FYI.

This story is over 5 years old.

Filme

Cum se vede filmul Black Panther prin ochii unui român de etnie romă

Afro-americanii și romii de la noi au trecut prin procese asemănătoare de sclavie sub albi, iar lupta contra rasismului continuă. Așa că uite cum am văzut eu filmul Black Panther.
black panther discriminare rasism roman rom poveste recenzie film disney marvel
Filmul Black Panther e aclamat pentru cum vorbește despre discriminarea și rasismul din Statele Unite ale Americii. Cum se vede însă în România, pentru un rom? Imagine: Disney

Filmul Black Panther e, în sfârșit, lansat. Producția Disney prin Marvel Studios, inspirată din benzile desenate cu același nume, readuce în discuție discriminarea, rasismul și egalitatea din șanse.

Înainte de filmul hollywoodian, a apărut filmul Soldații. Poveste din Ferentari care, la prima vedere, nu are legătură ca premisă, subiect sau anvergură cu blockbusterul. Dacă unul vorbește despre ce ar trebui să facă o națiune fictivă, africană, pentru poporul său și pentru alții ca ei, cel de-al doilea intră în Ferentari, din perspectiva unui protagonist și a unei regizoare neromi și arată povestea de dragoste dintre personajul principal și un bărbat rom. Total altceva, de acord.

Publicitate

Dacă mergi în profunzime, e vorba despre reprezentări, despre cum suntem prezentați. Fără să te strâmbi, citește, totuși, citatul ăsta din Marx: „Ei nu se pot reprezenta singuri; ei trebuie să fie reprezentaţi.” Pentru mine, aici se leagă totul, pentru că în România, romii — în general — nu au niciun fel de (auto) reprezentare în arta și cultura populară.

Filmul Black Panther și-o paralelă cu viața din România

Singurul film românesc de succes, care are un personaj principal rom, nu se petrece din perspectiva lui. În contrast, în SUA, experimentul Black Panther arată cum pot persoanele de culoare să-și revendice propriile reprezentări în pop culture. Sigur, scopul declarat al Soldaților nu e acela de educare, și nici de reprezentare. Dar nu pot să nu mă întreb când o să vedem Ferentariul, România sau lumea, trecutul, prezentul sau viitorul prin ochii unui personaj de etnie romă? Și ce ar însemna asta pentru copii, în contextul în care un film ca Black Panther a fost întâmpinat cu o bucurie depășită doar de speranță și de dorința de schimbare a copiilor afro-americani din SUA.

Poate nu e corect să facem comparații între experiența afro-americanilor și romilor până la capăt, dar istoriile similare și sclavia, care au marcat ambele populații, au efecte până în ziua de azi. Supuși acelorași exotisme și unui colonialism extern și intern, atât unii, cât și ceilalți, continuă să se confrunte cu marginalizare, decalaje economice și stigmatizare. Așa că, pentru un rom, prima dată când vezi trailerul de la Black Panther, ceva face click.

Publicitate

Fără echivoc, fără scuze și simbolistică subversivă, fără exotism ieftin, Black Panther este african și atât, asumat în contextul unui Hollywood construit pe sexism, rasism și întâietatea bărbatului alb. Interesant e că elementele africane din film — societatea, cutumele, chiar și resursa naturală (Vibranium), care face Wakanda o țară atât de puternică – s-au dezvoltat complet independent, în universul acela.

Tot ce e bun există, pentru că nu a fost atins de colonialism, sclavie sau interferență din afară. Astfel, nu ai cum să nu te întrebi cum s-ar fi dezvoltat romii din România sau oriunde în lume, fără sclavie, Holocaust și rasism sistemic și social.

Am văzut filmul pe 20 februarie, ziua dezrobirii romilor în România. Chiar dacă nu a fost cu intenție, soarta cumva a nimerit incredibil de bine. Deși filmul Black Panther o creație pur comercială, parte din cultura societății spectacolului, e foarte complex, iar critica socioeconomică sau politică pe care o face e destul de nuanțată. De exemplu, izolaționismul și populismul de dreapta, a căror creștere se bazează și pe discursul anti-refugiați, sunt teme centrale în film.

Acțiunea și tensiunea intrigii au la bază tocmai izolaționismul absolut ca politică externă a Wakandei. Într-o scenă destul de explicită, foarte actuală, liderul militar W'Kabi (Daniel Kaluuya) susține direct faptul că refugiații și-ar aduce problemele cu ei și ar distruge modul lor de viață, un discurs destul de des întâlnit în ultimii ani pe plan național și internațional.

Publicitate

În același timp, personajul negativ, Erik Killmonger (Michael B. Jordan), este o creație a acestei politici de externe și a inabilității Wakandei să participe într-o lume din ce în ce mai globalizată. Dar este și rezultatul politicilor distructive din SUA și a structurilor de stat marcate de brutalitatea poliției față de cetățeni afro-americani, care au o rată de șase ori mai mare de încarcerare față de restul populației și continuă să fie discriminați și marginalizați.

Procesul fictiv prin care Killmonger se radicalizează este foarte similar cu procesele reale prin care trec tinerii defavorizați și alienați, fără repere identitare, fără reprezentare pozitivă în mass-media. Sună cunoscut?

Disney pune în filmul Black Panther și-o ipoteză a eliberării

Pe de altă parte, ceea ce dorește personajul negativ, la prima vedere, seamănă foarte mult cu o luptă de eliberare globală, cu un discurs vădit de stânga, aproape marxist. Dar, pe măsură ce filmul se desfășoară, reiese tendința de Iluminism de secol XVIII-XIX, influențată de Revoluția Haitiană, prima revoluție reușită condusă de sclavi din colonii.

Tendința vine la pachet cu bonapartismul născut din acea perioadă, iar insistența personajului negativ să distribuie arme și tehnologie peste tot în lume sună foarte similar cu imperalismul iluminat, care propunea să aduca idealurile revoluției franceze peste tot în Europa.

Revenind la partea creativă și realitatea românească, în reprezentațiile artistice și culturale ale romilor și minorităților în general, majoritatea creațiilor sunt dezvoltate de către neromi sau persoane din afară.

Publicitate

Nu vorbesc doar de reprezentațiile în sine, ci și de munca din spate care duce la produsul final. În cazul nostru, ceea ce ne învață Black Panther e destul de simplu: procesul creativ, mai ales când este vorba de reprezentare, va fi exlcusiv produs de către persoanele despre care e reprezentarea.

Cu alte cuvinte, dacă faci o piesă de teatru în care personajele sunt romi, folosește actori romi, lucrează cu un regizor/oare rom/ă, angrenează cât mai mulți specialiști care înțeleg subiectul și personajele, și le pot reprezenta corect. Ei vor înțelege cel mai bine experiențele personajelor, precum și toate lucrurile explicite sau subînțelese cu care se confruntă.

Cu toți dorim o bună reprezentare în artă și cultură a identitații noastre personale sau colective. E o chestiune universală, dar și foarte personală. De exemplu, în lumea benzilor desenate, românii și România, au avut, de-a lungul timpului, o reprezentare cel puțin dubioasă. Cultura pop răspunde și ea faptului că românii au rămas la periferia culturală și sociopolitică a contextului global.

Așa că, dacă nu vrei ca lumea să creadă că românii sunt niște săteni medievali și că România e mai periculoasă decât Orientul Mijlociu, creează-ți propriile reprezentări și lasă spațiu și pentru alții să fie cine sunt. Vrei să nu te reprezinte străinii greșit? Poate poți înțelege, atunci, de ce avem dreptul să ne reprezentăm singuri, fie că suntem români, afro-americani, romi sau LGBTQ.

Care ar fi fost impactul asupra gândirii și evoluției mele personale, dacă la școală avem o curriculă bazată pe un film ca Black Panther? Sau dacă la TV super eroii erau de aceeași nuanță a pielii ca mine și puteam să relaționez mai bine la ei? Cred că e momentul să explorăm întrebările astea și să oferim copiilor și tinerilor modele care le seamănă, cu care se pot identifica. În România, (auto)reprezentarea ar începe cu un teatru rom, fără doar și poate, iar, la nivel European, noul înființat European Roma Institute for Arts and Culture ar putea oferi uneltele și infrastructura necesară tinerilor artiști și artiste romi(e).