Criminalul e mai mereu un nene care a băut, roșu, transpirat, căruia nu i-a plăcut mersul tău, râsul tău sau că fumezi. Și tu ai o parte de vină căci, nu-i așa, sunt atâtea afișe care te anunță să te ferești de Coward Punch, de ce mama dracului nu ți-ai pus un ghips la ceafă sau un gong sau nu ai activat câmpul electromagnetic sau un zid sonic sau…

Sunt atâtea soluții, imbecilule mort.

Și acum, din cauza mortului care nu s-a ferit, autoritățile decid să închidă cârciumi, să limiteze consumul de alcool, să interzică vânzarea de băuturi după ora X, ieșirea din prăvălie după ora Z înseamnă că rămâi afară, într-un hiperbolic cine pleacă la vânat, locul i s-a ocupat.

Jurnaliștii din Brisbane cer să se ia măsuri ca să fie oprită violența declanșată de consumul de ice și alcool.

Trebuie făcut ceva, trebuie restricții la shoturi de alcool tare după 1.30 dimineața, trebuie legitimații și introdus un sistem care să interzică intrarea în baruri a bețivilor cu comportament agresiv.

„Păi și nu pot să bea acasă?

Nu pot. Că nu pot să cumpere nici de la bottle shop alcool.

Dar nu pot să pună un prieten?

Ba da. Dar, nu se va întâmpla că prietenul riscă…

Bâlbâieli.”

Fotografie via Pixabay

Când civilizația e prea multă, statul e impotent

În Australia se bea. Mult. Extrem de mult. Colosal.

E în ADN-ul țărișoarei, căpitanul Cook a petrecut probabil mai multe zile rupt decât treaz.

Și nimănui nu-i trece prin cap să bage bețivul agresiv la bulău. Să facă pârnaie, să îi trimită în armată, trei ani de Afganistan pentru patru accese de violență bahică.

Metode marinărești medievale pentru comportament medieval.

Jurnaliștii se iau cu mâinile de păr, polițiștii se iau cu mâinile de gura în care au fost înfipte trei coate și politicienii se țin de ouă. Între timp națiunea se murează în alcool, amintindu-mi cumva de singura vizită la morgă pe care am făcut-o pe la 19 ani, când pe un raft, lângă un borcan cu mazăre, am văzut un ficat proaspăt extras dintr-un cetățean, păstrat ca o gogonea, pentru la iarnă. Sau pentru veșnica pomenire.

Între timp Melbourne, Brisbane, Adelaide și Sidney se lăfăie în topul celor mai civilizate orașe din lume. Concluzie: când civilizația e prea multă, statul e impotent.